Nicolae Breban

	Nicolae Breban
	;
Naştere –	1 februarie 1934 (75 de ani); Baia Mare
Profesiune –	scriitor, dramaturg, publicist
Naţionalitate –	România
Perioadă activă; ca scriitor –	literatura contemporană
Mişcare literară –	Modernism
Operă/e de debut –	Francisca
Influenţe –	Thomas Mann, Nietzsche, Fiodor Dostoievski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Nicolae Breban (n.1 februarie 1934) este un cunoscut scriitor, romancier, eseist, dramaturg şi om de cultură român contemporan. Nicolae Breban se impune în lumea literară, ocupând funcţii importante în conducerea unor publicaţii şi în Uniunea Scriitorilor.

Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Simbolism - Naturalism Modernism - Tradiţionalism Semănătorism- Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi Poeţi - Eseişti Nuvelişti - Proză scurtă Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
Toate articolele din serie
editează

[modifică] Biografie

Nicolae Breban s-a născut la 1 februarie 1934, la Baia Mare, iar în actele civile are şi prenumele Alexandru. Este fiul lui Vasile Breban, preot greco-catolic în comuna Recea, din Maramureş. Mama sa, Olga Constanţa Esthera Breban, născută Böhmler, provenea dintr-o familie de comercianţi germani, emigraţi din Alsacia. Bunicul său, Nicolae Breban, a fost protopop în comuna Cicârlău, de lângă Baia Mare, unde a zidit o catedrală şi a fondat şcoli româneşti. Unchiul şi naşul său, canonicul Alexandru Breban, a fost senator al Partidului Naţional Ţărănesc. În 1941 familia sa se refugiază la Lugoj, după ce tatăl scriitorului este arestat în toamna anului ´40 de către unguri. Vasile Breba a funcţionat la Lugoj în cadrul Episcopiei Unite. Nicolae Breban îşi începe, în acest oraş, studiile gimnaziale şi liceale. În 1951 Nicolae Breban este exmatriculat din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj datorită originii sale sociale. Absolvă în 1952, la cursuri fără frecvenţă, Liceul „Oltea Doamna” din Oradea, după ce se angajase ca funcţionar în acest oraş. Intenţionează să se înscrie la Politehnică, fiind nevoit să intre, mai întâi, ca ucenic la fostele Uzine „23 August” din Bucureşti, unde lucrează la sudură şi strungărie, calificându-se apoi în meseria de strungar în fier. În 1953 se înscrie la Facultatea de Filosofie, măsluind actele, după cum mărturiseşte în Confesiuni violente, fiind dat însă afară după şase luni. Lecturile sale din Friedrich Nietzsche şi Arthur Schopenhauer îl fac, de altfel, să devină suspect pentru decanul Athanase Joja. La intervenţiile tatălui său, este înscris din nou la Filosofie, dar, îmbolnăvindu-se de reumatism poliarticular acut, a fost silit să-şi întrerupă studiile. Urmează o şcoală de şoferi profesionişti şi lucrează apoi la garajul Ministerului de Finanţe, ca gestionar de piese auto. În 1956 devine student la limba germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o abandonează după un an. La insistenţele tatălui său, face o tentativă de a urma dreptul.

[modifică] Cariera literară (cronologie)

[modifică] Anii debutului

Îşi face debutul literar în revista Viaţa studenţească (nr. 5, din mai 1957), cu schiţa Doamna din vis. În perioada 1958-1960, Nicolae Breban rămâne, prin excelenţă, un autodidact, instruindu-se, mai mult, în afara mediului universitar al acelei epoci. „Acei ani au fost ani de lectură”, declara scriitorul în Confesiuni violente. „Eram mult mai liber decât colegii mei de generaţie, care erau înregimentaţi în acele abatoare care se chemau universităţile staliniste”. Frecventează un timp cenaclul de pe lângă revistaTânărul scriitor, condus de Florin Mugur. Decisivă pentru formaţia sa intelectuală va fi însă prietenia care îl va lega de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu şi Matei Călinescu, un adevărat nucleu al generaţiei 60, care va demola falsele valori, promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic. În 1961, publică schiţe şi nuvele în Gazeta literară (Hoţul, Tinereţe, Vichenţie, Buzuilă), în Luceafărul (Noapte albă, Uimitor, foarte uimitor) şi în Scrisul bănăţean (Roşcovana), făcându-se remarcat în mediile literare. Între 1962-1965 publică noi schiţe şi fragmente de roman în Gazeta literară, Luceafărul, Orizont şi Viaţa românească. Despre nuvela Copilăria lui Herbert, apărută în Gazeta literară, nr. 42, din 15 octombrie 1964, un nucleu al romanului În absenţa stăpânilor, Nichita Stănescu va scrie elogios.

