Popor turcic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Arealul actual de răspândire a popoarelor turcice este trecut în culoare galbenă. Nu în toate aceste regiuni sunt însă şi majoritari

Popor turcic este oricare dintre diversele popoare ai căror membri vorbesc o limbă din familia de limbi turcice. Aceste popoare, numărând aproximativ 150 milioane de oameni, sunt probabil descendenţii a unui mare grup de triburi originare din Asia centrală.

Cuprins

1 Denumirea
2 Istorie
3 Răspândirea geografică şi diviziunile etnice
4 Înfăţişare fizică
5 Religia
6 "Lumea turcă" şi "pan-turcismul"
7 Vezi de asemenea
8 Legături externe

[modifică] Denumirea

Prima atestare a etnonimului „turc” a fost menţionarea sau kök türk („turcii albaştri”, la singular) într-o scrisoare trimisă în 585 de împăratului Chinei lui Isbara, hanul tribului göktürk. În misiva respectivă, monarhul i se adresează destinatarului cu apelativul „Mare Han Turc”. În inscripţiile Orhon, datate cam în aceeaşi perioadă, este folosită varianta „turuk”.

Utilizări mai vechi ale unor termeni similari, precum acelea pe o tabliţă din secolul 20 î.Hr găsită în oraşul Mari lângă Tell Hariri în nordul Irakului (menţionând poporul turukku, sosit în ţinuturile Tiguranim şi Hirbazanim); cea chinezească din 1328 î.Hr, (care numea un popor vecin tu-kiu); cea din Zend-Avesta, în care unul dintre nepoţii lui Noe este numit Turk - au o semnificaţie necunoscută, însă unii cercetători sunt de părere că acestea ar fi semne pentru o continuitate istorică, sugerând chiar unitate etnică şi, poate, lingvistică^{[formulare evazivă]}.

O explicaţie populară în Turcia contemporană este că sensul primar al cuvântului türk ar fi „tare; puternic”. În secolul al XVI-lea turcii otomani credeau că türk însemna "Cel care a atins cea mai înaltă treaptă a perfecţiunii" ('kemâle ermiş')

Cuvântul "turcic/turcică" este în zilele noastre folosit în principal pentru a denumi popoarele şi limbile întregii zone, în vreme ce "turc/turcă" este folosit în mod obişnuit pentru a denumi poporul şi limba Turciei, cât şi unele dintre particularităţile etnice şi culturale ale acestui popor şi ale minorităţilor etnice din ţările vecine.

Unii consideră aceasta drept distincţie artificială şi afirmă că limbile turcice nu fac între ele asemenea diferenţieri, ele fiind în fapt dialecte ale unei singure limbi. În limba turcă modernă (din Turcia), termenul "türk" se referă la poporul şi limba turcă în timp ce termenul "türki" se referă la popoarele şi limbile turcice.

Se mai afirmă că cele mai multe separări sunt produsul stalinismului şi că, înainte de formarea Uniunii Sovietice, termenul turcesc era folosit pentru a descrie toate popoarele turcice care, prin similarităţile de limbă şi cultură, erau văzute ca părţi ale unei mari familii de popoare, ale unui „Türkistan”. Există îngrijorări că cea mai mare parte a acestei dezbateri este folosită ca suport al teoriei rasiale a panturcismului, pretinzând că diferenţele culturale, religioase, istorice, politice, chiar şi rasiale sunt prea mari pentru a vorbi despre unitate.

[modifică] Istorie

Se crede că toate popoarele turcice sunt originare din Asia Centrală. Unii istorici pretind că turcii sunt originari din Asia de vest şi au migrat în timpuri preistorice în Asia Centrală, în timp ce alţii cred că migraţia către Asia de vest şi interacţiunile turcilor în diferite parţi ale lumii în perioada antică, (înainte de apariţia hunilor), au apărut via Asia Centrală.

Comparaţii ale limbii sumeriene antice, (pe care ei o numesc limba uralo-altaică), cu limbile turcice moderne arată similarităţi de vocabular. Se afirmă, având ca bază această comparaţie, ca sumerienii sunt cel mai vechi popor turcic menţionat în documente, că ei îşi au originile în estul Mării Caspice dar şi-au clădit o civilizaţie în Mesopotamia. Alţii resping aceasta ca pe o expresie a ideologiei pan-turcice, arătând că majoritatea lingviştilor consideră sumeriana ca o limbă izolată, în timp ce alţii o leagă de limbile dravidene. Mai mult, clasificarea limbilor într-un grup uralo-altaic este deseori criticată, datorită lipsei de dovezi şi a lipsei de similarităţi evidente dintre limbile clasificate astfel.

