Tony Blair

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Anthony Charles Lynton Blair
Prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Precedat de	John Major
Succedat de	Gordon Brown
Născut(ă)	6 mai 1953 Edinburgh
Soţie	Cherie Booth
Credinţă	anglican (ca prim-ministru), convertit la Biserica Romano-Catolică

Anthony Charles Lynton Blair (n. 6 mai 1953, Edinburgh, Scoţia) a fost din 1997 până pe 27 iunie 2007 prim-ministru al Regatului Unit. Blair reprezintă Partidul Laburist (Partidul Muncii) din Regatul Unit.

La început, politica sa se concentra pe iniţierea unei reforme sociale a ţării ("Noul Labour") şi pe deschiderea faţă de Uniunea Europeană.

După ce a fost ales pentru a doua oară, a intrat, la fel ca şi alţi şefi de stat europeni, sub influenţa crizei economice internaţionale. La aceasta s-au adunat motivele nesatisfăcătoare (după unii aleşi locali britanici) pentru începerea războiului din Irak în 2003, lucru care l-a făcut să piardă multe simpatii din partea poporului şi care a adus la o demisie în bloc a unor membri ai cabinetului său.

După moartea lui David Kelly (expert în armament şi consilier al guvernării britanice), pe 17 iulie 2003 s-au intensificat controversele în propriile rânduri şi în opoziţie.

Blair a depăşit recordul lui Clement Attlee pe 2 august 2003, ca cel mai longeviv prim-minstru laburist.

[modifică] Începutul şi viaţa de familie

Tony Blair s-a născut la maternitatea Queen Mary Maternity Home^[1] din Edinburgh, Scoţia, fiind cel de-al doilea fiu al lui Leo şi Hazel Blair (fostă Corscadden). Leo Blair este fiul nelegitim al actorilor britanici, Charles Parsons şi Mary Augusta Ridgway Bridson, în timp ce familia lui Hazel Corscadden au fost protestanţi moderni irlandezi din Donegal, Irlanda. El are un frate mai mare, William Blair, care este membru în Consiliul Reginei, şi o soră mai mică, Sarah. Blair şi-a petrecut primele 19 luni din viaţă în casa familiei sale din Paisley Terrace din zona Willowbrae din Edinburgh. În această perioadă tatăl său lucra ca inspector junior de taxe, în acelaşi timp studiind dreptul la University of Edinburgh.^[1] Familia sa a petrecut mai apoi trei ani şi jumătate trăind în Adelaide, Australia, unde tatăl său era profesor de drept la University of Adelaide.^[2] Familia Blair trăia foarte aproape de universitate în suburbia Dulwich.

Familia s-a reîntors în Marea Britanie spre finalul anilor 50, locuind împreună o perioadă de timp cu părinţii lui Hazel Blair în casa lor din Stepps, de lângă Glasgow. Blair şi-a petrecut restul copilăriei în Durham, Anglia, unde tatăl său lucra ca profesor la Durham University. După absolvirea şcolii de corişti din Durham, Blair s-a dus la Fettes College, o şcoală independentă faimoasă din Edinburgh, unde l-a întâlnit pe Charlie Falconer, pe care mai târziu l-a numit Lord Chancellor. Blair s-a modelat după Mick Jagger, şi a declarat că se bucura printre colegii săi de o reputaţie tânăr şmecher dornic să iasă în evidenţă. Profesorii săi, erau mai puţin impresionaţi de comportamentrul său: biograful său John Rentoul a notat că "Toţi prfesorii cu care am discutat... au spus că era o durere în partea posterioară şi că erau foarte bucuroşi să îl evite."

Soţia lui Tony Blair, Cherie Booth QC

După Fettes, Blair a trăit o perioadă de timp la Londra, unde a încercat să-şi clădească o carieră ca promoter al muzicii rock, înainte de a merge la Oxford University unde a studiat Dreptul la St John's College. În timpul studiilor, el a cântat la chitară făcând parte din formaţia rock Ugly Rumours. În această perioadă se întâlnea cu regizoarea filmului American Psycho, Mary Harron.^[3] După absolvirea studiilor la Oxford, Blair a devenit membru al Lincoln's Inn, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Cherie Booth (fiica actorului Tony Booth).

Blair s-a căsătorit cu Booth, practicantă a Bisericii Romano-Catolică şi viitoare membră a Consilului Reginei, pe 29 martie 1980. Împreună au 4 copii (Euan, Nicky, Kathryn şi Leo). Leo (născut la 20 mai 2000) a fost primul copil legitim născut în timpul exercitării mandatului de Prim Ministru în peste 150 de ani, de când Francis Russell s-a născut ca fiu al lui Lord John Russell la 11 iulie 1849.

