Ion Neculce

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ion Neculce

Ion Neculce.jpg
Naștere 1672
Deces după 1744
Ocupație Cronicar
Naționalitate Flag of Moldavia.svg moldovean
Activitatea literară
Specie literară Cronici istorice
Opere semnificative O samă de cuvinte
Letopisețul Țării Moldovei

Ioan Neculce (n. 1672 – d.cca. 1745) a fost un cronicar moldovean, mare boier care a ocupat diferite funcții importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ioan Neculce s-a născut în anul 1672. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar, și, după ce a stat retras un timp, a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. După ce rușii au pierdut războiul, Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani, până la 1719, după care, întorcându-se în Moldova, a trăit la moșia sa din Boian, ocupând numai o dată, sub Constantin Mavrocordat, funcția de vornic. A murit după 1744, lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune că Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit niciun an întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a întâmplat în anul 1744.[1]

În lucrarea sa „Istoria literaturii române”, istoricul Gheorghe Adamescu spune: „Neculce a fost un militar distins, iar Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri; de aceea când a voit să se întoarcă în țară, cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire, vreo persecuție, ci - precum însuși zice - și-a pus nădejdea în Dumnezeu, care din toate l-a scăpat”.[1]

Opera[modificare | modificare sursă]

Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat. Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil, cronicarul și-a început lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani.[2]

În prefața lucrării, autorul relatează că până la Duca-Vodă el s-a condus de diferite izvoare aflate pe la alții, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea știință, câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea".

Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise...". Aici se cuprind o serie de tradiții relative la diferiți domni și care ulterior au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri, Cupa lui Ștefan de Bolintineanu, Dumbrava roșie de Alecsandri, Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș.a. Aproape toți domnii, despre care vorbește Neculce în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică.[1]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din lucrarea „Istoria literaturii române” de Gheorghe Adamescu, aflată acum în domeniul public.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ion Neculce