Limba moldovenească

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru graiul limbii române vedeți graiul moldovenesc.

Limba moldovenească era denumirea dată limbii române în Moldova sovietică, fapt ce s-a perpetuat în anumite împrejurări și după proclamarea independenței.[1][2]

În prezent, la nivel oficial, deși glotonimul de „limbă moldovenească” se păstrează în articolul 13 din Constituția Republicii Moldova,[1] Curtea Constituțională a interpretat în 2013 că acest articol are valoare juridică inferioară Declarației de independență,[3] și a ridicat la rang de limbă oficială „limba română”.[4]

În orice caz, identitatea limbii vorbite pe ambele maluri ale Prutului a fost recunoscută oficial încă de la reintroducerea alfabetului latin în 1989[5][6] și, într-adevăr, în Declarația de independență din 1991 limba se cheamă „română”, denumire sub care de altfel se predă și în școli începând de atunci. Cu toate acestea, dezbaterile politice au fost resuscitate de adoptarea Constituției din 1994, care revenea la denumirea de „limbă moldovenească”.[1] La acel moment, politicile de glasnost și perestroika temperaseră radicalismul sovietic ce distingea între două limbi, dezbaterea mutându-se pe ideea unei limbi comune cu două glotonime/lingvonime oficiale, română și, respectiv, moldovenească.[7]

În cele din urmă, prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a hotărât că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției.[8]

Denumirea politică de „limbă moldovenească” nu trebuie confundată cu denumirea lingvisticăgraiul moldovenesc” care desemnează forma tradițională a limbii române populare vorbită pe teritoriile fostului principat al Moldovei în România (Moldova occidentală), Republica Moldova și Ucraina; limba română este limbă maternă pentru aproximativ 2,5 milioane de locuitori ai Republicii Moldova (76,5% din populația țării).[9]

La nivel de populație, deși majoritatea locuitorilor capitalei Chișinău[10] și, conform sondajelor, persoanele cu înaltă educație[11] folosesc denumirea de „limbă română”, doar unu din șapte moldoveni din mediul rural a declarat româna ca limbă maternă la ultimul recensământ.[10]

În cele 5 raioane și 2 municipii ale zonei controlate de republica separatistă Transnistria „limba moldovenească” este încă scrisă cu literele chirilice rusești (ca în perioada sovietică), deosebite de literele chirilice tradiționale ale limbii române de dinainte de 1860. Astfel scrisă, este co-oficială cu limbile ucraineană și rusă. În Găgăuzia, este scrisă în literele latine, ca și în restul Republicii Moldova și este co-oficială cu găgăuza și rusa.

Premise[modificare | modificare sursă]

La nivel oral, graiul moldovenesc și limba română standard sunt între ele ușor inteligibile, dar există diferențe de vocabular, care au următoarele cauze:

  • influența limbii ruse și, într-o mai mică măsură, a limbii ucrainene, care sunt limbi dominante la nivel regional în Republica Moldova;
  • regionalismele: faptul că Republica Moldova a fost separată politic de România după cel de al Doilea Război Mondial (a se vedea Cortina de fier) a micșorat oportunitățile de unificare a vocabularului. Astfel, multe cuvinte care au devenit arhaisme în România, dar care încă mai sunt folosite în comunități restrânse în provincia românească Moldova, au rămas în vocabularul de zi de zi al moldovenilor din Republica Moldova. De asemenea, câteva cuvinte și calcuri rusești sunt încă utilizate. Totuși, datorită influenței mass-media [necesită citare] și a învățământului, româna standard tinde să se impună și în Republica Moldova.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Harta graiurilor din limba dacoromână
Hărți etnice sovietice din 1988 și 1991 (în ucraineană) arătând popoarele "român și moldovenesc" (primul în galben, al doilea verde deschis) ca diferite, prima conform poziției oficiale sovietice din anii 1938-1990, a doua din punctul de vedre "moldovenist maximalist".

Basarabia, provincie istorică din care face parte teritoriul actualei Republici Moldova, a fost parte componentă a principatului (voievodatului) românesc Moldova în timpul Evului Mediu. In 1812, însă, Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus. În 1918 Sfatul Țării de la Chișinău a hotărât unirea cu România.

În regiunea din stânga Nistrului autoritățile sovietice au înființat în 1924 RASS Moldovenească, ca o republică autonomă subordonată RSS Ucraineană. Aici își are obârșia teoria unei limbi moldovenești diferită de română, prin această teorie URSS încercând să-și justifice pretențiile asupra Basarabiei.

Țăranii moldoveni din Transnistria erau în mare parte analfabeți și nu cunoșteau limba română literară. Autoritățile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în alfabet chirilic și cât mai depărtată de limba română. Cu crearea noii limbi literare s-a ocupat lingvistul Leonid Madan, dar nu a existat niciodată o acceptare unanimă a invențiilor acestuia de către autoritățile sovietice. Metodele folosite la crearea noii limbi literare moldovenești au inclus:

  • Notarea în scris a tuturor diferențelor de rostire dintre graiul vorbit al moldovenilor din Transnistria sau Basarabia și limba română literară.
  • Folosirea unor împrumuturi din rusă, de pildă: galstuh = cravată, slovari = dicționar
  • Născocirea unor neologisme mai ales pentru noțiuni abstracte care lipseau din vorbirea obișnuită a țăranilor moldoveni analfabeți. Exemple de neologisme născocite cu acest prilej: unofelnic = monoton, singurcîrmuiri = autoadministrare, unogîndiri = unitate de idei, amuvremnic = contemporan[12]

Exemplu de „limbă moldovenească” din anii '20 (transpusă în alfabet latin): „De-amu v-o două luni di zăli, dicînd «Plugaru Roș» își lunjește discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învățământ în RSSA Moldovenească, în broșura Despre orfografia moldovenească” din 1929)[13].

În perioada 1932-1938 sovieticii au renunțat la teoria moldovenistă, trecându-se la folosirea alfabetului latin și a limbii române literare. În 1938 alfabetul chirilic a fost reintrodus, adepții alfabetului latin trimiși în pușcării, iar teoria limbii moldovenești diferită de română a revenit în forță. După al Doilea Război Mondial, autoritățile sovietice au introdus alfabetul chirilic și noțiunea de limbă moldovenească și în Basarabia, fără însă să se revină la formele extreme de diferențiere față de română propăvăduite în anii '20. Limba literară moldovenească de după al Doilea Război Mondial a fost practic identică cu limba literară română, cu excepția folosirii alfabetului chirilic și a câtorva cuvinte diferite.

