Familia dinastică Cantacuzino
Familia Cantacuzino a fost o celebră familie nobiliară bizantină, care a dat împărați pe tronul Bizanțului, principi în Pelopones și domnitori în Moldova și Țara Românească.
Cuprins |
[modificare] 1094 - 1453 Imperiul Bizantin
[modificare] Primii Cantacuzini
Primul posibil membru al familiei este atestat istoric în opera Alexiada a Anei Comnena în contextul unei vizite cu scop militar în defileurile Munților Balcani în anul 1094 a împăratului bizantin Alexios I. Aici, într-o noapte, este înștiințat de către un conducător al valahilor, numit Pudil, că armate cumane au trecut Dunărea cu scopul de a jefui teritoriile imperiului. Alexios I trimite un corp expediționar în frunte cu un Kantakouzenos care înfrânge pe invadatori și restabilește ordinea în zonă. Același ofițer este pomenit în lucrarea Anei Comnena de mai multe ori, întotdeauna în termeni laudativi. Ultima menționare a acestui Kantakouzenos este din anul 1107 cu prilejul luptelor cu latinii cruciați în frunte cu Bohémond de Tarent.
După acest capitol mențiunile despre membrii familiei lipsesc timp de aproape o jumătate de veac, când apare un Ioan Cantacuzino, general în slujba împăratului Manuel I Comnen, căsătorit cu Maria, sora Eudoxiei țiitoarea lui Andronic I Comnen, vărul primar al lui Manuel I, dar și nepoate ale acestuia. După căderea în disgrație și încarcerarea lui Andronic, generalul Cantacuzino cade și el în disgrație, dar neputândui-se imputa nimic nu este încarcerat, în schimb mânia imperială cade pe fiul său, Manuel, care este băgat în temniță și orbit pentru "conduită neprotocolară". Cu toate acestea, fidel jurământului de militar, generalul Ioan Cantacuzino își dă viața pentru apărarea împăratului în marea luptă de la Myriokephalon din septembrie 1176. Unii istorici presupun, fără vreo argumentație, că acest Ioan Cantacuzino ar fi nepot al precedentului ofițer al lui Alexios I. Deocamdată este greu de stabilit dacă cele două personaje au vreo legătură sau este pur și simplu o asemănare de nume.
Alți doi frați cantacuzini, probabil fii sau nepoți de frate ai generalului ucis la Myriokephalon, apar în timpul sângeroasei domnii a lui Andronic I. Unul, Ioan, căsătorit cu Irina, sora viitorului împărat Isaac al II-lea Angelos, este arestat și orbit în timpul persecuțiilor asupra familiilor nobiliare din vara lui 1183 pentru că îl salutase pe cumnatul său Constantin Anghelos în timp ce era dus spre temniță. Celălalt, Theodor Cantacuzino, reușind să scape de valul de arestări și execuții ordonate de împărat, fuge împreună cu Isaac Anghelos și organizează rezistența în orașul Niceea. Aici, asediați timp de aproape o jumătate de an de armatele imperiale, în primăvara lui 1184, într-o încercare de asasinare a lui Andronic I, Theodor Cantacuzino este ucis de către gărzi.
După aceste evenimente membri ai familiei mai apar menționați sporadic cu diverse prilejuri, fără a putea face o conexiune familială între ei foarte clară. Printre aceștia poate fi menționat Ioan Cantacuzino, mare paharnic și guvernator de provincie (Charles du Fresne Histoire de l'Empire de Constantinople sous les Empereurs Français, partea a II-a, cartea V, § 1249), care încearcă fără succes să reia Insula Rhodos din mâinile genovezilor în primăvara lui 1249. Din căsătoria acestuia cu Irina, sora lui Mihail Paleologul au rezultat cinci fete măritate cu cele mai importante personaje din balcani ale epocii și trei fii, doi dintre ei încarcerați și orbiți de unchiul lor în timpul persecuțiilor asupra celor ce se împotriveau deciziilor Conciliului de la Lyon din 6 iulie 1274 de unire a celor două Biserici, ortodoxă și catolică.
[modificare] Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino și urmașii lui
- Irina Asanina a Bulgariei (in greacește Palaiologina Komeina) Asanina a Bulgariei (n. 1300 , † 1379) îi este mamă și ea este fata lui Andronik Asen, și nepoata țarului bulgar Ivan Asenie al III-lea.
- Tatăl său este împărat bizantin Ioan al V-lea Paleologul († 1347)
- Theodora
- Maria
- Andronic
- Manuel, despot de Morea (1354-1380)
- Matei, Co-Împărat bizantin, Despot de Mistra (1357-ca 1380) und Despot de Morea (1380–1383) ∞ Irene Palaiologina, fata despotului Dimitrie Paleologu.
- Demetrios I., Despot de Morea (1383)
- Ioannes, Despot in Peloponnes din 1361
- Elena Asena (n. 1347, † 1391) married to Don Luis Fadrik d'Anjou, Baron de Salona.[necesită citare]
Pentru alți urmași vezi legaturile de mai jos.
Poate cel mai important dintre reprezentanții familiei în această perioadă este Ioan al VI-lea Cantacuzino, împărat bizantin, fiu al unui Cantacuzin (probabil Mihail), guvernator al Peloponezului prieten și sprijinitor pe lângă tânărul Andronie al III-lea Paleologul, împărat bizantin, viitor împărat, care timp de 34 de ani a slujit Imperiul ajungând vice-împarat și cel mai important personaj al lumii bizantine al sfârșitului de secol al XV-lea. Toți copii acestuia au ajuns pe tronurile din mai multe formațiuni statale din zonă înclusiv pe tronul Sârbesc, Elena s-a măritat cu tânărul vice-împărat bizantin Ioan al V-lea iar Manuel s-a făcut despot al Moreei).
Viața de excepție a acestui personaj apărut ca o salvare a Imperiului în acea perioadă de mari frământări interne și continue agresiuni din partea inamicilor externi. Însăși gesturile sale de a păzi ca pe ochii din cap viața unicului moștenitor al lui Andronie al III-lea, și singura piedică în calea suirii pe tron a dinastiei Cantacuzinilor prin abdicarea sa atunci când a văzut că războiul intern iscat de asocierea la domnie a fiului său Matei tindea să devină fatal statului, arată caracterul lui Ioan Cantacuzino ce a ținut piept vremurilor.
Ultimii ani de viață și i-a petrecut în mănăstire, iar în 1379, la ordinul împăratului Andronie al IV-lea acesta este închis la Galata împreună cu cele trei din fiicele sale Maria, Theodora rămase în Principat și Elena, mama lui. Sunt eliberați 3 ani mai târziu după care se retrag în Cetatea de la Mistra a lui Matei Cantacuzino. La 15 iulie 1383, la aproape 90 de ani, Ioan Cantacuzino se stinge din viață în capitala Moreei veghiat de familia sa.
Dintre fii lui, cel mai important este Manuel, numit în 1349 de către tatăl său despot al Moreei ca urmare a glorioasei defensive a Constantinopolelui pe care a condus-o cu un an în urmă. Alegerea s-a dovedit a fi una înțeleaptă căci domnia sa asupra acestui mic principat bizantin din sudul Greciei a marcat una dintre cele mai înfloritoare epoci ale Peloponesului. Găsind regiunea într-o groaznică anarhie, Manuel Cantacuzino reușește în scurt timp să instaureze pacea și ordinea. În ciuda conflictelor dure diplomatice și militare cu cumnatul său, împăratul Ioan al V-lea, despotatul Moreei devine cel mai înfloritor stat al regiunii. După moartea fără urmași a lui Manuel în 1380 pe tron îi succede fratele său, fostul co-împărat Matei Cantacuzino, care continuă politica acestuia înțeleaptă și apoi, pentru scurt timp în 1483, fiul acestuia Demetrios care cedează tronul lui Theodor Paleologul, al treilea fiu al lui Ioan al V-lea.
Destinul tragic al Imperiului Bizantin este împărtășit și de familia Cantacuzino: un membru al acesteia neidentificat moare chiar pe 29 mai alături de împăratul său (Laonicus Chalcocondylas De origine ac rebus gestis Turcorum, capitolul 2, cartea VIII); Demetrios, fostul despot al Moreei, este capturat alături de bravul Filippo Contarini pe ziduri; Andronie Cantacuzino, marele domestic este decapitat imediat după încheierea asediului; iar fiul său și unul din fii lui Demetrios sunt executați pe 1 iunie.
Câțiva urmași de-ai lui Matei Cantacuzino s-au stabilit in Principatele Române și în Rusia unde au pus bazele unor familii cu un rol foarte important în istoria acestor țări. Istoricii nu sunt de comun acord cu filiația acestora. Un singur lucru este sigur, Mihail Cantacuzino - Șaitanoglu (1515-1578), întemeietorul familiei Cantacuzino românești, se trage direct din Matei Cantacuzino, Co-Împăratul bizantin. Vezi legăturile de internet de mai jos.
[modificare] 1453 - 1601 Imperiul Otoman
În ziua de 29 mai una din puținele corăbii care au reușit să fugă din Constantinopol era cea condusă de amiralul Zorzi Doria. Printre pasagerii vasului genovez se numărau un "[...]Ioan și Dimitrie Cantacuzino și ai lor[...]" (lista nobililor care au fugit pe corăbii după căderea Constantinopolului în Mihail Dimitrie Sturza Grandes familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983, p.57). Probabil aceștia sunt strămoșii cantacuzinilor menționați sporadic mai târziu în insulele arhipelagului grecesc.
