Italienii din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Italienii sunt o minoritate etnică din România, numărând 3.331 de persoane, conform recensământului din 2002. Italienii se află dispersaţi într-un mod relativ uniform pe teritoriul ţării, comunităţi aflându-se în Bucureşti, Braşov, Fălticeni, Roman, Tulcea, Iaşi, Suceava, Câmpulung-Muscel, Ploieşti, Piteşti, Arad, Calafat, Sulina, Turnu Severin, Bacău, Neamţ, Cluj, Bistriţa, Satu Mare, Timişoara, etc.

Ca minoritate etnică recunoscută oficial, italienii din România au un loc asigurat în Camera Deputaţilor.

[modifică] Istorie

Prezenţa italienilor în România este mult mai semnificativă decât apare în multe din materialele specifice minorităţilor editate în ultimul timp. În majoritatea acestor documente se invocă cifra de 3.331 de persoane. Este adevărat că această cifră statistică reprezintă numărul celor declaraţi la ultimul recensamânt, în 2002. În aparenţă este o cifră justă. În realitate însă, putem vorbi fără rezerve, de o cifră mult mai mare. De ce? Este cunoscut că italienii au avut o situaţie aparte în istoria acestor locuri. Se ştie acum, că a recunoaşte, la un moment dat în istorie că sunt italieni, a însemnat pentru cetăţenii români cu această origine, mai ales după anii 1947, un act de curaj. Drept pentru care, mulţi au preferat să ascundă că au această origine. Au ascuns acte, documente, şi-au schimbat numele, şi-au schimbat cetăţenia pentru a avea aceleaşi drepturi cu majoritatea. Unii au preferat să se întoarca în Italia, lăsând în urmă rude, părinţi, fraţi, copii şi tot ce au agonisit o viaţă.

Integrarea aproape totală, favorizată şi de marea asemănare dintre cele două naţiuni a fost un factor important care a făcut ca o comunitate cu un specific autentic să se disipeze şi să trăiască într-o armonie totală cu comunitatea majoritară.

Italienii cu originea comună cu cea a localnicilor, şi-au găsit locul peste tot în România, trăind în perfectă armonie cu localnicii. Prezenţa lor specifică se simte şi azi în Bucureşti, Braşov, Fălticeni, Roman, Tulcea, Iaşi, Câmpulung-Muscel, Ploieşti, Piteşti, Arad, Calafat, Sulina, Turnu Severin, Bacău, Neamţ, Cluj, Bistriţa, Suceava etc.

Nu este judeţ în România unde să nu se fi declarat la recensământ măcar câţiva italieni. În număr mare, chiar în grupuri compacte, au venit începând cu secolul al XVIII-lea şi mai ales de la jumătatea secolului al XIX-lea, emigrând în Transilvania, Bucovina, Banat şi Basarabia. Motivul a fost în principal cel economic. S-au stabilit şi au întemeiat comunităţi în locuri diferite din ţară. S-au aşezat acolo unde au găsit de lucru corespunzător pregătirii şi profesiei lor. Totuşi, cei mai mulţi italieni pot fi întâlniţi în oraşe. Putem da aici ca exemplu, cu speranţa că nu vom supără pe alţii, marea comunitate care a existat la Târgovişte prin anii 1937, care a impus la un moment dat necesitatea înfiinţării unei agenţii consulare italiene. Aceasta se întemeiase pe numeroasele familii de constructori veniţi aici în mare exod în timpul regelui Carol I de Hohenzollern între anii 1887-1897.

Italienii pot fi astfel întâlniţi în marile aglomerări urbane ca: antreprenori, unde au participat la construirea unor mari şi impunătoare edificii în Bucureşti, Ploieşti, Câmpulung- Muscel, Craiova, Galaţi, Iaşi, Sinaia, Timişoara, Târgovişte, Piteşti, Sibiu, Braşov şi alte localităţi. Au lucrat la drumuri şi poduri, şosele, căi ferate, aducţiuni de apă, viaducte, dar şi fântâni, biserici, monumente funerare, bănci, şcoli. Mărturie stau: spitalul Colţea şi multele mozaicuri de la Palatul Cotroceni, Casa de Economii şi Cercul Militar din Bucureşti, podul de la Cernavodă, calea ferată Braşov-Bucureşti, Liceul Dinicu Golescu şi biserica Flamandă - Câmpulung Muscel, catedralele din Craiova şi Galaţi... O categorie aparte în cadrul minorităţii italiene din România o constituie comercianţii. Pentru aceştia, România a însemnat o bună piaţă de lucru în toate timpurile. Îi întâlnim mai ales în porturile de la Dunăre şi Marea Neagră. La Constanţa, în porturile Galaţi şi Brăila (unde există una din marile Burse de grâu din Europa) au format comunităţi care există şi azi. Dovadă a mărimii şi importanţei acestor comunităţi stau consulatele italiene care au funcţionat la Constanţa, Galaţi şi Brăila, dar şi impunătoarele edificii unde se întâlneau membri comunităţilor numite "Casa Italia".

[modifică] Personalităţi italiene în România

Italienii au îmbrăţişat diverse activităţi şi meserii: muzicieni, actori, medici, ziarişti, pictori, oameni de litere, profesori. Printre personalităţile italiene din România se numără Antonio, Alfonso şi Carlo Cirillo, Mensis Barberis, Sorana Coroama-Stanca, Alexandru Pesamosca, Nicolo Girardi, Dante Viecelli, Virgil Toso, Puschiazis Vicenzo, Mădălina Coracin, Mihaela Profiriu Mateescu-Culluri, Horia Moculescu, Mişu Fotino, Adrian Marino, Ileana Stana-Ionescu, Angela Tomaselli, Cristian Ţopescu, enumerându-i laolaltă, doar pe câţiva dintre cei cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, dar care au în comun aceeaşi origine.

