Găgăuzi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
Găgăuzii (alternativ: găgăuţii; pe turceşte gagavuz, plural gagavuzlar) sunt o populaţie minoritară turcofonă din Republica Moldova (în provincia Găgăuzia) şi în sudul Basarabiei (Bugeac), în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum şi în Dobrogea (vezi articolul Găgăuzii din România), estul Bulgariei şi alte zone din Balcani.
Se presupune că găgăuzii fac parte din grupul turcilor oguzi. Împreună cu ciuvaşii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii sunt printre puţinele grupuri etnice de limbă turcică de religie creştină (creştinambele populaţii de rit ortodox).
Cuprins |
[modifică] Răspândire geografică
Găgăuzii au aşezări în regiunile ucrainene Odessa şi Zaporojie, ca şi în Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Kabardino-Balkaria, România (Dobrogea), Republica Moldova (Găgăuzia). Mai trăiesc aproape 20.000 de găgăuzi în ţările balcanice Grecia (nord) şi Bulgaria (est).
Alte grupuri, cu acelaşi etnonim, găgăuzi, trăiesc în Turcia (partea europeană) şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar aceşti găgăuzi sînt musulmani.
[modifică] Istoria
[modifică] Istoria timpurie şi aşezarea găgăuzilor în Basarabia
Se presupune că strămoşii găgăuzilor au provenit din triburile turceşti medievale ale oguzilor şi lor, care au traversat de asemeni regiunile nord-pontice. Izvoarele bizantine consemnează faptul că, în secolul al XI-lea, tribul nomad guzi a trecut Dunărea şi s-a aşezat în Bulgaria, Macedonia şi Grecia. Odată aşezaţi în aceste regiuni, guzii au adoptat stilul de viaţă sedentar şi creştinismul ortodox. Amestecul etnic dintre guzi şi alte triburi turcice, pecenegii şi cumanii, ar fi dat naştere poporului găgăuz.
Unii experţi istorici, etnografi şi filologi consideră că găgăuzii sunt unul dintre popoarele originale ale lumii turcice. După ce au trăit mulţi ani sub opresiunea otomanilor, găgăuzii au migrat în teritoriile controlate de Rusia, trecând Dunărea în perioada 1750-1846. Ei s-au aşezat în sudul Basarabiei. În Bugeac s-a aflat pînă la începutul sec. XIX o populaţie din grupul tătarilor nogai, vorbitoare a unui dialect turc mutual inteligibil. Înainte de 1807, o parte a tătarilor nogai (sau nohai) a fost constrînsă de guvernul ţarist să părăsească Bugeacul pentru a fi colonizată în regiunile Crimeea, Azov şi Stavropol. Imigranţi găgăuzi şi bulgari au fost colonizaţi în satele părăsite de nogai. Rusia a încurajat imigrarea din zona Dunării prin împroprietărire cu pământ şi acordarea de ajutoare. Noii locuitori au fost învăţaţi sa scrie şi să vorbească în limba rusă. În aceeaşi zonă au fost colonizaţi şi locuitori din nordul Basarabiei, iobagi ruşi refugiaţi, colonişti germani din ducatul Varşoviei şi mulţi alţii. Găgăuzii s-au aşezat în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi şi alte foste sate tătare, din partea centrală a Bugeacului. Noii imigranţi au transformat stepele aride ale Bugeacului într-o regiune agricola fertilă.
Limba găgăuză a fost scrisă cu alfabetul grecesc şi alfabetul limbii române până în 1957, când a fost impus alfabetul chirilic rusesc adaptat la fonetica limbii.
Cu excepţia a cinci zile de independenţă, din iarna anului 1906, când în timpul unei răscoale ţărăneşti a fost proclamată Republica Autonomă Comrat, găgăuzii basarabeni au fost guvernaţi de Imperiul Ţarist, România şi Uniunea Sovietică, fără a avea o formaţiune statală proprie.
[modifică] Perioada sovietică şi postsovietică
În perioada sovietică, populaţia găgăuză a fost supusă rusificării. Lipsa şcolilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populaţii să fie şcolarizată în ruseşte, iar limba rusă a devenit pentru mulţi principala limbă vorbită. În cadrul unora din şcolile în limba rusă se predau şi cursuri de limbă găgăuză.
Naţionalismul găgăuz a rămas o mişcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar s-a întărit la sfârşitul deceniului, odată cu acceptarea idealurilor democratice în Uniunea Sovietică. În 1988, activişti din intelectualitatea locală s-au aliat cu reprezentanţii altor minorităţi naţionale pentru a crea mişcarea cunoscută sub numele de „Poporul găgăuz” (Gagauz halkî). Un an mai târziu, „Poporul găgăuz” şi-a ţinut primul congres care a acceptat rezoluţia care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala Comrat. În august 1990, Comrat s-a autoproclamat republică autonomă, dar guvernul Moldovei a anulat aceasta declaraţie sub motiv de neconstituţionalitate. Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat în momentul în care „limba moldovenească” a fost adoptată ca limbă oficială în Republica Moldova. Populaţia multietnică din sudul Moldovei a privit această decizie cu îngrijorare, ceea ce a dus la o rapidă pierdere a încrederii în guvernul din Chişinău. Găgăuzii erau de asemenea îngrijoraţi de ce li s-ar fi putut întâmpla după unirea Republicii Moldova cu România, unire care în acel moment părea iminentă.
Ca urmare a rusificării culturale, sprijinul pentru Uniunea Sovietică în rândul găgăuzilor a rămas foarte ridicat. Ei au votat aproape în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS la referendumul din martie 1991[necesită citare] (moldovenii din Găgăuzia au boicotat referendumul[necesită citare]). Găgăuzii au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând şi mai mult relaţiile cu Chişinăul. Totuşi, atunci când parlamentul Republicii Moldova a votat în problema independenţei, 6 din 12 deputaţi găgăuzi au votat da. Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991, urmată fiind în septembrie de Transnistria. Aceste acţiuni erau menite să preseze Frontul Popular ca să-şi atenueze linia proromână, considerată naţionalistă, şi pentru a lupta pentru drepturile minorităţilor.
În februarie 1994, preşedintele Mircea Snegur a promis găgăuzilor autonomie, nu independenţa totală. El s-a opus ideii ca Moldova să devină stat federal format din trei republici, Moldova, Găgăuzia şi Transnistria.
La 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a acceptat «Legea despre statutul legal special al Găgăuziei» (în găgăuză Gagauz Yeri), rezolvând disputa pe cale paşnică. Această dată a fost declarată sărbătoare găgăuză. Multe organizaţii europene de apărare a drepturilor omului consideră Găgăuzia drept model de succes pentru rezolvarea conflictelor etnice.
Găgăuzia este o unitate naţional-teritorială autonomă cu trei limbi oficiale (rusa, găgăuza şi moldoveneasca (româna)).
30 de localităţi, între care 3 oraşe, şi-au exprimat dorinţa de a fi incluse în Teritoriul Autonom Găgăuz ca rezultat al referendumului care a determinat graniţele Găgăuziei. În 1995, Gheorghe Tabunşcic a fost ales în postul de guvernator (Başkan) al Găgăuziei pentru un mandat de patru ani. Pentru mandate în aceeaşi perioadă au fost aleşi deputaţii parlamentului local, Adunarea Populară, şi preşedintele acestuia, Petru Paşalî.
[modifică] Vezi şi
|
||||||||