Diferențele dintre limba moldovenească literară și limba română constau în:

  • Cuvinte oarecum „oficiale” în URSS: soviet suprem = parlament, soviet sătesc (raional) = consiliu (sfat) local, ucaz = decret, colhoz = cooperativă agricolă, sovhoz = întreprindere agricolă de stat
  • Evitarea unor neologisme din română în favoarea unor sinonime care însă se află și ele în limba română literară, nefiind specific moldovenești: biruință = victorie, taină = secret, norod = popor (se formase și adjectivul norodnic = popular, al poporului)
  • Cazuri relativ rare de folosire a unor forme dialectale: răsărită = floarea soarelui, păpușoi = porumb, harbuz = pepene verde (lubeniță)

În 1989, limba moldovenească a fost declarată limbă oficială a Moldovei (pe atunci încă RSS Moldovenească), iar folosirea alfabetului latin a fost restaurată.

După declararea independenței Moldovei în 1991, constituția a continuat promovarea existenței limbii moldovenești. O încercare din 1996 a președintelui moldovean Mircea Snegur de a schimba numele limbii în română a fost anulată de către parlamentul moldovean.

În această configurație constituțională (articolele 12 și 13) și legală, creată sau admisă de autoritățile Republicii Moldova, cetățenii acesteia nu sunt toți oficial și depotrivă recunoscuți ca « Moldoveni » (cum sunt în dreptul internațional) și nu au, pe planul lingvistic, cultural și identitar, drepturi egale : vorbitorii limbilor rusă și ucrainiană se pot în mod liber referi la cultura, limba și civilizația din Rusia și Ucraina fiind oficial recunoscuți ca etnici « Ruși » sau « Ucrainieni » (fără a mai pune la socoteală că « limba de comunicare inter-etnică » este cea rusă), pe când vorbitorii limbii băștinașe nu se pot referi în mod liber la cultura, limba și civilizația din România și nu sunt oficial recunoscuți ca etnici « Români », denumirea de « Moldoveni » fiindu-le aplicată în mod discriminatoriu atât față de minoritățile conlocuitoare din Republica Moldova, cât și față de ceilalți vorbitori ai limbii lor, de peste hotare[14]. Această poziție ideologică este denumită „moldovenism” prin contrast cu „românismul” potrivit căruia „limba moldovenească” este o simplă denumire făcută la comandă politică, pentru a desemna în Republica Moldova limba dacoromână vorbită aidoma și în România : este poziția majorității lingviștilor, filologilor și istoricilor, îndeosebi printre cei specializați în limbile romanice de răsărit, precum și unei părți din populația Republicii Moldova[15][16][17][18].

În anii 1989-1991 când s-a efectuat trecerea „limbii moldovenești” la literele romane[19], echipa de lingviști, toponimiști și filologi ai Academiei de Științe a RSSM, în frunte cu Pr. Dr. Anatol Eremia, a propus pentru cuvintele comune ale acestei limbi, folosirea unei transcrieri specifice din scrierea chirilică (redând, de exemplu, K prin ch, Э prin ă, E prin e, Ь final prin i, sau Я prin ea), pentru cuvintele și numele proprii rusești transcrierea tradițională clasică (redând, de exemplu, K prin K, Э prin E, E prin IE, Ь final prin Î, sau Я prin IA) iar pentru toponime, adoptarea sistematică a denumirilor moldovenești cele mai timpuriu atestate, acolo unde toponimia imperială rusă din perioada 1812-1917 și sovietică din perioada 1940-89 înpământenise sistematic denumirile non-moldovenești (de exemplu Bender în locul Tighinei, Cahul în locul Frumoasei, Ciobruci sau Cioburciu în locul Ciubărciului ș.a.m.d.). În final s-a adoptat transcrierea specifică inclusiv pentru numele proprii rusești, ajungând, o vreme, la transliterări precum „Alexandru Pușchin” în loc de „Aleksandr Pușkin”, iar în privința toponimelor, s-au păstrat formele ruse și sovietice, transcrise și nu traduse, ca bunăoară „Ciobruci” (uneori „Cioburciu”: formă moldo-rusă) sau „Dnestrovsc” în loc de Ciubărciu/Чобурчи și Nistreni/Днестровск[20].

Deși inițial teza moldovenistă susținea existența a două limbi separate, politicile de glasnost și perestroika au temperat radicalismului sovietic conducând la ideea că o limbă „abstand” (istorică) sau „ausbau” (codificată de o academie) unică, cum sunt bunăoară dacoromâna ori sârbo-croata, poate avea glotonime/lingvonime diferite de la un stat la altul, pentru a atesta astfel o identitate națională aparte în fiecare stat (v. Limbă ausbau, limbă abstand și limbă-acoperiș). Această teză este susținută încă astăzi de o parte din sfera politică moldovenească (îndeosebi PCRM), având o susținere redusă în rândul sociologilor, filologilor ori istoricilor (cf. Vasile Stati, Leonid Tabără).

Pentru a evita chestiunea politică, autoritățile Republicii Moldova au folosit de-a lungul timpului, în unele documente oficiale, termenul de „limbă de stat” însă cu multe ocazii sintagma „limba română” nu a putut fi evitată, cum este cazul sistemului de învățământ. În imnul național se folosește de asemenea expresia „limba noastră cea frumoasă”.[21]

În 2002 guvernul Moldovei a încercat să dea limbii ruse aceleași privilegii egale limbii de stat, prin introducerea acestei limbi ca limbă străină obligatorie în ciclul primar de învățământ [22] – limba rusă este disciplină obligatorie în curriculumul gimnazial.[23] Această măsură a stârnit un val de indignare în rândul populației majoritare vorbitoare nativă de română, fiind organizate proteste împotriva acestei decizii în Chișinău și în alte orașe importante. În cele din urmă noile legi au fost suspendate.

În standardul internațional ISO 639, limbii moldovenești i-au fost atribuite inițial codurile mol și mo, dar aceastea au fost suprimate în noiembrie 2008 și înlocuite cu codurile asociate limbii române.[24] Nu există un cod Ethnologue al limbii moldovenești[25].

