Miron Constantinescu
Miron Constantinescu (n. 13 decembrie 1917, Chișinău; d. 18 iulie 1974, București) a fost un sociolog marxist, istoric, om politic comunist român, membru de seamă al Partidului Comunist Român, membru titular al Academiei Române (1974).
Cuprins |
Biografie[modificare]
S-a născut la Chișinău. Alexandru Bârlădeanu susținea că Miron Constantinescu a fost fiul nelegitim al geologului Gheorghe Munteanu-Murgoci.[necesită citare] După unirea Basarabiei cu România, familia sa se mută la Arad, unde Miron Constantinescu își continuă studiile liceale. Apoi urmează Facultatea de Filozofie din București.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, obține doctoratul în științe sociale cu un studiu intitulat: Unitățile sociale și marxismul.
S-a căsătorit cu Sulamita Constantinescu, cu care a avut 7 copii,[1] printre care doi fii numiți Horia, o fată, Ileana (1950?-2000) și un alt fiu, Radu. Primul Horia a murit de apendicită, iar al doilea Horia a murit tânăr într-un accident într-o vacanță montană. Fiica a suferit de schizofrenie, omorându-și mama în timpul unei crize. A fost internată într-un sanatoriu psihiatric din cartierul Voilă din Câmpina.[1]
Cariera politică[modificare]
A fost "primul boss roșu al Scânteii legale (de după 23 august 1944)"[2].
Din punct de vedere politic, este activ încă din tinerețe. Astfel încă din 1935 activa în rândurile UTC, iar în anul următor este membru al PCR.
Este arestat de către Siguranța Statului pentru activitate comunistă și condamnat la 10 ani de muncă forțată.
După căderea guvernării Ion Antonescu este eliberat, alături de ceillalți comuniști și, în august 1944 este numit redactor-șef al „Scânteii”. A fost membru în Biroul Politic (1948-1960), membru în CC al PCR (1945-1955; 1968-1974) și secretar al acestuia (1952-1954), președinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955) etc. [3]
Raportul secret prezentat de Nikita Sergheevici Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956, prin care era condamnat – printre altele – și „cultul personalității”, l-a făcut pe Miron Constantinescu să creadă că ar fi momentul propice de a-l înlătura de la putere pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, asociindu-se în această acțiune cu Iosif Chișinevschi. Dintre membrii Biroului Politic, cei doi au reușit să câștige doar suportul lui Constantin Pârvulescu, dar nu și al lui Alexandru Moghioroș. Ședința Biroului Politic al CC din 3-12 aprilie 1956 a fost un veritabil semnal de alarmă pentru el și aliatul său, arătând că Gheorghiu-Dej se bucura de o poziție solidă și beneficia de numeroși susținători.
Aflat la conducerea Comisiei de Stat a Planificării, aplica măsuri dure în cazul neîmplinirii planului de producție, lucru pus pe seama așa-numiților sabotori, elemente indezirabile regimului, care trebuiau eliminate. Astfel, Alexandru Bârlădeanu relata:
"Când conducea Miron (Constantinescu, n.n.) economia, se căutau “sabotori” și “dușmani de clasă” pentru economia care nu mergea, din cauză că se baza pe lucruri incerte. De pildă, producția se planifica pe materiile de import, dar nu se prevedea în plan, cu ce exporturi compensăm sau pe ce bază plătim."
Alături de Iosif Chișinevschi, Constantinescu a fost exclus din conducerea partidului în 1957.
Este readus în viața politică de Nicolae Ceaușescu, devenind ministru al învățământului (1969-1970), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1972-1974), rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1970-1972), președinte al Marii Adunări Naționale.[4]
Cărți[modificare]
- Integrarea socială a tineretului: Cercetări sociologice contemporane, co-editor, București, 1969[5]
- Desăvârșirea unificării statului național român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, co-autor, București, 1968
- Amintiri din închisoare: (Însemnări contemporane și autobiografice), co-editor, București, 1972
- Istoria României, (co-editor), București, 1974[6]
Note[modificare]
- ^ a b Cazul Miron Constantinescu, o poveste sângeroasă, 6 octombrie 2007, Christian Levant, Adevărul, accesat la 18 ianuarie 2011
- ^ Christian Levant: Zbor deasupra unui "cuib de năpârci cu condei", în: Adevărul, 7 octombrie 2006.
- ^ Ion Lăcustă: Sistematizarea localităților - o decizie a partidului comunist, în: Magazin Istoric, nr. 2/1998.
- ^ http://www.crimelecomunismului.ro/ro/biografiile_nomenklaturii/#Miron%20Constantinescu
- ^ http://87.248.191.120:8081/opac/bibliographic_view/380576;jsessionid=55A170AB5928C61982C7450DA3E7F830
- ^ http://books.google.co.jp/books?id=aLwwPpdpG-YC&pg=PA310&lpg=PA310&dq=%22constantinescu+miron%22+chisinau&source=bl&ots=fhf80o1M-d&sig=N2YNxZtRYNPTWD41IYbywH_GJUA&hl=en&ei=883RTc7VFYz0tgOlkO2fCQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=5&ved=0CDYQ6AEwBA#v=onepage&q&f=false
Bibliografie[modificare]
- Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc ("On the Shoulders of Marx. An Incursion into the History of Romanian Communism"), Editura Curtea Veche, București, 2005
- Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Humanitas, București, 1990
- Mircea Ioanid, "Oameni care mi-au fost dragi. H. H. Stahl", în Magazin Istoric, noiembrie 1995
- en Vladimir Tismăneanu, Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, University of California Press, 2003, ISBN 0-520-23747-1
- Deținuți și temniceri, 14 septembrie 2005, Cristina Diac, Jurnalul Național
- Comunism - "Cui dăm votul și încrederea noastră?", 20 iunie 2006, Paula Mihailov Chiciuc, Jurnalul Național
- Dan Ciachir, "Crimele Bucureștiului comunist", în Ziua, 25 martie, 2006
Legături externe[modificare]
- Cazul Miron Constantinescu, o poveste sângeroasă, 6 octombrie 2007, Christian Levant, Adevărul
- “Haos” în economie, 13 februarie 2008, Florin Mihai, Jurnalul Național
