Pogromul de la Iași

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Evrei asasinați pe strada Vasile Conta din Iaşi în timpul pogromului din 1941
Evrei arestaţi de jandarmi români, Iași, 27 iunie 1941
Evrei din Iaşi adunaţi cu forţa şi arestaţi în timpul pogromului
Pogromul de la Iaşi - Trenurile morţii - deschiderea uşii unui vagon.

Pogromul de la Iași din 27 iunie 1941 și până pe 29 iunie 1941 a fost unul din cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România, inițiat de generalul Ion Antonescu, secondat de autoritățile publice locale, împotriva cetățenilor de etnie evreiască din orașul Iași. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile au fost uciși 13.266 de evrei.

Desfășurarea[modificare | modificare sursă]

Prodrom[modificare | modificare sursă]

Conform recensământului din 1930 Iașiul avea o populatie de 102 872 cetățeni, dintre care 34 662 evrei[1].

Încă înainte de 22 iunie 1941, în cadrul planurilor regimului Antonescu de purificare etnică, sub numele de cod Antisemitismul activ și „Curățirea terenului” au fost luate în România o serie de măsuri cu caracter antisemit. În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu, s-a adresat miniștrilor: „Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici... Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebue zvârlit peste graniță... Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională... Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari... Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege... Deci, fără forme, cu libertate completă”[2]. Jandarmeria a primit ordinul de curățire a terenului cu trei-patru zile înainte de 21 iunie 1941, în trei locuri diferite din Moldova: Roman, Fălticeni și Galați. Inspectorul general al jandarmeriei, generalul Constantin (Piki) Vasiliu, a declarat în fața subofițerilor și ofițerilor de jandarmi la Roman că „prima măsură pe care sunt datori s-o aducă la îndeplinire va fi aceea de curățire a terenului, prin care se înțelege: exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflați pe teritoriul rural; închiderea în ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban; arestarea tuturor suspecților...”, etc. Comandantul legiunii de jandarmi Orhei, Constantin Popoiu, a atras atenția jandarmilor săi că „trebuie să-i extermine pe evrei dela pruncul în fașă până la bătrânul neputincios, toți fiind periculoși pentru nația română”[3].

În ajunul întrării României în război, Conducătorul Statului a dispus prin „Ordinul no. 4147 din 21 Iunie 1941”, „...evacuarea tuturor evreilor între 18 si 60 ani din satele dintre Siret si Prut în lagărul de la Târgu Jiu.”

Declanșarea pogromului[modificare | modificare sursă]

La 26 iunie 1941, conducerea administrativă a orașului, prefectul județului Iași, colonelul Dumitru Captaru, comandantul garnizoanei, colonelul Constantin Lupu, chestorul poliției, colonelul Constantin Chirilovici și inspectorii Siguranței Statului Emil Gioseanu și Matei Cosma au ordonat percheziții în locuințele evreilor.

În după amiaza zilei de vineri, 27 iunie 1941, la cinci zile după intrarea României în război Ion Antonescu i-a telefonat colonelului Constantin Lupu și i-a ordonat să curețe Iașul de evrei. Acțiunea urma să fie mascată ca făcând parte din ordinul anterior, „Evacuarea tuturor evreilor, între 18 și 60 de ani, din zona cuprinsă între Siret și Prut".

În raportul nr. 1.042 din 29 iunie 1941 către Mihai Antonescu, ministrul de interne și vicepreședintele consiliului de miniștri, colonelul Captaru, prefectul, raporta executarea ordinului de evacuare a evreilor ieșeni: "Raportăm că în noaptea de 29-30 iunie s-au tras numeroase focuri de armă din case particulare […]. S-a tras asupra coloanei în marș a unei trupe de infanterie românească care trecea prin oraș spre front. […] Nu s-a putut prinde nici un individ în flagrant delict. […] După indicațiile obținute până în prezent, se constată că se caută de către anumiți indivizi să arunce vina asupra evreilor din oraș cu scopul de a ațâța armata germană și română, precum și populația creștină contra evreilor, pentru a da loc la uciderea în masă a acestora"[4][5]. „Până la ora 13 se aflau la chestură circa 3 500 suspecți în cea mai mare parte evrei” Cei circa 3 500 evrei rămași în viață după masacrul săvârșit la Chestura de Poliție din Iași, au fost îmbulziți în vagoane de vite sigilate, în două trenuri[6]. Captaru a fost trimes pe front imediat după pogrom.

Autoritățile române (poliție, jandarmi, membri ai serviciului român de siguranță), cu concursul unei părți a locuitorilor orașuluiA, au comis crime și jafuri asupra evreilor din Iași. Mii dintre aceștia au fost uciși în casele lor și pe stradă, alte mii au fost arestați și duși la sediile poliției[7].

„Au intrat în casa noastră, urlând și jefuindu-ne toate bunurile. Ne-au poruncit să ieșim cu toții din casă, inclusiv mama și surorile mele. Am ajuns la secția de poliție și pe drum am văzut cum oamenii erau bătuți și cadavre de evrei erau înșirate pe străzi. (...) Ne-au îngrămădit în trenuri (...) nu știam ce avea să se întâmple (...) credeam că ar fi și dat foc vagoanelor dacă nu le-ar fi fost teamă să distrugă locomotiva. Timp de cinci zile ne-am sufocat în trenul supraaglomerat. Majoritatea oamenilor au murit în vagon (...) dormeam pe cadavre(...) ”
—Mărturia lui Lazăr Rozin (14 ani), arhivele de la Yad Vashem, grupul de înregistrări 0,33, dosarul 7211.
Statuia din gara Roman a Vioricăi Agarici

În următoarea zi, «Duminica neagră», soldații români au împușcat mii de evrei care fuseseră încarcerați în secția de poliție[8].

Aproximativ 4.000 de evrei, strânși din toate părțile orașului, au fost înghesuiți în vagoane și camioane de marfă. «Trenurile morții» au fost închise ermetic și au circulat între mai multe gări din Moldova. Trenurile erau păzite de trupe germane SS. Nimeni nu avea voie să se apropie de trenuri în gări, să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosului cadavrelor și a mizeriei rezultate ca urmare a condițiilor inumane la care au fost supuși, aproximativ 2.650 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alții și-au pierdut mințile. O parte dintre ei au fost salvați în gara Roman prin intervenția energică a președintei Crucii Roșii din Roman, Viorica Agarici[8]. Pentru că a salvat vieți de oameni nevinovați, cu riscul oprobriului public (din cauza atitudinii autorităților, Agarici a fost nevoită să se refugieze la București) ea este unul din cei 54 de români omagiați de Statul Israel cu titlul "Drept între popoare"

La 30 august 1941, cei 980 de evrei supraviețuitori au fost transportați înapoi, la Iași.

Regizorul Andrei Călărașu (n. Bernard Gropper) și-a ales acest nume deoarece populația evreiască din Călărași l-a îngrijit și i-a salvat viața când a fost scos muribund și singur dintr-unul dintre Trenurile morții.

În anul 2010 a fost decoperită la Popricani, lângă Iași, o groapă comună care conținea circa 100 de schelete de evrei uciși în anul 1941[9].

Aprecierea numărului victimelor[modificare | modificare sursă]

Surse diferite au menționat numere diferite de victime ale pogromului.

Prima recunoaștere oficială a masacrului a apărut în comunicatul autorităților române, publicat în „Monitorul Oficial” din 1 iulie 1941, care a anunțat că „la Iași au fost executați 500 iudeo-comuniști, cari trăseseră focuri de armă din case, asupra soldaților germani și români”[10].

Manfred von Killinger, ministrul plenipotențiar al Reich-ului în România, în telegrama expediată la Berlin pe 1 septembrie 1941, raporta o cifră de 4.000 de evrei asasinați la Iași.

În studii istorice ulterioare s-a apreciat că, în acele zile, au fost asasinați peste 14.000 de evrei, adică circa o treime din populația evreiască a Iașului[11]. Un raport al Serviciului Special de Informații din 23 iulie 1941, elaborat pe baza listelor decedaților întocmite în cadrul sinagogilor din Iași și citat de dr. Radu Ioanid s-a acreditat cifra de 13.266 de victime, în timp ce Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, arată că în timpul pogromului au fost uciși 14.850 de evrei. [12].

Declarații din timpul anchetelor și a procesului criminalilor de război, 1946[modificare | modificare sursă]

În timpul procesului, Ion Antonescu nu și-a amintit nici de telefonul dat colonelului Lupu, nici de ordinul dat de generalul Șteflea, cu privire la deportarea evreilor din Iași, „la momentul oportun”. De asemenea, interogatoriile preliminare au arătat informațiile deținute de Ion Antonescu în legătură cu faptele petrecute.

Ion Antonescu: [...] [După pogrom] eu m-am dus la Iași și am vorbit cu comandantul general german, pentru că Iașul era atuncea în zonă militară germană, acolo operau trupele germane și era și zona de front și tot Iașul era ocupat de germani, de trupele care trebuiau să treacă Prutul. Și atuncea m-am dus la Iași și am vorbit cu generalul german și i-am spus: „Dacă se mai repetă acest lucru, dau telegramă Führerului și las comanda frontului”. Și atunci, generalul german mi-a spus: „Vă asigur, domnule general, că nu se va mai întâmpla”. [...]
Președintele: Era numai acțiunea germanilor la Iași?[...]
Ion Antonescu: Ei aveau..., noi frontul Moldovei... era împărțit pe sectoare. Era în sector german.
Președintele: Știu. Era în sector german, dar era și armată românească acolo.
Ion Antonescu: Era sub comandamentul german, după cum erau și divizii germane în sectoarele românești, la dispoziția comandamentului românesc. ”
—Interogatoriul lui Ion Antonescu în timpul procesului, 06.05.1946.
„Au fost grupuri de legionari care au făcut acte de provocație. Au tras de pe acoperișuri în elemente germane și au împins - tot prin acte de provocație - și câțiva dintre evrei, fie ca să se apere, fie ca să tragă, de asemenea. Faptul că s-au găsit 2-3, foarte puțini, în orice caz, aceasta a legitimat pretențiile lor, intervenția unor unități germane, care, peste capul autorităților române și cu sprijinul legionarilor, au trecut la acte de represiune pe loc și au cerut ca, fără întârziere, autoritățile române să evacueze populația evreiască, punând, singuri și direct, soldați și elemente ale armatei SS germane ca să întreprindă această acțiune de colectare și de conducere la trenuri, unde au fost transportați în condițiuni cu totul necivilizate. ”
Mihai Antonescu, interogatoriu luat în 17.04.1946
Președintele: Este adevărat că ați minimalizat ăăă... victimele, numărul victimelor în pogromul de la Iași?
Ion Antonescu: Domnule Președinte, eu n-am știut niciodată, decât din Actul de acuzare, de 8.000, se spune. Acuma, domnul acuzator public vorbește de 10.000. În Actul de acuzare vorbește... n-am știut niciodată. Eu am știut de 2.000 care au fost băgați în gara Iași într-un vagon, presați acolo și au murit de asfixiere și m-am dus și am protestat.”
—Interogatoriul lui Ion Antonescu în timpul procesului, 06.05.1946.

Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului (din București), Ion Antonescu a fost executat la Jilava la 1 iunie 1946, alături de foștii colaboratori, criminalii de război Mihai Antonescu, fost ministru de externe și vicepreședinte al consiliului de miniștri, generalul Constantin Z. Vasiliu, fost subsecretar de stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 - 23 august 1944), și Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei[13][14].

