Mănăstirea Horezu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Mănăstirea Horezu | |
 Biserica mănăstirii |
|
| Profilul mănăstirii | |
|---|---|
| Confesiune: | ortodoxă |
| Hram: | Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena |
| Ctitor: | Constantin Brâncoveanu |
| Tip: | mănăstire de maici |
| Datele mănăstirii | |
| Datare: | 8 septembrie 1693 |
| Ţara: | România |
| Localizare: | satul Romanii de jos, oraşul Horezu,judeţul Vâlcea |
| Vieţuitori: | 60 (2000)[1] |
| Website: | Site web |
Mănăstirea Horezu (Mănăstirea Hurezu), cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei româneşti din acel timp, a fost construită între anii 1690 şi 1693, biserica mare a aşezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că "într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie şi am început a zidi mănăstire".
Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaş este documentat şi în crezul său, aşa cum apare el pe pisania care se află deasupra uşii de intrare în biserica mare a mănăstirii: "Nu voi intra în sălaşul case mele, nu voi sui pe aşternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei şi pleoapelor mele dormitoare şi repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului şi sălaş Dumnezeului lui Iocob".
Lucrările de construcţie şi decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. După moartea acestuia în anul 1691 este numit ispravnic Cernica Ştirbei, fost mare armaş.
Definitivarea lucrărilor a avut loc în toamna anului 1697[2], dar biserica mare fusese terminată deja în 1693[3]. Bolţile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692[4], dată după care fură iniţiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: ...septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi şi mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri...[5].
Mănăstirea, cel mai mare ansamblu monastic din România, este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraş Horezu, într-un colţ pitoresc sub munţii Căpăţânii, unde singurătatea şi liniştea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat şi denumirea locului[6]. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut[7]. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale[8].
Meşterii care crează această capodoperă, impulsionaţi de spiritul ctitorului Constantin Brâncoveanu, sunt Istrate lemnarul, Vucaşin Caragea pietrarul şi Manea vătaful zidarilor. Cei care au executat pictura, terminată la 30 septembrie 1694, au fost Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe şi Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu şi familia Cantacuzino.
Lăcaşul este o remarcabilă realizare a artei brâncoveneşti, care se distinge prin originalitate, măestria liniilor şi culorilor.
Iată ce spunea despre execuţia măiastră a pridvorului sfântului lăcaş marele istoric al neamului, Nicolae Iorga: "Frumos pridvor pe stâlpi lucraţi cu o mare bogăţie de podoabe... cu un rând de stâlpi tot aşa meşteşugiţi sculptaţi... flori de piatră în jurul uşii celei mari şi a tuturor ferestrelor". În lucrarea sa "Bizanţ după Bizanţ", Iorga caracteriza mănăstirea cu formele ei renascentiste drept "...continuatoare a civilizaţiei romane, ai cărei moştenitori în Europa de Răsărit sunt românii" [9].
La 25 aprilie 1695 ilustrul ctitor al lăcaşului înzestrează mănăstirea, aşa cum reiese dintr-un hrisov, cu o serie de moşii din Vâlcea, Dolj, Mehedinţi şi Ilfov.
[modifică] Ansamblul monastic
Întreg ansamblul se remarcă prin conceptul unitar. El este structurat pe axa principală est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcaşe de cult, construite în etape diferite şi de ctitori diferiţi.
Ansamblul monastic se compune din:
- Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor şi cărturar Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena.
- Biserica bolniţei, ctitorită de doamna Maria, soţia domnitorului, la 1696.
- Schitul "Sfinţilor Apostoli", ctitorit de stareţul mănăstirii Ioan Arhimandritul la 1698.
- Schitul Sfântului Ştefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului, ctitorit de acesta la 1703.
Incinta principală, pe plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al chiliilor, cu faţada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află reşedinţa domnească, încununată de turnul clopotniţă şi având o impunătoare sală de sfat. Pe latura de vest se află sala trapezei şi, deasupra acesteia, paraclisul.
Mănăstirea Horezu a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
[modifică] Biserica principală
Construită între 1690 şi 1693 pe un plan trilobat, biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeş în sensul unor forme mai elansate şi prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susţinute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renaşterii târzii. Faţadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare şi firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul uşii de intrare este din marmură sculptată, pisania conţine stema Ţării Româneşti şi pe cea a familiei Cantacuzino. Drept constructori ai edificiului sunt menţionaţi Manea, "vătaf al zidarilor", Istrate lemnarul şi Vucaşin Caragea pietrarul.
Biserica adăposteşte un deosebit de valoros ansamblu de pictură murală, executat între anii 1692 şi 1694[10] de meşterii greci Constantinos şi Ioan, precum şi de meşterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim[11]. Pe lângă scenele religioase se află, în pronaos, o galerie de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor şi ale Cantacuzinilor. Ciclul începe cu portretul lui Datco din Brâncoveni, boier care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, cu Basarab al III-lea cel Bătrân şi postelnicul Constantin Cantacuzino, culminând cu tabloul votiv care-i reprezintă pe membrii contemporani ai familiei Brâncoveanu.
Catapeteasma monumentală, din lemn de tei sculptat şi poleit, precum şi candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. În posesia mănăstirii se află şi alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră şi în lemn.
Primul stareţ al mănăstirii, Ioan Arhimandritul, este înmormântat în biserica principală.
Domnitorul Constantin Brâncoveanu ctitorise aşezământul dorind să-şi afle un loc de veci în incinta acestuia. Conform acestei destinaţii biserica adăposteşte şi mormântul domnitorului, nefolosit deoarece Brâncoveanu a fost înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe din Bucureşti.
Biserica a fost reparată şi restaurată în 1827, 1872, 1907-1912 şi 1954-1964.
