Áron Márton

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Áron Márton
C1Márton Áron (1896-1980) püspök.jpg
Afiliere religioasă   Arhiepiscop romano-catolic
Funcția episcopală
Sediul  Alba Iulia
Titlul   Episcop de Alba Iulia
Formulă de adresare   Excelența Voastră
Perioada   1938 - 1980
Predecesor   Gusztáv Károly Majláth
Succesor   Antal Jakab
Cariera religioasă
Hirotonire preot   6 iulie 1924, Alba Iulia
Hirotonire episcopală   12 februarie 1939, Cluj
Episcop consacrator   Andrea Cassulo
Date personale
Data nașterii   28 august 1896
Locul nașterii   Sândominic, Comitatul Ciuc
Data morții   29 septembrie 1980
Locul morții   Alba Iulia

Áron Márton (n. 28 august 1896, Sândominic, comitatul Ciuc - d. 29 septembrie 1980, Alba Iulia) a fost episcop romano-catolic al Diecezei de Alba Iulia între anii 1938-1980. Între iunie 1949-1955 a fost arestat de autoritățile comuniste. În iulie 1949 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop „ad-personam” de către papa Pius al XII-lea.

Pentru activitatea sa pentru salvarea de la exterminare a unor evrei transilvăneni a fost declarat de Israel Drept între popoare în anul 1999.

Biografia[modificare | modificare sursă]

Áron Márton s-a născut la data de 28 august 1896 în localitatea Sândominic, la 29 km nord de orașul Miercurea Ciuc, comitatul Ciuc (astăzi în jud. Harghita). A învățat la școala primară din satul natal (1903-1906), apoi la gimnaziile catolice din Șumuleu (1907-1911), Miercurea Ciuc (1911-1914) și Alba Iulia (1914-1915).

La 15 iunie 1915 a fost încorporat în armata austro-ungară. Márton a luptat în primul război mondial (1915-1918) ca locotenent în Divizia 82 Secuiască. Márton Áron a fost rănit de trei ori în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz și Asiago.

După demobilizare a lucrat în agricultură și apoi a fost contabil la un ocol silvic (1918-1920).

Între anii 1920-1924 a studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. A fost hirotonit ca preot romano-catolic la 6 iulie 1924 de către episcopul Gusztáv Károly Majláth în Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia. Începând din iulie 1924 a fost capelan în comuna Ditrău. Apoi, de la 1 iulie 1925, a devenit capelan în orașul Gheorgheni.

A predat ca profesor de religie la Liceul de Stat din Gheorgheni (1926-1928) și la Liceul Romano-Catolic din Tg. Mureș (1928-1929), îndeplinind și funcția de director-adjunct al Liceului de băieți. La 1 iulie 1929 a fost trimis ca preot la Turnu Roșu, fiind în paralel și superintendent de studii la Orfelinatul Terezian din Sibiu.

La 1 octombrie 1930 este numit capelan al catedralei și arhivar episcopal la Alba Iulia. La 1 septembrie 1932 a fost numit secretar episcopal, liderul Departamentului Liceelor din cadrul Ligii Romano-Catolice a Națiunilor din Transilvania. La 1 octombrie 1932 a devenit preot duhovnic (spiritual) al studenților de la seminarul teologic.

La 13 martie 1934 este numit director al Ligii Romano-Catolice a Națiunilor din Transilvania. În anul 1933 a publicat studiul în limba maghiară „Școala în Transilvania” (*vezi sursa: [Erdélyi iskola] ) în care a tratat problema educației minorităților. La 15 martie 1936 este numit administrator temporar al Parohiei Sf. Mihail din Cluj.

La 21 ianuarie 1937, preotul Márton Áron devine canonic apoi, la 14 august 1938 parohul bisericii "Sf. Mihail" din Cluj. În anii '30 Márton Áron făcea dese deplasări, inclusiv la Târgu Mureș, răspândind Cuvântul Domnului și nu numai, de vreme ce era urmărit îndeaproape de SSI.

Alegerea ca Episcop de Alba Iulia[modificare | modificare sursă]

La 14 septembrie 1938 prin Decretul nr. 630 al Sacra Congregatio Consistorialis a fost numit administrator apostolic al Episcopiei de Alba Iulia. La 24 decembrie 1938 a fost numit de către papa Pius al XI-lea episcop romano-catolic de Alba Iulia. Este consacrat ca episcop la 12 februarie 1939 în Biserica Sf. Mihail din Cluj de către arhiepiscopul Andrea Cassulo, nunțiul apostolic în România, asistat de către episcopul Augustin Pacha de Timișoara și de episcopul István Fiedler de Satu Mare-Oradea.

În atenția Serviciului Secret de Informații din România au intrat și anumiți preoți maghiari de diferite confesiuni, din cauza propagandei revizioniste, șoviniste și naționaliste pe care unii dintre ei o desfășurau în Transilvania. Un caz aparte îl constituie cel al episcopului Márton Áron, figură centrală a Bisericii romano-catolice din România, din prima jumătate a secolului al XX-lea. În documentele SSI era considerat "...unul din conducătorii acțiunii iredentiste maghiare în țara noastră." Cel care mai târziu - spre cinstea sa - avea să ia o atitudine hotărâtă în favoarea evreilor, opunându-se trimiterii lor spre lagărele de exterminare naziste de către guvernul maghiar hortyst, se dovedea, așa cum ni-l prezintă rapoartele SSI, "un dușman neîmpăcat a tot ce este românesc".

Între anii 1939-1942, episcopul Márton Áron a îndeplinit și funcția de administrator apostolic al Episcopiei de Satu Mare-Oradea. În perioada 1940-1944, după Dictatul de la Viena, Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia a fost divizată în două părți, episcopul rămânând la Alba Iulia.

Intervenții pentru salvarea evreilor[modificare | modificare sursă]

Statuia din dreptul intrării în
Biserica Sfântul Mihail din Cluj

Fostul Șef-Rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weinberger, în lucrarea sa „Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944)”, l-a evocat pe episcopul romano-catolic Márton care a susținut cauza evreilor și a contribuit la salvarea a mii dintre ei: "În acele vremuri tragice s-a reliefat măreția umană a episcopului Márton Áron, singurul episcop maghiar în Transilvania care în 18 mai 1944, în Biserica Sfântul Mihail din Cluj, și-a ridicat glasul și a rugat, a somat societatea maghiară să ajute evreimea adunată în ghetouri și aflată în fața deportării."[1]

În urma apelului la ajutorarea evreilor a fost declarat persona non-grata de autoritățile fasciste ungare și expulzat.[2]

Într-o scrisoare adresată primului ministru ungar Döme Sztójay a scris: „Împreună cu credincioșii diecezei mele a trebuit să constat cu stupoare măsura iresponsabilă prin care nu se cruță viața evreimii, mergându-se până la ultima limită a inumanului. Cu respect și în deplină cunoștință a responsabilității mele, vă atrag atenția că pentru o astfel de faptă un om, chiar dacă este prim-ministru, ori un guvern, nu are mandat pentru că povara o va purta un întreg popor. Tocmai de aceea, vă rog să retrageți imediat această măsură!”[necesită citare]

În scrisoarea adresată ministrului ungar de interne Andor Jaross a scris: „Cu atât mai mare este stupoarea noastră că, deși vă cunoaștem ca pe un catolic convins, acum, prin măsurile adoptate, nu atingeți nivelul unui creștin și nici măcar cel de minim-uman. Cu respect, dar cu toată greutatea cuvântului meu, vă rog să retrageți imediat dispozițiile dumneavoastră recente, sau, dacă vă este imposibil, să vă dați imediat demisia din funcție.” Aceste scrisori i-au atras mânia autorităților fasciste ungare. A fost declarat persona non grata în teritoriul controlat de Ungaria și a rămas până la sfârșitul războiului la Alba Iulia.

În anul 1999 Israelul i-a acordat (post mortem) „Cetățenia de onoare”, titlul și medalia Drept între popoare.[3].

Persecutat de comuniști[modificare | modificare sursă]

La 19 martie 1948, E.S. Áron Márton și alți șapte episcopi catolici au trimis o scrisoare guvernului României arătând contradicțiile din Constituția RPR din anul 1948 și care privează liberatea de conștiință și religie. Ei au solicitat acordarea de libertate religioasă pentru toate credințele din România, asigurând educația religioasă din școli și oficierea de servicii divine în armată, în spitale, orfelinate și închisori.

Ca o ultimă încercare de a salva Biserica Catolică de persecuția de comunistă Excelențele Lor Episcopul romano-catolic Márton Áron, împreună cu Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu au conceput și prezentat în octombrie 1948 „Statutul Bisericii Catolice din România”.

La 11 octombrie 1948 episcopul Márton a trimis o Pastorală clerului din eparhie în care afirma: „Tragedia fraților noștri greco-catolici ne face clar faptul că zilele martiriului ne așteaptă și pe noi”. Le-a cerut să fie curajoși, să se roage și le-a interzis să ia parte la orice miting organizat de către Partidul Comunist, sub pedeapsa excomunicării. În aprilie 1949, autoritățile au închis arbitrar 39 mănăstiri. La 27 aprilie 1949, episcopul Márton a trimis o scrisoare de protest către președintele Marii Adunări Naționale.

E.S. Márton Áron a fost arestat la 21 iunie 1949 în primele valuri de represiune. Se îndrepta cu un taxi către localitatea Teiuș, unde urma să celebreze o liturghie. A fost înlocuit la conducerea Diocezei de preotul Boga Alajos, arestat la rândul lui în mai 1950 pentru că refuzase acceptarea planului guvernamental de creare a unei Biserici naționale fără legătură cu Roma. Închis la penitenciarul din Sighet, Boga a murit în detenție la 14 septembrie 1954.

Cu ocazia aniversării jubileului de 25 de ani de preoție, în iulie 1949, Papa Pius al XII-lea l-a numit pe E.S. Áron Márton arhiepiscop titular ad-personam și a fost înregistrat în conformitate în „Analele Papale”. Papa a făcut publică această decizie abea în anul următor în acte și, în cel puțin o scrisoare trimisă la Alba Iulia care i s-a adresat astfel.

În perioada 1949-1955, episcopul Márton Áron a fost deținut în mai multe închisori. A fost de mai multe ori interogat, apoi lăsat în izolare zile întregi. Circulau zvonuri că ar fi deținut la Pitești, Aiud și Sighet. La 13 iulie 1951, a fost condamnat la închisoare pe viață. Nu a vorbit niciodată despre perioada petrecută în închisoare, dar colegii săi de celulă au povestit despre suferințele sale. A fost eliberat din închisoarea Sighet la 24 martie 1955 la cererea dr. Petru Groza și s-a reîntors la Alba Iulia, după ce i s-a refuzat intrarea la București.

Eliberarea și reabilitarea[modificare | modificare sursă]

Eliberarea și revenirea la 24 martie 1955 a episcopului Márton Áron la conducerea Diecezei de Alba-Iulia a contribuit indiscutabil la redresarea morală a catolicilor din România și la consolidarea tendinței de rezistență din rândul acestora. Acesta este motivul pentru care activitatea episcopului este strict supravegheată și toate informațiile recoltate sunt aduse la cunoștința ministerului cultelor, înlocuit în martie 1957 cu Departamentul cultelor.