[modifică] Primele romane

În 1965, după ce îşi retrăsese, în anii anteriori, un volum de proză scurtă, cu care ar fi trebuit să debuteze în colecţia „Luceafărul”, scriitorul îşi face debutul editorial cu romanul Francisca. Romanul este distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, fiind primit elogios de critică. Este semnificativă, în acest sens, masa rotundă pe marginea romanului organizată de revista Viaţa românească (nr. 2, februarie 1966), la care participă criticii Matei Călinescu, Valeriu Cristea, Horia Bratu, Nicolae Manolescu, Paul Georgescu şi Şerban Cioculescu.
În 1966 apare la Editura pentru Literatură romanul În absenţa stăpânilor, alcătuit din trei secvenţe narative, Bătrâni, Femei, Copii (Oglinzile carnivore). Romanul fusese scris la Lugoj şi Sinaia, între 1964 - 1966.
În 1967, apare ediţia a doua, revăzută, a romanului Francisca, prozatorul fiind considerat, deja, drept „unul din cei mai importanţi dintre romancierii noştri de după al doilea război mondial”.^[1]
În 1968, decretat de critică „an al romanului”, publică Animale bolnave, despre care s-a scris, încă din primele săptămâni după apariţie, aproape tot atât cât despre celelălte romane ale lui N. Breban de până atunci. I se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Apare o versiune în limba maghiară a romanului Francisca.
Îşi manifestă deschis, alături de alţi intelectuali, adeziunea faţă de politica P.C.R., după discursul lui Ceauşescu în urma invaziei din Cehoslovacia. Ascensiunea sa socială este corelată cu această luare de poziţie, fiind numit redactor-şef adjunct al României literare, începând cu nr. 5, din 7 noiembrie. La Adunarea Generală din 14-16 noiembrie este ales în Biroul Uniunii Scriitorilor.
Apare o versiune în bulgară a romanului Francisca (traducere de Ivan Krstev Vlah, Editura Profizdet, Sofia).
În 1969 publică ediţia a doua a romanului Animale bolnave.
Semnează scenariul filmului artistic Răutăciosul adolescent, în regia lui Gheorghe Vitanidis.
La Congresul al X-lea al PCR, din 6-12 august, este ales membru supleant al Comitetului Central.
Apare o versiune în limba rusă a romanului Francisca (traducere de Iurij Koževnikov, Editura Progress, Moscova).
Începând cu nr. 20, din 14 mai 1970, devine redactor-şef al revistei România literară, în jurul căreia reuşeşte să polarizeze cele mai de seamă condeie ale ţării.
Apare, la Vilnius, Francisca, în versiunea lui Juozas Vaisnoras.

