Șerban Cantacuzino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte persoane purtând același nume de familie vedeți Cantacuzino.
Şerban Cantacuzino
Şerban Cantacuzino şi soţia sa. Pictură murală în sala de bal din Castelul Cantacuzino Bușteni

Șerban Cantacuzino (n. 1640 - d. 29 octombrie/8 noiembrie 1688) a fost domnul Țării Românești între 1678 și 1688. Era membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino. În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1693. A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de păgâni. După moarte a fost succedat în domnie de Constantin Brâncoveanu, care a urmat liniile directoare ale politicii sale externe.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Șerban Vodă făcea parte din familia Cantacuzinilor, familie care a dat numeroși domni ai Țării Românești și ai Moldovei. Această familie se asimilase atât de bine în țările române, încât ajunsese să se afle în fruntea partidei boierești care lupta pentru a restrânge influența familiilor grecești de curând venite. Tatăl lui Șerban Vodă, marele postelnic Constantin Cantacuzino, se însurase cu o fată a lui Radu Șerban Basarab, astfel încât fiii lui se simțeau oarecum moștenitori ai vechilor domni „pământeni”.[1]

A luptat împreună cu turcii la asediul Vienei, unde aceștia din urmă au fost înfrânți. Șerban Vodă, ca și domnul Moldovei și principele Transilvaniei, fusese nevoit să însoțească armata turcă cu mica lui oștire. Cronicarii vremii spun că tunurile sale trăgeau cu cu ghiulele umplute cu paie, ca să nu facă rău creștinilor asediați. Se mai află și astăzi lângă Viena o cruce de piatră ridicată de el pentru creștinii care se aflau atunci în armata turcă.[2]

În anii 1684 – 1688 a realizat un joc diplomatic ingenios, încercând să contracareze tendințele expansioniste ale Habsburgilor în Banat și ale Poloniei în Moldova. Le-a propus turcilor să i se acorde ereditar tronul (prin transformarea țării în raia), totodata realizând contacte și cu Rusia și Veneția.

Se crede că a conceput un plan de atac asupra Constantinopolului pentru a alunga turcii din Europa, iar puterile vestice i-au promis suport moral și material. În mijlocul pregătirilor a murit subit, otrăvit se pare de către boierii cărora le era frică de planurile sale anti-otomane.

A murit la 29 octombrie/8 noiembrie 1688.[3]

De o mare importanță a fost activitatea sa în domeniile economic și literar:

Proiectele sale au fost continuate de urmașul desemnat de el la tron, Constantin Brâncoveanu.

Din căsătoriile sale cu Elina Leurdeanu și Maria Rustea-Văleanu (fiica negustorului Ghencea Rustea) a avut un fiu și patru fiice și un fiu, printre care:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, ediția a IV-a, București, Ed Humanitas, 2002. ISBN 973-50-0242-6
  2. ^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925
  3. ^ Rezachevici, Constantin (1989), Constantin Brâncoveanu. Zărnești 1690, București: Editura Militară, p. 33 

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Del Chiaro Fiorentino, Anton-Maria (2005), Revoluțiile Valahiei, Traducere din anul 1929 de S. Cris-Cristian, Iași: Editura Tehnopress, pp. 95-101 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Gheorghe Duca
Domn al Țării Românești
1678 - 1688

Succesor:
Constantin Brâncoveanu