Într-o de notă de sinteză referitoare la acțiunile episcopului de după eliberarea din detenție, elaborată la 14 septembrie 1959, se aminteau memoriile lui Márton Áron prin care solicita restabilirea situației Bisericii Catolice așa cum era aceasta la 30 decembrie 1947, eliberarea din detenție a episcopilor și preoților catolici (se putea subînțelege că era vorba și de cei uniți). Ceea ce nemulțumea autoritățile comuniste erau măsurile disciplinare luate de episcop împotriva preoților care manifestaseră prea multă complezență față de regimul comunist, care participaseră la diverse reuniuni în care se discutase posibilitatea creării unei biserici disidente față de Sfântul Scaun.

Prin circulara sa din 12 februarie 1958 Márton Áron condamna avortul și ordona preoților din subordine să combată această practică. Mai grav pentru autoritățile comuniste era faptul că Márton Áron luase legătura în cursul deplasărilor sale la București cu "elemente reacționare" cum este cazul lui Zenovie Pâclișanu, un "înfocat militant pentru reînființarea cultului greco-catolic". Datorită acestei intense activități care intra în contradicție cu interesele autorităților de la București, în iunie 1957 episcopului Márton Áron i s-a impus domiciliu obligatoriu, totuși "episcopul continua să se mențină pe aceeași poziție de necolaborare cu regimul nostru". A avut domiciliu obligatoriu în sediul Palatului Episcopal până în anul 1967.

Exemplele care atestă ostilitatea reciprocă dintre episcop și autoritățile comuniste abundă. Astfel la 17 aprilie 1959 vicarul Episcopiei de Alba-Iulia, Ioan Huber, scria Departamentului Cultelor: "Am onoarea a vă aduce la cunoștință că cu data de azi am încunoștințat împuternicitul Regiunii Autonome Maghiare de numirea preotului iezuit Alexandru Horvath din Gherla în postul de paroh la parohia Cluj-Mănăștur în locul preotului Ormai Pavel absent din parohie. Întrucât numitul are domiciliu obligatoriu la Gherla, vă rugăm să binevoiți a interveni la forul în drept ca să fie scutit de sub domiciliu obligatoriu, eventual în modul ca domiciliul obligatoriu să-i fie stabilit la Cluj".

La scurt timp, la 30 aprilie 1959 împuternicitul Regiunii Cluj Augustin Enea emite un aviz nefavorabil solicitării Episcopiei de Alba-Iulia: "Nu suntem de acord cu numirea călugărului iezuit Alexandru Horvath la parohia Cluj-Mănăștur. Numitul este călugăr iezuit cu domiciliul obligatoriu în orașul Gherla. Este un element cu atitudine dușmănoasă. Deși nu este recunoscut, funcționează ca preot la biserica armeano-catolică din Gherla, unde postul este vacant. Episcopia ține ca la parohia Cluj-Mănăștur să fie numit un iezuit, pentru motivul că înainte această parohie a fost a ordinului iezuit. Ori în acest caz ar fi necesară aprobarea specială a departamentului. Clujul fiind declarat oraș închis, nu poate fi nimeni adus aici din altă parte, decât cu aprobări speciale. Credem că singurul preot romano-catolic care ar putea primi viza de intrare în Cluj ar fi dr. Kajcsa Francisc (care fusese sancționat în 1957 de Aron Marton pentru colaborarea sa cu regimul comunist - n.n.) din Ocna Mureș care ar fi de acord să fie transferat la parohia Cluj-Mănăștur".

Opinia împuternicitului regiunii Cluj a avut, în mod firesc, ecou la Departamentul cultelor care decide prin referatul său din 10 august 1959 :"Episcopia romano-catolică din Alba-Iulia (...) a făcut cunoscut conducerii Departamentului Cultelor, că a cerut împuternicitului Regiunii Autonome Maghiare recunoașterea de funcționare a preotului iezuit Alexandru Horvath din Gherla, în postul de paroh la parohia Cluj-Mănăștur (...) Având în vedere că împuternicitul regiunii Cluj arată că preotul Alexandru Horvath este un element dușmănos, iar stabilirea lui în Cluj ar produce perturbări nu numai în ceea ce privește problema romano-catolică ci și cea greco-catolică, propunem să nu se ia în considerare cererea Episcopiei romano-catolice din Alba-Iulia".

