Drept între popoare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Shelomo Selinger - Monumentul celor Drepți între popoare la Memorialul Yad Vashem, Ierusalim

„Drept între popoare” (ebraică : : חסיד אומות העולם Hasid Umot HaOlam) este un titlu acordat în viață sau post mortem, de Statul Israel prin intermediul institutului „Yad Vashem” pe baza unei legi speciale a Knesset-ului (Parlamentul Israelian), pentru perpetuarea memoriei martirilor și eroilor din perioada Holocaustului. Unul din obiectivele lui Yad Vashem este identificarea și omagierea celor „Drepți între popoare”, ne-evrei care, în condiții vitrege, când purificarea etnică, jaful, crima și oportunismul deveniseră politică de stat, considerate naționalism și răsplătite cu medalii și onoruri - și-au riscat viața, familia și averea pentru a-și păstra omenia și iubirea aproapelui, ajutându-i și salvându-i pe evreii prigoniți.

Aleea Celor Drepţi, Yad Vashem, Ierusalim

Selectarea laureaților[modificare | modificare sursă]

Propunerile pentru acordarea acestui omagiu sunt primite din toată lumea și analizate de o comisie condusă de un judecător de la „Înaltul Tribunal de Dreptate” (Înalta Curte de Casație israeliană). Cei recunoscuți ca „Drepți între popoare”, primesc - în afară de titlu - o diplomă și o medalie pe care este încrustat numele laureatului care se mai înscrie și pe Zidul de onoare din Grădina Drepților între popoare de pe lângă muzeul Institutului Yad Vashem din Ierusalim. Acest titlu conferă cetățenia de onoare a Statului Israel (inclusiv cazare, pensie, reduceri de taxe - la primărie, la serviciile medicale, etc., pentru cei care vin să locuiască în Israel). Însemnele distincției sunt conferite într-un cadru festiv laureatului sau urmașilor imediați la Ierusalim, sau la Ambasada Israelului din statul respectiv, în prezența reprezentanților oficiali[1].

Până la 1 ianuarie 2007, acest titlu a fost decernat unui număr de 21 758 de laureați.

Desigur că au mai fost și alți oameni care ar fi corespuns criteriilor stabilite de comisia de la Yad Vashem de acordare a titlului de „Drept între popoare”. Recunoașterea lor depinde, în bună măsură, de existența mărturiilor pertinente, directe și de perseverența martorilor supraviețuitori de a face demersurile necesare pentru alcătuirea unui dosar convingător. Adesea, cei salvați au murit, sau au fost într-un grad avansat de invaliditate, sau au suferit de sindromul de amnezie post-traumatică (persoane care au suferit mari traume psihice și fizice prelungite în timp intră, ca o reacție de apărare într-o amnezie cronică, totală sau parțială) sau, s-au rezumat la exprimarea recunoștinței față de binefăcători în mod personal și direct, etc.

Drepți între popoare după etnie și țara de origine la 1 ianuarie 2007[modificare | modificare sursă]

Diploma Drept între popoare acordată D-nei Maria Kotarba, Polonia
Numele celor Drepţi între popoare maghiari, încrustate în marmoră în Parcul Wallenberg din Budapesta

Cf [1]:

Polonia. . . . . . . . . . . . .6 394
Olanda*. . . . . . . . . . . . 4 767
Franța . . . . . . . . . . . . .2 740
Ucraina. . . . . . . . . . . . 2 185
Belgia . . . . . . . . . . . . .1 443
Ungaria. . . . . . . . . . . . . 685
Lituania. . . . . . . . . . . . . 693
Belarus . . . . . . . . . . . . .576
Slovacia. . . . . . . . . . . . .465
Germania. . . . . . . . . . . .443
Italia . . . . . . . . . . . . . . . 417
Grecia . . . . . . . . . . . . . .271
Iugoslavia (Serbia). . . . . .124
Rusia . . . . . . . . . . . . . . 124
Cehia . . . . . . . . . . . . . . 118
Croația. . . . . . . . . . . . . . 106
Letonia. . . . . . . . . . . . . .103
Austria. . . . . . . . . . . . . . .85
Moldova. . . . . . . . . . . . . .73
Albania. . . . . . . . . . . . . . 63
România. . . . . . . . . . . . . 53
Norvegia. . . . . . . . . . . . . .41
Elveția. . . . . . . . . . . . . . . 38
Bosnia . . . . . . . . . . . . . . 35
Danemarca**. . . . . . . . . . 21
Bulgaria . . . . . . . . . . . . . 17
Marea Britanie (incl. Scoția) 13
Macedonia . . . . . . . . . . . 10
Armenia . . . . . . . . . . . . . 10
Suedia . . . . . . . . . . . . . . . 9
Slovenia. . . . . . . . . . . . . . .6
Spania . . . . . . . . . . . . . . . 3
Estonia . . . . . . . . . . . . . . .3
China . . . . . . . . . . . . . . . . 2
SUA . . . . . . . . . . . . . . . . .3
Brazilia. . . . . . . . . . . . . . . 2
Chile, Japonia, Luxemburg, Portugalia, Turcia, Georgia - câte unul (6)

Numărul total de laureați: 21 758

* Include două persoane originare din Indonezia
** Rezistența daneză care a salvat cam 500 de evrei (din cei 7000-8000 care constituiau întreaga populație evreiască daneză) transportându-i peste noapte în Suedia - a insistat să-și primească titlul ca grupă și nu individual.

Lista cetățenilor români distinși cu titlul „Drept între Popoare”[2][modificare | modificare sursă]

În lista de mai jos, România figurează cu 54 de „Drepți între popoare”, în realitate, aproape 70, considerând titlurile colective, acordate în câteva cazuri, pe familie.

Bustul Vioricăi Agarici din gara Roman

Născut în satul Nistorești-Vrancea, a trăit în satul Naruja din judetul Vrancea. Între 1938-1944, Anghel T. Anuțoiu a fost secretarul și reprezentantul asociației veteranilor de război Marele Voievod Mihai. El a avertizat pe evreii din comunitățile din Bacău, Brașov, Odobești, Piatra-Neamț și Buzău că urmau să fie arestați - așa că au putut fugi la timp - și i-a ajutat să găsească adăpost. Dosar 1395.

Vasile Băiaș și soția lui, Maria erau țărani români care trăiau în satul Viile Dejului, cam la 5 km de orașul Dej din Transilvania. În aprilie 1944, când s-a înființat ghetoul din Dej, soții Băiaș le-au adus alimente cunoștințelor lui, familia Steinfeld și i-au ascuns pe băieții familiei la ferma lor. Dosar 615.

Dr. Dumitru Beceanu, farmacist, deținea o farmacie în Iași și era ofițer în rezervă al armatei române. La 29 iunie 1941, când a început pogromul în Iași, Beceanu le-a propus celor doi angajați evrei ai săi să se ascundă în apartamentul lui, care se afla deasupra farmaciei. Încă aproximativ 20 de evrei și-au găsit adapost acolo. Dosar 3515.

Inginer forestier din vecinătatea orașului Târgu Neamț. În iulie 1942 ing. Ghorghe Cojoc a obținut de la autoritățile din orașul Piatra Neamț ca 50 de evrei să muncească în pădurile din jurul Târgu Neamțului. În acest fel i-a salvat pe acești evrei de la deportarea în Transnistria. Dosar 2731.

Tatăl și fiul Cuciubă și-au ajutat prietenul evreu, Rosenthal, dintr-un mic orășel din Transilvania de Nord, să scape de deportarea din 1944, trecându-l ilegal în partea românească a Transilvaniei. Dosar 8923.

Theodor Criveanu (n. ? - d. 1988) a fost un ofițer român care a primit ordinul să facă listele cu evreii apți pentru munca obligatorie, aceștia nemaifiind trimiși în lagăre. El și-a riscat viața acordând permise de muncă pentru mii de evrei care nu îndeplineau condițiile solicitate de comandanți, salvându-le astfel, viața. După terminarea războiului el s-a căsătorit cu fiica unuia dintre evreii căruia îi salvase viața. În 2007 Criveanu a primit titlul post mortem[3].

Au salvat o familie din Transnistria. Dosar 6843.

