Antim Ivireanul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Antim Ivireanul
Sf. Ierarh Antim Ivireanul
Stema mitropolitului Antim
Mitropolie Mitropolia Ungrovlahiei
Înscăunare 28 ianuarie 1708
Retragere septembrie 1716
Data nașterii cca. 1650
Iviria, Georgia
Data decesului septembrie - octombrie 1716
Rumelia
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Antim Ivireanul (în georgiană: ანთიმოზ ივერიელი; n. circa 1650, Iviria — d. 1716, asasinat în Rumelia) a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), ucis cândva în intervalul septembrieoctombrie 1716 de către ostași turci.

Luat de tânăr în robie de turci și dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit ieromonah.

Sosirea în Țara Românească[modificare | modificare sursă]

Prin 1689 - 1690 este adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți.

Tipografia domnească, București[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea Snagov[modificare | modificare sursă]

După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărți (7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), între care se pot menționa:

  • Antologhionul (1697),
    • Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699),
    • Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, grecește),
    • Liturghierul greco-arab (1701, una dintre primele cărți tipărite cu caractere arabe din lume),
    • Evanghelia (1697),
    • Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698),
    • Carte sau lumină (1699),
    • Învățături creștinești (1700),
    • Floarea darurilor (1701), toate în românește

București, 1701 - 1705[modificare | modificare sursă]

Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți (11 grecești, 2 românesti, una slavo-română, una greco-arabă), între care:

    • Ceaslovul greco-arab (1702) și
    • Noul Testament (1703), prima ediție a acestuia în Țara Românească.

Mănăstirea Govora, Vâlcea[modificare | modificare sursă]

Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirea Govora, tipărește alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române, 3 grecești):

    • Tomul bucuriei, (1705, grecește),
    • Liturghierul și
    • Evhologhionul (1706, într-un singur volum, ambele reprezentând primele ediții românești al acestora în Muntenia,
    • Învățătura pe scurt pentru taina pocăinței (1705, românește, lucrare originală).

Mitropolit al Ungrovlahiei[modificare | modificare sursă]

La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcție pe 22 februarie al aceluiași an. În această calitate, înființează ca și la Râmnicu Vâlcea o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (5 grecești, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 românești), între care se remarcă cele românești:

    • Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (1710),
    • Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieștecarele din preoți și din diaconi deplin și cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale,
    • Psaltirea (1710),
    • Octoihul (1712),
    • Liturghierul (1713),
    • Evhologhionul (1713),
    • Catavasierul (1714);

București[modificare | modificare sursă]

În 1715 tipografia a fost mutată la București, unde a mai imprimat alte două cărți grecești. Prin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolitul Kiev-ului, cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbi romane literare.

Rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române[modificare | modificare sursă]

Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română[modificare | modificare sursă]

Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși, coordonate sau patronate, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbă. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.

Întemeietor de tipografii în limbile arabă și georgiană[modificare | modificare sursă]

Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit și alte popoare ortodoxe, imprimând cărți pentru slavi, greci și arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este și autorul unei remarcabile opere tipografice multi-script, Liturghierul greco-arab din 1701, care a fost una dintre primele cărți tipărite cu litere mobile din lume având caractere arabe. În anul 1706, aceeași instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.

In 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă și un Chiriacodromion. Pe același Mihail Ștefan, l-a trimis în țara sa de origine, Georgia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene din țara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană.

Scriitor, autor de lucrări bisericești[modificare | modificare sursă]

Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el și câteva manuscrise:

  • Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor ... , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schițe și 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament (Târgoviște, 1709, manuscrisul original se găsește la Kiev, iar în România există o copie realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea).
  • Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale).

Analiza cărților originale publicate, dar și a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci și una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așază, fără nicio îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.

Ctitor de lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

Este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toți Sfinții" din București – numită azi Mânăstirea Antim - (1713 - 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat "Învățături pentru așezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinților, capete 32", în vederea organizării unei impresionante opere de asistență socială.

Caterisirea și martiriul său; canonizarea sa în 1992[modificare | modificare sursă]

Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe și a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale fățiș antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci și trupul aruncat undeva în râul Marița sau în Tungea, dincolo de Adrianopol. Câțiva ani mai târziu, Patriarhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă caterisire și a fost reabilitat.