[modifică] Bolniţa Adormirea Maicii Domnului
O ctitorie a Doamnei Maria din 1696, bolniţa a fost finisată în 1699 şi conţine picturi ale meşterilor români Preda, Nicolae şi Ianache.
[modifică] Schitul Sfinţii Apostoli
Edificiul a fost construit în 1698 şi pictat în 1700 de ierodiaconul Iosif şi de Ion.
[modifică] Schitul Sfântul Ştefan
Picturile schitului au fost executate de Ianache, Istrate şi Hranite.
[modifică] "Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu"
Constantin Brâncoveanu, ca om de o aleasă cultură a epocii sale, distingându-se prin inteligenţă şi mult echilibru politic, reuşeşte să înfiinţeze tipografii şi să tipărească numeroase cărţi. Din acest motiv mănăstirea Hurezi devine un puternic centru cultural al Ţării Româneşti. Aici a înfiinţat domnitorul vestita bibliotecă, rămasă peste veacuri sub denumirea de Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, care mai numără în prezent aproximativ 4000 de volume[12]. Catalogul bibliotecii întocmit la 1791, arată ca aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită şi 46 de manuscrise[13]. De remarcat este că dintre acestea 115 volume erau scrise în limba română. Despre importanţa acestei biblioteci grăieşte inscripţia din 1708, aflată deasupra uşii edificiului: " Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărţilor imbie înţeleaptă îmbelşugare". Această bibliotecă cuprinde importante lucrări ale vremii: Odiseea lui Homer (tipărită la Basel la 1541), Tragediile lui Euripide (tipărite la Basel în 1551), Novellae adăugate de Iustinian I cel Mare Codexului său (tipărite la Paris în 1568), precum şi lucrări ale istoricilor bizantini (Ana Comnena, Laonic Chalcocondil, Ioan Zonaras, Constantin Manasses).
Dragostea de slovă românească a domnului erudit determină chemarea arhimandritului Ioan din Câmpulung, pentru a copia pe la 1700 cunoscuta carte populară "Varlaam şi Ioasaf". Tot acesta va mai scrie "Pomelnicul mănăstirii Hurezi". Pe la 1754 vine la Hurezi învăţatul Rafail. Acesta transcrie "Halima" (1783) şi ne lasă importante însemnări despre Viaţa lui Petru cel Mare şi Istoria Rusiei. Alt cărturar, Dionisie Eclesiarhul, scrie în 1788 "Întrebări şi răspunsuri ale dumnelui Constantin Cantacuzino, fratele răposatului Şerban Voievod Cantacuzino". Dionisie este şi cel care pune în circulaţie o ediţie în trei volume a culegerii O mie şi una de nopţi. Mulţi alţi cărturari au lăsat de asemenea posterităţii lucrări de importanţă covârşitoare pentru cultura română.
[modifică] Galerie de imagini
 Pictură exterioră |
 Pridvor bibliotecă |
 Poarta principală |
 Fântâna |
 Intrare bibliotecă |
[modifică] Note
- ^ Vlasie 2000, p. 276.
- ^ Drăguţ 1971, p. 7 - Vlasie 2000, p. 277.
- ^ Conform cronicii logofătului Radu Greceanu la sărbătoarea sfinţirii a participat, pe lângă ctitor, şi mitropolitul Teodosie. Vezi Radu Greceanu: Viaţa lui Constantin Vodă Brâncoveanu. Cu note şi anexe de Ştefan Grecianu, Bucureşti 1906, p. 27, 56 sq. - Iorga 1907, p. III.
- ^ Nicolae Iorga: Inscripţii din bisericile României vol I, Bucureşti 1905, p. 185 sq. Ca ispravnic este menţionat doar Pârvu Cantacuzino.
- ^ Marinoiu 1981.
- ^ Vezi Iorga 1907, p. I. Conform unui act domnesc de la 1486 aşezarea s-a numit iniţial Hurezii sau Urezii (Arhivele Statului, Hurezi I, 1).
- ^ Iorga ibidem.
- ^ Iorga 1907, p. I sq.
- ^ Marinoiu 1981.
- ^ Data începerii lucrărilor se bazează pe inscripţia care consemna finisarea bolţilor, cea a finisării pe pisania zugrăvită în spatele pisaniei sculptate. Cf. Nicolae Iorga: Inscripţii din bisericile României vol I, Bucureşti 1905, p. 185 sq. - Iorga 1907, p. IV.
- ^ Iorga 1907, p. III sq.
- ^ Vlasie 2000, p. 277.
- ^ Lazăr 2002.
[modifică] Bibliografie
- Reviste de istorie editate de "Muzeul de Istorie Judeţean de Istorie Vâlcea" în anii '80.
- Vasile Drăguţ, Nicolae Săndulescu: Arta brâncovenească, Bucureşti 1971.
- Nicolae Iorga: Hârtii din Arhiva Mănăstirii Hurezului precum şi din a Protopopiei Argeşului şi a altor neamuri găsite in casele proprietăţii din Brîncoveni, Bucureşti 1907 (= Studii şi documente cu privire la istoria românilor XIV) (online).
- Nicolae Iorga: Byzance après Byzance. Continuation de l'"Histoire de la vie Byzantine", Bucureşti 1935 (online).
- Dumitru Lazăr: Forţa iradiantă a cărţii vâlcene, în: Librăria. Anuar al Bibliotecii Judeţene Mureş, Târgu Mureş 2002 (online).
- Costea Marinoiu: Istoria cărţii vâlcene, secolele XVII-XVIII, Craiova 1981.
- Mihai Vlasie: Ghid al aşezărilor monahale din România. Drumuri spre mănăstiri, Bucureşti 52000, p. 276-277.
