Complexul Oedip
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Complexul Oedip este un concept teoretic central în Psihanaliză. Sigmund Freud (1856-1939) a descris această noţiune, referindu-se la o legendă a Greciei antice, în care Oedip, fiul regelui din Teba, fără să ştie, ucide pe propriul lui tată, Laios, şi se căsătoreşte cu mama lui, Iocasta. În psihanaliză, complexul Oedip simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex, care se dezvoltă încă din copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi teamă în cadrul unei stări nevrotice.
Cuprins |
[modifică] Elaborarea "complexului Oedip"
În primele sale lucrări, Freud foloseşte expresiile "complex nuclear" sau "complex matern", termenul de "complex Oedip" (Ödipuskomplex) apare pentru prima dată în lucrarea "Zur Psychologie des Sexuallebens" ("Psihologia vieţii sexuale", 1910). După Freud, elaborarea unui "complex Oedip" constituie o etapă normală în dezvoltarea copiilor de sex masculin, mama fiind percepută din primul stadiu de dezvoltare drept aceea care îi oferă sânul pentru a se nutri, fapt care declanşează o primă senzaţie elementară de plăcere ("faza orală" a vieţii sexuale). Acest impuls iniţial de tandreţe este la originea complexului Oedip, care apoi evoluează în trei faze:
- Faza falică. Copilul de sex masculin începe să aibă intuiţia compotamentului sexual al părinţilor, între care ar exista o complicitate din care el este exclus. Sentimentul de frustraţie îi provoacă reacţii tipice, încercând să se interpună între tată şi mamă (de ex. intră în camera părinţilor fără să bată la uşă). Dezvoltă o rivalitate faţă de tată şi îşi exhibează penisul în prezenţa mamei.
- Teama de castrare. Tatăl capătă în reprezentarea fiului statura unei figuri autoritare susceptibilă să-l pedepsească. Fiul îşi imaginează castrarea fie ca o sancţiune din partea tatălui, în situaţia de rivalitate (complex Oedip "pozitiv"), fie ca o identificare cu mama, în dorinţa inversă de a-şi seduce tatăl (complex Oedip "inversat", care demonstrează ambivalenţa şi bisexualitatea umană potenţială). Impulsurile sexuale sunt în această fază refulate şi pot genera traume psihice şi stări nevrotice.
- Faza rezolutivă sau de identificare. Refularea impulsurilor sexuale durează până la adolescenţă, vârstă la care fiul se eliberează treptat de complexul Oedip şi îşi caută parteneri sexuali în afara părinţilor, construindu-şi propria personalitate cu elemente ce provin atât de la mamă, cât şi de la tată.
[modifică] Consideraţii critice
Freud susţinea universalitatea complexului Oedip. El a încercat să demonstreze că cea mai mare parte a tulburărilor nevrotice ale bărbaţilor la vârstă adultă ar proveni dintr-un complex Oedip oprit în evoluţie, înainte de faza rezolutivă sau de identificare. Acest punct de vedere a fost amplu criticat din diferite direcţii. Karl Popper critică teoriile lui Freud, ca nefiind fundamentate ştiinţific, ele s-ar baza doar pe convingerea autorului psihanalizei, care - fără date experimentale sau observaţii verificabile - modifică realitatea. Astfel o persoană care neagă existenţa unor înclinaţii incestuoase este considerată drept exemplu de refulare, fără a i se recunoaşte posibilitatea unei structuri psihice normale. Mult mai sever este Hans Eysenck, care consideră că Freud a împins psihiatria cu o sută de ani înapoi, stigmatizându-şi pacienţii cu diagnostice false prin redare frauduloasă a istoriilor clinice, pentru că "ceea ce este adevărat la Freud nu e ceva nou, iar ceea ce este nou nu este adevărat".