La sate, întâlnim italieni în zone de câmpie sau de munte unde au lucrat ca agricultori, muncitori forestieri, mineri sau la exploatările de piatră. Fiind buni cioplitori în piatră, cunosc mai bine ca oricare cum se taie piatra pe filon sau cum se alege cea mai bună marmură. I-au învăţat şi pe alţii. Azi, mai pot fi găsiţi la Greci, jud. Tulcea, urmaşii lucrătorilor din carierele de piatră de la Iacobdeal şi Turcoaia, apoi la Câmpulung Muscel, la Nucşoara şi Albeşti.

Frumos scria despre italienii din Valea Jiului, în cartea sa "Istorioare din viaţa etnicilor italieni în România", Modesto Gino Ferrarini: " Există un nucleu de italieni - tot de 24 de karate ca şi celelalte - în Valea Jiului, urmaşii unor constructori, specialişti în construcţii de tunele, viaducte, ba chiar şi cioplitori de piatră, veniţi din Belluno". Să nu uităm nici de italienii care au lucrat în minele din Tg. Ocna, judeţul Bacău sau din Valea Jiului.

Cunoscând tot atât de bine cum se exploatează şi cum se prelucrează lemnul, s-au oprit la Sântamaria Orlea - Haţeg, Oţelu Roşu - Caraş Severin, Zărneşti - Braşov, Salva - Bistriţa etc. Erau tăietori de lemne, dulgheri, tâmplari.

Harnici agricultori, grădinari şi viticultori pot fi întâlniţi şi azi în Dobrogea şi Banat. Să ne amintim de o veche şi "importantă colonie din Dobrogea, cea de la Cataloi, cu oameni harnici, friulani de origine, care pe la 1888 au luat în arendă de la guvernul român peste opt mii de hectare de teren de pădure, le-au desţelenit şi le-au cultivat cu viţă de vie şi cereale" ^[1] Aceştia au alcătuit una din cele mai unite şi stabile comunităţi din zonă.

În Banat şi Craiova, italienii au avut cele mai mari orezării din ţară, mult timp fiind cei mai renumiţi.

Integrarea rapidă în viaţa socială din România a fost posibilă şi pentru că au fost purtătorii unor valori de care era atâta nevoie într-un timp, aici. Au fost buni constructori şi meseriaşi. Un exemplu edificator ar fi cel al lui Osvaldo Zuliani care împreună cu soţia sa Anna Crovato şi cei doisprezece copii ai lor s-au ocupat de construcţii. Ei au avut o mică fabrică de ciment în oraşul Focşani şi o antrepriză. Numeroase şi importante sunt obiectivele realizate de aceştia în oraş şi în împrejurimi. Şi ca ei sunt mulţi alţii.

Italienii au fost buni muncitori zidari, faianţari, mozaicari, decoratori. Au fost buni artişti, pictori, sculptori, arhitecţi, profesori. Au fost buni medici. Au fost şi sunt. Cert este că, italienii au fost şi sunt o prezenţă activă în viaţa publică din România, cu un rol deosebit de important în făurirea statului modern român.

[modifică] În prezent

Câştigând alegerile din 2004, Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. încearcă să unească sub aceeaşi "umbrelă" toată această diversitate de comunităţi, grupuri şi individualităţi. Unitate în diversitate, întrucât italienii din România provin din diverse regiuni ale Italiei, dar cei mai mulţi din partea de nord, din Friuli-Venezia Giulia, Emilia-Romagna, Trento şi Belluno. Aceştia, mai ales, au sosit şi trăiesc în grupuri etnice compacte şi işi spun: bellunezi, friulani, trentini sau romagnoli. Răzleţ întâlnim italieni din Genova, Napoli, Bari, Milano şi chiar din Sicilia. Să poţi să-i aduni la un loc pe toţi aceşti italieni mândri este într-adevăr o muncă, dar o muncă frumoasă pe care RO.AS.IT. şi-a asumat-o cu responsabilitate.

Activitatea sa se bazează pe iniţierea de programe şi proiecte vizând integrarea în viaţa interetnică bazându-se pe sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României. Urmăreşte să angreneze un număr mare de membri în activităţi diverse pentru menţinerea şi promovarea identităţii naţionale, a tradiţiilor specifice, a limbii şi a culturii. O latură importantă a preocupărilor sale, o constituie culegerea de date, documente, şi dovezi materiale ale existenţei, continuităţii şi implicării acestei etnii în viaţa românească. Interesul pentru editarea şi publicarea de cărţi, care evidenţiază multiplele faţete ale prezenţei italienilor pe acest teritoriu, dar şi contribuţia la evoluţia societăţii din care au făcut şi fac parte acum, îmbogăţeşte activitatea asociaţiei dar şi a comunităţilor din diferitele filiale ale ei.

Preşedintele Asociaţiei italienilor din România - RO.AS.IT. este Mircea Grosaru, el fiind şi reprezentantul actual al minorităţii italiene în Parlamentul României. Este cel de-al patrulea deputat al etniei, mandat primit la alegerile din 2004. Predecesorii săi au fost: Iuliano Valentin (mandatul 1992 - 1996), Marilena Tomov (mandatul 1996 - 2000) şi Ileana Stana Ionescu (mandatul 2000 - 2004).

[modifică] Note

^ I Friulani di Craiova : Rapporti socio-culturali italo-romeni = Friulanii din Craiova : Interferenţe socio-culturale italo-române; Conf. univ. dr. Ion Pătraşcu, lector univ. dr. Elena Pîrvu, Ediţia a 2-a rev. şi adăugită, Editura Aius, 1999