A fost grav rănit într-un “accident de automobil” înscenat de agenți ai guvernului, însă a supraviețuit. Protestele enoriașilor săi l-au eliberat, rămânând însă sub arest la domiciliu. Dar curajul și activismul său, în pofida tuturor amenințărilor, l-au făcut să fie iubit de mulți. Marton a sprijinit Biserica de rit grec atât cât i-a stat în putință, o atitudine neobișnuită pentru un episcop de rit latin. Timp de decenii, înainte de moartea sa în 1980, a trebuit să-și croiască atent drum printre restricțiile impuse de guvern, cenzură, prezența preoților-spioni potențial compromiși și multe alte dificultăți. Pare-se că, în ultima perioadă a vieții sale, Márton Áron revenise la gânduri mai bune față de români.

Retragerea[modificare | modificare sursă]

În anul 1968 E.S. a înteprins o călătorie emoționantă prin țară, acordând prima sfântă împărtășanie la mii de tineri. În 1972 s-a îmbolnăvit de cancer, motiv pentru care la 13 februarie 1972 papa Paul al VI-lea l-a numit pe dr. Jakab Antal ca episcop-auxiliar de Alba Iulia. Din anul 1976 administrarea efectivă a episcopiei a fost exercitată de facto de către episcopul auxiliar al său.

La data de 2 aprilie 1980 Márton Áron s-a retras oficial de la conducerea Episcopiei de Alba Iulia, devenind episcop emerit. El a cedat administrarea diecezei către episcopul-auxiliar dr. Jakab Antal.

E.S. Márton Áron a decedat la 29 septembrie 1980 în reședința episcopală din Alba Iulia. A fost înmormântat în cripta Catedralei din Alba Iulia de cardinalul Laszlo Lékai.

„Să nu-ți fie rușine, ci să fii mândru dacă te aruncă în temniță pentru că aperi dreptatea și dragostea!”
—Márton Áron, din discursul ținut la Cluj în anul 1944

Onoruri[modificare | modificare sursă]

  • E.S. Arhiepiscopul romano-catolic Márton Áron a fost propus „Pentru atitudinea umană, eroică, în favoarea poporului evreu în vremurile de restriște" să fie recunoscut de Israel Drept între popoare. Institutul Yad Vashem din Ierusalim i-a completat dosarul și la data de 27 decembrie 1999 Knesetul (parlamentul israelian) i-a acordat post mortem titlul, medalia și Cetățenia de Onoare a Israelului.
  • În anul 1988, rabinul Dr. Moshe Carmilly-Weinberger a depus la mormântul Episcopului Márton Áron o coroană de flori cu mențiunea: „Domnule Episcop, poporul evreu nu vă uită atitudinea curajoasă din vremea suferințelor sale. Cu recunoștință: Dr. Moshe Carmilly-Weinberger, fost Șef-Rabin de Cluj.”
  • Liceul Marton Aron din Miercurea Ciuc îi poartă numele.
  • După Revoluția din decembrie 1989 Arhidieceza Romano-Catolică de Alba-Iulia a inițiat acțiunile necesare pentru beatificarea Arhiepiscopului Márton Áron.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Moshe Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Editura Enciclopedică, București 1994, pag. 175.
  2. ^ Solidarity and Rescue in Romania, pag. 353 (15 a doc pdf), Memorialul Yad Vashem.
  3. ^ Righteous Among the Nations Honored by Yad Vashem by 1 January 2011 (pag. 11 a doc pdf).

Vezi și[modificare | modificare sursă]