[modifică] Din cadrul şcolii psihanalitice
Freud era el însuşi conştient de dificultăţile adaptării complexului Oedip în cazul copiilor de sex feminin. Există astfel o asimetrie, care a condus - recurgându-se din nou la legendele Greciei antice - la noţiunea de "complex Electra" (Electra, fiica lui Agamemnon şi a Clitemnestrei, îl determină pe fratele ei Oreste să-şi ucidă mama şi pe amantul acesteia, Aegist, pentru a răzbuna uciderea tatălui lor, Agamemnon). Un curent "dizident" a apărut chiar în cadrul şcolii psihanalitice, în special prin lucrările lui Carl Gustav Jung. După Jung, viaţa psihică depinde nu numai de impulsurile individuale inconştiente (cum gândea Freud), dar şi, în egală măsură, la un nivel inconştient colectiv. Jung nu a împărtăşit niciodată ideea unei dorinţi "sexuale" a copilului pentru părintele de sex opus, fără a nega totuşi importanţa primordială a dorinţei incestuoase în viaţa psihică a persoanelor adulte. Pentru el această dorinţă ar reprezenta mai degrabă tendinţa de întoarcere la starea dinaintea naşterii (pentru a renaşte), decât o dorinţă sexuală (impuls către anihilare prin moarte).
Alfred Adler consideră că ideea represiunii culpabilităţii sexuale ar trebui înlocuită cu tendinţa de apărare a "eu"-lui din starea de inferioritate, care duce la o supracompensare a protestului masculin. Complexul Oedip ar fi prin urmare lipsit de semnificaţie.
În lucrările lui Jacques Lacan formularea freudiană a complexului Oedip este în mod fundamental reconstruită. Lacan accentuează faptul că, în realitate, conflictul lui Oedip este doar un mit, o ficţiune verbală. Conflictul are loc nu la nivel real, ci doar în sens simbolic. Tatăl nu este neapărat o persoană reală, ci o "funcţie", care poate fi îndeplinită de reprezentanţi diferiţi.
Şi Erich Fromm interpretează mitul lui Oedip ca simbol al revoltei fiului faţă de autoritatea tatălui, într-o societate patriarhală, şi nu ca rivalitate sexuală în competiţie cu ataşamentul matern.
[modifică] Din puncte de vedere etnologice
Critici serioase au fost aduse pe baza constatărilor etnologice (Claude Lévi-Strauss). Noţiunea de "complex Oedip" este inseparabilă de o formă familială precisă, denumită "nucleară", în care tatăl, mama şi copiii trăiesc împreună şi tatăl biologic exercită autoritatea părintească asupra copiilor. Ori acest tip de familie nu este universal, în foarte multe forme culturale nu tatăl este acela care întruchipează autoritatea asupra familiei. Dacă între tatăl biologic (complice cu mama până la provocarea unui sentiment de gelozie din partea fiului) şi figura paternă autoritară, care se interpune între fiu şi mamă, nu există o identitate, rolurile fiind disociate, nu sunt realizate condiţiile pentru declanşarea unui complex Oedip.
[modifică] Critică constructivistă recentă
În cartea "Folies à Plusieurs", apărută în anul 2002, istoricul psihanalizei Mikkel Borch-Jacobsen subliniază faptul că Freud afirmă universalitatea complexului Oedip într-o manieră absolut arbitrară, în lipsa oricărui material clinic, în scopul găsirii unei explicaţii ad hoc pentru presupusele înclinaţii incestuoase ale unor persoane analizate. Aceste înclinaţii nu s-ar datora unui complex Oedip real, ci ar fi fost mai degrabă sugerate persoanelor analizate de însuşi Freud, în tendinţa lui de a fundamenta etiologia sexuală a nevrozelor.
[modifică] Bibliografie
- Melanie Klein: Le complexe d'Oedip. Payot-Poche, Paris 2006
- Rudolf Heinz: Oedipuscomplex. Zur Genealogie von Gedächtnis. Passagen, Viena 1991
- Erich Fromm: Sigmund Freuds Psychoanalyse. Größe und Grenzen. DVA, Stuttgart 1979
- B. Simon & R.B. Blass: The development and vicissitudes of Freud's ideas on the Oedipus complex. Cambridge Univ. Press 1991
- Karl Popper: Conjectures and Refutations. The Growth of Scientific Knowledge. C.A. Mace, Cambridge 1964
- Hans Eysenck: Decline and Fall of the Freudian Empire. Pelikan, Harmondsworth 1986
