Onoguri

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Onoguri este denominația unor popoare migratoare turcice, amestecate cu elemente iraniene anterioare (scitice, roxolane) sau mai târzii (alani). Se trage de la cuvântul turcesc On-Oğuz („Zece-triburi”).

Apariția[modificare | modificare sursă]

Onogurii sunt semnalați în secolul al V-lea de către cronicarul bizantin Priscus, care relatează că în anul 463, la vreo zece ani după moartea lui Attila, s-au prezentat la Constantinopol, în fața împăratului bizantin, Leon cel Mare, soli ai șaragurilor, ai ogurilor și ai onogurilor. Priscus menționează că aceste popoare erau stabilite în nordul Mării Negre.

Istorie[modificare | modificare sursă]

În secolul al VI-lea, onogurii sunt semnalați în război, în actuala Ucraină, împotriva cutrigurilor și utigurilor, alte popoare turcice. În final, toți sunt învinși și supuși de hazari, un popor turcic a căror patură conducătoare a adoptat la un moment dat religia iudaică. În secolul VII, onogurii intră în componența federației de popoare constituită de hanul bulgar Kubrat tot în actuala Ucraină.

În secolul al VIII-lea sunt semnalați, împreună cu uzii (sau oguzii) în zona Dunării de jos, în război cu bizantinii, apoi ca mercenari ai acestora. S-a presupus că aceasta ar putea fi originea găgăuzilor. În 895 sunt semnalați printre maghiari, cronicarii bizantini și latini denumindu-i pe aceștia hungarus, iar popoarele vecine unguri, ungaren sau vengri.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]