Spadă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Spadă

Spadă este o denumire generică pentru armele individuale de luptă corp la corp, pentru lovit și împuns, antice, medievale și moderne cu lamă dreaptă prevăzută cu două tăișuri. Diferența între spadă și pumnal, care are și el o lamă dreaptă prevăzută cu două tăișuri, constă în faptul că lama pumnalului are sub 30 cm lungime.[1]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Denumirea spadei medievale și modeme are la origine cuvântul latin „spatha”, prin care se desemnează arma pentru lovit și împuns din epoca romană și perioada migrației, mai lungă decât gladiusul, cu lama dreaptă și prevăzută cu două tăișuri. Acest termen are ca bază etimologică cuvântul grecesc „spáthe”, care a fost preluat în limba latină sub înțelesul de "obiect lung și plat” pentru amestecat diferite substanțe. Termenul a supraviețuit în limba română, diminutivat, în denumirea unei ustensile de laborator numite spatulă.[2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Spada, ca armă cu lamă lungă și două tăișuri, este o creație a epocii mijlocii a bronzului. În secolele XV-XIV î.Hr. s-a răspândit spada de tip micenian, lungă și subțire (rapiera), dar și spada scurtă și lată. La începutul perioadei Hallstatt se foloseau o mare varietate de spade scurte. Spada lungă, ca un paloș, a fost răspândită de celți în secolele IV-III î.Hr. Trebuie remarcat că în literatura de specialitate se folosește foarte des termenul de sabie (armă cu un singur tăiș) și pentru a indica spada (dar și termenul de spadă pentru sabie).[3]

În armata romană, după războaiele punice, a fost introdusă spada scurtă după model celto-iberic, denumită gladius. Scopul principal al acestei arme era împungerea, metodă eficientă în atacul în care soldații erau strâns grupați. Folosirea gladiusului prin tăiere verticală, orizontală sau oblică, prin mișcări ample, expunea corpul soldatului. În perioada târzie a Imperiului Roman, gladiusul a fost înlocuit treptat de sabia lungă, după model barbar.

Lama spadei medievale are circa 1 metru lungime, două tăișuri și o nervură mediană, destul de groasă pentru a rezista loviturilor. Spada are o gardă solidă și un mâner, prins ferm de lamă, care, împreună cu lama, îi dau forma unei cruci latine. Cavalerii medievali mânuiau spadele cu ambele mâini, deoarece acestea erau prea grele și prea mari pentru o singură mână.

Spada cu două tăișuri era arma principală a cavalerului feudal. Ceremonialul medieval ce avea loc la primirea cuiva în rândul cavalerilor se numea acoladă și consta dintr-o îmbrățișare și o lovitură ușoară cu latul spadei, dată de învestitor celui învestit.[4] Seniorul îi înmâna personal cavalerului spada la învestitură, ea devenind astfel personificată.

Importanța spadei era așa de mare în evul mediu, încât este uneori personaj principal în cântecele trubadurilor și menestrelilor, atribuindu-i-se și puteri supranaturale. Au rămas în istorie Excalibur, spada regelui Arthur, Durendal, spada lui Roland sau Balmung, spada eroului german Siegfried, pomenit în Cântecul Nibelungilor.[5]

Spada care i-a aparținut domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, are pe discul mânerului o inscripție în limba slavonă, care atestă faptul că îi aparținea. Pe o față scrie „IOAN STEFAN VOE<VO>DA G”, iar pe cealalta față scrie „OSPODAR ZEMLI MOLDAVS <CO>”, adică „Eu, Ștefan Voievod, Domnul Țării Moldovei”. În mijlocul discului se observă un cerc pe care se aplica, probabil, stema Moldovei.[6]

Stema orașului Sibiu are două spade încrucișate suprapuse de trei frunze de crin stilizate, preluate din vechiul blazon al Scaunului Sibiului.

Cea mai veche spadă din fier descoperită până acum pe teritoriul României este cea de la Dobolii de Jos, comuna Ilieni, județul Covasna. Aceasta păstrează în morfologia mânerului elemente specifice pumnalelor akinakes (butonul cu "antene" sau "gheare de vultur" și gardă antropomorfă) dar este prevăzută cu o lamă dreaptă cu lungimea neobișnuită de 1,12 m. și dotată cu șănțuiri. Se estimează că sabia datează din secolele VI-V î.Hr., fiind produsă de sciți.[7]

A nu se confunda spada cu sabia, care are doar un tăiș.

Note[modificare | modificare sursă]