Deşi familia Blair a declarat că doreşte să-şi protejeze copii de apariţiile media, educaţia lui Euan şi Nicky a fost sursa unei controverse politice. Ambii au studiat la London Oratory School, instituţie criticată de către aripa stângă pentru procedurile sale elitiste de selecţie. Familia Blair a ales această şcoală preferând-o şcolii catolice a districtului Islington din Londra, controlat de Labourişti, unde locuiau pe atunci. Totuşi, Tony Blair a remarcat că este primul Prim-Ministru de după război care şi-a trimis copii la o şcoală finanţată de către stat, preferând-o uneia private. Criticile au continuat din partea stângii când a fost făcut public faptul că Euan a făcut meditaţie particulară de la personalul şcolii private Westminster School. Familia Blair locuia pe Richmond Avenue, Islington, înainte de fi ales ca prim-ministru.

[modifică] Începutul carierei politice

Blair s-a alăturat partidului Laburist la scurt timp după abolvirea facultăţii, în anul 1975. La începutul anilor '80, el s-a implicat în politica laburistă din Hackney South and Shoreditch, unde s-a alăturat aripii uşor de stânga a partidului. A încercat fără succes să îşi asigure un loc de candidat pentru Hackney Borough Council. Prin intermediul socrului său, actorul Tony Booth, el l-a contactat pe Tom Pendry pentru a îi cere ajutorul pentru o carieră parlamentară. Pendry i-a prezentat House of Commons şi l-a sfătuit să participe la selecţia unui candidat pentru viitoarele alegeri pe locul asigurat Partidului Conservator în Beaconsfield, acolo unde Pendry îl cunoştea pe un membru marcant al filialei locale. Blair a fost ales candidat; la alegerile din Beaconsfield by-election el a câştigat numai 10% din sufragii, pierzându-şi astfel atuurile, dar a reuşit să îl impresioneze pe liderul partidului Labourist Michael Foot câştigând notorietate în interiorul partidului. În contrast cu atitudinea centristă de mai târziu, Blair se descrie în acea perioada ca fiind Socialist. O scrisoare adresată lui Foot în iulie 1982, publicată în iunie 2006, oferă indicii despre viziunea lui din acea perioadă.^[4]

În 1983 Blair a realizat că noua constituenţă de Sedgefield, lângă locul unde crescuse în Durham, nu avea un candidat labourist. Mai mulţi candidaţi despărţiţi de noua delimitare erau interesaţi de asigurarea posturii de candidat pentru acel loc. A găsit o filială care nu nominalizase un candidat şi a aranjat să îi viziteze. Cu ajutorul crucial al lui John Burton, el a reuşit să le câştige încrederea; în ultimele 10 minute el a fost adăugat în lista cu candidaţi şi a câştigat alegerile împotriva lui Les Huckfield. Burton a devenit mai târziu agentul lui şi unul dintre cei mai vechi şi de încredere aliaţi.

[modifică] Blair ca Prim Ministru

Blair a devenit pentru prima dată Prim Ministru al Marii Britanii la 2 mai 1997. În timpul mandatului de Prim Ministru, Blair îndeplinea şi funcţiile de First Lord of the Treasury, Minister for the Civil Service, lider al Partidului Labourist, şi parlamentar de Sedgefield din nord-estul Angliei. Cu victorii la alegerile din 1997, 2001 şi 2005, Blair a fost Primul Ministru Laburist cu cel mai lung mandat, fiind singurul conducător al acestui partid care a reuşit trei victorii consecutive la alegerile generale.

Blair ţinând o cuvântare la Armagh în 1998

Lui Blair i se atribuie atât meritul cât şi critica mutării Partidului Labourist către centru politicii britanice, folosindu-se termenul de "Noul Labour" pentru a distinge politicile sale pentru o piaţă liberă, spre deosebire de politicile colectiviste pe care partidul le propunea în trecut.

Politica internă a guvernului condus de Blair a presupus mărirea semnificativă a cheltuielilor publice pentru sănătate şi educaţie şi introducerea de reforme bazate pe economia de piaţă în aceste domenii. Mandatul lui Blair a dus la introducerea Salariului Minim Naţional, taxe pentru învăţământul superior, şi reforme constituţionale precum devolution în Scoţia şi Ţara Galilor. Economia britanică a mers bine, iar Blair şi-a ţinut cuvântul de a nu mări taxele pe venit.

Contribuţia sa la sprijinirea procesului de pace în Irlanda de Nord prin ajutorul dat negocierilor Good Friday Agreement după 30 de ani de conflict este recunoscut de o audienţă largă.^[5][6] De la începutul War on Terror din 2001, Blair a sprijinit puternic politica externă a Statelor Unite, demne de menţionat fiind invazia din Afganistan din 2001 şi invazia Irakului din 2003. Ca rezultat a fost aspru criticat, atât pentru pentru deciziile luate cât şi pentru circumstanţele în care acestea au fost luate.

