Tun

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la arma de artileri tun. Pentru alte sensuri vedeţi Tun (dezambiguizare).

Tunul face parte din cadrul artilerie aici aparţine un armament cu un calibru mare, cu ţevi de lungimi diferite pentru a stabiliza traiectoria proiectilului.

[modifică] Istoric

Descoperirea prafului de puşcă este motivul pentru descoperirea şi perfecţionarea tunului. Chinezii din dinastia Song (960 - 1279) au folosit după izvoarele istorice ţevi de bambus, care erau umplute cu praf de puşcă pentru a exploda, cu acestea nu se putea trage, fiind numite lănci de foc.
In dinastia Yuan (1271 - 1368) o dinastie mongolă, pentru prima oară s-au folosit ţevi metalice cu un diametru maxim de 2,8 cm, şi cu 34 cm lungime, care erau umplute cu praf de puşcă, proiectilele erau săgeţi, vergele sau schije de metal, precum şi substanţe otrăvitoare. Dovada arheologică cea mai veche care atestă acest lucru provine din Manciuria 1288, aceste maşini de aruncat săgeţi au fost perfecţionate în aruncătoare de flăcări şi de rachete.
Arma aceasta ajunge în Europa prin negustorii arabi, astfel de arme sunt amintite de călugării franciscani Wilhelm von Rubruk şi Roger Bacon în 1256.

Canon de 75 mle 1897

In Europa armele de foc apar în prima jumătate a secolului al XIV -lea, în Itallia 1326, Florenţa este menţionat (pilas seu palloctas ferreas et canones de metallo) un proiectil din fier sau metal mai târziu aceste arme apar în Germania de sud, perfecţioanarea armei s-a datorat faptului că europenii voiau să folosească proiectile mai grele ca săgeţile.
Astfel apar mai târziu tunurile turnate din bronz, sau fier, de mare folos fiind experienţa turnătorilor de clopote bisericeşti prin secolul XVI în timpul împăratului Maximilian I, apar dificultăţi provocate de supraîncălzirea tunurilor şi a timpul îndelungat de răcire precum şi crăparea sau fisurarea lor, acum se obsearvă superioritatea bronzului.
In aprilie 1629 reuşeşte turnătoria regală din Stockholm să fabrice un tun de numai 123 kg uşor de manevrat, această greutate fiind redusă ulterior la 116 kg.
Din mijlocul secolului XIX când preţul oţelului scade vor fi produse primele tunuri cu tragere rapidă, aici poate fi amintită firma lui Alfred Krupp din Prusia care reuşeşte să revoluţioneze industria de fabricare a armamentului, începându-se să se tragă şi cu granate.
La sfârşitul secolului XIX prezintă Franţa Canon de 75 mle 1897 un tun veritabil cu tragere rapidă, o caracteristică a tunului fiind lungimea spaţiului de recul.
Această perfecţionare a armamementului în Europa a permis mai târziu anexarea sau ocuparea de teritorii aparţinând altor popoare din afara continentului european.

[modifică] galerie de imagini

Tragerea cu tunul pe insula Malta (muniţie 500g)	Tunuri din sec. XVIII în faţa Domului Invalizilor Paris	Tragerea cu un tun de 18-Pfunzi de pe bordul unei corăbii franceze 1811, de Louis-Philippe Crépin	Kartaune "Greif" de pe fortăreaţa Ehrenbreitstein, turnat în 1524, a fost cel mai mare tun din Europa, cântărea 200 Zentner avea proiectile de 188 Pfund cu o cantitate de praf de puşcă 94 Pfund
Fortăreaţa Königstein, Sachsen: Kartaune pe (afet)	Puşca ţarului cel mai mare tun cu ghiulele de piatră, probabil n-a fost folosit niciodată era numai cu scop reprezentativ