Căderea Constantinopolului a adus anarhia în sânul statelor creștine din Peninsula Balcani și din Anatolya. O parte a formațiunilor statale grecești au continuat lupta, altele s-au au recunoscut suveranitatea otomanilor. În Albania, pe fondul luptei armate a lui Skanderbeg se produce o răscoală a populației albaneze din Peloponez condusă de Manuel Cantacuzino unul din fii lui George și nepot de fiu al lui Dimitrie, despotul Moreei. Aceștia preiau o parte din despotatul Moreei de la frații Paleologu care domneau atunci însă intervenția trupelor lui Turakhan, guvernatorul Thessaliei, în octombrie 1454 restabilește ordinea.
[modificare] Cantacuzinii în Țara Românească
- Șerban Cantacuzino (n. 1634 - m. 28 octombrie 1688, București), Domn al Țării Românești (nov. 1678 ÷ oct. 1688)[1]
- Ștefan Cantacuzino, Domn al Țării Românești (1714 ÷ 1716)
[modificare] Ramura moldoveană
- Dumitrașcu Cantacuzino, Domnitor al Moldovei
- Casandra Cantacuzino, (1676-1713), fiica lui Șerban Cantacuzino, soția lui Dimitrie Cantemir
[modificare] Cantacuzinii din Rusia
[modificare] Emigrația spre libertate
[modificare] Nume de familie Cantacuzino
- Cantacuzino, Medeea - nepoata arhitectului Șerban Cantacuzino, logodnica lui Aharon ben Eliezer.
- Cantacuzino, Casandra - fiica lui Șerban Cantacuzino, soția lui Dimitrie Cantemir și mama lui Antioh Dimitrievici Cantemir.
- Cantacuzino, Constantin - (poreclit Bâzu), aviator, prietenul pilotului francez Antoine de Saint-Exupéry.
- Cantacuzino, Constantin - postelnic al Țării Românești, tatăl voievodului Șerban Cantacuzino și bunic al domnitorului Ștefan Cantacuzino.
- Cantacuzino, Constantin, stolnic și mare postelnic, tată al domnitorului Ștefan Cantacuzino.
- Cantacuzino, Dumitrașcu - (sau Dimitrie), domnitor în Moldova de două ori (1673 - 1674 și 1675 - 1684), fiul lui Matei Cantacuzino.
- Cantacuzino, Gheorghe Gr. - ( * 1832 - † 1913), prim-ministru al României în perioada 1899 - 1900 și, respectiv, în perioada 1904 - 1907.
- Cantacuzino, Iane, unchiul de mamă a lui Mihai Viteazul, fratele Teodorei Cantacuzino.
- Cantacuzino, Ioan - ( * 1863 - † 1934), academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală.
- Cantacuzino, Ion Filotti - ( * 1908 - † 1975), scriitor, producător, scenarist, critic și istoric de film, unul dintre cei mai activi conferențiari la microfonul "Universității Radio", fiul actriței Maria Filotti.
- Cantacuzino, Matei - vistiernic, tatăl lui Dumitrașcu Cantacuzino.
- Cantacuzino, Maruca - ( * 1878 - † 1969), soția prințului Mihail G. Cantacuzino, mai apoi (după moartea acestuia) soția lui George Enescu, mama aviatorului Constantin Cantacuzino, poreclit Bâzu.
- Cantacuzino, Mihail G. (1867 - 1928) - tatăl aviatorului Constantin Cantacuzino.
- Cantacuzino, Mihail (1640 - 1716) - spătar și mare stolnic.
- Cantacuzino, Pârvu, arhitect și pictor de biserici, vărul primar al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
- Cantacuzino, Șerban - ( * 1640 - † 1688), domnitor al Țării Românești între 1678 și 1688.
- Cantacuzino, Ștefan, - (* 1714 - † 1716), domnitor al Țării Românești între 1714 - 1716, fiul al învățatului stolnic Constantin Cantacuzino.
- Cantacuzino, Teodora, mama lui Mihai Viteazul, sora lui Iane Cantacuzino.
- Erica Tatiana Ariadna Cantacuzino 1950
- Juliana Angelique Charlotte Mihalcea-Cantacuzino 1991
[modificare] Nume de familie Cantacuzino compuse
- Cantacuzino-Grănicerul, Gheorghe, (* 1869, Paris - † 1937), militar de carieră, deputat, scriitor, fiu al lui I. G. Cantacuzino.
[modificare] Note
- ^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, București, 1925
[modificare] Bibliografie
- Ioan Mihai Cantacuzino "O mie de ani în Balcani", București, 1996.
- Stelian Brezeanu "O istorie a Imperiului Bizantin", București, 1981.
- Steven Runciman "Căderea Constantinopolului", București, 1991.