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a tranșat chestiunea denumirii oficiale a limbii prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013 când, în urma unei sesizări cu privire la caracterul primar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, a decis că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției.[3][26]

Scriitorul Vitalie Ciobanu a declarat cu acest prilej: „Curtea Constituțională tocmai a consfințit un adevăr. Limba moldovenească este o relicvă stalinistă”[27]

Distribuție sociologică[modificare | modificare sursă]

Potrivit datelor finale ale recensământului din 2004, 558 508 (16,5%) din cei 3 383 332 de locuitori ai Republicii Moldova (fără regiunea nistreană) au declarat limba română ca limbă maternă, în timp ce 2 029 847 (60%) au declarat ca limbă maternă „limba moldovenească”.

Totodată, la capitolul limba vorbită de obicei dintre cele 2 milioane 564 de mii de persoane care se declară etnici moldoveni, aproape 2 milioane (58,8%) declară că vorbesc, zilnic, „limba moldovenească”. Alte 475 de mii afirmă că vorbesc româna. Acestora li se adaugă și aproximativ 70 de mii de cetățeni care se consideră etnici români, ridicând totalul celor care declară că vorbesc româna la peste jumătate de milion (16,4%), dar totuși de aproape 4 ori mai puțin decât numărul celor ce declară că vorbesc de obicei „moldovenească”.

Părerea populației românofone despre denumirea limbii
Întrebare Vârstă Dată Română Moldovenească
Care este limba dvs. maternă? (răspuns unic) > 0 ani oct. 2004[28] 21,6% 78,4%
Care este limba în care vorbiți de obicei? (răspuns unic) > 0 ani oct. 2004 21,9% 78,1%
Care este limba dvs. maternă? (răspuns multiplu) > 18 ani dec. 2004[29] 17% 86%
Care trebuie să fie limba (limbile) de stat a RM? (răspuns multiplu) > 18 ani dec. 2004 25% 77%
Care trebuie să fie denumirea limbii oficiale în Constituție? (răspuns unic)a > 18 ani apr. 2012[30] 29% 71%
Care trebuie să fie denumirea limbii oficiale în Constituție? (răspuns unic)a > 18 ani nov. 2012[31] 30,1% 69,9%
Care este limba în care vorbiți cel mai des? (răspuns unic)a > 18 ani feb. 2014[32] 70,8% 29,2%
Care este denumirea corectă a limbii oficiale în Republica Moldova? (răspuns unic) > 18 ani apr. 2014[33] 44% 56%
Care este limba vorbită de obicei? (răspuns unic) > 18 ani iun. 2014[34] 53% 47%
a În acest tabel s-au avut în vedere doar răspunsurile exprimate pentru una dintre variantele "română" sau "moldovenească". Pe de altă parte, un procent de 12,6% (aprilie 2012) și, respectiv, 8,8% (noiembrie 2012) din totalul populației românofone s-a exprimat pentru trecerea în constituție a sintagmei "moldovenească (română)".

Astfel, spre deosebire de populația românofonă din Chișinău, care în majoritate declară limba română ca limbă maternă, la recensământul din 2004, în mediul rural, doar una din șapte persoane și-a numit limba maternă ”română”, restul denumind-o ”moldovenească”.[35]

Modul în care s-a desfășurat recensământul din 2004 la capitolul apartenență etnică și limba vorbită, a fost criticat de către reprezentanții Consiliului Europei. Potrivit unui articol al portalului „Moldova Azi“ din 18 mai 2005 [36], grupul de experți internaționali în recensăminte a declarat că „în general, recensământul moldovean a fost organizat de o manieră profesionistă”, dar au remarcat că subiectele din chestionare ce țin de naționalitate și limbă au fost cele mai delicate, în special înregistrarea răspunsurilor de „moldovean” sau „român” și de aceea a conclus că o atenție deosebită va trebui să fie acordată la utilizarea acestor date.

Care este denumirea corectă a limbii în RM? (apr. 2014)[11]
Eșantion Română Moldovenească NȘ/NR
Total populație 37% 60% 2%
Alolingvi (minorități) 11% 83% 6%
Autohtoni 43% 55% 2%
Mediu urban 43% 54% 3%
Nivel economic ridicat 56% 44% 0%
18-29 ani 60% 39% 1%
Educație înaltă 61% 36% 3%

Șeful grupului de observatori ai Consiliului Europei care au monitorizat recensământul, John Kelly, a declarat atunci că șapte din cele zece grupuri de observatori internaționali au înregistrat un număr considerabil de cazuri în care recenzorii le-au recomandat respondenților să se declare moldoveni și nu români.[37]

Un studiu efectuat la comanda Institutului de Politici Publice în aprilie 2014, arată că folosirea denumirii de „limba română” crește direct proporțional cu nivelul economic, tinerețea și nivelul de educație al cetățenilor Republicii Moldova.[11]

În schimb, susținerea față de denumirea de „limbă moldovenească” este mai mare între minoritățile etnice de pe teritoriul Republicii Moldova și corespunde mai degrabă unui nivel socio-economic scăzut, unei educații primare și, în genere, mediului de viață rural.[11]

Identitate[modificare | modificare sursă]

Situl web al Ministerului Administraţiei Publice Locale oferă între opţiunile sale de vizualizare „limba română” (rom) şi nu „moldovenească”
Demonstraţie în Chişinău (februarie 2002)

În școli, limba se numește română, iar în primii ani de democrație a fost studiată chiar cu manuale din România.[38][39][40][41] Academia de Științe a Moldovei folosește termenul de limbă română.[42] Înainte de 19 iunie 2006 majoritatea instituțiilor oficiale moldovenești foloseau același termen, inclusiv pe siturile lor web. O hotărâre a guvernului cu privire la modul de publicare a informației pe paginile oficiale ale autorităților administrației publice în rețeaua Internet de la acea dată stipula că „informația pe paginile-web oficiale ale autorităților administrației publice va fi publicată, în mod obligatoriu, în limba moldovenească și în limba rusă, în conformitate cu legislația în vigoare privind funcționarea limbilor”.[43] Unele situri web s-au conformat normei, deși există în continuare situri web care folosesc denumirea de „limbă română” sau abrevieri ale acesteia.[44] Printre siturile web care folosesc în continuare denumirea de „limba română” se numără Ministerul Administrației Publice Locale, Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare, Agenția Privatizare de pe lângă Ministerul Economiei și Comerțului, Departamentul pentru Migrație, Academia de Științe a Moldovei, Agenția Națională pentru Reglementare în Telecomunicații și Informatică, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Agenția Națională de Dezvoltare Rurală și multe altele.[45] Există și situri web disponibile doar în limba română (deci care nu au indicatori de limbă) sau care în locul limbii afișează un steag tricolor (uneori cu stema Moldovei), evitând astfel problema denumirii limbii.[44]

În 1993, Vasile Stati și-a exprimat convingerilor ce susțineau existența unei limbi moldovenești de sine stătoare, diferită de cea română, în cartea sa „Moldovenii în lume”. Cartea sa conținea o mulțime de neadevăruri și falsuri, lucruri care i-au atras o mulțime de critici. Lui Stati i se părea totodată de neomis faptul că anterior, mulți autori moldoveni își numeau limba moldovenească, de la Grigore Ureche la Miron Costin sau Dimitrie Cantemir.

