Lăpuș, Maramureș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lăpuș
—  Sat  —
Lăpuș se află în Romania
{{{alt}}}
Lăpuș
Localizarea satului pe harta județului Maramureș
Lăpuș se află în Județul Maramureș
{{{alt}}}
Lăpuș
Lăpuș în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73
Coordonate: Coordonate: 47°29′37″N 24°0′23″E / 47.49361°N 24.00639°E / 47.49361; 24.0063947°29′37″N 24°0′23″E / 47.49361°N 24.00639°E / 47.49361; 24.00639

Țară  România
Județ Actual Maramures county CoA.png Maramureș
Comună Lăpuș

Populație (2007)
 - Total 3,723 locuitori

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 437175
Prefix telefonic +40 x62 [1]

Lăpuș în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73
Lăpuș în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73

Lăpuș (din latinescul lapis[necesită citare] sau din cuvântul maghiar lápos = teren mlăștinos,neted, plat [2]) este un sat în județul Maramureș, Transilvania, România, E înfrățit cu localitatea Peillac, din departamentul Morbihan, (Franța). Este reședința și singurul sat din componența comunei Lăpuș, fiind de altfel cea mai populată așezare rurală din Țara Lăpușului.

Așezare[modificare | modificare sursă]

Satul Lăpuș este situat pe râul Lăpuș, la 12 km distanță de orașul Târgu Lăpuș, în partea de centru-nord a zonei etno-culturale Țara Lăpușului. Se află la 55 km distanță de municipiul capitală de județ, Baia Mare, și tot la 55 de km de orașul Dej. Se învecinează la nord cu comuna Băiuț; cu comuna Botiza la nord-est; cu comuna Suciu de Sus la sud-est; cu comuna Cupșeni la vest, și cu satul Răzoare, aparținând de orașul Târgu Lăpuș, la sud-vest. E situat la poalele munților Lăpușului și Țibleșului; comunică cu alte sate românești din regiune în principal prin drumul județean 109F (Târgu-Lăpuș-Ocna-Șugatag, care face legătura cu Maramureșul istoric prin pasul Cavnic), dar e legat și prin poteci și drumuri neasfaltate de satele vecine: prin șeaua Gruiului de satul Libotin; peste dealul Obreja, de localitatea Suciu de Jos, iar prin Plaiul Moroșenilor de satul Botiza și Maramureșul istoric.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Biserica de lemn din Lăpus

Prima atestare documentară, sub numele Dragosfálva (satul lui Dragoș), datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea (1293), numele indicând probabil identitatea cneazului fondator. [3] - dar teritoriul pe care e amplasat satul e locuit din cele mai vechi timpuri, după cum o arată resturile arheologice datând din epoca bronzului descoperite aici. După toate aparențele, vatra inițială a satului era amplasată mai spre munte, pe valea râului Ruoaia, satul fiind mutat pe amplasamentul actual în jurul anului 1600. Toponimicul "Lăpuș" apare însă mult mai devreme, într-un document din anul 1231, fiind menționat sub acest nume râul care trece prin pădurile Kekyus și Fenteuș. [4]

La anul 1315 e menționată, într-o diplomă emisă la Timișoara (capitala din acea vreme a regatului), de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou, restituirea Țării Lăpușului (terra Lapus), care fusese ocupată de voievodul Ladislau Kán, lui Toma și Ștefan, fiii lui Dionis (magh. Dénes)[5], din familia nobiliara de Losonczi-Tomaj (care va da mai apoi faimoasa familie ardeleană Losonczi-Banffy). [6]

Între anii 1500-1506 au loc negocieri între Emerich și János Banffy pe de o parte, și Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei, împreună cu fiul său Bogdan (spectabili et magnifico Stephano wayuode et Bogdan filio eiusdem). Aceștia sunt reprezentați de „alesul Petru pârcălabul de Ciceu" (egregius Petrus Porkolab de Chicho), care cumpără "jumătate din posesiunile Târgu-Lăpuș, cu pertinențele sale, Borcut, Răzoare, Valea Lăpușului și Rohia din Solnocul Interior". [7] În acest fel, satul intră pentru o perioadă de timp în stăpânirea domnitorului Moldovei, Bogdan al III-lea cel Chior. Achiziția satelor din zona Ciceului și Lăpușului are probabil un rol asigurator, domeniul feudal astfel constituit servind drept „sălaș” (descensus) - un loc de refugiu în cazul unei pierderi a tronului. Teritoriile transilvane (inclusiv Lăpușul) rămân în posesia domnitorilor moldoveni până la Petru Rareș, care de altfel se refugiază la Ciceu între 1538-1541.

În 1618, satul se găsește în proprietatea domnitorului transilvănean Sigismund Báthory.

La 30 iulie 1661, principele Ioan Kemény, care tocmai declarase ieșirea principatului de sub suzeranitatea otomană, poposește aici cu un corp de armată. Este însă atacat de tătarii conduși de Ali-pașa, și, în urma unor pierderi însemnate, este nevoit să se retragă. [8]

Blazonul familiei Pintér de Lăpușul Românesc

Între anii 1850-1892, pe teritoriul satului există o mică manufactură de prelucrare a fierului (fabrica Kolb), care produce printre altele sobe din fontă, bogat împodobite.

După al 2-lea război mondial, între anii 1949-1953, în zonă se înregistrează acțiuni de rezistență armată anticomunistă (grupuri de partizani).[9]

Este un străvechi centru ceramic.

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

Remarcabilă biserică cu pridvor, datând de la sfarșitul secolului al XVII-lea (1697), monument istoric restaurat intre 2002-2004. Mănăstire ortodoxă de maici, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", construită intre anii 1994-1996, pe locul unei foste mănăstiri arse la 1760 de trupele generalului Adolf Nikolaus von Buccow, comandantul militar al Transilvaniei. În urma prospectărilor arheologice, a fost descoperită și excavată în apropierea satului o necropolă de la sfârșitul mileniului II î.Hr. (proiecte de amenajare)[10], precum și o parte a unui drum de piatră cu o vechime de peste 3400 de ani.[11]

Demografie[modificare | modificare sursă]

Evoluția populației comunei Lăpuș, pe ani:

Anul 2007 2002 1992 1977 1956 1930 1910 1900 1880
populația 3899 3828 3876 3919 3332 3016 2826 2796 2624[12]


În anul 1857, așezarea avea 2.406 locuitori, distribuția pe confesiuni fiind: 428 romano-catolici, 1.929 greco-catolici, 3 protestanți, 36 de calviniști.

Conform datelor recensământului din 1930 Lăpușu Românesc avea 3.016 locuitori, dintre care 2.756 români, 95 evrei, 88 maghiari, 68 țigani și 9 armeni. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 2.824 greco-catolici, 95 mozaici, 85 romano-catolici, 7 reformați (calvini) și 5 ortodocși.

Conform datelor recensământului din 2002 [13] Lăpușu Românesc avea 3.828 locuitori, dintre care 3.809 români și 19 maghiari.Sub aspect confesional populația era alcătuită din 3651 ortodocși, 143 greco-catolici, 20 catolici, 9 penticostali și 2 reformați. 3 persoane s-au declarat de altă religie.

Structura populației pe sex și vârstă era următoarea:

Vârstă și sex 0-14 ani, bărbați 0-14 ani, femei 15-59 de ani, bărbați 15-59 de ani, femei 60+ ani, barbați 60+ ani, femei
populația 392 376 1154 1149 297 460[14]


Legături externe[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  2. ^ http://mek.niif.hu/04700/04755/html/294.html
  3. ^ http://mek.niif.hu/04700/04755/html/164.html
  4. ^ http://www.primaria-lapus.ro/L%C4%83pu%C5%9F_cadrul%20geografic-58.html
  5. ^ A. Ch. 1315. Carolus R. H. Thomae , ас Stephano, Comiti Siculorum, fliis Dionysii, terram Lapus , a Ladislao Vaiuoda occupatam, restiluit. Dat. in Temesvár in festo Beati regís Ladislai. Cf. Fejer, Gyorgy, Codex diplomaticus Hungariae ecclesiasticus ac civilis, Volume 8, Issue 1, Buda, Typis Typogr. Regiae Ungariae, 1832, p. 556
  6. ^ Provenită, conform legendei, din Tonuzoba, conducătorul pecenegilor. http://hu.wikipedia.org/wiki/Tomaj_nemzets%C3%A9g
  7. ^ Drăgan, Ioan, Nobilimea românească din Transilvania între anii 1440-1514, București, 2000, Editura Enciclopedică, p. 234
  8. ^ Lápos (Oláh-), in SZOLNOK-DOBOKAVÁRMEGYE MONOGRAPHIÁJA [1]
  9. ^ http://scacuncristina.blogspot.com/2009/12/ioan-mat-haiducul-din-tara-lapusului.html
  10. ^ Die Hügelgräbernekropole von Lăpuș, Region Maramureș, Rumänien, eine Elitennekropole der späten Bronzezeit [2]
  11. ^ http://www.romaniapozitiva.ro/romania-pozitiva/drum-de-piatra-de-3400-de-ani-in-maramures-descoperire-recenta/
  12. ^ Recensămintele în Transilvania de la 1880 la 2002
  13. ^ Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală, [3]
  14. ^ Recensămintele în Transilvania de la 1880 la 2002