Noul Testament

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Noul Testament este a doua parte a Bibliei, ce are 27 de cărţi. Prima parte a Bibliei este Biblia ebraică, denumită de creştini Vechiul Testament. Noul Testament este un element fundamental al civilizaţiei creştine.

Cuprins

[modifică] Titlu

Mai este numit uneori Testamentul grecesc sau Scripturile greceşti, întrucât a fost scris în limba greacă. Este vorba despre greaca „koine dialektos”, limba care s-a vorbit în bazinul mediteraneean începând cu epoca lui Alexandru cel Mare (sec. IV î.d. Hr.) şi până în jurul anului 500 d. Hr. [1]. Termenul este o traducere a latinului Novum Testamentum, care corespunde cu originalul grecesc Ἡ Καινή Διαθήκη, adică „Noul Legământ” sau „Noul Testament”. Noul Testament termenul este folosit pentru a descrie credinţa creştinilor în Isus Cristos în contrast cu iudaismul vetero-testamentar şi contemporan (vezi 2 Corintieni 3:6-15; Evrei 9:15-20). Abia apoi va ajunge să desemneze o colecţie anume de 27 de cărţi.

[modifică] Cărţi

[modifică] Manuscrisele Noului Testament

Sunt cunoscute aproximativ 250 de manuscrise unciale pe pergament, prin care s-a transmis textul originar al Noului Testament[2]. Cele mai importante manuscrise sunt:

  • Codex Sinaiticus (Alef/S 01), sec. IV, păstrat la British Museum;
  • Codex Alexandrinus (A 02), sec. V, păstrat la British Library;
  • Codex Vaticanus (B 03), sec. IV, păstrat în Biblioteca Vaticanului;
  • Codex Ephraemi rescriptus (C 04), sec. V, păstrat în Biblioteca Naţională din Paris;
  • Codex Bezae Cantabrigiensis (D 05), sec. V, donat de Théodore de Bèze Universităţii din Cambridge.

[modifică] Noul Testament în limba română

Prima traducere integrală este publicată în 1648 la Bălgrad (Alba Iulia), având titlul Noul Testament sau împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan. Traducerea în limba română are la bază, în principal, noua versiune latină a lui Théodore de Bèze, comparată cu textul grecesc, cu Vulgata, cu Biblia slavonă de la Ostrog (1581) şi cu cea maghiară a lui Károlyi Gáspár (1590). Noul Testament de la Bălgrad va fi reeditat, sub auspiciile Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de la Alba Iulia, în 1988 şi în 1998.

[modifică] Note

  1. ^ Vezi Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Paris, Seuil, 1996, p. 286
  2. ^ R. Dupont-Roc, P. Mercier, Les manuscrits de la Bible et la critique textuelle, Paris, Cerf, 1997, p. 49-51

[modifică] Bibliografie

  • Nicolae I. Nicolaescu, Grigorie Marcu, Sofron Vlad, Liviu G. Munteanu, Studiul Noului Testament, Manual pentru institutele teologice, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1977.
  • Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, A-Z, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1984.
  • Giuseppe Segalla, Panorama storico del Nuovo Testamento (col. „Leggere la Bibbia oggi”, 3.5), ed. a II-a, Brescia, Queriniana, 1992.
  • Étienne Charpentier, Să citim Noul Testament, Bucureşti, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, 1999 (titlul original: Pour lire Le Nouveau Testament, Paris, Cerf, 1992).
  • Stelian Tofană, Introducere în studiul Noului Testament, I: Text şi canon. Epoca Noului Testament, ed. a II-a, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2000.
  • Sorin Marţian, Introducere în studiul Noului Testament, Cluj, Editura Napoca Star, 2003.