Eugen Coșeriu, implicat și el în dezbaterea referitoare la glotonimul de „limbă moldovenească”, preciza că înșiși susținătorii moldovenismului scriu într-o română îngrijită, pe care o denumesc „moldovenească”, fapt care constituie un argument irefutabil împotriva existenței acestei limbi ca limbă de sine stătătoare și în favoarea punctului de vedere că cele două glotonime sunt pur și simplu sinonime.[46] Mai mult, Coșeriu insistă că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.[47] Ion Stici afirma că nicio limbă nu poate avea două denumiri, în timp ce fostul președinte moldovean, Mircea Snegur găsea recunoașterea a două glotonime pentru o limbă incompatibilă cu adevărul științific. Snegur afirma în discursul său din 27 aprilie 1995: „Numele corect al limbii pe care o vorbim este română, iar cei ce nu vor să înțeleagă – să consulte savanții, care știu mai multe despre etimologia și dezvoltarea limbii noastre.”

Adepții moldovenismului sunt de cele mai multe ori moldoveni care au crescut în familii mixte, în care numai unul dintre părinți este moldovean(român). Astfel, mamele lui Vasile Stati și Valeriu Reniță sunt rusoaice, tatăl lui Constantin Starîș este ucrainean, mama lui Ion Berlinski este țigancă, iar tatăl vitreg a lui Vladimir Voronin este rus.[48]

Totodată, idiomul moldovenesc este de cele mai multe ori asociat celorlalte graiuri vorbite pe teritoriul României, muntenesc, crișean ș.a., așadar o echivalare între cele două este nepotrivită (după Ion Stici, Silviu Berejan, Vitalie Marin, Eugen Coșeriu). Astfel, cuvintele lui Stati despre așa-numita „limbă moldovenească” sunt de cele mai multe ori calificate drept „himere”, „un fals științific”, o „absurditate”, o „utopie”, un „act de genocid etnic și cultural”. Glotonimul de „limbă moldovenească” a primit la rândul său calificative ca „fals” (Nicolae Leahu, Gheorghe Mihăilă), „himeric” (Vlad Cubreacov), „artistic” (Moldopres, 20 iulie 1995).

Din punct de vedere internațional, termenul de „limbă română” este folosit pentru a denumi limba oficială în Republica Moldova de către diverse instituții și organizații, ca ONU, Uniunea Europeană, Banca Mondială, CIA, Ministerul German de Externe[49] sau Departamentul de Stat al SUA.[50]

În anul 2002, ministrul moldovean de Justiție Ion Morei, a declarat că româna și moldoveneasca sunt una și aceeași limbă, și că Constituția Republicii Moldova ar trebui modificată, nu neapărat prin schimbarea cuvântului moldovenească în română, ci prin adăugarea sintagmei „Româna și moldoveneasca sunt aceeași limbă“.[51] Ministrul moldovean al Învățământului, Valentin Beniuc, zicea: „Am spus nu o dată că noțiunile de limbă moldovenească și limbă română reflectă unul și același fenomen lingvistic în esență“.[52]

Academicianul Silviu Berejan, cercetător știintific principal în cadrul Institutului de Lingvistică de pe lângă Academia de Științe a Moldovei, a pledat în Conferința privind denumirea limbii de stat a Republicii Moldova pentru inexistența unei așa-numite limbi moldovenești.[53]

Unele dintre cele mai impresionante contribuții în sprijinul identității sunt lucrările lui Nicolae Mătcaș, printre care și Comunicarea prezentată la Congresul al V-lea al Filologilor Români, Iași-Chișinău, 6-9 iulie 1994. Mătcaș, la fel ca și Coșeriu, reformulează „argumentele“ moldoveniste (așa încât acestea să sune a texte științifice), după care desființează teoria moldovenistă, paragraf cu paragraf. La sfârșit filologul își „justifică“ gestul: „Știința nu trebuie să se afle la cheremul cutărui sau cutărui conducător sau partid, scopul suprem al ei constând în a sluji adevărul.

Conform relatărilor despre recentul recensământ moldovean, aproximativ 2/3 din cei care și-au declarat limba maternă ca fiind română sau moldovenească au folosit primul termen.[54] Ulterior, datele oficiale finale ale recensământului au arătat că doar puțin peste o cincime din vorbitorii de limbă română/moldoveană au indicat româna ca limbă maternă, însă rezultatele cu privire la acest subiect au fost puse la îndoială.[36]

Conform declarațiilor europarlamentarului Adrian Severin, Comisia Europeană a renunțat să mai folosească glotonimul „limba moldovenească” în documentele oficiale.[55]

Diferențe[modificare | modificare sursă]

În Republica Moldova, persoanele mai puțin școlite și cele pentru care nu este limba maternă, vorbesc o limbă „moldovenească” comună mai apropiată de graiul moldovenesc popular decât de standardul literar folosit de cele două țări România și Moldova.[56]

Ortografie și alfabet[modificare | modificare sursă]

(Vezi și: Transliterarea limbii române din scrierea „moldovenească” în cea latină)

Partea introductivă a „Dicţionarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuaţie)” publicat sub egida AŞM

Principala diferență de ortografie între cele două variante (folosirea literelor â și î) a fost abolită prin publicarea „Dicționarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)” (elaborat de Academia de Științe a Moldovei și recomandat spre editare în urma ședinței din 15 noiembrie 2000). Înainte, în timp ce în româna standard erau folosite ambele glife, cu reguli clare de folosire (a se vedea â și î), în româna moldovenească era recomandată folosirea lui î din i. Totuși, multe publicații de limbă română din Republica Moldova foloseau și înainte de acest moment â (Flux, Accente, Ziarul de Garda, Timpul, etc.), la fel cum în România există publicații care folosesc vechea ortografie (Academia Cațavencu printre altele). Faptul că ortografia oficială reglementată în Republica Moldova impunea folosirea în exclusivitate a literei î se datora faptului că, după perioada sovietică în care româna era scrisă cu alfabetul chirilic, când Academia de Științe a Moldovei a adoptat alfabetul latin cu ortografia din România, Academia Română încă nu reintrodusese simbolul â în forma inspirată de ortografia interbelică.

