Vasile Lupu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Vasile Lupu, domn al Moldovei. Pentru un om politic, vedeți Vasile Lupu (deputat).
Vasile Lupu
Domn al Moldovei
Vasile Lupu.png
Vasile Vodă Lupu, poreclit „Albanezul” sau „Grecul”
Domnie august 1634 - 13 aprilie 1653 (prima domnie)
8 mai 1653 - 16 iulie 1653 (a doua domnie)
Nume complet la origine - Lupu Coci
Născut circa 1595
Arbănaș lângă Tirana, Albania, sau Poroișce, lângă Razgrad, Bulgaria
Decedat 1661
Constantinopol
Predecesor Moise Movilă
Gheorghe Ștefan
Succesor Gheorghe Ștefan
Gheorghe Ștefan
Căsătorit cu Tudosca Bucioc
Ecaterina Cercheza
Moștenitor Ștefăniță Lupu
Urmași 1. Ioan
o fiică având numele necunoscut
Maria
Ruxandra
2. Ștefăniță Lupu
Ioan
Alexandru
Tată Nicolae Coci Vel Aga, de origine albanez sau aromân
Mamă Irina

Vasile Lupu (n. 1595 - d. 1661) a fost un domn al Moldovei în aprilie 1634 - 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 - 16 iulie 1653.[1]

Origine[modificare | modificare sursă]

Vasile Lupu era de origine din Albania, dar cu educație moldovenească, mama lui fiind, se pare, româncă. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Munteniei, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară, dar în timpul domniei tot grecii i-au fost cei mai buni prieteni.

Era bogat, ambițios, mândru, chiar numele de Vasile și l-a dat după împărații din Bizanț. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie linistită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu voia sa plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Kurt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars și jefuit până la Râmnic. Matei, ajutat și de oștile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.

În unele reprezentări contemporane, Vasile Lupu apare purtând pe cap cuca turcească, iar în altele, o coroană imperială de inspirație bizantină, timbrată cu capul de bour și cu acvila bicefală, reprezentări sugestive pentru cele două componente ale politicii sale: supus al Porții și protector al ortodoxiei.[2]

Relațiile cu celelalte țări române[modificare | modificare sursă]

În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuși, avem de la Vasile Lupu un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859.

Cu mitropolitul Iorest din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând și pe ajutorul sultanului, însă nu i-a reușit. Într-o scrisoare adresată Porții otomane, scria între altele că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români.

Dupa moartea fiului său Ioan, a urmat o perioadă în care a stat mai liniștit. În 1644 chiar se împacă cu principii din Muntenia și Transilvania. În amintirea acestei înțelegeri, Vasile ridică biserica Stelea la Târgoviște, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai târziu una a cazacilor conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, după care Lupu a trebuit să dea în căsătorie fiului acestuia Timuș, pe fata sa cea mai mică, Ruxandra.[3] Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după nobilul lituanian Janusz Radziwiłł, în 1645.

Pleacă în exil la tătarii din Crimeea, apoi la Istanbul, unde va trăi până la sfârșitul vieții (1661). Ulterior, osemintele îi sunt aduse la Biserica Trei Ierarhi din Iași. A rămas în istorie nu prin inițiativele sale de politică externă, desfășurate în umbra Porții, ci prin preluarea funcției imperiale bizantine de protector al lumii ortodoxe și prin fecunda sa activitate de ctitor. Contemporanii l-au perceput ca pe un grec (vorbea cu accent grecesc) și ca pe un om al turcilor: „oricât s-ar și jura, dar are credință turcească” (Ion Movilă, 1633).[2]

Sfârșitul domniei[modificare | modificare sursă]

Vasile Lupu

Gheorghe Rakoczy al II-lea dorind tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe cel al Moldovei și îl găsi în boierul Gheorghe Ștefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutor de la Ioan Kemeny, din partea lui Rakoczy, și de la Diicul Spatarul, din partea lui Matei Basarab. Vasile fuge peste Nistru la Camenița dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și iese învingător la Popricani Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Ștefan și în Muntenia, cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins în Bătălia de la Finta din 17 mai și pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.

Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.

Activitate culturală și religioasă[modificare | modificare sursă]

Emisiune poştală cu Vasile Lupu

A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” (Academia Vasiliană) de la Iași, pe lângă care a înființat o școală și o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericești. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărți bisericești („Carte românească de învățătura duminicelor de peste an” - Iași 1643 ; „Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” - Suceava 1645), dar și o carte de legi, „Pravilele împărătești”. În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică și stat. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învățătură” („Cazania”) a mitropolitului Varlaam, se adresa către „toată seminția românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă", arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să "dăruim și noi acest dar limbii românești, carte pre limba românească”. Prin prestigiul său personal pe plan intern și prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influența lui în răsărit era așa de mare încît după dorința lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, și Ierusalim, pe care îi susținea cu banii săi. Intervenția lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925
  2. ^ a b Vasile Lupu Biografie, Poze, Imagini, Videoclipuri, Filmulețe - FamousWho.ro”. FamousWho.ro. http://biografii.famouswhy.ro/vasile_lupu/. 
  3. ^ Palatul nefericitei domnițe Ruxandra”. Ziarul Lumina. Ion Mitican. 30 octombrie 2007. http://ziarullumina.ro/file-de-poveste/palatul-nefericitei-domnite-ruxandra. Accesat la 9 iulie 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Enciclopedia Cugetarea 1940, de Lucian Predescu
  • Revista Magazin Istoric, nr. 1 / ianuarie 1982
  • Andrei Calcea, Personalități orheiene, Chișinău, "Pontos", 2003
  • Al. Gh. Savu - Vasile Lupu

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Moise Movilă
Domn al Moldovei
1634 - 1653

Succesor:
Gheorghe Ștefan