[modifică] Tezele din iulie

În 1971, la Editura Cartea Românească, este publicată ediţia a III-a a romanului Francisca. Apare la Editura Liesma din Riga Franciska, traducere în letonă de Janis Bunduls.
Are loc premiera filmului artistic Printre colinele verzi (scenariul şi regia de Nicolae Breban), o ecranizare a romanului Animale bolnave. Filmul nu este agreat de către oficialităţile comuniste, fiind inclus însă în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes. Prezent la Paris, cu acest prilej, Nicolae Breban este şocat de „tezele” din iulie, prin care Ceauşescu va declanşa, după model maoist, revoluţia culturală. Dezavuând public politica regimului din România, prin interviuri acordate presei occidentale, scriitorul îşi anunţă, în semn de protest, demisia din funcţia de redactor-şef al României literare. Iată cum consemnează acest moment Dumitru Ţepeneag în jurnalul său, Un român la Paris: „22 septembrie 1971. În sfârşit, Le Monde a publicat şi articolul despre Breban: «Craignant un retour au dogmatisme, le rédacteur en chef de la revue La Roumanie littéraire donne sa démission» (...) 23 septembrie 1971. Ştirea despre demisia lui Breban a fost reluată de mai multe ziare franceze, engleze, germane. Breban se simte foarte mândru”.
Tot în 16 februarie 1971 în are loc şedinţa comună a comitetului organizaţiei de partid şi a biroului Uniunii Scriitorilor, în care este incriminat faptul că „şi-a prelungit şederea în străinatate, fără să aibă dezlegare la plecarea din ţară decât pentru o perioadă limitată” şi se propune excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum şi excluderea sa din rândurile membrilor supleanţi ai C.C. al PCR şi din rândurile membrilor PCR. În aceeaşi zi, în şedinţa de lucru a C.C. al P.C.R., propunerile confraţilor sunt însuşite şi supuse spre aprobarea plenarei Comitetului Central. Întors în ţară în luna aprilie, după o călătorie prelungită în Franţa şi R.F. Germania, refuzând însă să se autoexileze, scriitorul devenise indezirabil pentru autorităţile comuniste. Este marginalizat, supravegheat şi împiedicat să mai călătorească, în străinătate până în 1975, deşi obţinuse deja şi cetăţenia germană. Înfruntând aceste condiţii potrivnice, el se consacră, în exclusivitate, scrisului, fiind, după mărturisirea sa, „singurul meu răspuns posibil, firesc, deşi paradoxal pentru unii”.
În 1973 la Editura Cartea Românească apare romanul Îngerul de gips, „într-o tăcere totală şi o indiferenţă aparentă”, cum va declara, mai târziu, autorul. Început şi abandonat în 1969, romanul a fost scris în decurs de patru luni, de la începutul lui iunie până în septembrie. Deşi este supus, în presa literară, unor critici tendenţioase manipulate de propaganda de partid, va fi socotit, ulterior, „cel mai puternic şi complex roman al scriitorului”.^[2]
În 1973 Editura Kriterion din Bucureşti, publică Kranke Tiere (Animale bolnave), traducere în limba germană de Georg Scherg.
În 1975 apare o versiune în limba suedeză a romanului În absenţa stăpânilor (Ebbi-en kvinna med karaktär), la René Coeckelberghs Vorlag, traducerea fiind semnată de Barbro Andersson.

[modifică] Bunavestire

În 1977, după amânări şi tracasări prelungite datorate cenzurii comuniste, la Editura Junimea din Iaşi apare Bunavestire, roman scris între anii 1972-1974. Cartea fusese refuzată, pe rând, de Editurile Cartea Românească şi Eminescu. Acest „roman excepţional”, cum fusese caracterizat cu promptitudine de către Nicolae Manolescu, „scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil şi original”^[3], este încununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor. După apariţie, romanul este incriminat cu vehemenţă în plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie.
În 1981 apare, la Editura Cartea Românească, romanul Don Juan, scris, după mărturisirea autorului, în 1975.
În anii 1981-1982, scrie la Paris, într-un moment de cumpănă, piesele de teatru Culoarul cu şoareci şi Bătrâna doamnă şi fluturele, înţelese că „diversiuni de existenţă” ale romancierului. Cele două piese vor fi prezentate, după 1989, la Radio Bucureşti, în cadrul teatrului radiofonic; cea dintâi va fi pusă în scenă, în 1993, la Iaşi, iar cea de-a doua, în 1999, la Ploieşti.
În 1983 apare, la Editura parisiană Flammarion, în traducerea lui Virgil Tănase, romanul În absenţa stăpânilor (En l’absence des maitres).
În 1984 apare, la Editura Cartea Românească, romanul Drumul la zid, subintitulat „poem epic”.
În Almanahul „Viaţa românească” publică prima versiune a piesei Bătrâna doamnă şi fluturele (care va fi reluată în Contemporanul. Ideea Europeană, nr. 1, din 7 ianuarie 1994).
În 1985 publică la Paris, la Flammarion, versiunea franceză a romanului Bunavestire (L’Annonciation), în traducerea Dorinei Radu şi a lui Marcel Péju.

[modifică] Un exil provizoriu

1986-1989. Fără să se exileze propriu-zis, locuieşte mai mult timp în reşedinţa sa parisiană, alături de soţia sa, Cristina, psiholog şi expert în cartea de artă. Încercările sale de a organiza, împreună cu Dumitru Ţepeneag, formarea unei Uniuni a Scriitorilor Români din exil eşuează, fiind privite cu suspiciune.