Din același motiv, cuvântul sunt se scria în Moldova sînt.

În perioada comunistă, și în primii ani de după revoluție, româna din România folosea la rândul ei aceeași ortografie (scrierea cu î din i și sînt). Decizia de a reforma ortografia pentru a include și caracterul „â” a fost luată de Academia Română în 1993.

Cu toate acestea în noua ediție a „Dicționarului ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)” se aplică Hotărârea Adunării generale a Academiei Române din 17 februarie 1993 privind la revenirea la „â” și „sunt” în ortografia limbii române. „Dicționarul ortografic al limbii române (ortoepic, morfologic, cu norme de punctuație)” este elaborat pe baza „Dicționarului ortografic cu elemente de ortoepie și morfologie”, apărut la Chișinău în anul 1990, care, la rândul lui, a fost pregătit după „Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, publicat la Editura Academiei Române în anul 1982, și reprezintă, în esență, o ediție adăugată a acestora. Ediția s-a îmbogățit cu 25 000 de unități lexicale, ajungând astfel la cifra de 75 000.

În Republica Moldova, alfabetul chirilic a fost înlocuit de cel latin în 1989. Conform unui studiu AEGEE din 1997, aproape toată populația urbană moldovenească cunoaște alfabetul latin, deși mulți moldoveni de peste 30 de ani preferă literele chirilice.[57]

Vocabular[modificare | modificare sursă]

În 2003, Vasile Stati, un promotor al argumentului „moldovenist“, a publicat un dicționar moldovenesc-român, cu o prefață virulentă și cu scopul declarat de a demonstra că în cele două țări se vorbesc limbi diferite. Lingviștii Academiei Române au declarat că toate cuvintele moldovenești sunt de asemenea cuvinte românești. Și în Republica Moldova, șeful Institutului de Lingvistică din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, Ion Bărbuță, a descris dicționarul ca fiind o „absurditate, servind scopuri politice“. Aceste reacții academice au fost catalogate ca tendințe expansioniste românești de către Stati, care a acuzat guvernul român de aceasta în fața forurilor internaționale.

Bilingvism[modificare | modificare sursă]

Graiul moldovenesc îmbogățit cu elemente de vocabular din limba rusă este preponderent folosit la nivel național. În orașe (cu excepția Transnistriei), româna moldovenească și rusa sunt folosite într-un raport de 50:50, deși dialectul moldovenesc câștigă teren în ultimii ani ca limbă oficială și limbă vorbită de obicei.[necesită citare]

Un fenomen frecvent este folosirea cuvintelor și construcțiilor rusești, a calcurilor de formă și sens în limba vorbită în Moldova. De obicei, cuvântul rus vine declinat după regulile gramaticale ale limbii române. Există totuși cazuri când o astfel de adaptare la forma de plural a substantivului este greoaie sau chiar imposibilă din punct de vedere fonetic. În acest caz, cuvântului îi este atașat un articol enclitic la forma sa rusă de plural. Elocvente pentru această situație, care apare la substantivele rusești terminate în „-чка”, „-жка” (și analog la cele cu terminația „-ска”, „-шка”, „-вка” printre altele) sunt exemple ca „tapocichile” (pantofii sport), „bulocichile” (chiflele), „leajchile” (bătătoarele), „sosischile” (cârnăciorii), „slivchile” (cremele). Vocabularul cultural și terminologia științifică sunt aliniate în schimb limbii române.

Situația din Ucraina[modificare | modificare sursă]

În perioada sovietică, în RSS Ucraineană minoritatea românofonă a fost împărțită între „moldoveni” și „români” pe baza criteriului geografic, astfel:

  • În regiunea Odesa care cuprinde Sudul Basarabiei și cele 8 raioane din fosta RASS Moldovenească care în 1940 au fost incluse în Ucraina, toți românofonii au fost etichetați drept moldoveni, iar limba vorbită de ei drept moldovenească.
  • În Transcarpatia (Maramureșul de Nord) românofonii erau recunoscuți ca având naționalitate română.
  • În regiunea Cernăuți populația românofonă era împărțită între „moldoveni” și „români” după criterii nu foarte exacte (uneori în cadrul aceleiași familii existau asemenea împărțiri artificiale), însă ca regulă generală nu foarte strict aplicată, în partea basarabeană a regiunii (fostul județ Hotin) românofonii erau declarați moldoveni, iar în partea bucovineană a regiunii era acceptată și declararea naționalității române.
  • În celelalte regiuni ucrainene unde existau sate românești, locuitorii erau considerați moldoveni.

În sistemul de învățămînt pentru minoritatea românofonă se folosea exclusiv „limba moldovenească” scrisă cu alfabet chirilic. Inclusiv românilor din Maramureșul de Nord, care niciodată nu s-au considerat moldoveni și erau recunoscuți oficial drept români de autoritățile sovietice, li se preda în școli „limba moldovenească”.

După trecerea la alfabetul latin în Republica Moldova, au trecut la alfabetul latin și moldovenii din Ucraina.

În Ucraina, învățământ în limba română/moldovenească există doar în regiunile Odesa, Cernăuți și Transcarpatia. În perioada de început a URSS, înainte de al doilea război mondial, au existat școli moldovenești și în alte regiuni.

