Matei Basarab
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Matei Basarab, ( 1580, Brâncoveni - † 19 aprilie 1654), a fost domnitor al Ţării Româneşti între 1632 şi 1654.
| Matei Basarab | ||
|---|---|---|
| Domnitor al Ţării Româneşti | ||
|
||
| Matei Basarab | ||
| Domnie | 1632 - 1654 | |
| Născut | 1580 | |
| Brâncoveni | ||
| Decedat | 19 aprilie 1654 | |
| Predecesor | Radu Iliaş | |
| Succesor | Constantin Şerban Basarab | |
| Căsătorit cu | Elena | |
| Tată | Danciul din Brâncoveni | |
| Mamă | Stanca | |
Cuprins |
[modifică] Origine
Prin bunicul său, Vâslan din Caracal, Matei Basarab descindea din puternica familie a Craioveştilor. Această origine i-a justificat, de altfel, adoptarea numelui de "Basarab" imediat după urcarea pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab şi deci urmaşul acestuia. Era fiul lui "Danciul din Brâncoveni" (judeţul Olt), fost mare vornic, în timpul domniilor lui Ştefan Surdul (1591 - 1592) şi Alexandru al III-lea cel Rău (1592 - 1593) şi oştean al lui Mihai Viteazul căzut în bătalia de la Şelimbăr şi înmormântat la Alba Iulia. Mama lui a fost jupâneasa Stanca tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost, la rândul lui, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detaşamentelor oamenilor liberi şi breslaşilor din Craiova.
[modifică] Începutul domniei
Încă din timpul domniei lui Leon Tomşa a încercat să ia tronul cu ajutorul lui Rakoczy I al Transilvaniei (1630). Agitaţia din ţară a crescut şi mai mult sub următorul domnitor Radu Iliaş (1632), până ce Poarta, luând în considerare şi darurile făcute personal de Matei, îi încredinţează tronul cu toată împotrivirea intrigilor greceşti manevrate mai ales de bogătaşul Celebi Curt (martie 1633). Menţine pacea cu Turcia, încheie pact de alianţă şi prietenie cu Gheorghe Rákóczi I (1635), precum şi cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia şi Veneţia (1636, 1637, 1639).
[modifică] Relaţiile cu Vasile Lupu
Singurul care i-a făcut probleme pe tot timpul domniei a fost Vasile Lupu, domnitorul Moldovei. Acesta a vrut să-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi, pâri şi atacuri. Corupând pe câţiva înalţi dregători turci, profitând de încurcăturile externe ale Porţii, Lupu, a băgat mereu intrigi pe seama relaţiilor diplomatice ale lui Matei, şi izbuteşte să obţină destituirea acestuia. Însă, înţeleptul Matei, pe deoparte demască totul demnitarilor otomani care îi pedepsesc chiar cu moartea pe dregătorii corupţi de Lupu, iar pe de altă parte respinge vitejeşte atacurile intrigantului vecin la Focşani (noiembrie 1637) şi la Ojogeni pe Prahova (decembrie 1639). Lupu, pierzându-l pe fiul său Ioan, căruia voia să-i lase domnia Moldovei, şi intenţionând ca el să o ia pe cea a Munteniei, şi văzând că instrumentele sale de intrigă nu mai au efect, se împacă cu Matei, prin mitropolitul său Varlaam (1644). În semn de pace, fiecare voievod zideşte câte o mănăstire în ţara celuilalt (Stela în Târgovişte şi Soveja în Putna). Împăcarea însă nu ţinut mult. Lupu găseşte motiv să se supere din nou pe Matei (1650) şi-l ameninţă că-l atacă în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Bătrânul Basarab, în alianţă cu Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ştefan care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Lupu izbuteşte cu ginerele său Timuş să-l respingă pe Gheorghe Ştefan în Muntenia şi se năpusteşte asupra lui Basarab, însă la Finta, pe Ialomiţa e bătut cumplit (mai 1653) şi alungat pentru totdeauna de pe tronul Moldovei.
[modifică] Sfârşitul domniei
Matei Basarab nu se bucură multă vreme de linişte deplină. Bătrâneţea şi o rană căpătată la Finta, o răscoală a seimenilor (lefegii străini) şi dorobanţilor, îi grăbesc sfârşitul. A fost înmormântat la Târgovişte, de unde a fost mutat în 1658 la Arnota de patriarhul Macarie şi de secretarul acestuia Paul de Alep.
[modifică] Dezvoltarea ţării în timpul lui Matei Basarab
Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei şcoli artistice, fără de care "explozia" brâncovenească nu ar fi fost posibilă. A fost un adevarat "Mecena",un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiţiei ortodoxe. Toate aceste însuşiri ale sale, vor contribui la consacrarea suveranului ca cel mai mare ctitor ortodox al poporului român, un adevarat patron al bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de biserici la care se adaugă refacerea multor altora, atât în ţara, unde l-a depăşit cu mult chiar si pe Ştefan cel Mare, cât şi la Muntele Athos şi la sud de Dunăre, la Vidin şi Sistov. Mitropolia Ţării Româneşti beneficiază de danii de sate şi imunităţi fiscale si de sprijinul domniei pentru refacerea bisericilor.În 1645 Matei Basarab a plătit taxele pentru întreg muntele Athos.
Matei Basarab a fost cel care şi-a adus aportul major în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viaţa oficială, religioasă şi civilă. El a introdus prima legislaţie scrisă: "Pravila mică" (tipărită la mănăstirea Govora, 1640), care a fost tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum şi "Îndreptarea legii" (Târgovişte, 1652).
Organizarea armatei a beneficiat de o atenţie specială din partea voievodului, efectivele ajungând la 40.000 de ostaşi. Totodată, Matei Basarab dispune construirea unor noi fortificaţii. De remarcat rămân şi cele 3 războaie câştigate împotriva domnului Moldovei, Vasile Lupu, care se încăpăţâna să revenidice tronul lui Matei Basarab.
Tot Matei Basarab (1632-1654) a fost iniţiatorul şi comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Ţările Române, Polonia şi Rusia. Cel care a fundamentat ideologic doctrina poporului român a fost savantul domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1693, 1710-1711), membru al Academiei din Berlin. Liga antiotomană a eşuat în cele din urmă în urma lipsei de coordonare.
Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epocă de fervoare religioasă şi dezvoltare culturală aşa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale şi boiereşti.
[modifică] Surse
- "Enciclopedia Cugetarea" 1940, de Lucian Predescu
- Revista "Magazin istoric" nr.8/ august/1977
| Predecesor: Radu Iliaş |
Domnitor al Ţării Româneşti 1632 - 1654 |
Succesor: Constantin Şerban Basarab |