[modifică] Revenirea în ţară

În 15 martie 1990 revine în ţară, de la Paris. Inaugurează, începând cu data de 20 aprilie, în calitate de director, noua serie a revistei Contemporanul. Ideea europeană, propunându-şi promovarea „criteriilor valorii după o jumătate de secol de ură contra valorii”, cum afirma în articolul-program al primului număr. În nr. 6, din 25 mai, al revistei publică piesa Culoarul cu şoareci.
În 1991 apare, la Editura Fundaţiei Culturale Române, romanul Pândă şi seducţie. Scris în 1976, romanul fusese intitulat, iniţial, Gogo, o farsă, fiind socotit de autor o „aşchie din trunchiul numit Bunavestire”.
În 1992 la Editura Dacia din Cluj, apare volumul de versuri Elegii parisiene, scris în anii 1986-1987.
Editura Canova din Iaşi publică ediţia a III-a a romanului Animale bolnave.
Pe 10 ianuarie 1993 are loc, pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, premiera piesei în trei acte Culoarul cu şoareci, în regia lui Ovidiu Lazăr.
Versiunea franceză a romanului Don Juan apare tot la Flammarion, în traducerea lui Marcel Péju şi Daniel Pujol.
În 1994, Nicolae Breban publică:
- O utopie tangibilă. Convorbiri cu Nicolae Breban. Alcătuit încă din 1986 de prozatorul şi publicistul Ovidiu Pecican, volumul scos în colecţia „Akademos” a Editurii Didactice şi Pedagogice reuneşte pagini de interviuri, anchete, mărturisiri, structurate tematic, oferindu-ne, astfel, un Nicolae Breban „par lui-même”.
- Confesiuni violente. Dialoguri cu Constantin Iftime, la Editura Du Style, o carte ce se vrea „de apărare, dar şi de acuză a intelectualităţii române după al doilea război”.
- Momentul de vârf îl constituie însă apariţia, tot la Editura Du Style, a unei trilogii romaneşti: Amfitrion (vol. I, Demonii mărunţi; vol. II, Procuratorii; vol. III, Alberta). Pentru noul său roman, scriitorul este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
- La Editura Albatros apare ediţia a II-a a romanului Bunavestire.
În 1996 apare ediţia a II-a a romanului În absenţa stăpânilor la Editurile Allfa şi Paideia din Bucureşti.
La Editura Fundaţiei Culturale Române este publicată ediţia integrală a romanului Don Juan.

[modifică] Primirea în Academia Română

În 1997 apare volumul Riscul în cultură, la Editura Polirom din Iaşi, cuprinzând eseuri, articole polemice şi profesiuni de credinţă publicate, începând din 1990, în cea mai mare parte în revista Contemporanul. Ideea europeană. Scrisul lui Nicolae Breban se revendică, şi de aceasta dată, de la maeştrii săi spirituali: Dostoievski, Nietzsche şi Thomas Mann.
În colecţia „Biblioteca pentru toţi” a Editurii Minerva, apare, în două volume, o nouă ediţie a romanului Îngerul de gips, textul fiind revăzut de autor, care semnează şi o prefaţă intitulată Lupta cu îngerul.
Apare volumul de eseuri politice Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, la Editura Nord-Est din Iaşi, prefaţat de Ovidiu Pecican.
În 24 octombrie 1997, Nicolae Breban este ales membru corespondent al Academiei Române.
În 1998 în Biblioteca revistei Viaţa românească, apare un volum de Teatru, cuprinzând cele două piese ale scriitorului publicate anterior în reviste.
La Editura Gramar, în colecţia „100+1 capodopere ale romanului românesc”, apare o nouă ediţie din Bunavestire, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu.
Un nou roman de Nicolae Breban, intitulat Ziua şi noaptea, apare la Editura Allfa, fiind primul volum al unei proiectate tetralogii.
În 8 octombrie 1999 are loc, pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti, premiera piesei Bătrâna doamnă şi fluturele, în regia lui Lucian Sabados.
În 2000 este reeditat volumul Spiritul românesc în faţa unei dictaturi la Editura Allfa. Publică în Contemporanul. Ideea europeană, nr. 26-29, din iulie, a nouă piesă de teatru intitulată Ursul şi ştiuca.
Editura Gramar scoate în colecţia „100+1 capodopere ale romanului românesc” o nouă ediţie din Animale bolnave.
I se decernează Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor.
În 2001 o anchetă literară iniţiată de revista Observator cultural (nr. 45-46, 3-15 ianuarie)[1] plasează Bunavestire între primele zece romane româneşti ale secolului XX. Este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
La Editura Dacia din Cluj apare volumul de portrete literare şi polemici intitulat Stricte amintiri literare, reunind editorialele publicate între 1998-2000 în revista Contemporanul. Ideea europeană.
La sfârşitul anului, tot Editura Dacia publică masivul roman Voinţa de putere, reprezentând cel de-al doilea volum din tetralogia Ziua şi noaptea.