Regina Mamă Elena (n. 2 mai 1896 la Atena, prințesă de Grecia și Danemarca, d. 28 noiembrie 1982 la Lausanne, Elveția). S-a apelat la ajutorul ei pentru oprirea deportării evreilor din Cernăuți. După ce s-au adresat mai multor personalități, Regina Mamă, însoțită de Patriarhul Nicodim Munteanu au apelat direct la Ion Antonescu, care a cedat și a admis ca acei evrei care nu fuseseră încă deportați din Cernăuți să rămână acolo „temporar". Ajutorul trimis de dânsa în 1942 a salvat viețile a mii de evrei din Transnistria. În 1943 și la începutul lui 1944, Regina Mamă Elena a ajutat la întoarcerea a mii de evrei care rămăseseră în viață, inclusiv a mii de orfani evrei, din Transnistria. În anul 1993 Statul Israel și Institutul Yad Vashem i-au conferit post-mortem Titlul și Medalia Dreaptă Între Popoare. Dosar 5106.[4].

În septembrie 1944, Eugen Szabo (fost Salzberger), un tânăr evreu, se afla într-un detașament de muncă forțată al armatei ungare staționat lângă orașul Oradea. Soții Farkaș i-au ascuns pe Szabo, împreună cu alți 8 colegi din detașamentul de muncă, în pivnița casei lor. Dosar 5103.

Constanța Florescu (n. 1908) din București a adăpostit-o cu grijă și devotament, în casa sa, între anii 1941-1944, pe Roza Hendler. Dosar 4398.

Preot ortodox în Sarovo, regiunea Golta, a ajutat și a salvat mulți evrei din ghetoul Crivoi-Ozero, Transnistria. Dosar 10060.

La 21 ianuarie 1941, în timpul pogromului de la București, când vecinul lui, avocatul Joseph Morgenstern i-a bătut la ușă cerându-i ajutorul, Ghițescu l-a ascuns în casă până când a trecut primejdia - salvându-i viața. Dosar 5014.

În mai 1944, Bandi Grosz, din Dej, Transilvania, a ascuns-o pe evreica Schnable sub roata de rezervă a camionului său și a strecurat-o afară din ghetou. Dosar 1549.

Dr. Simion Hîj, avocat din Cernăuți, a ajutat mai multe familii evreiești. Când a început evacuarea ghetoului, Dr. Hîj a salvat aceste familii de la a fi încolonate de către jandarmeria româna, pentru a fi trimise spre deportare. Dosar 725.

În 1942, în câteva călătorii la Cernăuți, Emilian Mărculescu a reușit să mituiască un ofițer de poliție român, care a scos cinci evrei din închisoare în mijlocul nopții, sub pretextul că trebuia să-i transfere nemților, spre a fi executați. Dosar 4779.

Valeriu Moldovan era proprietarul unui atelier de dulgherie din Bistrița, Transilvania de Nord. El a salvat familia Fleischman în 1944. Dosar 5999.

Ofițer de carieră în jandarmeria română, comandantul lagărelor Grosulovo și Vapniarka, Sabin Motora a luat măsuri de evacuare a prizonierilor evrei din Vapniarka la Grosulovo, mai aproape de granița română, contrar ordinului primit, de a-i transfera spre est, în marș forțat, pentru a muri pe drum, sau a fi predați germanilor. El a făcut tot ce a putut ca să salveze viețile evreilor, în ciuda faptului că astfel își risca propria viață și cariera militară. Dosar 2394.

În timpul războiului, Rozsa Muranyi trăia în Oradea Mare, Transilvania. După invadarea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Muranyi a ascuns 8 evrei, din 23 aprilie 1944 până în 12 octombrie 1944, când orașul a fost eliberat. Dosar 534.

Datorită lui Nicopoi, familia Strul, șapte persoane - tatăl, mama și frații - au fost salvați în timpul pogromului de la Iași, la 29 iunie 1941. Dosar 3416.

Au salvat evrei în Transilvania de Nord, în 1944.

În mai 1944, familia Onișor – văduva Ioana și copii ei, Victor de 21 de ani, Lazăr de 18 ani, Letiția de 16 ani și Anna, măritată cu Pavel Crăciun, erau țărani care trăiau la ferma lor în pădure, la circa 4 km de orașul Bistrița, Transilvania. La 1 mai, cu două zile înainte de internarea evreilor din Bistrița în ghetou, de unde au fost deportați în lagărele de exterminare, 4 membri ai familiei Kandel au fugit la ferma familiei Onișor, care le pregătise un ascunziș. Dosar 1406.

