Căsătorie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Căsătorie la starea civilă
Mire și mireasă semnând actele de stare civilă
Căsătorie regală în Suedia
Căsătorie regală în Anglia
Mașină din alaiul nupțial

Căsătoria este o uniune legalizată prin care două persoane de obicei de sexe diferite sau mai mult de doi parteneri (în țările care recunosc poligamia) s-au decis să întemeieze o familie, să trăiască și să-și împartă veniturile și bunurile materiale în comun. Prin actul căsătoriei se creează o relație de rudenie între familiile persoanelor implicate. Căsătoria este o instituție în care relațiile interpersonale, de obicei, intime și sexuale, sunt recunoscute într-o varietate de moduri, în funcție de cultura sau subcultura în care se petrece. O astfel de uniune, de multe ori formalizată printr-o ceremonie de nuntă, poate fi, de asemenea, numită căsătorie. În anumite țări și persoanele de același se sex se pot căsători din punct de vedere legal.

Din punct de vedere juridic, căsătoria formează o categorie familială în sine. Soții nu sunt nici rude și nici afini și formează împreună o familie nouă.[1]

Motivele[modificare | modificare sursă]

Oamenii se căsătoresc pentru mai multe motive, printre care printre care: motive juridice, sociale, emoționale, economice, spirituale ori religioase. Acestea ar putea include căsătoriile aranjate, obligațiile de familie, înființarea juridică a unei unități de familie nucleară, protecția juridică a copiilor. Actul căsătoriei, de obicei, creează obligații legale între persoanele implicate. În unele societăți aceste obligații extind, de asemenea, pentru membrii familiilor celor care se căsătoresc.

Tipuri de căsătorie recunoscute[modificare | modificare sursă]

Căsătoria este, de obicei recunoscută de către stat, către o autoritate religioasă, sau de către ambele autorități. Este adesea privită ca un contract.

Istoric căsătoria a luat forma unei căsătorii religioase. Acest procedeu este însoțit de diferite ritualuri și elemente festive ca nuntă, diferă după cultura sau poziția în ierarhia socială a celor doi parteneri. În România căsătoria religioasă se mai numește și cununie și, în general, se încheie în fața unui preot.

Căsătoria civilă reprezintă conceptul legal de căsătorie ca instituție a codului civil, indiferent de apartenența religioasă, în conformitate cu legislația țării în care are loc. Căsătoria civilă se încheie în general la un ofițer al stării civile. Există și excepții care permit încheierea căsătoriei de către alte persoane (de exemplu căpitanul unui vapor sau aeronave).

Unele culturi permit desfacerea căsătoriei prin divorț sau de anulare. Religia catolică nu permite decât în situații excepționale desfacerea căsătoriei religioase[2]. Religia ortodoxă este puțin mai permisivă, permițând desfacerea căsătoriei din motiv de adulter sau dacă ambii soți decid să se călugărească[3].

Istoric[modificare | modificare sursă]

În Biblie[modificare | modificare sursă]

Conform Bibliei, căsătoria înseamnă transfer de proprietate asupra femeii (de la tată către soț).[4]

Perspective feministe[modificare | modificare sursă]

În sens oficial termenul de căsătorie desemnează o relație aprobată cultural prin care se legitimează o uniune economică și sexuala, de obicei între un bărbat și o femeie, o instituție socială strict reglementată printr-un set de norme culturale, politice, sociale, economice și religioase.

Analizele feministe au atacat concepția patriarhală a „căsătoriei” în mod direct- prin repunerea în discuție a drepturilor femeii în cadrul legislației privitoare la familie- și indirect- prin contestarea noțiunilor și valorilor „familiei” tradiționale.

A. Studiile feministe ale instituției „căsătoriei” din perspectiva legală au plecat de la redefinirea reglementărilor legale ale realizării sau disoluției uniunii legale dintre un bărbat și o femeie plus a celor care vizează custodia și sprijinul copiilor născuți în interiorul sau în exteriorul unei căsătorii. Mișcarea pentru eliberarea femeilor a considerat că femeile și bărbații trebuie să se schimbe iar schimbarea trebuie să apară în domeniul public al legii și politicii ca și în domeniul particular al familiei și sexualității:” Democrația participativă începe acasă” . Dreptul familiei nu s-a mai referit astfel exclusiv la cuplul tradițional: soț-soție-copii- ci și-a extins aplicabilitatea plecând în principal de la relațiile de rudenie între membrii familiei (care pot fi interne sau externe căsătoriei formal recunoscute).

B. În ciuda mutațiilor înregistrate de intrarea femeilor pe piața forței de muncă plătită și redefinirea rolurilor sociale de gen, feministele din științele sociale au dezvăluit persistența unui hegemonism masculin în cadrul instituției „căsătorie”:

  • Limitarea femeilor la activități legate de sfera casnică (rolul de gospodină și cel de mamă atribuit femeii) mențin permanentizarea femeii în poziția de oprimare și subordonare în raport cu bărbații/soții lor;
  • Soțiile ca grup social au responsabilități principale legate de sarcinile casnice, grija față de copil și grija pentru alți membrii ai familiei chiar dacă ele lucrează salariat
  • Soțiile sunt încă dezavantajate economic în căsătorie și, reciproc, ele sunt încă discriminate în lumea muncii salariate;
  • Din punct de vedere statistic femeile sunt mai predispuse la a fi atacate, violate sau omorâte în casă chiar de soți sau parteneri masculini decât de un străin.

Mișcarea feministă pentru reformarea familiilor a acționat astfel pentru o schimbare în redistribuirea puterii de-a lungul dimensiunii de gen atât în interiorul relației maritale cât și în sfera publică. Studiile feministe au identificat mecanismele prin care relațiile subordonat-supraordonat din căsătorie se reproduce în exteriorul cuplului și au condus la apariția a noi tipuri de „familii” alternative: uniunile consensuale heterosexuale sau cuplurile homosexuale. La ora actuală dezbaterile feministe asupra „căsătoriei” pun un accent deosebit atât pe aspectele practice-legale- cât și pe relația existentă între acest termen și conceptele (conexe) de „rudenie”, „familie” și „gospodărie”.

Note[modificare | modificare sursă]

  • Code, L. (ed.), 2000, Encyclopedia of Feminist Theories, Routledge, London and New York: Routledge.
  • Kramarae, Ch., Sinder, D (eds.), 2000, Routledge International Encyclopedia of Women, New York and London: Routledge.
  • Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord), 1993, Dicționar de Sociologie, București: Ed. Babel.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002, Valentina Marinescu.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rudenia și afinitatea în procesele civile
  2. ^ "Can. 853 - (cf 1141) Legătura sacramentală a căsătoriei, odată ce căsătoria a fost consumată, nu poate fi desfăcută de nici o putere omenească și din nici un motiv, cu excepția morții.". Pentru mai multe detalii se poate consulta Dreptul Canonic despre familie
  3. ^ "Biserica admite desfacerea casatoriei doar in doua situatii: a) cand ambii soti au hotarat sa intre in monahism; b) pe motiv de adulter." (citat de situl web crestinortodox.ro)
  4. ^ Coogan, Michael (octombrie 2010) (în engleză). God and Sex. What the Bible Really Says (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 102. ISBN 978-0-446-54525-9. http://books.google.nl/books?id=2_gPKQEACAAJ&dq=god+and+sex&hl=nl&ei=4fbCTaPKDpGXOrq88Z0I&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CEcQ6AEwAQ. Accesat la 5 mai 2011 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Căsătorie
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Căsătorie