Găgăuzi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Găgăuzi
Gagauzlar
Gagauz-children.jpg
Populație totală

240.000

Regiuni cu populație semnificativă
Europa de est
 Republica Moldova 151.596 [1]
Ucraina Ucraina 31.923 [2]
Grecia Grecia 30.000 [3]
Turcia Turcia 15.000 [4]
Rusia Rusia 13.690 [5]
Bulgaria Bulgaria 540 [6]
 România 45 [7]
Limbi vorbite
găgăuză, rusă
Religii
ortodoxă

Găgăuzii (în găgăuză gagauz, plural gagauzlar) sunt o populație minoritară din Republica Moldova (în provincia Găgăuzia) și în sudul Basarabiei (Bugeac), în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea (vezi articolul Găgăuzii din România), estul Bulgariei și alte zone din Balcani.

Se presupune că găgăuzii fac parte din grupul turcilor oguzi. Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii sunt printre puținele grupuri etnice de limbă turcică de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).

Răspândire geografică[modificare | modificare sursă]

Găgăuzii au așezări în regiunile ucrainene Odessa și Zaporojie, ca și în Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Kabardino-Balkaria, România (Dobrogea), Republica Moldova (Găgăuzia). Mai trăiesc aproape 20.000 de găgăuzi în țările balcanice Grecia (nord) și Bulgaria (est).

Alte grupuri, cu același etnonim, găgăuzi, trăiesc în Turcia (partea europeană) și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar acești găgăuzi sunt musulmani.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Istoria timpurie și așezarea găgăuzilor în Basarabia[modificare | modificare sursă]

Se presupune că strămoșii găgăuzilor au provenit din triburile turcești medievale ale oguzilor și lor, care au traversat de asemeni regiunile nord-pontice. Izvoarele bizantine consemnează faptul că, în secolul al XI-lea, tribul nomad guzi a trecut Dunărea și s-a așezat în Bulgaria, Macedonia și Grecia. Odată așezați în aceste regiuni, guzii au adoptat stilul de viață sedentar și creștinismul ortodox. Amestecul etnic dintre guzi și alte triburi turcice, pecenegii și cumanii, ar fi dat naștere poporului găgăuz.

Unii experți istorici, etnografi și filologi consideră că găgăuzii sunt unul dintre popoarele originale ale lumii turcice. După ce au trăit mulți ani sub opresiunea otomanilor, găgăuzii au migrat în teritoriile controlate de Rusia, trecând Dunărea în perioada 1750-1846. Ei s-au așezat în sudul Basarabiei. În Bugeac s-a aflat pînă la începutul sec. XIX o populație din grupul tătarilor nogai, vorbitoare a unui dialect turc mutual inteligibil. Înainte de 1807, o parte a tătarilor nogai (sau nohai) a fost constrînsă de guvernul țarist să părăsească Bugeacul pentru a fi colonizată în regiunile Crimeea, Azov și Stavropol. Imigranți găgăuzi și bulgari au fost colonizați în satele părăsite de nogai. Rusia a încurajat imigrarea din zona Dunării prin împroprietărire cu pământ și acordarea de ajutoare. Noii locuitori au fost învățați sa scrie și să vorbească în limba rusă. În aceeași zonă au fost colonizați și locuitori din nordul Basarabiei, iobagi ruși refugiați, coloniști germani din ducatul Varșoviei și mulți alții. Găgăuzii s-au așezat în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cișmichioi și alte foste sate tătare, din partea centrală a Bugeacului. Noii imigranți au transformat stepele aride ale Bugeacului într-o regiune agricola fertilă.

Limba găgăuză a fost scrisă cu alfabetul grecesc și alfabetul limbii române până în 1957, când a fost impus alfabetul chirilic rusesc adaptat la fonetica limbii.

Cu excepția a cinci zile de independență, din iarna anului 1906, când în timpul unei răscoale țărănești a fost proclamată Republica Autonomă Comrat, găgăuzii basarabeni au fost guvernați de Imperiul Țarist, România și Uniunea Sovietică, fără a avea o formațiune statală proprie.

