Frontul Salvării Naționale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Frontul Salvării Naționale
Sigla FSN
Președinte Ion Iliescu
Fondat 1990
Membri {{{membri}}}
Sediu
Ideologie politică
Poziție politică Stânga
Afiliație internațională
Afiliație europeană
Grup europarlamentar
Culori Albastru
Site web
Vezi și Politica României

Partide politice
Alegeri

Frontul Salvării Naționale (FSN) a fost o formațiune politică, înregistrată în registrul partidelor politice în 6 februarie 1990, urmare a transformării în partid politic a Consiliului Frontului Salvării Naționale, organ provizoriu al puterii de stat rezultat după revoluția română din 1989, al cărui președinte a fost Ion Iliescu.

Doar o parte din membrii Consiliilor Frontului Salvării Naționale care se formaseră atât la nivel central cât și în fiecare județ și localitate, au devenit membri ai partidului FSN.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Formarea și venirea la putere[modificare | modificare sursă]

În martie 1989, șase membrii marcanți ai Partidului Comunist Român (PCR) au trimis o scrisoare deschisă dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, criticând abuzurile puterii și politica economică a regimului. Așa numita "Scrisoarea celor Șase" a apărut în presa din Europa de Vest și la Radio Europa Liberă.

În 1989, înaintea celui de al XIV-lea Congres al PCR, doua telegrame semnate "Frontul Salvării Naționale" au circulat dincolo de hotarele României iar conținutul lor a fost difuzat de Radio Europa Liberă la 8 noiembrie. Prima scrisoare conținea un număr de întrebări referitoare la politica economică a regimului și la violarea drepturilor omului, în timp ce a doua făcea apel Congresului să nu-l realeagă pe Ceaușescu.

Înființarea FSN-ului a fost anunțată oficial de către Ion Iliescu la radio și la televizor în data de 22 decembrie 1989, după răsturnarea lui Ceaușescu și preluarea puterii din mâinile autorităților comuniste. După câteva zile, FSN a format un guvern provizoriu, numindu-l pe Iliescu președinte și pe Petre Roman prim-ministru interimar. Membrii frontului au fost în marea majoritate intelectuali, studenți, ofițeri de armată, dar liderii au fost aproape toți foste oficialități comuniste.

Guvernul provizoriu[modificare | modificare sursă]

La 27 decembrie 1989, FSN a decretat abolirea sistemului uni-partidist și convocarea alegerilor. La scurt timp după aceea, două dintre cele mai importante partide interbelice, Partidul Național Țărănesc (PNȚ) și Partidul Național Liberal (PNL), au fost înregistrate.

Prima dată, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și ca nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. Silviu Brucan a lansat conceptul unui partid mare și a sprijinit transformarea organizației într-un partid politic. Unii membrii, ca Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Pleșu, Dan Hăulică, Gabriel Liiceanu și Doina Cornea au demisionat înainte ca FSN să se transforme în partid.

La 6 februarie 1990, FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri. Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune controla toată presa românească, în particular televiziunea controlată de stat, TVR.

Demonstrațiile anti-FSN, demarate de partidele de opoziție PNȚCD și PNL, la începutu anului 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. La rândul lui, Iliescu a apelat la clasa muncitoare să sprijine FSN împotriva aghiotanților pe care i-a numit "forțe fasciste, încercând să destabilizeze țara". Această chemare a rezultat la sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în două mineriade sângeroase.

Cu toate acestea, liderii FSN au acceptat participarea altor partide la guvernare. Noul organ de guvernământ, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, dominat de FSN, a condus țara până la alegerile din mai 1990.

Încă o demonstrație sângeroasă, împotriva candidaturii FSN-ului la primele alegeri libere, a fost reprimată sângeros în cea de-atreia mineriadă.

Primul guvern ales[modificare | modificare sursă]

În aprilie 1990, la prima conferință națională a FSN, Ion Iliescu a fost ales președinte. La alegerile din 20 mai 1990 partidul a obținut 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților, cu majorități covârșitoare în județele Teleorman (87,15%), Botoșani (86,79%), Vaslui (86,10%), iar candidatul partidului la președinție, Ion Iliescu, a fost ales ca Președinte al României, din primul tur de scrutin (cu 85% din voturile electoratului), prima și ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin. Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman. Ulterior, relațiile dintre Iliescu și Roman s-au deteriorat, ceea ce a dus la înlăturarea ultimului din funcție, în urma celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991, iar în cele din urmă la scindarea FSN în două formațiuni politice.

Scindarea și desființarea[modificare | modificare sursă]

După convenția FSN din martie 1992, Petre Roman a fost ales președinte al partidului iar opozanții acestuia au părăsit partidul, formând o nouă formațiune politică numită Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), actualul Partid Social Democrat (PSD).

La alegerile legislative din 1992 FSN s-a situat pe poziția a III-a, obținând 10,19% din voturile pentru Camera Deputaților.

La 11 mai 1993 FSN și-a schimbat numele în Partidul Democrat.

Personalități[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ion Alexandrescu, Stan Stoica, România după 1989. Mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 2005
  • Tom Gallagher, Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace, Editura Humanitas, București, 2004
  • Dan Pavel, Iulia Huiu, <<Nu putem reuși decît împreună.>> O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]