Constantin Cantacuzino, postelnicul

Constantin Cantacuzino provenea dintr-un vechi neam bizantin care dăduse și un împarat și ai cărui urmași îl ajutaseră și pe Mihai Viteazul. Era fiul lui Mihai Cantacuzino, care se refugiase în Moldova de răul turcilor, unde se nascuse și el, în primii ani ai secolului al XVII-lea sau putin mai înainte. În anul 1625 a trecut în Țara Românească unde s-a așezat cumpărându-și o moșie și intrând în dregătorii. În perioada 1627-1628 s-a căsătorit cu Domnița Ilina (Elena) , fata pretinsului nepot al lui Neagoe Basarab, domnitorul Radu Șerban și a Elinei Mărgineanca ultima membră a marii familii a boierilor Mărgineni, cu o avere cuprinzând aproape toată Valea Prahovei și a Cricovului Dulce. Domnița s-a născut la Suceava în septembrie sau octombrie 1611, fiind botezată foarte curând de însuși Mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca, învățatul care a creat minunea artistica de la Dragomirna. Foarte curând domnița împreuna cu familia s-a stabilit la Viena unde împăratul le-a pus la dispoziție un domeniu mic și un palat în așteptarea unui moment favorabil pentru readucerea lui Radu Șerban pe tronul Țării Românesti. Se poate presupune - fără nici o baza documentară - că cei doi s-au întâlnit și s-au căsătorit la Viena, unde Constantin Cantacuzino se afla fie cu treburi de negoț, fie cu vreo însărcinare dată de vreun demnitar, fie pur și simplu fugit din cauza unei neînțelegeri cu domnia. Nu știm dacă s-au întors amândoi împreuna în țară cu toate că există indicii pentru aceasta, deoarece, în 1630, se năstea cel de-al doilea fiu, Drăghici, la Mărgineni. Trebuie înteles, de aici, că din toată averea, cel puțin Mărginenii nu fusese confiscată dupa plecarea domnitorului Radu Șerban și astfel tinerii soți au putut găsi adapost aici. Oricum, tânăra “doamna“, Elena Cantacuzino, a fost uimită de frumusețea și de bogația țării părinților ei, a îndragit-o și nu s-a mai despărțit de ea. Restaurarea familiei Elenei și adevărata ascensiune a familiei ei în Țara Românească s-a produs în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654). Noul domnitor s-a bazat pe Constantin Cantacuzino, înca de la începutul domniei sale. L-a ridicat mereu în dregatorii până când a ajuns mare postelnic și un membru influent al Divanului. Poate și la îndemnul marelui postelnic , dar și pentru ca el era un mare admirator al lui Mihai Viteazul și Radu Șerban, sub steagurile cărora luptase, Matei Basarab a organizat acea adevarată “restitutio in integrum” pentru urmașii acestora. Au fost poftiți în țara și aduși cu mare alai, primiți cu cinste de domnitor, doamna Elina bătrâna, fiica ei cea mare, domnița Ancuța, soția si apoi văduva lui Nicolae Pătrascu fiul lui Mihai Viteazul și domnița Ilina (Elena Cantacuzino), oficial, pentru că practic, ea era mai demult aici. La porunca domnitorului Divanul s-a întrunit, a judecat și le-a repus pe toate trei în posesia imensei averi pe care trebuiau s-o moștenească (sate, părți de sate, vii, vaduri de moara, robi țigani etc.).La rândul său, Constantin Cantacuzino, la slujit cu pricepere și cu cinste pe voievod, ajutându-l mult în desfășurarea complicatei sale politici externe. Soarta a făcut ca și soacra și cumnata lui mai mare să moara destul de curând, iar imensa avere revenindu-i Elenei Cantacuzino. Astfel, Constantin Cantacuzino a devenit cel mai bogat om din țară. El a înțeles bine acest lucru, ca și calitățile soției sale și, fapt neobișnuit în epoca, i-a lasat pe mână grijile gospodăriei și i-a permis chiar să se implice mult în educarea copiilor. Butca doamnei Ilina cu patru “telegari” albi era deseori vazută pe drumurile și sleaurile