Ștefan Paelungi a ascuns familia Leitman în timpul războiului, într-o colibă îndepărtată care aparținea tatălui său. Dosar 6999.

În aprilie 1944, aflând de soarta evreilor în Transilvania ocupată de naziști, evreica Nissel a decis să fugă în România. I-a rugat pe Anna și Jeno Pal (ulterior soțul ei) să-i ascundă copilul și ei au făcut-o, conștienți de riscul asumat. Dosar 6540.

În 1941, în timpul pogromului de la Iași, Nona Pântea a adăpostit în camera ei șase evrei din vecini, salvându-le viața. Dosar 3455.

Egon Pocorni din București a fost numit în 1942 director al unei fabrici de zahăr din satul Derebcin, județul Moghilev, Transnistria. Văzând suferințele evreilor, el și soția lui i-au ajutat după cum au putut. Dosar 2855.

Familia Pop, fermieri în satul Lăpușul Românesc, Transilvania de Nord, s-a oferit s-o ascundă pe Hanna Marmor și pe copiii ei, întreținându-i cu tot ce aveau nevoie. Dosar 7123.

Înalt demnitar în administrația maghiară și românească din Transilvania. În 1933 Valer Pop se căsătorise la Cluj cu Ilona Jonas, evreică din familia Farkaș, adoptând-o și pe fiica ei din prima căsătorie, Katalin-Catherina. După ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Pop și-a convins fiica adoptivă să nu poarte steaua galbenă și a reușit să-și interneze soacra, pe Lina Farkas, în spitalul unui prieten de-al lui din Cluj, pentru a o salva de deportare. Dosar 2580.

Dr. Traian Popovici, Primarul orașului Cernăuți

Avocatul dr. Traian Popovici (n. 17 octombrie 1892, satul Rușii Mănăstioarei, pe atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria; d. 4 iunie 1946, satul Colacu, com. Fundu Moldovei, județul Suceava) a fost primar al orașului Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A salvat de la deportare 20.000 de evrei din Bucovina. Dosar 0499.[6]

Inginerul Grigore Profir era directorul morii de făină Dacia din Iași. În iunie 1941, când a aflat că evreii erau aduși la secția de poliție, a adunat câțiva evrei i-a dus la moară și i-a pus să descarce sacii de făină, salvându-i de la moarte. Dosar 3514.

Alexa Puti era un fermier român care trăia lângă orașul Șomcuta Mare, Transilvania. În 1944 Alexa Puti l-a ascuns pe evreul Solomon într-o peșteră, la marginea pădurii de lângă casa sa. Maria și Todor, copiii lui Puti, și-au ajutat tatăl să adâncească peștera și i-au adus mâncare lui Solomon de trei ori pe săptămână. Dosar 3739.

Simionescu era un avocat român și decanul baroului din Iași. În timpul războiului, Simionescu a ajutat 10 evrei ieșeni, majoritatea din familiile Spiegel, Sapira și Siegler. Simionescu l-a luat pe Fred Spiegel, de 16 ani, împreună cu frații lui, sub aripa sa protectoare, după ce tatăl lor fusese în trenurile morții, iar mama fusese arestată. Dosar 4892.

În timpul războiului, avocatul Mircea Petru G. Sion a fost numit judecător la un tribunal militar. El a intervenit activ în favoarea evreilor și pentru unii dintre ei a obținut eliberarea din lagărele de muncă. A făcut tot posibilul să-i salveze. Avocatul Sion a ascuns aproximativ 15 evrei în casa lui din Iași și la proprietatea familiei lui din afara orașului, riscându-și viața, familia și averea. Dosar 3384.

Acad. Prof. Şorban, Raoul

Academician profesor Raoul Șorban (n. 4 septembrie 1912 - d. 18 iulie 2006) a fost un critic de artă, pictor, scriitor, eseist și memorialist român. În mai 1944, Prof. Șorban l-a ajutat pe rabinul dr. Moshe Carmilly-Weinberger, rabinul comunității evreiești neologe din Cluj să fugă la Turda și de acolo să se întâlnească cu Iuliu Maniu în București pentru a căuta căi de salvare. În mărturia sa Dr. Carmilly-Weinberger a povestit despre eforturile depuse de Prof. Șorban pentru găsirea unei soluții de salvare a evreilor din Transilvania ocupată. Dosar 3499.[7]

În 1941, în ianuarie, în timpul celor trei zile ale pogromului legionar împotriva evreilor din București, familia Stoenescu a invitat familia Donner să se ascundă în casa lor, salvându-le viața. Dosar 566.