A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

Opere[modificare | modificare sursă]

  • Antim Ivireanu, Opere, ediție critică și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, București, Editura Minerva, 1972

Monografii[modificare | modificare sursă]

  • Arhim. Sofian Boghiu, Sfântul Antim Ivireanul și Mânăstirea Tuturor Sfinților, Editura Bizantină, București, 2005, 172 pagini, format album (Reproduce pentru prima dată integral și în polichromie manuscrisul Mitropolitului Antim Chipurile Vechiului și Noului Testament, aflat la Kiev)
  • Emile Picot, Notice biographique et bibliographique sur l'imprimeur Anthime d'Ivir, metropolitaine de Valachie, în Nouveaux Melanges Orientaux ..., Paris, 1886, paginile 513-560;
  • Ștefan Dinulescu, Viața și activitatea mitropolitului Tării Românești Antim Ivireanul, Cernăuți, 1986, 100 de pagini (extras din "Candela");
  • Nicolae Dobrescu, Viața și faptele lui Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei, București, 1910, 119 pagini;
  • Gabriel Popescu, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc și propovăduitor al Evangheliei, în ST, an. XX, 1969, nr. 1 - 2, p. 5 - 97 (și extras);
  • Fanny Djindjihașvili, Antim Ivireanul, cărturar umanist, Iași, 1982, 132 de pagini

Studii[modificare | modificare sursă]

  • Damian P. Bogdan, Viața lui Antim Ivireanul, în BOR, anul LXXIV, 1956, nr. 8 - 9; alte studii în același număr al revistei;
  • Preot Niculae Șerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, paginile 690-760;
  • Victor Brătulescu, Antim Ivireanul miniaturist și sculptor, paginile 766-774;
  • Preot Profesor Alexandru I. Ciurea, Antim Ivireanul predicator și orator, paginile 775-817;
  • Preot Profesor loan Rămureanu, Antim Ivireanul Iuptător pentru Ortodoxie, paginile 831-853;
  • Profesor Teodor M. Popescu, Antim Ivireanul, apostol și mucenic al dreptei credințe, paginile 853-863;
  • Ioan Nanu, Un monument istoric și de artă religioasă, ctitoria lui Antim, în BOR, anul LXXXIX, 1961, nr. 3 - 4, paginile 223 -318;
  • Preot Profesor D. Belu, Predicile Iui Antim Ivireanul, în MA, anul VIII, 1963, nr. 1-3, paginile 188-212;
  • Aurelian Sacerdoțeanu, Antim Ivireanul arhivist, bibliotecar și topograf, în Glasul Bisericii, anul XXII, 1963, nr. 9- 10, paginile 862-990 și anul XXIII, 1964, nr. 3-4, paginile 223-244;
  • Mario Ruffini, II metropolita Valacco Antim Ivireanul, în Oikumenikon, 1966, volumul III, paginile 357-398;
  • Gabriel Ștrempel, Un cronograf ilustrat atribuit mitropolitului Antim Ivireanul, în Românoslavica, anul XIII, 1966, paginile 309-353;
  • Dan Simonescu, Antim Ivireanul scriitorul, în Analele Academiei R.S.R., 1966, paginile 663-675;
  • Stelian Izvoranu, Antim Ivireanul sfătuitor și îndrumător pentru preoți și duhovnici, în BOR, anul LXXXIV, 1966, nr. 9 - 10, paginile 971-981 (alte studii tot acolo);
  • Preot Niculae Șerbănescu, Mitropolitul Antim Ivireanul, în MO, anul XVIII, 1966, numărul 910, paginile 771-911 (alte studii tot acolo);
  • Preot Profesor Teodor Bodogae, Personalitatea mitropolitului Antim Ivireanul, în MB, anul XVI, 1966, numerele 7 - 9, paginile 467-482;
  • Mircea Păcurariu, Importanța mitropolitului Antim Ivireanul pentru Biserica și cultura românească, în MB, anul XVI, 1966, numerele 7 - 9, paginile 493-515 (alte studii în același număr);
  • Preot Profesor Sofron Vlad, Mitropolitul Antim Ivireanul, în MA, anul XI, 1967, numerele 1 - 3, paginile 43-81;
  • Profesor Iorgu Ivan, Nulitatea actului de caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, în în MA, anul XI, 1967, numerele 1 - 3, paginile 147-179;
  • Alte studii se găsesc în
    • Glasul Bisericii, anul XXV, 1966, numerele 9 - 10, paginile 831-844;
    • MO, anul XXVII, 1975, numerele 11 - 12, paginile 856-872;
    • MMS, anul LIl, 1976, numerele 5 - 6, paginile 360-382;

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Antim Ivireanul
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Antim Ivireanul


Predecesor:
Teodosie
(a doua oară)
Episcop al Râmnicului (1705 - 1708)
Mitropolit al Ungrovlahiei
(Canonizat de Biserica Ortodoxă Română)

1708 - 1716

Succesor:
Mitrofan al II-lea