Perioada sovietică și postsovietică[modificare | modificare sursă]

Găgăuzia (cu galben) în cadrul Republicii Moldova

În perioada sovietică, populația găgăuză a fost supusă rusificării. Lipsa școlilor cu predare în limba găgăuză a făcut ca majoritatea acestei populații să fie școlarizată în rusește, iar limba rusă a devenit pentru mulți principala limbă vorbită. În cadrul unora din școlile în limba rusă se predau și cursuri de limbă găgăuză.

Naționalismul găgăuz a rămas o mișcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar s-a întărit la sfârșitul deceniului, odată cu acceptarea idealurilor democratice în Uniunea Sovietică. În 1988, activiști din intelectualitatea locală s-au aliat cu reprezentanții altor minorități naționale pentru a crea mișcarea cunoscută sub numele de „Poporul găgăuz” (Gagauz halkî). Un an mai târziu, „Poporul găgăuz” și-a ținut primul congres care a acceptat rezoluția care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala Comrat. În august 1990, Comrat s-a autoproclamat republică autonomă, dar guvernul Moldovei a anulat aceasta declarație sub motiv de neconstituționalitate. Mișcarea națională găgăuză s-a intensificat în momentul în care „limba moldovenească” a fost adoptată ca limbă oficială în Republica Moldova. Populația multietnică din sudul Moldovei a privit această decizie cu îngrijorare, ceea ce a dus la o rapidă pierdere a încrederii în guvernul din Chișinău. Găgăuzii erau de asemenea îngrijorați de ce li s-ar fi putut întâmpla după unirea Republicii Moldova cu România, unire care în acel moment părea iminentă.

Ca urmare a rusificării culturale, sprijinul pentru Uniunea Sovietică în rândul găgăuzilor a rămas foarte ridicat. Ei au votat aproape în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS la referendumul din martie 1991[necesită citare] (moldovenii din Găgăuzia au boicotat referendumul[necesită citare]). Găgăuzii au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând și mai mult relațiile cu Chișinăul. Totuși, atunci când parlamentul Republicii Moldova a votat în problema independenței, 6 din 12 deputați găgăuzi au votat da. Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991, urmată fiind în septembrie de Transnistria. Aceste acțiuni erau menite să preseze Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată naționalistă, și pentru a lupta pentru drepturile minorităților.

În februarie 1994, președintele Mircea Snegur a promis găgăuzilor autonomie, nu independența totală. El s-a opus ideii ca Moldova să devină stat federal format din trei republici, Moldova, Găgăuzia și Transnistria.

Steagul Gagauz Yeri

La 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a acceptat «Legea despre statutul legal special al Găgăuziei» (în găgăuză Gagauz Yeri), rezolvând disputa pe cale pașnică. Această dată a fost declarată sărbătoare găgăuză. Multe organizații europene de apărare a drepturilor omului consideră Găgăuzia drept model de succes pentru rezolvarea conflictelor etnice.

Găgăuzia este o unitate național-teritorială autonomă cu trei limbi oficiale (rusa, găgăuza și moldoveneasca (româna)).

30 de localități, între care 3 orașe, și-au exprimat dorința de a fi incluse în Teritoriul Autonom Găgăuz ca rezultat al referendumului care a determinat granițele Găgăuziei. În 1995, Gheorghe Tabunșcic a fost ales în postul de guvernator (Bașkan) al Găgăuziei pentru un mandat de patru ani. Pentru mandate în aceeași perioadă au fost aleși deputații parlamentului local, Adunarea Populară, și președintele acestuia, Petru Pașalî.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Пригарін О. А., Тхоржевська Т. В., Агафонова Т. А., Ганчев О. І. Кубей і кубейці: Побут та культура болгар і гагаузів в с. Червоноармійське Болградського району Одеської обл. Viața și cultura bulgarilor și găgăuzilor din regiunea Odesa, 2002

Legături externe[modificare | modificare sursă]