Viaceslav Ivanov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Viaceslav Ivanovici Ivanov (rusă: Вячеслав Иванович Иванов) (n. 28 februarie (16 februarie stil vechi) 1866 la Moscova, d. 6 iulie 1949 la Roma) a fost un poet și dramaturg rus, asociat cu simbolismul din acestă ţară.
În 1926, la Roma, a devenit catolic, cerând sa fie admis în Biserica Catolică fără a renunța la nimic din patrimoniul ortodox. Lui i se datorează metafora, folosită ulterior de papii Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea,[1] conform căreia catolicismul şi ortodoxia ar fi cei doi plămâni cu care creștinătatea trebuie să respire din nou.
[modificare] Scrieri
- 1903: Stele căzătoare (Кормчие звёзды)
- 1904: Transparenţă (Прозрачность)
- 1905: Urmând stelele (По звёздам)
- 1905: Tantal (Тантал)
- 1907: Eros (Эрос)
- 1909 - 1911: Cor ardens
- 1916: Brazde şi hotare (Борозды и межи)
- 1919: Prometeu (Прометей)
- 1921: Dionisos şi stră-dionisianismul
- 1922: Corespondenţă dintr-un ungher în celălalt (Переписка из двух углов)
- 1924: De profundis amavi
- 1925: Sonete romane.
Ivanov a tradus din operele antichităţii clasice.