Unii savanţi consideră hunii, ale căror origini merg până spre anul 1200 î.Hr, ca unul dintre primele popoare turcice.

Lăsând aceste controverse de-o parte, data precisă a expansiunii iniţiale din ţara mamă rămâne neştiută. Primul stat cunoscut ca "turc" , care mai apoi a dat numele multor state şi popoare după aceea, a fost acela al gokturcilor din secolul al VI-lea (gog = 'albastru' sau 'ceresc'). Acest stat pare să apară în urma răscoalei unui popor de origine turcică, cel pe care chinezii îl numeau tu-kiu, împotriva juan-juanilor (Jou-jou). Căpetenia lor Bumin îşi va lua numele de Kagan, fiind urmat de fratele său Istemi-Kagan. Începând cu anul 581 î.e.n, confederaţiile statale de la est şi vest de Altai se despart, turcii numindu-se astfel occindentali şi orientali.

Popoarele turcice mai târzii includ karlucii (mai ales în secolul al XVIII-lea), uighurii, turcii oghuz sau turcii Ğuz şi turkmenii. Cum aceste popoare au fondat state într-o zona cuprinsă între Mongolia şi Transoxiana, au venit în contact cu popoarele musulmane şi au adoptat treptat islamismul. Totuşi, au fost şi mai sunt încă popoare turcice de alte religii, cum sunt: creştinism, iudaism (vezi khazarii), budism şi zoroastrism.

Soldaţii turcici din armata califilor Abbasizi au ajuns conducătorii de facto ai Orientului Mijlociu musulman (exceptând Siria şi Egiptul), în mod deosebit după secolul al X-lea. Oghuzii şi alte triburi au ocupat diferite ţări sub conducerea dinastiei turcilor selgiucizi şi până în cele din urmă au cucerit teritoriile dinastiei Abaside şi ale Imperiului Bizantin.

În acest timp, kirghizii şi uigurii se luptau între ei şi cu puternicul Imperiu Chinez. Kirghizii s-au aşezat în final în regiunea cunoscută acum ca Kârgâzstan. Tătarii au cucerit teritoriul bulgarilor de pe Volga care astăzi este Tatarstanul, urmând invazia mongolă spre vest a lui Ginghis Han din secolul al XIII-lea. Bulgarii au fot numiţi de ruşi tătari din greşeală. Adevăraţii tătari trăiesc numai în Asia. Tătarii europeni sunt de fapt bulgari. (Bulgarii au venit în Europa în secolele al VII-lea şi al VIII-lea). Peste tot, populaţiile turcice s-au amestecat într-o oarecare măsură cu alte populaţii locale.

În vreme ce statul selgiucid a intrat în declin după invazia mongolă, Imperiul Otoman s-a ridicat ca noul stat turcic care a juns să domine nu numai Orientul Mijlociu, dar şi Europa de sud-est şi părţi ale Rusiei sudice şi ale Africii de nord. În acelaşi timp, alte grupuri turcice au fondat dinastii în Iran sau în nordul Indiei (Imperiul Mogul).

Imperiul Otoman a slăbit datorită repetatelor războaie cu Rusia şi Austria, ca şi datorită creşterii mişcărilor de eliberare naţională din Balcani şi mai apoi a dispărut dupa primul război mondial, în locul lui apărând republica Turcia din zilele noastre.

[modifică] Răspândirea geografică şi diviziunile etnice

Distribuţia geografică a limbilor turcice

În ziua de azi, cea mai mare populaţie turcică trăieşte în Turcia. Alte populaţii turcice numeroase trăiesc în Azerbaijan, Cipru, Iran, Kazakhstan, Kârgâzstan, Rusia, Turkmenistan şi Uzbekistan. De asemenea, mai trăiesc populaţii turcice în China, în nordul Irakului, Afghanistan, Republica Moldova, şi în Balcani (în special în Grecia, Bulgaria, România şi în fosta Iugoslavia). Un număr mic de persoane turcice trăiesc de asemenea în Vilnius, capitala Lituaniei.

