Șerban Cantacuzino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte persoane purtând același nume de familie vedeți Cantacuzino.
Copie după portretul de la Mânăstirea Hurezi.

Șerban Cantacuzino (n. 1640 - d. 29 octombrie/8 noiembrie 1688) a fost domnul Țării Românești între 1678 și 1688. Era membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino.

În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683. A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină, năzuind la poziția de protector al creștinilor din peninsula Balcanică, habsburgii promițându-i tronul imperial al unui Constantinopol eliberat de păgâni. După moarte a fost succedat în domnie de Constantin Brâncoveanu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Șerban Vodă făcea parte din familia Cantacuzinilor, familie care a dat mai mulți domni ai Țării Românești și ai Moldovei. Această familie se asimilase atât de bine în țările române, încât ajunsese să se afle în fruntea partidei boierești care lupta pentru a restrânge influența familiilor grecești de curând venite.

Tatăl lui Șerban Vodă, marele postelnic Constantin Cantacuzino, se însurase cu o fată a lui Radu Șerban Basarab, astfel încât fiii lui se simțeau oarecum moștenitori ai vechilor domni „pământeni”.[1]

Conform unei informații prezente doar la Del Chiaro, preluată ulterior de Dimitrie Cantemir, Șerban ar fi „spurcat” patul lui Duca Vodă, motiv pentru care s-a refugiat la Țarigrad, unde a cumpărat domnia Țării Românești.[2][3] Șerban a fost ridicat în scaun în 1678, și a intrat în București la 6 ianuarie 1679 (stil vechi).[2]

Descendenții postelnicului C. Cantacuzino.

 
 
 
 
Constantin
Cantacuzino
 
Elina
Cantacuzino
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Stanca (căs.
Brâncoveanu)
 
Simple gold crown.svg Șerban
Cantacuzino
 
Constantin
Cantacuzino
 
Mihai
Cantacuzino
 
  Alții  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Simple gold crown.svg Constantin
Brâncoveanu
 
 
 
 
 
Simple gold crown.svg Ștefan
Cantacuzino
 
 
 
 


În 1683 a luptat împreună cu turcii la asediul Vienei, unde aceștia din urmă au fost înfrânți. Șerban Vodă, ca și domnul Moldovei și principele Transilvaniei, fusese nevoit să însoțească armata turcă cu mica lui oștire. Cronicarii vremii spun că tunurile sale trăgeau cu ghiulele umplute cu paie, ca să nu facă rău creștinilor asediați. Se mai află și astăzi lângă Viena o cruce de piatră ridicată de el pentru creștinii care se aflau atunci în armata turcă.[4]

În anii 1684 – 1688 a realizat un joc diplomatic ingenios, încercând să contracareze tendințele expansioniste ale Habsburgilor în Banat și ale Poloniei în Moldova. Le-a propus turcilor să i se acorde ereditar tronul (prin transformarea țării în raia), totodata realizând contacte și cu Rusia și Veneția.

Se crede că a conceput un plan de atac asupra Constantinopolului pentru a alunga turcii din Europa, iar puterile vestice i-au promis suport moral și material. În mijlocul pregătirilor a murit subit, otrăvit se pare de către boierii cărora le era frică de planurile sale anti-otomane.

La 2 octombrie 1688 a trimis la Viena o solie, pentru închinarea țării la Imperiul habsburgic. Din solie făceau parte fratele său Iordache Cantacuzino (mare spătar), ginerele său Constantin Bălăceanu, nepotul de frate său Șerban Cantacuzino (fiul lui Drăghici) și marele comis Șerban Vlădescu.

Șerban Cantacuzino a murit la 29 octombrie/8 noiembrie 1688.[5] Ar fi fost otrăvit de frații Mihai și Constantin, ajutați de C. Brâncoveanu. Această ipoteză este menționată aluziv și dubitativ la Del Chiaro iar Ion Neculce o consideră zvon, în timp ce cronicarul Radu Popescu o considera fapt sigur.[2]

De o mare importanță a fost activitatea sa în domeniile economic și literar:

Proiectele sale au fost continuate de urmașul desemnat de el la tron, Constantin Brâncoveanu.

Familie și urmași[modificare | modificare sursă]

Din căsătoriile sale cu Elina Leurdeanu și Maria Rustea-Văleanu (fiica negustorului Ghencea Rustea) a avut un fiu și patru fiice și un fiu, printre care:

Istoriografie[modificare | modificare sursă]

În vechea istoriografie românească, reprezentată de Dimitrie Onciul, A.D. Xenopol, Nicolae Bănescu și N. Iorga, Șerban Cantacuzino a fost considerat întemeietorul Academiei domnești de la București. Această teză a fost însă abandonată ulterior, în lumina cercetărilor istorice ale lui Victor Papacostea. Pe lângă faptul că lipsesc documentele care să o confirme, atât Șerban (noiembrie 1686), cât și Constantin stolnicul (1692) se plângeau de lipsa dascălilor greci pentru copiii lor.[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, ediția a IV-a, București, Ed Humanitas, 2002. ISBN 973-50-0242-6
  2. ^ a b c Cernovodeanu, Paul (1995), „Studiu introductiv”, in Cantemir, Dimitrie, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, București: Editura Minerva, p. 34 
  3. ^ Cantemir, Dimitrie (1995), Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, Ediție îngrijită, studiu introductiv, note și comentarii de Paul Cernovodeanu. Transcriere, traducere și indici de Emil Lazea, București: Editura Minerva, p. 3 
  4. ^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925
  5. ^ Rezachevici, Constantin (1989), Constantin Brâncoveanu. Zărnești 1690, București: Editura Militară, p. 33 
  6. ^ Cronț, Gheorghe (1966), „Începuturile Academiei domnești din București”, Materiale de Istorie și Muzeografie IV: 16-17 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Del Chiaro Fiorentino, Anton-Maria (2005), Revoluțiile Valahiei, Traducere din anul 1929 de S. Cris-Cristian, Iași: Editura Tehnopress, pp. 95-101 
  • Stoicescu, Nicolae (1971), Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII, București: Editura enciclopedică română 
  • Cantacuzino, Mihai (1902), Genealogia Cantacuzinilor, publicată și adnotată de N. Iorga, București: Editura Minerva 
  • Zaborovski, Virgil (1925), Politica externă a celor trei principate: Țara Românească, Transilvania, Moldova, de la asediul Vienei (1683) până la moartea lui Șerban Cantacuzino și suirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu, București 
  • Radonič, Iovan (1913-1914), Situația internațională a principatului Țării Românești în vremea lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), Analele Academiei Române. Seria II. Tom XXXVI, pp. 953-972 

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Gheorghe Duca
Domn al Țării Românești
1678 - 1688

Succesor:
Constantin Brâncoveanu