Constantin Cantacuzino, stolnicul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecţionat de la Constantin Cantacuzino (stolnic))
Salt la: Navigare, căutare
Dezambiguizare
Acest articol se referă la Stolnicul Constantin Cantacuzino . Pentru alte sensuri vedeţi Constantin Cantacuzino (dezambiguizare).

Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un diplomat, istoric şi geograf din Ţara Românească (n. cca. 1650 - m. 1716). El a fost fiul postelnicului Cantacuzino, grec de origine, şi al Elenei, fiica lui Radu Şerban. Fratele Şerban Cantacuzino, nepotul Constantin Brâncoveanu şi fiul său Ştefan Cantacuzino au fost domni ai Ţării Româneşti.


Cuprins

[modifică] Viaţa şi opera

Stolnicul Cantacuzino a fost un reprezentat de seamă al umanismului în spaţiul cultural român. Prin studiile începute, după uciderea tatălui în 1663, la Adrianopol şi Constantinopol şi desăvârşite începând cu 1667[1] la Padova el devine un excelent cunoscător al culturii italiene, având cunoştinţe temeinice de limbă italiană şi latină, şi al sferei culturii greceşti. S-a păstrat un jurnal al învâţăcelului din timpul studiului la Padova, care îl menţionează pe un instructor de origine albaneză, Caludi[2]. Tânărul a dobândit renumele unui om erudit în Italia, el este menţionat ca învăţat din Louvain (sic!) de către scriitorul Antonio Lupis[3]. Ulterior el a fost consultat cu privire la istoria Ţării Româneşti de către generalul austriac Ferdinand Marsigli (1658-1730, originar din Bologna), care se va remarca printr-o monumentală descriere geografică şi istorică a ţinuturilor cursului mijlociu şi inferior al Dunării[4].

În 1672 Cantacuzino este întemniţat din ordinul lui Grigore I Ghica, cel care dispusese în 1663 uciderea postelnicului Cantacuzino. Fratele său Şerban reuşi să-l aducă la Constantinopol prin relaţiile pe care le avea la Înalta Poartă şi-l învesti odată ajuns domnitor, în 1678, cu dregătorii neînsemnate. Influenţa politică a stolnicului a fost totuşi importantă, fiind exercitată mai ales prin membri ai familiei.

Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane şi a pledat pentru apropierea de Rusia şi Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană. El a contribuit în mod hotărâtor la răstunarea lui Constantin Brâncoveanu, probabil pentru a sprijini pretenţiile la tron ale propriului fiu, Ştefan Cantacuzino[5]. Alături de acesta el este executat în noaptea de 6 spre 7 iunie 1716 la Constantinopol, sub acuzaţia colaborării cu austriecii.

Pe lângă corespondenţa cu renumite personalităţi politice, diplomaţi şi cărturari ca Gherasim Cretanul, Antonio dall'Acqua, Albano Albanese sau Bonvicinius, stolnicul Cantacuzino a lăsat posterităţii caiete de note istorice şi o operă istorică fundamentală, Istoria Ţării Rumâneşti dintru început (1716)[6], care analizează critic un material extrem de bogat, cuprinzând autori antici, bizantini şi occidentali. Lucrarea este redactată la iniţiativa lui Ferdinand Marsigli[7] şi susţine cu multă fervenţă, combătând opiniile contrare, originea romană a poporului român şi continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre teritoriul şi locuitorii acestui stat, despre războaiele daco-romane şi romanizarea Daciei. Cantacuzino subliniază faptul că românii se deosebesc de popoarele vecine prin capacitatea lor de a rezista vitregiilor istoriei, evidentă mai ales în menţinerea structurilor politice proprii. Implicaţiile politice nu i-au lăsat răgaz să-şi definitiveze scrierea, care aplică metode de cercetare caracteristice istoriografiei moderne şi conţine prime elemente de critică a istoriei. Stolnicul este şi autorul unei hărţi a Ţării Româneşti, tipărită în 1700 în limba greacă la Padova şi folosită apoi în 1715 de Anton Maria Del Chiaro în a sa Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, apărută la Veneţia[8], precum şi al prefeţei unui liturghier din 1680, care a circulat în toate ţinuturile locuite de români[9].