țării, fie spre moșiile de pe Valea Cricovului Dulce, ori spre cele de pe Valea Prahovei, ori spre cele de câmpie (Curcubeul Doamnei, Gherghita, Draganesti, Adancata, Jilavele), ori spre cele de dincolo de București, la Coiani și Jiu împrejur. Doamna mergea să vadă dacă rumânii ei nu sunt prea asupriți, dar și dacă muncesc cum trebuie, dacă nu se lasa prada lenei și beției. Iși controla vatafii de la fiecare moșie, le încerca harnicia, priceperea și cinstea. La 19 aprilie 1654, bătrânețea și o rană căpătată la Finta, îl răpun pe domnitorul Matei Basarab. Marele postelnic Constantin Cantacuzino se retrage din dregatorii stand mai toată vremea impreuna cu soția lui, gospodărind amandoi casele și vastele lor domenii, pe care le mareau necontenit. Se bucurau din plin și de copiii lor. Drăghici, cel mare era înțelept, cuminte, harnic, plin de omenie. Intrase in dregatorii de tanar ca spatar, apoi luase locul tatălui sau ca postelnic. I se încredințasera sarcini de taină și de răspundere în țară și peste hotare și le îndeplinise cu cinste. Se casătorise și primise de la tatal sau moșia Magureni, unde a început să construiasca un palat ca acela de la Filipesti, ba chiar mai mandru. Draghici a murit înainte de a-l termina, acest lucru facandu-l fiul sau Probu (Parvu). Mai multe griji și necazuri le-a facut al doilea fiu, Serban. Era destept și destul de învatat pentru vremea aceea, dar ii placeau mai mult calaria și razboiul spre care era și foarte înzestrat. A intrat, deci, la spatărie, ajungand pana la urma mare spatar. Era, însă, foarte ambitios, greu de strunit, iute la manie, lacom la avere și la putere. El ceruse și obtinuse de la parintii săi un loc de asezare mai departat de palatul parintesc. Era marea moșie de la Draganestii de Prahova, unde și-a ridicat și el un conac maret. Cel de-al treilea băiat, Constantin, nu s-a grăbit să intre în dregătorii sau să se casătoreasca, dorind să învetțe și să călătorească mult. Doamna Elena l-a sprijinit pe lângă soțul ei, i-au umplut chimirul cu galbeni și l-au lăsat să mearga la cea mai veche universitate din Europa, la Padova. A fost primul valah “spudeu” (student) la o universitate și s-a întors de-acolo doldora de carte și de idei, cunoscător al mai multor limbi străine. La dregătorii nu s-a îmbulzit foarte tare, a ajuns mare stolnic, era în divanul țării și s-a mulțumit cu atât. Dar cuvântul și sfatul lui aveau mare trecere pe langa domnitor și, uneori, era pus să împlinească treburi de mare taină, în țară sau peste hotare. El a voit să rămană aproape de părinți și a primit, dupa ce s-a însurat, casa și moșia de la Mărgineni, unde a făcut cea dintâi bibliotecă românească pe care mama lui o cerceta cu mare încântare. La îndemnurile mamei sale, Constantin a devenit și dascălul de învățătură mai înaltă al celor doi frați mai mici. Dupa ridicarea antiotomană a celor trei domnitori din Tările Române și alungarea lui Mihnea al III-lea de pe tron, Poarta, furioasă, a hotărât să transforme Valahia într-un pașalâc turcesc. Nenumărați boieri și clerici mari au venit la marele postelnic să-l roage să întreprindă ceva pentru a scăpa țara de o așa nenorocită soartă. Și, într-adevar, el se implică, îndemnat și de doamna Elena, cheltuiește bani mulți, pune în funcțiune relațiile sale de la Stambul și reușește să înlăture soarta grea care se pregătea țării. Poarta renunță la a mai transforma Valahia în pașalâc, ba mai mult, îl numește pe tron pe Gheorghe Ghica, cel recomandat de el. Gheorghe Ghica, urcat pe tron (1659), îi mulțumește și-l asigura de recunoștința lui, iar fiul și urmașul lui (1660-1664), Grigore Ghica, îi declară că îl va socoti ca un părinte al său.