Miron Constantinescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
0
Sigla academia romana.gif Membru titular al Academiei Române
Miron Constantinescu
Miron Constantinescu.jpg
Comunistul Miron Constantinescu

 Membru în Biroul Politic al PCR
În funcție
1948 – 1960

 Membru în CC al PCR
În funcție
1945 - 1955
1968 – 1974

Ministru al Învățământului
În funcție
1969 – 1970

În funcție
1970 – 1972

Vicepreședinte al Consiliului de Stat
În funcție
1972 – 1974


Născut(ă) 13 decembrie 1917
Chișinău, Imperiul rus
Decedat(ă) 18 iulie 1974, (57 de ani)
București, Republica Socialistă România
Partid politic Partidul Comunist din România
Soție Sulamita Constantinescu
Copii Horia, Horia, Radu, Ileana...
Părinți Gheorghe Munteanu-Murgoci
Alma mater Facultatea de Filozofie din București
Cunoscut pentru Primul boss roșu[1] al ziarului Scânteia
Profesie politician, sociolog, marxist, istoric, comunist
Naționalitate română

Miron Constantinescu (n. 13 decembrie 1917, Chișinău; d. 18 iulie 1974, București) a fost un sociolog marxist, istoric, om politic comunist român, membru titular al Academiei Române (1974).

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Chișinău. Alexandru Bârlădeanu susținea despre el că ar fi fost fiul nelegitim al geologului Gheorghe Munteanu-Murgoci.[necesită citare] După unirea Basarabiei cu România, familia sa se mută la Arad, unde Miron Constantinescu își continuă studiile liceale. Apoi urmează Facultatea de Filozofie din București.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, obține doctoratul în științe sociale cu un studiu intitulat: Unitățile sociale și marxismul.

S-a căsătorit cu Sulamita Constantinescu, de origine evreiască. Au avut 7 copii,[2] printre care doi fii numiți Horia, o fată, Ileana (1950?-2000) și un alt fiu, Radu. Primul Horia a murit de apendicită, iar al doilea Horia a murit tânăr într-un accident într-o vacanță montană. Fiica a suferit de schizofrenie, omorându-și mama în timpul unei crize. A fost internată într-un sanatoriu psihiatric din cartierul Voila din Câmpina.[2]

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

A fost "primul boss roșu al Scânteii legale (de după 23 august 1944)".[1]

Din punct de vedere politic a fost activ încă din 1935, în rândurile UTC. În anul următor este membru al PCR.

Este arestat de către Siguranța Statului pentru activitate comunistă și condamnat la 10 ani de muncă forțată.

După căderea guvernării Ion Antonescu este eliberat, alături de ceilalți comuniști și în august 1944 este numit redactor-șef al „Scânteii”. A fost apoi membru în Biroul Politic (1948-1960), membru în CC al PCR (1945-1955, 1968-1974) și secretar al acestuia (1952-1954), președinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955) etc. [3]

Ca șef al Comisiei de Stat a Planificării, Constantinescu a aplicat măsuri dure în cazul neîmplinirii planului de producție, punând-o pe seama unor ipotetici sabotori. Astfel, Alexandru Bârlădeanu relata:

"Când conducea Miron (Constantinescu, n.n.) economia, se căutau “sabotori” și “dușmani de clasă” pentru economia care nu mergea, din cauză că se baza pe lucruri incerte. De pildă, producția se planifica pe materiile de import, dar nu se prevedea în plan, cu ce exporturi compensăm sau pe ce bază plătim."

Raportul secret prezentat de Nikita Sergheevici Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956, prin care era condamnat – printre altele – și „cultul personalității”, l-a făcut pe Miron Constantinescu să creadă că ar fi momentul propice de a-l înlătura de la putere pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, asociindu-se în această acțiune cu Iosif Chișinevschi. Dintre membrii Biroului Politic, cei doi au reușit să câștige doar sprijinul lui Constantin Pârvulescu, dar nu și pe al lui Alexandru Moghioroș. Ședința Biroului Politic al CC din 3-12 aprilie 1956 a fost un veritabil semnal de alarmă pentru ei, demonstrându-le că Gheorghiu-Dej se bucura de o poziție solidă și de numeroși susținători. Alături de Iosif Chișinevschi, Constantinescu a fost exclus din conducerea partidului în 1957.

Este readus în viața politică de Nicolae Ceaușescu, devenind ministru al învățământului (1969-1970), vicepreședinte al Consiliului de Stat (1972-1974), rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu” (1970-1972), președinte al Marii Adunări Naționale.[4]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Integrarea socială a tineretului: Cercetări sociologice contemporane, co-editor, București, 1969[5]
  • Desăvârșirea unificării statului național român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, co-autor, București, 1968
  • Amintiri din închisoare: (Însemnări contemporane și autobiografice), co-editor, București, 1972
  • Istoria României, (co-editor), București, 1974[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Christian Levant: Zbor deasupra unui "cuib de năpârci cu condei", în: Adevărul, 7 octombrie 2006.
  2. ^ a b Cazul Miron Constantinescu, o poveste sângeroasă, 6 octombrie 2007, Christian Levant, Adevărul, accesat la 18 ianuarie 2011
  3. ^ Ion Lăcustă: Sistematizarea localităților - o decizie a partidului comunist, în: Magazin Istoric, nr. 2/1998.
  4. ^ http://www.crimelecomunismului.ro/ro/biografiile_nomenklaturii/#Miron%20Constantinescu
  5. ^ http://87.248.191.120:8081/opac/bibliographic_view/380576;jsessionid=55A170AB5928C61982C7450DA3E7F830
  6. ^ http://books.google.co.jp/books?id=aLwwPpdpG-YC&pg=PA310&lpg=PA310&dq=%22constantinescu+miron%22+chisinau&source=bl&ots=fhf80o1M-d&sig=N2YNxZtRYNPTWD41IYbywH_GJUA&hl=en&ei=883RTc7VFYz0tgOlkO2fCQ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=5&ved=0CDYQ6AEwBA#v=onepage&q&f=false

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]