Un document valoros pentru cultura română îl constituie catalogul bibliotecii lui Constantin Cantacuzino, care conţine printre altele şi o listă a cărţilor tipărite în principatele române la sfârşitul veacului al XVII-lea[10]. Frumuseţea bibliotecii Mănăstirii Mărgineni (jud. Prahova), întemeiată cu o parte a bibliotecii postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mironeşti, este menţionată deja la Del Chiaro. Se pare însă că puţine cărţi din acel patrimoniu au trecut în posesia stolnicului Cantacuzino. Era vorba mai ales de literatură religioasă, chiar şi de sorginte protestantă[11]. În timpul studiilor tânărul Cantacuzino a întocmit un prim catalog al cărţilor achiziţionate de el însuşi, care au constituit baza bibliotecii sale. Printre acestea se aflau, pe lângă epopeile homerice, opere ale clasicilor greci şi latini, scrierile filozofice şi cosmografice ale lui Aristotel şi comentariile la opera aristotelică de Alexandru din Afrodisia[12]. Ulterior biblioteca a fost îmbogăţită de numeroase lucrări istoriografice, calendare, almanahuri, precum şi de cărţi aduse de oştenii români care participaseră în 1683 la asediul Vienei. De-a lungul vieţii Cantacuzino a colecţionat manuscrisele cărturarlor care trecuseră pe la Mărgineni şi periodice de limbă italiană[13]. Biblioteca a fost destrămată după moartea stolnicului, ajungând parţial în posesia lui Nicolae Mavrocordat. Un catalog al bibliotecii consemnează în anul 1839 263 de titluri de cărţi care erau încă păstrate la Mărgineni[14].

[modifică] Ediţii ale operei

  • 1901 - Operele lui Constantin Cantacuzino, editată de Nicolae Iorga, Bucureşti
  • 1991 - Constantin Cantacuzino stolnicul: Istoria Ţării Româneşti, Bucureşti 1991

[modifică] Note

  1. ^ La Călinescu se specifică anul 1665, dar Suta 2003 menţionează o matricolă de înscriere de la 17 septembrie 1667.
  2. ^ Călinescu 1981, p. 33.
  3. ^ În IL' eroina veneta, ouero la vita di Elena Lucretia Cornara Piscopia, composta da Antonio Lupis, e dal medesimo cons, Veneţia 1689, citată la Călinescu 1981, p. 33.
  4. ^ Vezi opera sa Danubius pannonico-mysicus observationibus geographicis, astronomicis, physicis perlustratus ab Aloysio Ferd. Com. Marsili, 2 vol. Haga / Amsterdam 1726.
  5. ^ Vezi şi relatările despre dorinţa de putere a stolnicului la Călinescu 1981, p. 33. Conform Letopiseţului Bălenilor al lui Radu Popescu deja tatăl cărturarului, postelnicul Constantin, ar fi ameninţat că îl va răsturna prin intrigi pe Grigore Ghica: "(...)să laudă, că el au popit pă Grigorie-vodă, el îl va dăspopi" ([1]). Deosebit de critic faţă de Cantacuzini, cronicarul muntean îl acuză pe Constantin stolnicul nu numai de răsturnarea lui Brâncoveanu, ci şi de otrăvirea fraţilor săi Şerban-Vodă şi Iordache, spătarul, şi-l numeşte în mod repetat "hoţ bătrân". Vezi pasajul despre domnia lui Ştefan Cantacuzino din Istoriile domnilor Ţărîi Rumîneşti la Wikisource [2].
  6. ^ Istoria Ţãrii Rumâneşti a fost publicatã pentru prima oară în 1858 de către George Ioanid, ca operă anonimă. A doua ediţie a fost îngrijită în 1872 de Mihail Kogălniceanu. Nicolae Iorga va atribui lucrarea cu ocazia unei reeditări în 1901 lui Cantacuzino Stolnicul. O nouã ediţie a lui Dan Simonescu (Bucureşti, 1944) este cuprinsã şi în volumul I din Cronicarii munteni, Bucureşti 1961, ediţie îngrijitã de Mihail Gregorian, cu un studiu introductiv de Eugen Stãnescu. Vezi Stahl 2001, nota 11.
  7. ^ Cererea cu întrebările privitoare la Ţara Românească şi corespondenţa în limba italiană dintre cei doi cărturari în Analele Academiei Române, XXI.
  8. ^ Stahl 2001, nota 12. Harta este publicată la: Al. T. Dumitrescu: Contribuţiuni la istoriografia românească veche, în Lui Ion Bianu, Bucureşti 1916-1921. Cartea lui Del Chiaro descrie perioada în care acesta fusese secretarul lui Constantin Brâncoveanu.
  9. ^ Despre răspândirea până în Maramureş a unei versiuni preluate de Şcoala de la Râmnic Al. Duţu: Cultura românã în civilizaţia europeanã modernã, Bucureşti 1978, p. 120 şi 122 - Al. Duţu: Coordonate ale culturii româneşti în secolul XVIII (1700-1812), p. 34, nota 4, Bucureşti 1969.
  10. ^ Despre acest catalog ca mărturie a culturii istorice şi geografice a stolnicului vezi Dima-Drăgan 1967, passim - Iorga 1901 (1961), p. 34.
  11. ^ Suta 2003
  12. ^ Suta 2003. Catalogul din timpul studiilor în străinătate a fost descoperit în 1901 de Nicolae Iorga şi publicat în 1907.
  13. ^ Catalogul integral a fost publicat de Dima-Drăgan, în 1964
  14. ^ Suta 2003