[modifică] Reeditări. Proiecte noi

În 2002, la Editura Paralela 45, apare ediţia a IV-a a romanului Bunavestire, cu un argument al autorului, conţinând un fragment din atacul brutal la adresa romanului şi a autorului, proferat în Plenara C.C. al P.C.R. de către Titus Popovici; prefaţă, tabel cronologic şi referinţe critice de Laura Pavel.
În 2003 apare la Editura Junimea din Iaşi ediţia a III-a a romanului Don Juan. La Editura Polirom publică primul volum de memorii, intitulat Sensul vieţii.
În 2004 la Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană apare volumul aniversar Nicolae Breban · 70, alcătuit de Aura Christi, precum şi Fr. Nietzsche. Maxime comentate. La Editura Polirom vede lumina tiparului cel de-al doilea volum de memorii – Sensul vieţii. În acelaşi an, la Editura Publicaţiilor pentru Străinătate apare cel de-al treilea volum din tetralogia Ziua şi noaptea, romanul Puterea nevăzută.
În 2005, la Editura Ideea Europeană, publică ediţia a III-a a volumului de eseuri Spiritul românesc în faţa unei dictaturi.
În 2006 se stinge din viaţă mama scriitorului.
La Editura Ideea Europeană apar: Puterea nevăzută, ediţia a II-a, Elegii parisiene, ediţia a II-a, cu ilustraţii de Albrecht Dürer, Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, ediţia a IV-a, eseul Vinovaţi fără vină şi Elegii duineze de Rainer Maria Rilke, în traducerea lui Nicolae Breban. La Editura Polirom: Sensul vieţii (Memorii III).
În sondajul de opinie propus de postul Realitatea TV, Nicolae Breban figurează printre primii zece scriitori români importanţi în viaţă.
Revista Contemporanul. Ideea europeană lansează un Apel pentru salvarea culturii române vii, semnat de circa 900 de personalităţi.
În 2007, la Editura Polirom din Iaşi, apare Sensul vieţii (Memorii IV). La Editura Ideea Europeană, vede lumina tiparului, în colecţia „Ediţii definitive”, volumul de publicistică Riscul în cultură. Susţine, la invitaţia Grupului Ideea Europeană & EuroPress, o serie de conferinţe în Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Ploieşti, Atena, Salonic etc.
Apare ultimul volum din tetralogia Ziua şi noaptea, intitulat Jiquidi, la Editura Art, cu o prefaţă de Alex Ştefănescu.
În 2008, publică la Editura Polirom un volum de nuvele intitulat Orfeu în infern. La aceeaşi editură apare ediţia a III-a (cartonată) a romanului Îngerul de gips. Editura Ideea Europeană scoate o nouă ediţie, de lux, a volumului Elegii duineze de Rainer Maria Rilke, traducere din limba germană de Nicolae Breban.
În 14 ianuarie 2009, Nicolae Breban este ales membru titular al Academiei Române.

