Gheorghe Duca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la domnitorul Gheorghe Duca al Moldovei. Pentru alte sensuri, vedeți Gheorghe Duca (dezambiguizare).
Gheorghe Duca
frescă la Mănăstirea Cetăţuia
Nişa din partea sudică a pronaosului Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi, unde se află mormântul lui Gheorghe Duca și a fiicei sale, Maria.
Mărci poştale româneşti de la sfârşitul anului 1941 dedicate Transnistriei. Pe imagine: DUCA VODĂ - DOMNUL MOLDOVEI - HATMAN AL UCRAINEI

Gheorghe Duca (d. 1685) a fost domn al Moldovei de trei ori: septembrie 1665 - mai 1666; noiembrie 1668 - 10 august 1672; noiembrie 1678 - 25 decembrie 1683 și al Munteniei: noiembrie/decembrie 1674 - 29 noiembrie 1678. În 1680, turcii îl numesc hatman al Ucrainei.

De neam grec[necesită citare] și de origine modestă, dar crescut în casa lui Vasile Lupu, vine pe tronul Moldovei pentru prima dată după moartea lui Eustatie Dabija în septembrie 1665, datorită susținerii soacrei sale Dafina Doamna și a Cupăreștilor. Nu a domnit mult, deoarece a fost pârât pe nedrept, din răutate, la turci și în consecință, a fost mazilit. În 1668, după domnia lui Alexandru Iliaș și cu mari cheltuieli, redobândește tronul. De această dată, pornește un șir de dăjdii (dări) care sărăcesc cumplit țara, ceea ce dezlănțuie în octombrie 1671, răscoala lui Mihalcea Hâncu. Răscoala a fost cu greu potolită, în 1672, cu ajutor turco-tătar. În cele din urmă, Duca îl nemulțumește pe sultanul venit în persoană pentru războiul cu polonezii de la Camenița în chestiunea Zaharelelor, fiind aproape să-și piardă chiar viața. Este înlocuit în domnie în 1672 cu Ștefan Petriceicu. După doi ani, prin mijlocirile Cantacuzineștilor din Muntenia, Duca este numit domnitor în 1674, în Țara Românească. La început totul pare să fie pe placul Cantacuzineștilor, însă sunt neglijați din ce în ce mai mult, astfel încât relația dintre ei și domnitor se răcește și fac să fie înlocuit în 1678 cu Șerban Cantacuzino. Duca este mutat în Moldova, unde este numit în domnie pentru a treia oara în noiembrie 1678, în locul lui Antonie Ruset. Se poartă mai bine pentru ceva timp, cu scopul de a înșela aparențele, dar în cele din urmă dă frâu liber pornirilor sale avare, urcă dările, dar născocește și altele noi, cu scopul de a acoperi cheltuielile pentru nunta fiicei sale, dar și pentru a mijloci dobândirea domniei Ucrainei căzăcești, pe care o luaseră de curând turcii. Drept recompensă, turcii îl numesc, în 1680, hatman al Ucrainei, având curțile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, și la Țigănauca, în fața Sorocii. Se încearcă și un complot împotriva lui, dar nu reușește. În aprilie 1683, merge la Viena pentru a-i ajuta pe turci la asediul cetății. În lipsa lui, dar și datorită insuccesului turcilor la Viena, boierii se răscoală la îndemnul lui Ștefan Petriceicu, iar polonezii și cazacii invadează țara. Duca este prins la întoarcere la 25 decembrie 1683 și dus în Polonia unde moare în închisoare în 1685. A fost căsătorit cu Anastasia, fiica Dafinei, soția lui Eustatie Dabija. A ctitorit biserica Cetățuia, în a cărei plan se regăsește structura și elevația monumentului Trei Ierarhi din Iași.