Comunitatea Statelor Independente

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „CSI” trimite aici. Pentru o companie vedeți CSi
Pagina „CIS” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți CIS (dezambiguizare)
Steagul Comunității Statelor Independente
Comunitatea Statelor Independente

Comunitatea Statelor Independente (abreviat CSI; în rusă Содружество Независимых Государств, СНГ - Sodrujestvo Nezavisimîh Gosudarstv) este o alianță formată din 9 din cele 15 foste republici ale Uniunii Sovietice, excepțiile fiind cele trei țări baltice: Estonia, Letonia și Lituania, precum și Georgia (din 2008) și Ucraina (din 2014).

Comunitatea Statelor Independente este constituită pe baza mai multor principii ca:

  • recunoașterea reciprocă și respectarea suveranității statelor-membre
  • egalitatea în drepturi
  • neamestecul în treburile interne
  • renunțarea la aplicarea forței.[1]

Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. În decembrie 1993 s-a alăturat și Georgia, în circumstanțe controversate, în urma unui război civil în care trupele rusești au intervenit de partea guvernului lui Șevardnadze. În urma evenimentelor din august 2008, când trupele rusești au intervenit din nou în Georgia, pentru susținerea regimurilor separatiste sud-osetine și abhaze, parlamentul georgian a votat în unanimitate retragerea Georgiei din CSI, pe data de 14 august 2008. Ca urmare a anexării Crimeii de către Rusia, Ucraina s-a retras din CSI în 2014.[2]

Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Moldova au fondat GUAM în 1997, ca o organizație care încearcă să împiedice influența rusească în fostele republici sovietice. În 1999, Uzbekistanul a aderat la organizație, însă pe 5 mai 2005, a anunțat președinția în exercițiu (la acel moment moldoveană) că se retrage din organizație.

CSI împreună cu China și SUA dețin 80% din rezervele de cărbuni ale planetei. CSI se înscrie între cele mai mari producătoare de cărbuni din lume, deținând totodată, intre 1/3 și 2/3 din rezervele mondiale certe și probabile, din care 90% sunt localizate în partea asiatică. Producția a crescut de la 66 milioane de tone în 1940 la 260 de milioane tone în 1950, pentru ca în anul 1991 să atingă 700 de milioane de tone (70% cărbune superior), urmând apoi o ușoară scădere (650 de milioane tone în 1992, circa 500 de milioane de tone în 1996 și circa 443 de milioane de tone în 2000), dar menținându-se ca al treilea producător mondial.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]