Jilava, Ilfov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Jilava

[[Imagine:{{{imagine}}}|240px|{{{descriere}}}]] {{{descriere}}} [[Imagine:|80px|Stemă]]
Judeţ	Ilfov
Zonă metropolitană	[[{{{zona_metropolitana}}}]]
Atestare	{{{an}}}
Primar	, , din [[|]]
Suprafaţă	km²
Populaţie ([[|]])	12.110
Densitate	loc./km²
Altitudine	{{{altitudine}}}  m n.m.
Amplasare
Sate	Jilava
Cod poştal	{{{cod-poştal}}}
Sit web	{{{1}}} [ ]
{{{note}}}

Jilava este o comună în judeţul Ilfov.

Aici se găseşte penitenciarul Jilava (nume oficial Penitenciarul Bucureşti), unul dintre cele mai mari şi mai "faimoase" din ţară. A fost folosit de regimul comunist pentru încarcerarea deţinuţilor politici.

[modifică] Legături externe

• Jilava este sperietoarea sistemului penitenciar (Jurnalul Naţional)

IF Acest articol despre o localitate din judeţul Ilfov este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui.

Localitatea Jilava este situată pe şoseaua Bucureşti-Giurgiu,la 12 km de centrul oraşului.Coordonatele geografice ale localităţii sunt 440,19¢ lat. N. şi 260,06 ¢long.E.

        Suprafaţa comunei este de 2830 ha., din care 330 ha. sunt ocupate de vatra satului iar restul reprezintă teren arabil-2026 ha. şi nearabil-474 ha.

Comuna Jilava s-a format prin contopirea a trei sate : Jilava, Mierlari şi Odăile. Satul Jilava, cel mai mare dintre cele trei era alcătuit la rândul său din patru cătune: Români, Ungureni, Sârbi şi Ţigănie.

        Din punct de vedere etnic, populaţia comunei cuprindea trei grupe: români, bulgari şi ţigani. O parte a populaţiei româneşti este băştinaşă, în timp ce o altă parte este originară din Transilvania. Românii ardeleni au sosit aici în mai multe valuri în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În ceea cei priveşte pe bulgari, ei au venit la Jilava în mai multe valuri : 1806-1812, 1828-1834 şi 1876. În sfârşit, locuitorii ţigani sunt urmaşii robilor care aparţineau marilor boieri stăpânitori ai acestor locuri.
       Ocupaţia principală a locuitorilor comunei Jilava a fost şi este agricultura, porumbul, grâul, meiul fiind principalele plante cultivate. După 1921, jilăvenii au început să practice  legimucultura, care a luat o extindere considerabilă începând cu deceniul şapte când s-au introdus culturile protejate cu solarii, fapt ce a permis realizarea mai multor culturi într-un singur an pe acelaşi teren. Culturile legumicole cele mai des întâlnite sunt cele de roşii, varză, ardei, vinete, salată şi castraveţi.

Apropierea de Capitală a făcut ca în comuna Jilava să se înfiinţeze şi o serie de unităţi industriale. În perioada interbelică funcţionau trei fabrici : Bumbăcăria Românească Jilava, Fabrica de cărămidă şi Fabrica de cauciuc Mira. În anii regimului comunist cele trei unităţi au fost extinse şi modernizate ( Fabrica de cauciuc transformându-se în Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc Jilava ) şi au luat naştere noi unităţi: Întreprinderea de Prefabricate din Beton Progresu, Întreprinderea de Bunuri de Consum de Cauciuc Jilava, Tăbăcăria Minerală Jilava, Trustul de Mecanizare Bucureşti ş-a. Aceste unităţi au absorbit o parte însemnată din forţa de muncă a localităţii. După 1989, aceste unităţi au fost reorganizate, o mare parte a jilăvenilor salariaţi ai lor ajungând şomeri şi reorientându-se din nou spre agricultură. Comuna Jilava este străbătută de două importante căi de comunicaţie:calea ferată Bucureşt-Giurgiu şi Şoseaua internaţională Bucureşti-Giurgiu.

        Comuna Jilava are o istorie milenară. Cercetările arheologice efectuate în anul 1929 au scos la iveală importante vestigii care dovedesc existenţa unei locuirii umane în această zonă cu pe 2 000 de ani înainte de Hristos. Cercetările arheologice au dus la concluzia că rămăşiţele găsite aparţin culturii de tip “Gumelniţa B” . 
        Cel mai vechi document cunoscut până acum care atestă existenţa localităţii Jilava datează din anul 1716. Este vorba de un document emis la Bucureşti în iunie 1716 prin care “popa Radu de la Jilava vinde logofătului Matei Fărcăşanu o casă cu loc şi grădină”   .Dintr-un alt document emis 6 ani mai târziu tot la Bucureşti şi în care este pomenit acelaşi “popa Radu de la Jilava”reiese că satul aparţinea lui Constantin II logofăt.  

Aceste izvoare ne fac să credem că satul Jilava a luat fiinţă în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) când Ţara Românească a beneficiat de o perioadă de relativă linişte. Este posibil ca satele Odăi şi Mierlari să dateze tot din aceeaşi perioadă. Iniţial,satele Jilava şi Mierlari erau aşezate pe malurile Sabarului. Tot acolo se afla şi o biserică ale cărei urme se mai vedeau încă înainte de cel de al doilea război mondial. Tradiţia spune că apele Sabarului au venit mari , s-au revărsat şi au înecat satul <Jilava- n.a > aşa că locuitorii au fost nevoiţi să se mute pe locurile mai înalte. Credem că acest eveniment s-a petrecut la începutul secolului al XIX-lea când a fost ctitorită actuala biserică de la Jilava şi s-au aşezat în sat un mare număr de “ungureni” veniţi din Ardeal. Aceste evenimente s-au petrecut prin anii 1815-1831.

       În momentul adoptării Legii rurale din 14 august 1864 propietarul moşiei Jilava era Eufrosina Ghica, iar propietarul moşieii Odăile-Mierlari era Costache Creţulescu

Din moşia Eufrosinei Ghica au fost expropriate 1438 pogoane şi 22 prăjini, cu care au fost împropietăriţi 200 de ţărani. Din moşia lui Costache Creţulescu au fost expropriate 837 pogoane şi 23 prăjini cu care au fost împropietăriţi 101 săteni.

        Contopirea celor 3 sate a avut loc în urma Legii pentru organizarea  comunelor rurale şi urbane adoptată în 1864.

În “Tabloul comunelor rurale din România la 1864” este menţionată pentru prima dată comuna Jilava-Mierlari din plasa Sabar, judeţul Ilfov. Comuna este menţionată şi un an mai târziu ca fiind alcătuită din cătunele Jilava, Mierlari şi Odăile, având în total 285 de case, două biserici şi o populaţie de 328 de familii.