Italienii din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Italienii din România (2002)

Italienii sunt o minoritate etnică din România[1], numărând 3.331 de persoane, conform recensământului din 2002. Italienii se află dispersați într-un mod relativ uniform pe teritoriul țării, comunități aflându-se în București, Brașov, Caracal, Fălticeni, Roman, Tulcea, Iași, Suceava, Câmpulung-Muscel, Ploiești, Pitești, Arad, Calafat, Sulina, Turnu Severin, Bacău, Neamț, Cluj, Bistrița, Satu Mare, Timișoara, etc.

Ca minoritate etnică recunoscută oficial, italienii din România au un loc asigurat în Camera Deputaților.

Istorie[modificare | modificare sursă]

„Pe teritoriul românesc, italienii s-au stabilit peste tot, însă există regiuni unde numărul lor este semnificativ: Hațeg, unde comunele Clopotiva, Râu de Mori, Sântămaria-Orlea au populație preponderent italiană. Aceștia au venit pe la 1850 pentru a lucra in domeniul forestier. Greci, comuna din județul Tulcea și alte câteva sate din împrejurimi, unde s-au stabilit italieni specialiști în lucrări în piatră și care printre altele au contribuit la construcția podurilor de pe Dunăre. Craiova, dar îndeosebi în satele din jur unde se găsește un număr mare de italieni lucrători în piatră. Toader Nicoara”
Farul Genovez (Constanta) a fost construit în jurul anului 1300[2] de către genovezii care făceau comerț în port și restaurat între anii 1858-1860

Punct de vedere istoric, Republica Genova a fost de a crea primele contacte între Italia și România în 1200-1300, atunci când baza de jos comercial în Constanța: Farul Genovez a fost construit. Genovezii au fondat mai multe porturi de la gurile Dunării, inclusiv "Vicina" (lângă Isaccea), (Sfântu Gheorghe) si "San Giorgio" (Giurgiu). Imperiul Otoman distrus aceste așezări, și numai în 1821 italienii ajuns prima oară în România, de la Friuli și Veneto.[3]

Prezența italienilor în România este mult mai semnificativă decât apare în multe din materialele specifice minorităților editate în ultimul timp. În majoritatea acestor documente se invocă cifra de 3.331 de persoane. Este adevărat că această cifră statistică reprezintă numărul celor declarați la ultimul recensamânt, în 2002. În aparență este o cifră justă. În realitate însă, putem vorbi fără rezerve, de o cifră mult mai mare. De ce? Este cunoscut că italienii au avut o situație aparte în istoria acestor locuri. Se știe acum, că a recunoaște, la un moment dat în istorie că sunt italieni, a însemnat pentru cetățenii români cu această origine, mai ales după anii 1947, un act de curaj. Drept pentru care, mulți au preferat să ascundă că au această origine. Au ascuns acte, documente, și-au schimbat numele, și-au schimbat cetățenia pentru a avea aceleași drepturi cu majoritatea. Unii au preferat să se întoarca în Italia, lăsând în urmă rude, părinți, frați, copii și tot ce au agonisit o viață.[4]

Clemansa (Mansi) Barberis, compozitoare, interpretă la violă, profesor de canto la Conservator. Aceasta din urmă era descendenta unei vechi familii franco-italiene împământenite în Moldova

Integrarea aproape totală, favorizată și de marea asemănare dintre cele două națiuni a fost un factor important care a făcut ca o comunitate cu un specific autentic să se disipeze și să trăiască într-o armonie totală cu comunitatea majoritară.

Italienii cu originea comună cu cea a localnicilor, și-au găsit locul peste tot în România, trăind în perfectă armonie cu localnicii. Prezența lor specifică se simte și azi în București, Brașov, Caracal, Fălticeni, Roman, Tulcea, Iași, Câmpulung-Muscel, Ploiești, Pitești, Arad, Calafat, Sulina, Turnu Severin, Bacău, Neamț, Cluj, Bistrița, Suceava etc.