A salvat o femeie evreică de la deportare în 1944, în Transilvania de Nord.

În septembrie 1944, Ioan Suță din orașul Satu Mare, Transilvania de Nord a salvat 9 evrei care evadaseră din detașamentul de muncă. Dosar 1827.

În 1944, soții Janos și Jukiana Szakadati aveau o parfumerie în Oradea, Transilvania de Nord. Magazinul lor era lângă ghetoul orașului, în care erau deținuți evreii în vederea deportării în lagărele morții. Familia Szakadati venea zilnic să le arunce alimente evreilor din ghetou, fără a primi nimic în schimb și riscându-și viața. Din mai 1941 până la sfârșitul războiului, familia Szakadati a ascuns o fată evreică în casa lor. Dosar 1812.

În 1944, Jozsef Toth, profesor de liceu, era înrolat în armata maghiară și locuia la Cluj, Transilvania, în casa lui Ludovic Weissberger. Când s-au început deportările evreilor din Cluj, Toth i-a ascuns pe Weissberger, pe soția lui Hermina, pe fiica lor Clara-Luisa, pe fiul lor Andrei și pe bunica Etelca, în bucătăria casei. Dosar 6026.

La 21 ianuarie 1941, în timpul pogromului legionar împotriva evreilor din București, Maria Tubak și Stefan Marin, care lucrau la o fabrică de cherestea, s-au așezat lângă poartă și când bandele au venit și au încercat să intre în casă pentru a-i scoate pe locatarii evrei, cei doi le-au spus că nu mai era niciun evreu în casă și au arătat către semnul care demonstra că proprietarul casei era român. Ei au continuat să păzească casa până când rebeliunea a fost înnăbușită. Dosar 4860.

Josif Zaharia (Zacharias) - care aparținea minorității șvabe - era fiul unui fermier înstărit care trăia în satul Iecea Marea din județul Timișoara. În 1941, Zaharia a dat peste un băiat de 13 ani, speriat și extenuat de lungile căutări de hrană și adăpost. Băiatul era Benjamin Weiss, elev la yeshiva condusă de rabinul Brisk din orașul Arad. Zaharia a ghicit că băiatul era evreu și i-a fost milă de el. A obținut acte false pentru el, l-a învățat să muncească la fermă și l-a angajat la ferma tatălui său. Dosar 6177.

„Drepți între Popoare” din Moldova (listă parțială)[8][modificare | modificare sursă]

Paramon și Tamara Lozan locuiau în orașul Nisporeni din Moldova. Paramon Lozan era directorul unui gimnaziu, unde soția lui lucra ca profesoară. Când regiunea a intrat sub control românesc, Paramon Lozan a fost somat să deschidă școala pentru a servi temporar de arest pentru evreii din regiune. Cinci zile mai târziu s-a zvonit că evreii internați în clădirea școlii vor fi omorâți. Pentru a preîntâmpina crima, Paramon Lozan a hotărât să-i elibereze. După câteva zile el a fost executat de către autoritățile militare române. Dosar 7338.

Frații Ivan și Nikita Marcenko locuiau împreună cu familiile lor în orașul Rîbnița din Moldova, în apropierea ghetoului. În martie 1944, când armata română se retrăgea din acea zonă, familia Galperin s-a adresat familiei Marcenko, cerându-i adăpost. Ei au rămas ascunși acolo până după război. Dosar 8207.

Vitali și Alexandra Morozovski erau învățători la școala din satul Mocra, Raionul Rîbnița. Unul dintre elevii lor fusese Grigori Farber, un băiat evreu care locuia cu părinții, colhoznici, în colhozul evreiesc Der Shtern din apropiere. În decembrie 1941, când germanii și românii au deținut controlul asupra Moldovei, Grigori Farber s-a dus la cei doi Morozovski pentru a le cere adăpost. Ei l-au ascuns pe copil în podul casei timp de două luni și i-au asigurat cele necesare traiului. Dosar 7135.