[modifică] Opera (privire retrospectivă)

[modifică] Romane

Francisca, 1965
În absenţa stăpânilor, 1966
Animale bolnave, 1968
Îngerul de gips, 1973
Bunavestire, 1977
Don Juan, 1981
Drumul la zid, poem epic, 1984
Pândă şi seducţie, 1991
Amfitrion, trilogie, vol. I, Demonii mărunţi, vol. II, Procuratorii, vol. III, Alberta, 1994
Ziua şi noaptea (primul volum al tetralogiei cu acelaşi titlu), 1998
Voinţa de putere (volumul al doilea al tetralogiei Ziua şi noaptea), 2001
Puterea nevăzută (volumul al treilea al tetralogiei Ziua şi noaptea), 2004, 2006
Jiquidi (volumul al patrulea al tetralogiei Ziua şi noaptea), 2007

[modifică] Romane traduse în alte limbi

Franciska, traducere în maghiară de Huszár Sándor, Bucureşti, Irodalom Könyvkiádó, 1968
Franciska, traducere în bulgară de Ivan Krstev Vlah, Sofia, Profizdet, 1968
Franciska, traducere în rusă de Jurij Koževnikov, Moscova, Progress, 1969
Franciska, traducere în lituaniană de Juozas Vaisnoras, Vilnius, Vaga, 1970
Franciska, traducere în letonă de Janis Bunduls, Riga, Liesma, 1971
Kranke Tiere (Animale bolnave), traducere în germană de Georg Scherg, Bucureşti, Kriterion, 1973
Ebbi-en Kvinna med karaktär (În absenţa stăpânilor), traducere în suedeză de Barbro Andersson, René Coeckelberghs Vorlag, 1975
En l'absence des maîtres (În absenţa stăpânilor), traducere în franceză deVirgil Tănase, Paris, Flammarion, 1983
Annunciation (Bunavestire), traducere în franceză de Dorina Radu şi Marcel Péju, Paris, Flammarion, 1985
Don Juan, traducere în franceză de Marcel Péju şi Daniel Pujol, Paris, Flammarion, 1993

[modifică] Nuvele

2008 – Orfeu în infern

[modifică] Publicistică (eseuri, memorii)

1994 – Confesiuni violente
1997 şi 2007 – Riscul în cultură
1997 – Spiritul românesc în faţa unei dictaturi
2001 – Stricte amintiri literare
2003 - 2007 – Sensul vieţii (Memorii I-IV)
2004 – Friedrich Nietzsche, Maxime comentate
2006 – Vinovaţi fără vină

[modifică] Teatru

1981 – Culoarul cu şoareci
1982 – Bătrâna doamnă şi fluturele
2000 – Ursul şi ştiuca

[modifică] Versuri

Elegii parisiene, 1992, ediţia a II-a, 2006

[modifică] Traduceri

Rainer Maria Rilke, Elegii duineze , 2006; 2008

[modifică] Filmografie

(ca scenarist)

Răutăciosul adolescent (regia Gheorghe Vitanidis), 1969

(ca scenarist şi regizor)

Printre colinele verzi (după Animale bolnave), 1971

[modifică] Note

^ I. Negoiţescu, Însemnări critice, Cluj, Editura Dacia, 1970, p. 235.
^ Alex. Ştefănescu, în „România literară”, nr. 4, 2-8 februarie 1994.
^ Nicolae Manolescu, în „România literară”, nr. 24, 16 iunie 1977.

[modifică] Bibliografie selectivă

Marian Victor Buciu, Breban. Eseu despre stratagemele supravieţuirii narative, Craiova, Editura Sitech, 1996.
Laura Pavel, Antimemoriile lui Grobei. Eseu monografic despre opera lui Nicolae Breban, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, colecţia „Akademos”, 1997; ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2004.
Liviu Maliţa, Nicolae Breban, micromonografie, Braşov, Editura Aula, colecţia „Canon”, 2001.
Dicţionarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995.
Dicţionarul esenţial al scriitorilor români, Bucureşti, Editura Albatros, 2000.
Geo Vasile, Proza românească între milenii. Dicţionar de autori, Bucureşti, Editura Odeon, 2001.
Dicţionarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, A-B, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004.
Dicţionar analitic de opere literare româneşti, coordonator Ion Pop, ediţie definitivă, Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007.
Aura Christi, Religia viului, Bucureşti, Editura EuroPress & Ideea Europeană, 2007.

[modifică] Referinţe critice (on-line)

[modifică] Legături externe

Editura Polirom
Academia Română: Lista membrilor (litera B)

[0] I. Negoiţescu, Însemnări critice, Cluj, Editura Dacia, 1970, p. 235.

[1] Alex. Ştefănescu, în „România literară”, nr. 4, 2-8 februarie 1994.

[2] Nicolae Manolescu, în „România literară”, nr. 24, 16 iunie 1977.

[1]

[2]

[3]