Nu este județ în România unde să nu se fi declarat la recensământ măcar câțiva italieni. În număr mare, chiar în grupuri compacte, au venit începând cu secolul al XVIII-lea și mai ales de la jumătatea secolului al XIX-lea, emigrând în Transilvania, Bucovina, Banat și Basarabia. Motivul a fost în principal cel economic. S-au stabilit și au întemeiat comunități în locuri diferite din țară. S-au așezat acolo unde au găsit de lucru corespunzător pregătirii și profesiei lor. Totuși, cei mai mulți italieni pot fi întâlniți în orașe. Putem da aici ca exemplu, cu speranța că nu vom supără pe alții, marea comunitate care a existat la Târgoviște prin anii 1937, care a impus la un moment dat necesitatea înființării unei agenții consulare italiene. Aceasta se întemeiase pe numeroasele familii de constructori veniți aici în mare exod în timpul regelui Carol I de Hohenzollern între anii 1887-1897.

Conform recensământului din Ministerul Afacerilor Externe ("Ministero Affari Esteri"), numărul de emigranți italieni în România a crescut de aproape zece ori mai mult de trei decenii, crescând de la 830 în 1871 la mai mult de 8.000 în 1901.....A continuat și în perioada dintre cele două războaie mondiale (unele estimări au calculat prezența în România, în 1935, aproximativ 60.000 italieni), emigrarea a fost treptat în criză de după 1940.[5]


Italienii pot fi astfel întâlniți în marile aglomerări urbane ca: antreprenori, unde au participat la construirea unor mari și impunătoare edificii în București, Ploiești, Câmpulung- Muscel, Craiova, Galați, Iași, Sinaia, Timișoara, Târgoviște, Pitești, Sibiu, Brașov și alte localități. Au lucrat la drumuri și poduri, șosele, căi ferate, aducțiuni de apă, viaducte, dar și fântâni, biserici, monumente funerare, bănci, școli. Mărturie stau: spitalul Colțea și multele mozaicuri de la Palatul Cotroceni, Casa de Economii și Cercul Militar din București, podul de la Cernavodă, calea ferată Brașov-București, Liceul Dinicu Golescu și biserica Flamandă - Câmpulung Muscel, catedralele din Craiova și Galați... O categorie aparte în cadrul minorității italiene din România o constituie comercianții. Pentru aceștia, România a însemnat o bună piață de lucru în toate timpurile. Îi întâlnim mai ales în porturile de la Dunăre și Marea Neagră. La Constanța, în porturile Galați și Brăila (unde există una din marile Burse de grâu din Europa) au format comunități care există și azi [6]. Dovadă a mărimii și importanței acestor comunități stau consulatele italiene care au funcționat la Constanța, Galați și Brăila, dar și impunătoarele edificii unde se întâlneau membri comunităților numite "Casa Italia".

Personalități italiene în România[modificare | modificare sursă]

Italienii în România au îmbrățișat diverse activități și meserii încă din Evul Mediu: muzicieni, actori, medici, ziariști, pictori, oameni de litere, profesori. Un descendent de imigranți italien în Renașterea, Theodor Rosetti, a fost un jurist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1888-1889 și membru de onoare al Academiei Române[7]

Printre personalitățile italiene din România se numără: Adrian Marino, Antonio, Alfonso și Carlo Cirillo, Vintilă Cossini, Altieri Zanvettor, Florin Bogardo, Mansi Barberis, Sorana Coroamă-Stanca, Alexandru Pesamosca, Ivanca Olivotto, Amelio Olivotto, Livio Bellegante, Mansi Barberis, Nicolo Girardi, Dante Viecelli, Virgil Toso, Puschiazis Vicenzo, Mădălina Coracin, Mihaela Profiriu Mateescu-Culluri, Horia Moculescu, Mișu Fotino, Ileana Stana-Ionescu, Angela Tomaselli, Cristian Țopescu, enumerându-i laolaltă, doar pe câțiva dintre cei cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, dar care au în comun aceeași origine.

