Harry Brauner

Harry Brauner

Harry Brauner (n. 24 februarie 1908, Piatra Neamț — d. 11 martie 1988, București) a fost un folclorist român, fratele pictorului Victor Brauner. A fost căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante.

Biografie

Tatăl său, un evreu care lucra ca funcționar la o fabrică de cherestea, s-a mutat în 1913, cu familia, la Viena, de unde s-a întors în România după doi ani, stabilindu-se temporar la Brăila. În această perioadă, Harry, frații săi și sora sa au învățat limba germană.

În 1917-1918, familia Brauner s-a mutat la București, iar Harry s-a înscris la Conservator, unde i-a avut ca profesori pe Dumitru Georgescu-Kiriac, Ștefan Popescu, Constantin Brăiloiu. După absolvire, a dat lecții de muzică, pentru a se întreține. În 1927, Constantin Brăiloiu, care îl aprecia pe Harry, l-a numit secretarul Arhivei de folclor de pe lângă Societatea Compozitorilor. Dimitrie Gusti, descoperindu-i pasiunea științifică față de folclorul muzical, l-a inclus în 1929 pe Harry în echipa de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș, compusă din Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, Margareta Sterian, Tudor Vianu, dr. Mitu Georgescu, Traian Herseni, Emanoil Bucuța și Lena Constante, de care s-a îndrăgostit. În cadrul acestei echipe multidisciplinare, Harry Brauner și Brăiloiu se ocupau de muzică. Timp de zece ani a reușit să înregistreze circa 5000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară.

Pentru a putea trăi, între 1929 și 1932, Harry Brauner a funcționat ca profesor la un liceu din Turnu Măgurele. A avut norocul să fie primul care a putut să înregistreze, la Târgoviște, melodia baladei Meșterul Manole, interpretată de un cobzar.

În 1933 Harry Brauner a plecat la Paris cu o bursă. Acolo a lucrat la Muzeul Trocadero sub conducerea unei personalităti.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, ca evreu, Harry Brauner a găsit cu greu un post de profesor de muzică la un liceu evreiesc, avîndu-i colegi pe Alexandru Graur și Jacques Byck. Din 1944 până în 1949, Brauner a fost consilier muzical la Societatea Română de Radiodifuziune, unde s-a îngrijit de conservarea arhivei de folclor, al cărei director a devenit ulterior. În 1948 a înființat "Institutul de Folclor" și, prin intervenții la Lucrețiu Pătrășcanu, a obținut clădirea în care să funcționeze institutul. În 1949, a fost numit șef al catedrei de folclor la Conservatorul din București. Harry Brauner a fost întemeietorul Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru” (1949).

Din cauza amiciției lui Brauner cu Pătrășcanu și a Lenei Constante cu soția ministrului de Justiție, care era pictoriță scenografă, cei doi, care încă nu se căsătoriseră, au fost arestați și implicați fără vină în procesul Pătrășcanu. Brauner a fost condamnat la 15 ani închisoare, din care a executat 12. Șapte din acești ani i-a petrecut în singurătatea absolută a celulei. Lena Constante, deși nevinovată, a fost și ea arestată.

Eliberat din închisoare, la 25 ianuarie 1962, Harry Brauner a primit domiciliu obligatoriu la Viișoara, lângă Slobozia, unde putea lucra și discuta cu alți expulzați acolo, putea primi vizitele Lenei Constante, care fusese și ea eliberată din închisoare în 1962.

În octombrie 1964 cei doi s-au căsătorit în comuna unde Harry avea domiciliu obligatoriu. În același an, 1964, lui Brauner i s-a ridicat domiciliul obligatoriu și a revenit la București. După un an, cei doi au divorțtat, pro forma, deoarece Brauner voia să plece în Israel, iar Lena nu voia să-și părăsească părinții. După ce Brauner a renunțat la plecare, soții s-au recăsătorit.

În 1968, după rejudecarea procesului lui Părășcanu, cei doi au fost reabilitați și au primit pensii mizerabile.

Harry Brauner în literatură

În romanul Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda, Harry Brauner apare ca personaj, despre care se spune că era un "evreu pasionat de folclorul românesc, un om de cultură rafinat, care se străduia aproape zilnic să ne convingă de marile valori ale cântecelor noastre populare. Știa bocete de o frumusețe care te înfiora, cântece tragice de despărțire, de dor, de nuntă, unele sublime, altele brutale și grotești, cum nu auzise nimeni niciodată".

Referințe

• Marian-Bălașa, Marin. 1999. Muzica lui Harry Brauner. Actualitatea Muzicală (1):1.
• Marian-Bălașa, Marin. 2000. Harry Brauner: Field Collector, Director, Victim, and Love. European Meetings in Ethnomusicology 7:83–192.
• Irina Nicolau, Carmen Huluță: Surâsul lui Harry, Editura Ars Docendi, București, 1999.
• Sulițeanu, Ghizela. 1993. Harry Brauner - la cinci ani de la trecerea în neființă. Revista de Etnografie și Folclor 38(4):402-??
• Ulpiu, Vald. 1988. Harry Brauner (1908-1988). Revista de Etnografie și Folclor (3):290–292.

Legături externe

• Centenar Harry Brauner – articol de Iordan Datcu

---