Ivan și Anna Nedeliak locuiau împreună cu cei doi copii ai lor în Kirpicinaia Slobodka, suburbie a Tiraspolului. În iulie 1941, familia Nedeliak i-a adăpostit pe cei doi frați Yefim și Semeon Mirocinik, singurii evrei din Oceacov care au mai rămas în viață după masacrul care se petrecuse acolo cu o săptămână înainte. Dosar 6990.

Gheorghe și Varvara Pelin erau agricultori în satul Mălăiești, districtul Tiraspol. În martie 1944 ei l-au adăpostit în casa lor pe Lev Bruter, un tânăr evreu pe care îl cunoscuseră înainte de război, originar din satul Căușeni din Moldova. Dosar 6853.

Într-o zi din septembrie 1941, Maria Perplecinski a adus acasă o tânără fată, Claudia Vainștein, care scăpase dintr-o groapă comună în timpul unei acțiuni de ucidere în masă. În tot timpul ocupației Claudia a locuit cu familia Pereplecinski și a fost considerată un membru al acesteia. Dosar 8303.

În timpul războiului, Efrosinia Pozdniakova avea peste 40 de ani și locuia cu unica sa fiică de 12 ani, Zinaida (mai târziu, Starostina), la periferia orașului Râbnița, în Moldova. Ea avea câteva cunoștințe și prieteni printre internații din ghetou. Ea și fiica ei i-au ajutat pe evrei, procurându-le alimente. La începutul lunii martie 1944, când s-a decis lichidarea celor din ghetoul Râbnița, câteva dintre cunoștințele Efrosiniei au găsit adăpost temporar în podul casei ei. Timp de o lună întreagă, în timp ce militarii germani i-au jefuit și ucis pe evreii din Râbnița, Efrosinia și Zinaida Pozdnikova au ascuns mai mult de zece evrei și le-au asigurat cele necesare. Dosar 7558.

Isaak Serebryanskiy, Samuil Sparinopta și Ikim Mazur erau țărani moldoveni, locuitori ai satului Broșteni, districtul Râbnița. În timpul războiului, cei trei i-au ajutat în diverse moduri, hrănindu-i și ascunzându-i pe rând, pe vecinii lor, frații Naum și Raisa Gomelfarb ai căror părinți fuseseră omorâți în septembrie 1941. Serebrianski a pregătit o ascunzătoare pentru Naum și sora lui, săpând o groapă sub staulul oilor. Samuil Sparinopta a construit un loc secret în interiorul casei, în spatele sobei, iar Ikim Mazur, care locuia la marginea satului, a ținut copiii într-un hambar. Dosar 7550.

Anna Starostina locuia împreună cu mama ei Evghenia și fiul său, Pavel în Chișinău. La sfârșitul lunii iulie 1941 în ghetoul din Chișinău au fost internate și buna sa prietenă, Ida Binder împreună cu fiica ei de opt ani, Alla. În primele luni, Anna și fiul ei Pavel s-au strecurat în ghetou pentru a le duce acestora haine și mâncare. Când a început deportarea evreilor în lagărele din Transnistria, Alla Binder a fugit la familia Starostin. Anna și familia ei au primit-o pe Alla în mijlocul familiei, îngrijind-o cu devotament și ținând-o ascunsă de vecini. Dosar 6084.

Maria Strașnaya avea 60 de ani și locuia în satul Baliavinți, districtul Briceni, împreună cu nora sa Xeniya și două nepoate. Înainte de război, băcănia din sat aparținea familiei Gurviț, iar Maria și familia ei își făceau cumpărăturile acolo. După ce germanii au ocupat zona, Benyamin Gurviț, proprietarul magazinului, a rugat-o pe Maria să-i adapostească pentru o vreme. Maria i-a ascuns în pod pe Benamin Gurviț, soția sa, Ita și copii Yefim și Manya. Dosar 7347.

