Arabii din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Arabii sunt un popor semit cu care românii au avut legături sporadice încă din Evul Mediu . În trecut, ei erau numiți "harapi" (din tc. harap). Termenul "arab" este de origine franceză și a pătruns în vocabularul limbii române abia în secolul al XIX-lea.

Evul mediu[modificare | modificare sursă]

"Harap" negru în slujba armatei otomane

În Evul Mediu, primele contacte dintre români și arabi au avut loc prin intermediul otomanilor. În armata otomană erau prezenți și arabii. Mai multe toponime, precum și numele fortăreței Arab Tabia, situată lângă Silistra (dar în România) provine de la acești militari arabi. Arabii erau numiți de către români "harapi" sau "arapi", termen împrumutat din limba turcă (harap). Cu timpul, denumirea de arap/harap a început să fie atribuită în limbajul popular și populației de rasă negră. Confuzia dintre "arap" și "negru", existentă și în limba greacă modernă, se explică prin comerțul cu sclavi negri practicat de negustorii arabi și datorită căruia singurii negri cunoscuți în Țările Române erau de proveniență arabă. [1]

Așezări de arabi în Dobrogea[modificare | modificare sursă]

Fragment din harta etnică a Peninsulei Balcanice întocmită în 1861 de G. Lejean. Arealul populat de arabii dobrogeni este marcat printr-un spaţiu alb cu puncte negre. (Vezi legenda)


Frontiera româno-bulgară din 1878 cu reprezentarea localităţii Dokuz Agaç

În Dobrogea, care înainte de 1878 a aparținut Imperiului Otoman, au fost colonizați prin 1834 de un pașă Hasan[2] în zona central-sudică, la nord de Bazargic, arabi originari din Siria, care erau foarte apreciați pentru priceperea lor de a practica agricultura în condiții de secetă. Teritoriul pe care s-au stabilit aceștia este străbătut azi de frontiera româno-bulgară. Din cele cinci așezări, cea mai importantă era Dokuz Agaç ("Nouă copaci"), azi Măgura. Erau singurele așezări arăbești din Europa. Recensământul otoman din 1850 raportează 145 de arabi (0,9%) în Dobrogea,[3] însă numărul lor a crescut simțitor după această dată. În 1861, geograful francez Guillaume Lejean menționa faptul că în timpul călătoriei sale prin Peninsula Balcanică efectuată în anul 1854, una din aceste așezări, Arab-Köi, era deja abandonată, restul așezărilor bucurându-se însă de o oarecare prosperitate. În 1878 Dobrogea este divizată între România și Bulgaria, iar noua frontieră străbătea spațiul locuit de arabi. După această dată, așzările arabe încep să decadă, iar o parte din populație emigrează către Imperiul Otoman.

Câteva decenii mai târziu, în 1913, antropologul elvețian Eugène Pittard menționează că aceste colonii s-au dizolvat și reușește să mai găsească în zonă doar o rămășiță de 14 arabi, toți bărbați. În urma analizelor antropologice, Pittard a concluzionat că o parte a acestora aveau influențe rasiale negroide și pune această situație în legătură cu faptul că populația arabă din jurul Mării Roșii prezintă deseori influențe rasiale negroide, ca o consecință a comerțului cu sclavi africani practicat aici în trecut și a asimilării acestora de către populația arabă majoritară. Pittard concluzionează că este foarte posibil ca o parte a arabilor dobrogeni să aibă strămoși orginari din această zonă.

Ulterior, ultimii arabi dobrogeni au fost asimilați de populația musulmană conlocuitoare.

Arabii din România contemporană[modificare | modificare sursă]

În timpul epocii Nicolae Ceaușescu, numeroși studenți arabi au obținut burse de studiu din partea statului român. Majoritatea acestor arabi erau palestinieni, sirieni, sudanezi, egipteni, libanezi și iordanieni. Cei mai mulți s-au întors în patrie după încheierea studiilor. O mică parte s-a stabilit însă în România, cei mai mulți dintre ei profesând astăzi ca medici.

După 1989, un mare număr de afaceriști arabi s-a stabilit în România. Cei mai mulți provin din Siria, Irak și Liban. Majoritatea imigranților arabi sunt de religie musulmană. În Dobrogea există unele neînțelegeri între aceștia și localnicii musulmani (turci, tătari) legate de respectarea unor norme religioase cu vederi mult mai conservatoare în ceea ce privește religia de arabi.[4]. De asemenea, există un număr semnificativ de arabi creștini.[5]

Aproximativ 5.000 de persoane cetățeni de state arabe trăiesc azi în România.[6] Datele ultimului recensământ arată că, în 2002, în România se aflau 1180 de sirieni, 811 irakieni, 704 libanezi și 559 iordanieni.[7]

Cea mai importantă organizație arabă este Uniunea Arabilor din România, având drept președinte pe Dr. Rifai Issam.

Personalități[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ DEX
  2. ^ M. D. Ionescu, Dobrogea in pragul veacului al XX-lea, Buc., 1904
  3. ^ http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5f/Dobruja1850.jpg
  4. ^ BBCRomanian.com
  5. ^ http://www.gardianul.ro/2005/01/08/religie-c22/joi_noaptea_crestinii_arabi_din_romania_au_sarbatorit_craciunul-s53704.html
  6. ^ 500 de arabi din Romania, cercetati pentru infractiuni economice - Arhiva noiembrie 2007 - HotNews.ro
  7. ^ Orientul Mijlociu de langa noi: arabii din Romania, dincolo de sabloane

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Guillaume Lejean. Ethnographie de la Turquie d'Europe. Petermanns Geographischen Mitteilungen, 1861
  • Eugène Pittard. Contribuition à l'étude anthropologique des arabes. Le Globe, 1913

Legături externe[modificare | modificare sursă]