Situația lingvistică în stânga Nistrului[modificare | modificare sursă]

Așezăminte moldovenești sunt menționate în stânga Nistrului încă din secolul XVII, cu toate că acestea nu au făcut niciodată parte din Principatul Moldovei. Până la includerea acestui spațiu în Imperiul Rus la sfârșitul secolului XVIII, așezările s-au aflat sub stăpânirea tătarilor, cu excepția nordului inclus în Regatul Poloniei. Odată cu formarea în 1924 a Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldovenești, limba română a fost introdusă în educație, presă și publicistică. Până în 1928 s-a dezvoltat limba română, scrisă inițial cu caractere chirilice – pentru acomodarea populației, iar mai apoi cu alfabetul latin. Această dezvoltare a fost întreruptă în anii următori, în scopul sincronizării cu politica de proletcultism a Uniunii Sovietice, care cerea anularea realizărilor progresive ale societății civile. Acest fapt a afectat și idiomul moldovenesc care trebuia să funcționeze ca o limbă independentă față de limba română, politică al cărui principal susținător era lingvistul Leonid Madan. Noile norme fonetice și gramaticale, precum și neologismele introduse nu s-au bucurat de succes și au fost eliminate în 1932, fapt urmat de adoptarea normei literare a limbii române cu alfabet latin. Acest status quo nu a durat decât până la apariția teroriei staliniste în 1938, a cărei victime au fost „românizatorii”, alături de milioane de alți „dușmani ai poporului”. Limba standard a fost din nou scrisă cu caractere chirilice și îmbogățită cu cuvinte de sorginte rusă, după o normă construită de I. C. Ciobanu.

În iunie 1940, după 22 de ani de la unirea din 1918, Uniunea Sovietică reocupa Basarabia și ocupa Bucovina de Nord și ținutul Herța. Un an mai târziu, România a atacat URSS-ul, ca parte a Operațiunii Barbarossa și a eliberat ținuturile vremelnic ocupate, în același timp ocupând și teritoriile dintre Bug și Nistru (care au primit prin extensie numele de Transnistria). Dupa o perioadă de numai 3 ani în care limba și alfabetul moldovenești au fost înlocuite de limba română și grafia latină, zona a fost reocupată de URSS în 1944 și a rămas în cadrul statului unional sovietic până la disoluția acestuia în 1991. După război, conducerea sovietică a renunțat la planurile de introducere a unei limbi de stat bazată pe dialectul moldovenesc, urmând ca după mai multe concesii limba română să devină limba standard, dar scrisă încă cu caractere chirilice. Statutul limbii în Transnistria era până în 1989 identic cu cel din Basarabia, deși în mediul cotidian româna avea o importanță mult mai redusă în stânga Nistrului – o cauză a acestui fapt era și faptul că moldovenii constituiau doar 40% din populație, iar prestigiul limbii era chiar și printre ei mai scăzut decât în restul RSS Moldovenești. În timp ce deja în 1989 în Basarabia limba era denumită „română”, fiind introdus și alfabetul latin, autoritățile de la est de Nistru și-au declarat unilateral independența față de Republica Moldova și au adoptat rusa, ucraineana și „moldoveneasca” ca limbi oficiale. De fapt însă, limba de stat în republica separatistă nistreană este rusa, dominantă în mediul urban, în special în capitala Tiraspol. În mass media este folosită și așa-numita „moldovenească”, limba română standard scrisă cu alfabetul chirilic. Universitatea, care a folosit pentru o perioadă de timp alfabetul latin, a fost mutată la Chișinău. Astfel, Universitatea de Stat din Tiraspol se află în Chișinău, iar la Tiraspol funcționează Universitatea Nisteană Șevcenco. În general, dialectul moldovenesc joacă un rol periferic în mediul din stânga Nistrului.

Republica s-a autodenumit „Nistrenia”.[58] Numele de „Transnistria” era folosit în România înaintea izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, fără a poseda conotații speciale. În URSS însă, numele făcea referire la regimul de ocupație româno-german asupra teritoriului dintre Nistru și Bug (cu centrul la Odessa) din perioada 1941-1944, motiv pentru care termenul este evitat în zilele noastre. Cu toate acestea, termenul „Nistrenia” se conformează normei lingvistice românești.