La 7 septembrie 2006 Blair a declarat public că va renunţa la poziţia de lider al partidului Labourist până la conferinţa sindicatelor comerciale, care se va desfăşura între 10 septembrie 2007 – 13 septembrie 2007.^[7]

[modifică] Relaţia cu Parlamentul

Blair a schimbat semnificativ procedurile parlamentare. Una dintre primele sale fapte ca Prim Ministru a fost să înlocuiască alocuţiunea bi-săptămânală de 15 minute, ţinută marţi şi joi, cu o singură alocuţiune de 30 de minute ţinută miercurea. Despre această reformă s-a spus că a dus la sporirea eficienţei, dar criticii susţin că este mai uşor să te pregăteşti pentru un singur set mai lung de întrebări decât pentru două mai scurte. În plus, Blair a ţinut conferinţe de prese lunare, la care a răspuns întrebărilor adresate de jurnalişti.^[8][9]

Alte reforme procedurale au fost schimbarea orelor între care se ţin sesiunile parlamentare pentru ca Parlamentul să lucreze într-o manieră mai apropiată de cea a afacerilor comerciale.

[modifică] Demisia

La 10 mai 2007, în timpul discursului de la Trimdon Labour Club din Sedgefield Blair a anunţat ca va demisiona în iunie atât din calitatea de preşedinte al Partidului Laburist, cât şi din funcţia de Prim Ministru. La 24 iunie el i-a predat preşedinţia Partidului Laburist lui Gordon Brown, în cadrul unei conferinţe speciale a partidului ţinută la Manchester. Blair i-a înmânat demisia din funcţia de Prim Ministru al Marii Britanii reginei pe 27 iunie 2007, succesorul său, Gordon Brown preluând funcţia chiar în decursul aceleaşi după-amiezi. Şi-a anunţat de asemenea demisia şi din Camera Comunelor, în modalitatea tradiţională de acceptare a funcţiei de conducere a Chiltern Hundreds, desemnat fiind de către Gordon Brown prin una dintre deciziile acestuia ca Chancellor of the Exchequer.^[10][11] (Este imposibil să îţi dai demisia din Parlamentul Marii Britanii, aceasta fiind modalitatea prin care un parlamentar poate să renunţe la funcţia sa.)^[12]

Alegerile ce au urmat apoi pentru Sedgefield au fost câştigate de către candidatul Laburist, Phil Wilson.

[modifică] Convertirea la religia catolică

Pe 21 decembrie 2007, în cadrul unei liturghii celebrate la Londra, în capela arhiepiscopului de Westminster, a fost primit în Biserica Romano-Catolică. Cu această ocazie arhiepiscopul cardinal Cormac Murphy-O’Connor a făcut public faptul că Tony Blair a urmat în ultimele luni programul de pregătire pentru primirea în Biserica Catolică.^[13]

[modifică] Note

[modifică] Legături externe

• 10 Downing Street official site
• A Day in the Life an on-line documentary by Tony Blair on life as Prime Minister
• Audio and Transcript of Tony Blair’s Resignation Speech at Trimdon Labour Club on 10 May 2007
• Tony Blair A Decade in Power Photo Gallery from Time.com
• en Tony Blair la Internet Movie Database
• Her Majesty's Government (2004). "The Prime Minister: A Biography".
• The Blair Years—Timeline
• Guardian Unlimited Politics - Ask Aristotle: Tony Blair MP
• TheyWorkForYou.com—Tony Blair MP
• The Public Whip—Tony Blair MP voting record
• BBC News: Special Report - The Blair years 1997-2007
• Triple A Accessible version of Tony Blair's resignation speech

v • d • m Prim ministru al Regatului Unit Regatul Marii Britanii Walpole • Wilmington • Pelham • Newcastle • Devonshire • Newcastle • Bute • G Grenville • Rockingham • Chatham (Pitt cel Bătrân) • Grafton • North • Rockingham • Shelburne • Portland • Pitt cel Tânăr Regatul Unit Pitt cel Tânăr • Addington • Pitt cel Tânăr • W Grenville • Portland • Perceval • Liverpool • Canning • Goderich • Wellington • Grey • Melbourne • Wellington • Peel • Melbourne • Peel • Russell • Derby • Aberdeen • Palmerston • Derby • Palmerston • Russell • Derby • Disraeli • Gladstone • Disraeli • Gladstone • Salisbury • Gladstone • Salisbury • Gladstone • Rosebery • Salisbury • Balfour • Campbell-Bannerman • Asquith • Lloyd George • Bonar Law • Baldwin • MacDonald • Baldwin • MacDonald • Baldwin • Chamberlain • Churchill • Attlee • Churchill • Eden • Macmillan • Douglas-Home • Wilson • Heath • Wilson • Callaghan • Thatcher • Major • Blair • Brown