O graniţă exactă între diferitele popoare turcice nu poate fi trasată cu exactitate. Unii oameni de ştiinţă divid aceste popoare în şase ramuri: oghuzii, kipchacii, kurlucii, siberienii, chuvaşii, şi yakuţii.

Una dintre cele mai mari dificultăţi întâmpinate în încercarea de clasificare a diferitelor limbi, dialecte, popoare şi grupuri etnice turcice este impactul avut de Uniunea Sovietică (şi în mod particular de politica naţională a lui Stalin, de creerea unor noi graniţe naţionale şi de deportarile în masă), asupra amestecurilor etnice în regiunile care fuseseră mai înainte zone multiculturale precum Khiva/Khwarezmia, valea Fergana şi Caucaz. Clasificarea menţionată mai sus nu este de aceea nici în detaliu, nici în general suficient de exactă. Un alt aspect dezbătut este influenţa pan-turcismului şi naţionalismului în creştere asupra percepţiilor diviziunilor etnice din republicile din Asia Centrală care şi-au câştigat de puţină vreme independenţa.

[modifică] Înfăţişare fizică

Popoarele turcice diferă de multe ori în ceea ce priveşte înfăţişarea fizică. Majoritatea popoarelor turcice, din vestul Chinei până în rasăritul Europei, se pare că au caracteristici ale rasei albe (caucazian). Unii au caracteristici ale rasei albe precum ochii albaştri şi părul blond sau roşcat, deşi cei mai mulţi reprezentanţi ai popoarelor turcice au o înfăţişare mediteraniană, cu părul şi ochii negri, cu piele măslinie pănă la tuciurie. În unele zone turcice, este comună existenţa oamenilor care au pielea albă, părul şi ochii deschişi la culoare dar care au o faţă cu structură mongoloidă (precum e cazul unor uzbeci sau tătari). Majoritatea persoanelor turcice au pomeţii ridicaţi, capete rotunde şi părul drept.

Sunt multe discuţii pe seama originii rasiale a popoarelor turcice, unii considerând că există o rasă ural-altaica compusă din unguri, finlandezi, estonieni, popoare turcice, mongoli şi tunguşi; alţii considerând că exista o rasă turcică separată, parţial amestecată cu mongoli. Alţii atrag atenţia din nou că multe limbi au fost adoptate fie benevol fie silit de alte popoare diferite rasial. Teoria acceptată curent este aceea a moştenirii lingvistice şi rasiale separate, bazate pe o multitudine de invazii, războaie, imperii şi migraţii ale populaţiei.

[modifică] Religia

Cele mai multe popoare turcice sunt musulmane sunnite. Dar mulţi oameni din estul Turciei sunt aleviţi şi cea mai mare parte a locuitorilor Iranului şi Azerbaijanului sunt musulmani şiiţi.

Chuvaşii din Rusia şi găgăuzii din Republica Moldova sunt în mare parte creştini.

Unele popoare turcice (în mod special în regiunile autonome ruseşti Altai, Hakas, şi Tiva) sunt adepţi ai şamanismului. Şamanismul a fost religia predominantă a diverselor ramuri turcice până prin secolul al VIII-lea, când cei mai mulţi au trecut la islamism.

Mai sunt unele popoare turcice de religie budistă, mozaică, zoroastrică şi baha'i

[modifică] "Lumea turcă" şi "pan-turcismul"

Unii se referă la ţările, regiunile şi popoarele turcice ca la o parte a "lumii turce". Alţii sunt îngrijoraţi că aceasta este un rezultat şi un exemplu al "pan-turcismului", creat să încurajeze dorinţele hegemonice sau chiar imperiale ale Turciei moderne. Susţinătorii acestui termen arată că, în acelaşi fel, arabii cred despre ei că fac parte dintr-o mai mare "lume arabă".

Este de asemenea spus că încurajarea acestor afinităţi lingvistice poate fi utilzată ca un vector pentru dezvoltarea regională şi mărirea securităţii în zonă.

Oponenţii arată cu degetul la naţionalismul şi trecutul imperial al Turciei, la rolul mişcărilor pan-turcice în războiul civil din Rusia şi la diversitatea culturală, religioasă şi politică a popoarelor şi grupurilor etnice turcice şi cred că o mişcare pentru o mai mare unitate pan-turcică poate avea o influenţă negativă în zonă.