În vara lui 2004, milițiile separatiste au început să închidă școlile din Transnistria în care se preda limba română cu alfabet latin, iar părinții și elevii care s-au opus au fost arestați. O parte din elevii care au luptat la acea vreme pentru a se putea exprima în limba română și-au petrectut sărbătorile de iarnă din 2004 în România la invitația Ministerului Afacerilor Externe. Școlile românești închise au fost apoi redeschise, însă acestea au statut de „școli neguvernamentale”, și în consecință nu primesc fonduri de la autoritățile RMN. Potrivit agenției de presă oficiale de la Tiraspol, Olivia-Press, în școlile din stânga Nistrului, 11 200 de elevi învață în „limba moldovenească” (cu alfabetul chirilic), în vreme ce 3.400 de elevi sunt înscriși în cele 6 instituții de învățământ neguvernamentale în care se învață în „limba română” (cu alfabetul latin).[59]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c ro Articolul 13, alineatul 1 din Constituția Republicii Moldova
  2. ^ Europe Review 2003/2004. Kogan Page. 2004. pp. 242 
    A Field Guide to the Main Languages of Europe - Spot that language and how to tell them apart]” (în engleză). Comisia Europeană. http://bookshop.europa.eu/is-bin/INTERSHOP.enfinity/WFS/EU-Bookshop-Site/en_GB/-/EUR/ViewPublication-Start?PublicationKey=HC3110401. .
  3. ^ a b Hotărâre Nr. 36 din 05.12.2013 privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituție în corelație cu Preambulul Constituției și Declarația de Independență a Republicii Moldova (Sesizările nr. 8b/2013 și 41b/2013)”. Curtea Constituțională a Republicii Moldova. http://constcourt.md/download.php?file=cHVibGljL2NjZG9jL2hvdGFyaXJpL3JvLWhfMzZfMjAxM19yby5wZGY%3D. Accesat la 20 decembrie 2013. „124. [...] Prin urmare, Curtea consideră că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției. 
  4. ^ Româna este limba oficială a Republicii Moldova, a decis Curtea Constituțională
  5. ^ Constituția Republicii Moldova, Titlul VII, Articolul VII, paragraful (1): Legea din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova rămîne în vigoare în măsura în care nu contravine prezentei Constituții.
  6. ^ Legea cu privire la functionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenesti Nr.3465-XI din 01.09.89 Vestile nr.9/217, 1989: RSS Moldovenească sprijină aspirația moldovenilor care locuiesc peste hotarele republicii, iar ținînd cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă - și a românilor care locuiesc pe teritoriul Uniunii RSS, de a-și face studiile și de a-și satisface necesitățile culturale în limba maternă.
  7. ^ „Concepția politicii naționale a Republicii Moldova” pe situl web al Parlamentului Republicii Moldova:
    Cquote2.svg Concepția pornește de la adevărul statornicit istoricește și confirmat de tezaurul literar comun: poporul moldovenesc și poporul român folosesc o formă literară comună [...]. Având originea comună, dispunând de un fond lexical de bază comun, limba națională moldovenească și limba națională română își păstrează fiecare lingvonimul/glotonimul său ca însemn identificator al fiecărei națiuni: moldovenească și română. Cquote2.png
  8. ^ Hotărâre Nr. 36 din 05.12.2013 privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituție în corelație cu Preambulul Constituției și Declarația de Independență a Republicii Moldova (Sesizările nr. 8b/2013 și 41b/2013)”. Constitutional Court of Moldova. http://constcourt.md/download.php?file=cHVibGljL2NjZG9jL2hvdGFyaXJpL3JvLWhfMzZfMjAxM19yby5wZGY%3D. Accesat la 20 decembrie 2013. „124. [...] Prin urmare, Curtea consideră că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat a Republicii Moldova prevalează asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției. 
  9. ^ Populația după naționalitate și limba maternă la Recensământul din 2004, Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova
  10. ^ a b Biroul Național de Statistică: Recensământ 2004: Populația după naționalitate, limba maternă și limba vorbită de obicei
  11. ^ a b c d CBS AXA/IPP nov. 2012
  12. ^ Charles King - Moldovenii. România, Rusia și politica culturală, Editura Arc, Chișinău 2002, pag. 67
  13. ^ Elena Negru - Politica etnoculturală în RASS Moldovenească, Editura Prut Internațional, Chișinău 2003
  14. ^ Vezi : [1] și Academia Romana combate "limba moldoveneasca": ZIUA.
  15. ^ Kogan Page 2004, p 291 ;
  16. ^ Dyer 1999, 2005: The Romanian Dialect of Moldova: A Study in Language and Politics (Studies in Linguistics and Semiotics), Lewiston, NY: Edwin Mellen Press
  17. ^ „Moldova la marginea prăpastiei: O națiune postcomunistă se abate de la drum” („Moldova on the Brink /Sliding Deeper Into Poverty : A Post-Communist Nation Loses Its Way”), publicat de IHT la 16 iunie 2000, p. 2
  18. ^ Ziua, 22 noiembrie 2007, Academia Română combate „limba moldovenească”: Academia, prezidată de Ionel Haiduc, combate conceptul de „limbă moldovenească” aratând că impotriva sa s-au pronunțat de-a lungul vremii numeroși romaniști de prestigiu, inclusiv din fosta Uniune Sovietică. „Acum o jumatate de secol, doi renumiți profesori ai Universității din Moscova, romanistul R.A. Budagov si slavistul S.B. Bernstein, au trimis revistei Voprosi jazikoznanija (Probleme de lingvistică) articolul cu privire la unitatea de limbă româno-moldovenească, articol ce a fost publicat abia în 1988 în revista „Nistru”. Cei doi savanți arătau în mod clar ca s-au irosit multă energie și mult timp pentru a demonstra teza eronată cum că moldovenii și românii vorbesc limbi romanice înrudite, dar diferite. Dovezi în favoarea acestei teze n-au existat și nu pot exista”, se arăta în comunicat. Un alt exemplu oferit de Academia Română este poziția exprimată de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, în acord cu poziția Academiei de Științe, care declara, în septembrie 1994, că folosirea glotonimului „limba moldovenească” creează „o confuzie periculoasă în fața lumii civilizate și ne face de rușine în fața copiilor noștri și a generațiilor care vor veni”.
  19. ^ Legile din 31 august 1989 privind revenirea limbii moldovenești la grafia latină (1989)
  20. ^ Anatol Eremia, Dicționar explicativ și etimologic de termeni geografici, Chișinău, Editura „Știința”, 2006, 236 p.
  21. ^ Registrul de Stat al Actelor Juridice al Republicii Moldova
  22. ^ Helene Despic: Obosiți de măsurile retrograde ale noii puteri, moldovenii își văd viitorul într-o Europă unită, publicat în Libération la 19 martie 2002
  23. ^ Velișco Nadejda: „Reforma curriculară în Republica Moldova (studiu), Chișinău 2007
  24. ^ Biblioteca Congresului American a suprimat codurile atribuite limbii moldovenești în standardul ISO 639, urmând ca în locul acestora să fie folosite codurile limbii române: ro, ron și rum. Decizia de suprimare a fost luată în urma unei sesizări făcute de inițiatorul proiectului Wikipedia în limba română, Bogdan Stăncescu. Gardianul, 8 noiembrie 2008, „Limba moldovenească a fost scoasă de americani din codurile ISO”
  25. ^ en Pagina Ethnologue despre limbile vorbite în Republica Moldova
  26. ^ Româna este limba oficială a Republicii Moldova, a decis Curtea Constituțională
  27. ^ Limba moldovenească este o relicvă stalinistă
  28. ^ Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova: Recensământul din 2004
  29. ^ [2]
  30. ^ IMAS Inc.
  31. ^ CBS AXA/IPP
  32. ^ CRSS
  33. ^ IPP
  34. ^ Centrul de Cercetări Sociologice din Moldova
  35. ^ Institutul Național de Statistică: Recensământul 2004 în plan teritorial
  36. ^ a b Grupul de experți din cadrul misiunii internaționale de observare a recensământului în Republica Moldova și-a exprimat disponibilitatea de a consulta Biroul Național de Statistică în procesul de evaluare a datelor recensământului, publicat în Moldova Azi, ediția din 18 mai 2005, atribuit grupului de presă Flux.
  37. ^ Corneliu Rusnac: „2 milioane vorbesc «moldovenește», 500 de mii româna” publicat pe BBCRomanian.co.uk, ediția din 10 aprilie 2006
  38. ^ Banca Mondială, „Reviews of National Policies for Education: Moldova“ (Despre politica națională pentru educație), p. 51
  39. ^ Ministerul Învățămîntului al Republicii Moldova: acordarea cetățeniei moldovenești
  40. ^ Ministerul Învățămîntului al Republicii Moldova: învățămînt preuniversitar
  41. ^ „Profesori basarabeni sunt instruiți în Galați“, publicat în Viața Liberă, un săptămânal gălățean
  42. ^ Academia de Științe a Moldovei (sit web oficial)
  43. ^ „Cadou de Ziua Limbii: Paginile-web oficiale vor fi citite în «limba moldovenească»”, publicat în Timpul la 14 iulie 2006
  44. ^ a b „Româna cu chirilice”, publicat în Jurnal de Chișinău
  45. ^ Ministerul Administrației Publice Locale, Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare, Agenția Privatizare de pe lângă Ministerul Economiei și Comerțului, Departamentul pentru Migrație, Academia de Științe a Moldovei, Agenția Națională pentru Reglementare în Telecomunicații și Informatică, Agenția Relații Funciare și Cadastru, Agenția Națională de Dezvoltare Rurală
  46. ^ Eugen Coșeriu, 1994: „Prelegeri și conferințe”, Iași, p. 181-189.
  47. ^ [3] Extras de pe pagina web a Academiei Române
  48. ^ Nicolae Dabija - Rusoaicele (2)
  49. ^ Informații despre Moldova oferite de Ministerul German de Externe în limba germană. Limba de stat este numită „română”: Landessprache: Rumänisch; Russisch ist als Verkehrssprache weit verbreitet, in Gagausien im Süden des Landes wird auch Gagausisch (Turksprache) gesprochen
  50. ^ Banca Mondială, ONU, Uniunea Europeană, CIA Factbook, Departamentul de Stat al SUA
  51. ^ „Ion Morei: «limba moldovenească este identică cu cea română»”, publicat în Moldova Azi la 10 septembrie 2002
  52. ^ „Din nou fără burse”, publicat în Jurnal de Chișinău la 25 mai 2004
  53. ^ Silviu Berejan, cercetător știintific principal în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei de Științe a Moldovei: „Limba română exemplară nu poate fi numită moldovenească, pentru că limba literară moldovenească nu există. Există numai vorbire dialectală moldovenească. Ceea ce ani în șir am numit noi în RSSM impropriu «limbă literară moldovenească» nu era altceva decât limbă română exemplară, doar că era scrisă cu alfabet rusesc. E de ajuns însă ca orice text publicat în acea perioadă să fie transcris cu alfabet latin, ca oricine sa să convingă că el nu a avut și nu are nici o particularitate specifică pentru vorbirea actuală moldovenească“. (Comunicare la Conferința privind denumirea limbii de stat a Republicii Moldova).
  54. ^ „Mai mulți români decât «moldoveni»“, publicat în Gardianul pe 3 noiembrie 2004
  55. ^ Ziua, 14 martie 2008
  56. ^ Minahan, James (1989). Imperii în miniatură: un dicționar istoric al noilor state independente (Miniature empires: a historical dictionary of the newly independent states). Greenwood Publishing Group. pp. 276 
    en Biblioteca Congresului Statelor Unite - Moldova, studiu de țară” (în engleză). http://lcweb2.loc.gov/frd/cs/mdtoc.html#md0027. Accesat la 3 iunie 2008. 
    en EnciclopediaBritannica (via indiana.edu)” (în engleză). http://www.indiana.edu/~libslav/slavcatman/langcode.html. Accesat la 3 iunie 2008. 
    en NYU LAW, Noutăți grupate după țară în politica constituțională din Europa de est și fosta URSS” (în engleză). NYU LAW. http://www.law.nyu.edu/eecr/vol11num1_2/constitutionwatch/moldova.html. Accesat la 3 iunie 2008. 
    ru L.I. Luht, B.P. Narumov. (2001). „Limba română”. Limbile lumii (Языки мира). Volumul 9: Limbile romanice (Романские языки). Institutul de linvistică al Academiei Ruse de Științe. ISBN 587444016X 
  57. ^ Diana Nissler: Language in Moldova - observations in streets and houses in the Republic of Moldova (Limbile în Moldova - observații pe străzile și în casele din Republica Moldova)
  58. ^ Transnistria a devenit «Nistrenia», publicat în Gardianul la 17 noiembrie 2006
  59. ^ Declarația Ministrului Educației din Republica Moldovenească Nistreană, în chestiunea asigurării drepturilor la educație al copiilor, publicat de Olivia-Press la 15 iulie 2004