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A] Participarea unor civili: este ilustrată de cazul lui Gavrilovici Constatin, șofer la CFR-Auto, garajul Iași, ce se găsea vecin cu Chestura Poliției din Iași, în ziua de 29 iunie 1941, „când un grup de evrei a escaladat gardul Chesturii și a intrat în curtea garajului, acuzatul, care se afla în curtea garajului, fiind mânat de instincte criminale și antisemite, a luat arma ostașului român care leșinase în timpul când s-au auzit împușcăturile la Chestură și a început să împuște cu ea pe evreii care căutau să se salveze în curtea autogarajului”. Respectivul a fost judecat de Tribunalul Capitalei, Colegiul II Penal și a fost condamnat la 15 ani de detenție pentru crimă contra umanității (dosar 504/55, Tribunalul Capitalei, Colegiul II Penal).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Manuilă, Sabin: Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930, p.246, Tipărit la Monitorul Oficial, Imprimeria Natională, București, 1938
  2. ^ Ancel, Jean: Surse arhivistice despre „Holocaustul din România” - Stenograma ședinței guvernului din 8 iulie 1941 (doc. 3), http://www.idee.ro/holocaust/pdf/surse.pdf
  3. ^ Ancel, Jean: Contribuții la istoria României. Problema evreiască - Despre participarea Armatei Române la aplicarea „ordinelor speciale” - Rechizitoriul de urmărire împotriva lui Popoiu Constantin, comandantul legiunii de jandarmi Orhei și a altor comandanți, vol. I, pp. 4-5, ed. Hasefer, București, 2001.
  4. ^ Ancel, Jean, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 (prefață de Yehuda Bauer), p. 66-67, ed. Polirom, Iași, 2005.
  5. ^ Ancel, Jean, Martiriul evreilor din România (1940-1944). Documente și mărturii, pp. 91-93, Ed. Hasefer, București, 1991.
  6. ^ Masacrele de la începutul războiului
  7. ^ Pogromul de la Iași (28 -30 iunie 1941) - Prologul Holocaustului din România, 2006, Editura Polirom.
  8. ^ a b Pogromul de la Iași (28 -30 iunie 1941), op. cit.
  9. ^ en BBC News - Europe: Holocaust grave discovered in Romania (The mass grave is only the second such find in Romania since WWII A mass grave containing the bodies of about 100 Jews killed during the Holocaust has been discovered in Romania), 5 November 2010, http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-11703567
  10. ^ ***: Monitorul Oficial din 1 iulie 1941
  11. ^ Ancel, Jean, Preludiu la asasinat op. cit., p. 66-67.
  12. ^ ro en Raportul final al Comisiei Internaționale privind Studierea Holocaustului în România, 2004 și ediția publicată la Iași, Polirom, 2005.
  13. ^ Ciucă, Marcel-Dumitru: „Procesul mareșalului Antonescu”, ed. Saeculum și Europa Nova, București, vol. 2:211, 1995-98.
  14. ^ Ciucă, M-D.: „Procesul mareșalului Antonescu”, vol. 2:432-439.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Benjamin, Lya, Hîncu, Dumitru, Kuller, Hary și Șerbănescu, Ioan: 1941. Dureroasa fracturare a unei lungi conviețuiri (publicat la împlinirea a 60 de ani de Pogromul de la Iași sub semnăturile unui colectiv de cercetători ai Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România: București, 2001.
  • Ancel, Jean: Pogromul de la Iași. 28-30 iunie 1941 - prologul Holocaustului din România, Iași, Editura Polirom, 2006.
  • Nouzille, Jean: Moldova. Istoria tragică a unei regiuni europene, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2005.
  • Karețki, Aurel și Covaci, Maria: Zile însângerate la Iași (28-30 iunie 1941), București, Editura Politică, 1978.
  • Mărturie de la Yad Vashem
  • Articol de la Yad Vashem
  • ***: Pogromul de la Iași (28 -30 iunie 1941) - Prologul Holocaustului din România, 2006, Editura Polirom.
  • he Ancel, Jean: History of the Holocaust, Yad Vashem, 2002
  • Carp, Matatias: Cartea Neagră, vol 2, Editura Diogene, 1996
  • Geller, Iaacov: Rezistența spirituală a evreilor români în timpul Holocaustului, Editura Hasefer, 2004.
  • it Malaparte, Curzio: Kaputt, 1943. Prima carte care menționează Pogromul de la Iași. ro Kaputt, Ed. Nemira, 2008.
  • Călătoria lui Gruber (film), coproducție româno - maghiară (2008) a regizorului Radu Gabrea, 2009.
  • he Valdman, Shlomo: Mărturii din Trenurile Morții - Iași, începutul Holocaustului Evreilor din România שלומו ולדמן: עדויות מרכבות המוות - יאסי-ראשיתה של שואת יהודי רומניה Tel Aviv, 2013.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Pogromul de la Iași, Matatias Carp, Editura Diogene, 1996

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Mărturii