Adrian Marino, critic literar român, laureat al premiului Herder

La sate, întâlnim italieni în zone de câmpie sau de munte unde au lucrat ca agricultori, muncitori forestieri, mineri sau la exploatările de piatră. Fiind buni cioplitori în piatră, cunosc mai bine ca oricare cum se taie piatra pe filon sau cum se alege cea mai bună marmură. I-au învățat și pe alții. Azi, mai pot fi găsiți la Greci, jud. Tulcea, urmașii lucrătorilor din carierele de piatră de la Iacobdeal și Turcoaia, apoi la Câmpulung Muscel, la Nucșoara și Albești.

Frumos scria despre italienii din Valea Jiului, în cartea sa "Istorioare din viața etnicilor italieni în România", Modesto Gino Ferrarini: " Există un nucleu de italieni - tot de 24 de karate ca și celelalte - în Valea Jiului, urmașii unor constructori, specialiști în construcții de tunele, viaducte, ba chiar și cioplitori de piatră, veniți din Belluno". Să nu uităm nici de italienii care au lucrat în minele din Tg. Ocna, județul Bacău sau din Valea Jiului.

Cunoscând tot atât de bine cum se exploatează și cum se prelucrează lemnul, s-au oprit la Sântamaria Orlea - Hațeg, Oțelu Roșu - Caraș Severin, Zărnești - Brașov, Salva - Bistrița etc. Erau tăietori de lemne, dulgheri, tâmplari.

Harnici agricultori, grădinari și viticultori pot fi întâlniți și azi în Dobrogea și Banat. Să ne amintim de o veche și "importantă colonie din Dobrogea, cea de la Cataloi, cu oameni harnici, friulani de origine, care pe la 1888 au luat în arendă de la guvernul român peste opt mii de hectare de teren de pădure, le-au desțelenit și le-au cultivat cu viță de vie și cereale" [8] Aceștia au alcătuit una din cele mai unite și stabile comunități din zonă.

În Banat și Craiova, italienii au avut cele mai mari orezării din țară, mult timp fiind cei mai renumiți.

Integrarea rapidă în viața socială din România a fost posibilă și pentru că au fost purtătorii unor valori de care era atâta nevoie într-un timp, aici. Au fost buni constructori și meseriași. Un exemplu edificator ar fi cel al lui Osvaldo Zuliani care împreună cu soția sa Anna Crovato și cei doisprezece copii ai lor s-au ocupat de construcții. Ei au avut o mică fabrică de ciment în orașul Focșani și o antrepriză. Numeroase și importante sunt obiectivele realizate de aceștia în oraș și în împrejurimi. Și ca ei sunt mulți alții.

Italienii au fost buni muncitori zidari, faianțari, mozaicari, decoratori. Au fost buni artiști, pictori, sculptori, arhitecți, profesori. Au fost buni medici. Au fost și sunt. Cert este că, italienii au fost și sunt o prezență activă în viața publică din România, cu un rol deosebit de important în făurirea statului modern român.

În prezent[modificare | modificare sursă]

„În România, italienii sunt organizati în doua asociatii: Comunitatea Italienilor din România, cu sediul central la Iasi, si Asociatia Italienilor din România. Cele doua vor fuziona nu peste multa vreme, dupa cum spune reprezentantul italienilor în Parlamentul României, deputatul Mircea Grosaru:[9] "Asteptam Legea Statutului Minoritatilor pentru a lucra cu un act concret si valabil.Pâna la unificarea celor doua asociatii nu mai este mult. În viitoarea structura includem si noul val de italieni, cei veniti în România, dupa Revolutie, pentru afaceri. Principalul rol al comunitatii italienilor din tara este acela de a mai aerisi puitin economia, dupa parerea mea, mai ales ca, desi oficial sunt înregistrati ca etnici italieni doar 3.331, eu estimez ca în România sunt acum peste 40.000 de italieni" EVZ.ro:"Mica Italie din Tara Hategului"”

Câștigând alegerile din 2004, Asociația Italienilor din România - RO.AS.IT. încearcă să unească sub aceeași "umbrelă" toată această diversitate de comunități, grupuri și individualități. Unitate în diversitate, întrucât italienii din România provin din diverse regiuni ale Italiei, dar cei mai mulți din partea de nord, din Friuli-Venezia Giulia, Emilia-Romagna, Trento și Belluno. Aceștia, mai ales, au sosit și trăiesc în grupuri etnice compacte și iși spun: bellunezi, friulani, trentini sau romagnoli. Răzleț întâlnim italieni din Genova, Napoli, Bari, Milano și chiar din Sicilia. Să poți să-i aduni la un loc pe toți acești italieni mândri este într-adevăr o muncă, dar o muncă frumoasă pe care RO.AS.IT. și-a asumat-o cu responsabilitate.