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ciurban G.: „Limba noastră română - limba dulce forewer” (se găsește doar la cele mai bune tarabe din piața centrală din Chișinău) - 2008.
  • Comarnițchi V.A.: „Expresiile dialectale «mai delicat», «mai pi cultură», «mai în politică», «în politică». Limba și literatura moldovenească 2”, 72-73, 1959.
  • Dyer: „The Romanian Dialect of Moldova: A Study in Language and Politics (Studies in Linguistics and Semiotics)”, Lewiston, New-York: Edwin Mellen Press, 1999-2005.
  • Eremia, Ion: „Falsificarea istoriei sau „Fenomenul Stati” în Republica Moldova”, editura Cartdidact, ISBN 9975-932-48-8, Chișinău, 2003.
  • Mark A. Gabinskij: Die „Enzyklopädie des Europäischen Ostens”, de Moldawisch” (Moldovenește)
  • Gogin G.: „Limba moldovenească vorbită”, Chișinău 1989.
  • Lenore A. Grenoble: „Language Policy in the Soviet Union”, Springer, ISBN 1-4020-1298-5; p. 89–93, 2003.
  • Valeria Guțu-Romalo: „Evoluția limbii române în Republica Moldova”, în: Adriana Grecu: Unitatea limbii române cu privire specială la Basarabia și Bucovina, Editura Academică, ISBN 973-27-0985-5; p. 33–48, București 2004.
  • Klaus Heitmann: „Das Moldauische im Zeichen von Glasnost' und Perestrojka”, în: Wolfgang Dahmen (editor): Romanistisches Kolloquium V, Fink-Verlag, München, ISBN 3-7705-2674-0, 1991.
  • Klaus Heitmann: „Rumänisch: Moldauisch”, în: Günther Holtus (editor): Lexikon der romanischen Linguistik, Bd. 3, Niemeyer-Verlag, Tübingen, ISBN 3-484-50234-7; p. 508–521, 1989.
  • Gheorghe Negru: „Politica lingvistică din R. S. S. Moldovenească”, ed. Prut internațional, Chișinău, ISBN 9975-69-100-5, p. 132, 2000.
  • Turculeț A.: „Limba română în Basarabia”, Limba română 5-6, 38-39, 1994.
  • Carlo Tagliavini: „Le origini delle lingue neolatine, 6^ edizione, 1972. Apărută în România cu titlul: Originile limbilor neolatine - Introducere în filologia romanică, traducere Anca Giurescu și Mihaela Cârste-Romașcanu, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977.
  • Удлер Р. Я.: „Диалектное членение молдавского языка”, I—II, Chișinău 1976.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Limba moldovenească