[modifică] Bibliografie

  • Livia Bacîru şi Corneliu Dima-Drăgan (ed.): Biblioteca unui umanist român. C. Cantacuzino-Stolnicul (1640 - 1716), catalog al expoziţiei comemorative în Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România şi Muzeul de Artă Feudală al Academiei Republicii Socialiste România Dim. Minovici, Bucureşti 1966.
  • George Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a, Bucureşti 1981, p. 32-33.
  • Virgil Cândea: Stolnicul între contemporani, Bucureşti 1971.
  • Doina Curticăpeanu: Un mare patriot si umanist român-Constantin Cantacuzino Stolnicul, în: Steaua, XVII (1966), nr.6, p. 88-90.
  • Corneliu Dima-Drăgan: Un catalog necunoscut al bibliotecii Stolnicului Constantin Cantacuzino, în: Revista arhivelor 1964, 7, nr. 2, p, 286-303.
  • Corneliu Dima-Drăgan: Biblioteca unui umanist român. C. Cantacuzino-Stolnicul, Bucureşti : Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă 1967.
  • Nicolae Iorga: Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea: 1688-1821, vol. I, Bucureşti 1901 (1961).
  • Nicolae Iorga: Constantin Stolnicul Cantacuzino în: Revista Fundaþiilor Regale II, nr. 7, iulie 1935.
  • Ilie Minea: Ceva despre Constantin Cantacuzino Stolnicul, în: Cercetări Istorice, VIII-IX. (1932-1933), p. 73-79.
  • Mario Ruffini: Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, trad. din limba ital. de D. D. Panaitescu şi Titus Pârvulescu. Pref. de Virgil Cândea, Bucureşti : Ed. Minerva 1973.
  • Henri H. Stahl: Gânditori şi curente de istorie socială românească, Bucureşti 2001, cap I: Problemele ţărilor româneşti în "Criza Orientală", 3) Gânditorii români din epoca umanismului, b) Constantin Cantacuzino Stolnicul (online).
  • Ioana Alina Suta: Aspecte privind biblioteca umanistă a Stolnicului Constantin Cantacuzino, în: Bibliorev. Revista electronică a Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" Cluj Napoca, Nr. 8 (2003), online
  • Constantin Şerban: Recenzii Mario Ruffini: Biblioteca Stolnicului Constantin Cantacuzino, în: Revue Roumaine d'Histoire, 1974, t. XIII, nr. 2, p. 341-344.


Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Constantin Cantacuzino
Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Cantacuzino,_stolnicul
Unelte personale