Activitatea sa se bazează pe inițierea de programe și proiecte vizând integrarea în viața interetnică bazându-se pe sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

Urmărește să angreneze un număr mare de membri în activități diverse pentru menținerea și promovarea identității naționale, a tradițiilor specifice, a limbii și a culturii. O latură importantă a preocupărilor sale, o constituie culegerea de date, documente, și dovezi materiale ale existenței, continuității și implicării acestei etnii în viața românească.

Interesul pentru editarea și publicarea de cărți, care evidențiază multiplele fațete ale prezenței italienilor pe acest teritoriu, dar și contribuția la evoluția societății din care au făcut și fac parte acum, îmbogățește activitatea asociației dar și a comunităților din diferitele filiale ale ei.

Președintele Asociației italienilor din România - RO.AS.IT. este Mircea Grosaru, el fiind și reprezentantul actual al minorității italiene în Parlamentul României. Este cel de-al patrulea deputat al etniei, mandat primit la alegerile din 2004.

Predecesorii săi au fost: Iuliano Valentin (mandatul 1992 - 1996), Marilena Tomov (mandatul 1996 - 2000) și Ileana Stana Ionescu (mandatul 2000 - 2004).

Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. a luat ființă în urmă cu douăzeci de ani, la inițiativa unor etnici italieni care au dat un anunț într-un ziar local. Obiectul de activitate consta în prezentarea de filme documentare, în organizarea de expoziții de fotografie, grafică și pictură, de cursuri de limbă, cultură și civilizație italiană etc. În foarte scurt timp, un număr mare de persoane a aderat la acest proiect, care a crescut în anvergură de la an la an.

În prezent, RO.AS.IT.este o asociație etnică de drept privat care funcționează pe baza unui statut și a legislației române în vigoare, potrivit Legii 21/1924 si Art. 59 din Constituția României. Ea poate fi asimilată partidelor politice. Asociația italienilor din România colaborează atât cu instituțiile care reprezintă statul italian în Romania, cât și cu instituțiile românești politice, sociale, economice, sportive sau culturale precum: Ambasada Italiei la București, Institutul italian de Comerț Exterior (ICE), Camera Italiană de Comerț pentru România, Consulatul Italiei, Patronatul INAS, Confindustria România, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Guvernul României, Parlamentul României, Liceul „Dante Alighieri” etc.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Comunitatii italiene din Romania
  2. ^ Bălan, Șt.; Mihăilescu, N. Șt. - Istoria științei și tehnicii în România, date cronologice, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1985, p. 37.
  3. ^ Caritas. "Immigrazioni e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e prospettive". IDOS Roma, 2008 (p. 61)
  4. ^ Italiani in Romania. Sergio Bontempelli
  5. ^ Caritas Italiana. Immigrazioni e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e prospettive. (p.63-68)
  6. ^ Italienii din Galați
  7. ^ Theodor Rosetti
  8. ^ I Friulani di Craiova : Rapporti socio-culturali italo-romeni = Friulanii din Craiova : Interferențe socio-culturale italo-române; Conf. univ. dr. Ion Pătrașcu, lector univ. dr. Elena Pîrvu, Ediția a 2-a rev. și adăugită, Editura Aius, 1999
  9. ^ Mircea Grosaru website

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Giulio Vignoli, Sulla minoranza italiana storica di Romania: Gli Italiani dimenticati. Minoranze italiane in Europa, Giuffrè, Milan, 2000.
  • R. Scagno, Veneti in Romania, Longo Editore, Ravenne, 2008.
  • Caritas Italiana. Immigrazioni e lavoro in Italia. Statistiche, problemi e prospettive IDOS. Roma, 2008.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]