Peotr și Evgeniya Țurcan locuiau în satul Bulăiești, districtul Orhei. În decembrie 1941, ei au luat în casa lor o familie evreiască, Celnik, din orașul Grigoriopol. Timp de câteva luni, familia Celnik a stat în pivniță sau în pod și la sfârșitul verii lui 1942, au fost mutată în casa lui Makar și Axeniya Savciuk, rude ale familiei Țurcan, care locuiau în același sat. Dosar 8190.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b http://www.yadvashem.org/righteous/home_righteous.htm
  2. ^ Drepți între popoare, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” - cf.http://www.inshr-ew.ro/drepti-intre-popoare
  3. ^ Stiri - stiri online, stiri TV, stiri video, stiri mobil | REALITATEA.NET
  4. ^ „Memorandum privind sprijinul acordat evreilor din România de Regina Mamă Elena în timpul celui de Al Doilea Război Mondial”, http://www.isro-press.net/Regina.Mama.Elena/Memorandum.html
  5. ^ pag. 353.
  6. ^ Emil Satco - "Enciclopedia Bucovinei", vol. II (Ed. Princeps Edit, Iași, 2004)
  7. ^ Biografia lui Raoul Șorban, http://raoulsorban.wordpress.com/2006/12/21/hello-world/
  8. ^ Drepți între popoare, Institutul „Elie Wiesel”, op. cit.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • fr Dictionnaires des Justes de France, Lucien Lazare, Ed. Fayard, 2003, 500 p., (ISBN 2-213-61435-0).
  • fr Sarah Gensburger, La création du Titre de Juste parmi les Nations 1953-1963, Bulletin du centre de recherche français de Jérusalem, n°15, 2004, Ed. CNRS
  • fr Sarah Gensburger, Les figures du juste et du résistant et l’évolution de la mémoire historique française de l’occupation, un aeticol din 2002 în Revue française de science politique
  • fr Martin Gilbert, Les Justes, Les Héros méconnus de la Shoah, Calmann-Lévy, 2004, 530 p., (ISBN 2-7021-3508-0).
  • fr Philippe Boegner, « Ici, on a aimé les Juifs », J.-C. Lattès, 1982, sur Le Chambon-sur-Lignon.
  • fr Peter Duffy, Les Frères Bielski ed. Belfond, 2004, (ISBN 2-7144-3849-0) : Povestea celor doi frați evrei care au salvat 1 200 evrei.
  • fr Limore Yagil, Chrétiens et juifs sous Vichy (1940-1944). Sauvetage et désobéissance civile Cerf-Histoire 2005, 765 p. (ISBN 2-204-07585-X).
  • fr Les Justes de France, 2006, publié par le Mémorial de la Shoah.
  • Emil Satco - "Enciclopedia Bucovinei", vol. II (Ed. Princeps Edit, Iași, 2004)
  • it Gutman, Israel; Picciotto, Liliana; Rivlin, Bracha: I Giusti d'Italia. I non ebrei che salvarono gli ebrei. 1943-1945, Mondadori, ISBN 8804551275
  • it Nissim, Gabriele: Il Tribunale del Bene, Mondadori 2004, ISBN 88-04-52568-1
  • it Nissim, Gabriele: L'Uomo che fermò Hitler, Mondadori 1999, ISBN 88-04-47331-2
  • en Gushee, David P.: Righteous Gentiles of the Holocaust: Genocide and Moral Obligation, Paragon House Publishers, ISBN 1-55778-821-9
  • en Land-Weber, Ellen: To Save a Life: Stories of Holocaust Rescue, University of Illinois Press, ISBN 0-252-02515-6
  • en Paldiel, Mordecai: The Path of the Righteous: Gentile Rescuers of Jews During the Holocaust, KTAV Publishing House, Inc., ISBN 0-88125-376-6
  • en Tec, Nechama, When Light Pierced the Darkness: Christian Rescue of Jews in Nazi-Occupied Poland, Oxford University Press, ISBN 0-19-505194-7
  • en Tomaszewski, Irene & Werblowski, Tecia, Zegota: The Council to Aid Jews in Occupied Poland 1942-1945, Price-Patterson, ISBN 1-896881-15-7
  • it Ugo G. e Silvia Pacifici Noja, Il cacciatore di giusti : storie di non ebrei che salvarono i figli di Israele dalla Shoah , Cantalupa Torinese, Effatà, 2010, ISBN 9788874025688

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Drept între popoare