Râul Bîc

Râul Bâc
( Cotovțea (până în sec.XV-XVI) )
Râul Bâc
Date geografice
Zonă de izvorâre	Temeleuți
Emisar	Nistru
Punct de vărsare	Gura Bâcului
Date hidrologice
Bazin de recepție	2150 km²
Lungimea cursului de apă	155 km
Debit mediu	1 m³/s
Debit maxim înregistrat	220 m³/s
Date generale
Raioane traversate	Călărași, Strășeni, municipiul Chișinău, Anenii Noi
Localizare	Republica Moldova
Afluenți de dreapta	Ișnovăț
Principalele localități traversate	Călărași, Bucovăț, Strășeni, Vatra, Chișinău
Principalele baraje	Lacul Sireți-Ghidighici

Bîcul (sau Bâc) este un râu în partea centrală a Republicii Moldova, afluent de dreapta al râului Nistru. Pe malul Bîcului se află capitala Republicii Moldova, orașul Chișinău, precum și orașele Călărași, Strășeni, Bucovăț și Vatra. Debitul mediu anual de apă al râului este de 1 m³/sec iar lungimea de 155 km. Este un râu foarte poluat.

Legenda Bîcului

Potrivit legendei, cu mult timp în urmă, pe pământ, alături de oameni, trăiau uriașii. De la o vreme însă, uriașii au început să dispară. În schimb oamenii deveneau din ce în ce mai mulți. Într-o zi, o fată de uriaș, care încă nu știa de existența oamenilor, a văzut un om mânând o căruță trasă de doi boi. Fata a mers la părinți să-i întrebe despre creatura ciudată. Aceștia i-au povestit despre oameni și despre faptul că în curând uriașii vor dispărea cu totul, iar oamenii vor pune stăpânire pe întreg pământul.

Râul Bîc. Imagine din 1889

Plină de ură, fata de uriaș a hotărât sa-l găsească pe omul în căruță pe care-l văzuse mai devreme și să-l omoare. Dupa lungi căutări fără rezultat, fata de uriaș a început să plângă. Lacrimile fetei au inundat teritorii mari, ajungându-l din urmă pe omul în căruță, înecându-i un bou. Se spune că prima lacrimă pe care a vărsat-o fata de uriaș s-a transformat în izvor, care apoi a crescut în râu. Iar râul a fost numit Bîc, deoarece așa numeau boul neamurile vecine. De atunci curge râul Bîc, trăgându-și numele de la acel bou înecat în lacrimile uriașei.

Cheile Bîcului

În preajma orașului Vatra, râul Bîc curge printr-un defileu stâncos denumit Cheile Bîcului.

Zona respectivă a suscitat interesul multor cercetători. Astfel, Zamfir C. Arbore, în Basarabia în secolul al XIX-lea scrie:

„ Cel mai vechi monument istoric, cea mai antică rămășiță istorică, al cărei nume s-a mai păstrat pe aici pe colea până în zilele noastre dincolo de Prut, sunt incontestabil Cheile Bîcului.”

—Zamfir C. Arbore, Basarabia în secolul al XIX-lea''

Pe de altă parte, B.P. Hasdeu, în Magnum Etymologicum Romaniae, spune:

„Nu prin nume Bîcul are o importanță, ci printr-un monument dintr-o epocă imemorabilă, cu multe secole mai veche decât prima apariție a slavilor pe țărmurile Dunării. Acel monument se cheamă în popor Cheile Bîcului.”

—B.P. Hasdeu, Magnum Etymologicum Romaniae, t.III, fasc. 3-a

În aceeași lucrare, Hasdeu emite ipoteza, susținută și de alți cercetători, că pietrele din Cheile Bîcului nu sunt o curiozitate a naturii, fiind mai degrabă amplasate de oameni. Hasdeu dă pietrelor o vechime de 2000 de ani, susținând ca acestea au fost așezate de bastarni, cu 200 de ani înaintea erei noastre. Conform lui Hasdeu, inițial pietrele secționau Basarabia pe orizontală, formând un zid de apărare, acesta străbătând codrii și ajungând până la Prut. De-a lungul timpului, însă, oamenii au folosit pietrele în gospodarie, astfel încât în prezent din zidul străvechi s-a păstrat doar zona Cheilor Bîcului.

Dimitrie Cantemir amintește și el de Cheile Bîcului în Descrierea Moldovei, spunând că șirul pietrelor se întinde peste Nistru până în Crimeea. Cantemir face referire și la legenda acestor pietre.

Legenda Cheilor Bîcului

Legenda spune că într-o noapte dracii s-au gândit să bareze apa Bîcului cu bolovani, pentru ca râul să se reverse și să înece oamenii care locuiau în satele din împrejurime. Toată noaptea necurații au adus pietroaie la râu, dar când erau pe cale să-și termine treaba, cocoșii din satul din apropiere, dându-și seama de intenția dracilor, au cântat mult mai devreme de răsăritul soarelui. Dracii, speriați că-i apucă dimineața, au fugit, fără a se mai întoarce altă dată.

„Nu departe de aci se vede un șir de pietre foarte mari, așezate în linie dreaptă, ca și cum ar fi puse într-adins de mână de om. [...] În limba țării se cheamă Cheile Bîcului și prostimea crede ca este o lucrare a celor necurați, care i-ar fi conjurat să astupe apa Bîcului.”

—Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei''