Eugen Barbu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Eugen Barbu
Eugen Barbu.jpg
Pamfletarul Eugen Barbu
Date personale
Născut20 februarie 1924
București, România
Decedat7 septembrie 1993, (69 de ani)
București, România
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
PărințiNicolae Crevedia
Căsătorit cuMarga Barbu
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist, politician
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Activitate
EducațieFacultatea de Litere a Universității București
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Lucrări remarcabileGroapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele
Influențat deMateiu Caragiale  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul România Mare, Partidul Comunist Român  Modificați la Wikidata
PremiiPremiul Herder
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Prezență online
Coat of arms of PCR (alternative version).svg Membru supleant al C.C. al P.C.R.
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București – d. 7 septembrie 1993, București) a fost un membru corespondent al Academiei Române[2], director de reviste[3], jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și deputat român, laureat al premiului Herder. Personaj controversat, datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat și antisemitism.[4][5]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia,[6][7] Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. Unii cercetători afirmă[8]că, anterior, ar fi absolvit și școala de jandarmi. După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga,[9] fiind parte a aparatului de cenzură comunist.[10]

În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.[11]

În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În anul 1974, după obținerea premiului Herder, l- a desemnat bursier pe Corneliu Vadim Tudor. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională.[12] Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a condus revista Săptămîna.[13]

Se implică în atacuri verbale, deseori având un ton „obscen”,[14] împotriva intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist.[15]

A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.

A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu.[16]

Opera literară[modificare | modificare sursă]

A debutat cu volumul de nuvele „Munca de jos” (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba).[17] A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Princepele (foarte disputat, ca fiind plagiat, volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației, ), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder.

A lăsat și un Jurnal.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

A fost implicat în două scandaluri de plagiat: Principele (1969) și Incognito III (1978).[17][18][19]

Distincții[modificare | modificare sursă]

Opere publicate[modificare | modificare sursă]

Nuvele și povestiri[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

Reportaje[modificare | modificare sursă]

Memorialistică, eseuri, critică, proiecte literare[modificare | modificare sursă]

Teatru (listă incompletă)[modificare | modificare sursă]

Piesele sunt adunate în volumul Teatru

Versuri[modificare | modificare sursă]

Scenarii de film[modificare | modificare sursă]

Scrie scenarii de film din seria seria Haiducilor, dar și altele, bazate pe opere literare proprii, dar și ale altora.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Pamfletarul Eugen Barbu[modificare | modificare sursă]

Eugen Barbu director de reviste[modificare | modificare sursă]

Gazetarul Eugen Barbu[modificare | modificare sursă]

Eugen Barbu, critic de artă[modificare | modificare sursă]

Panait Istrati[modificare | modificare sursă]

Readuce în literatura română opera lui Panait Istrati.

Eugen Barbu despre Sabin Bălașa[modificare | modificare sursă]

Romancierul Eugen Barbu[modificare | modificare sursă]

Citate[modificare | modificare sursă]

  • „... odată terminată o carte, ea devine un glonț scăpat din pușcă, nu-l mai poți întoarce.[21]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ „Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”. Accesat în . 
  3. ^ „DOCUMENTAR: 95 de ani de la nașterea scriitorului Eugen Barbu”. Accesat în . 
  4. ^ Ioanid, Radu (). Wyman, David S.; Rosenzveig, Charles H., ed. The World Reacts to the Holocaust. JHU Press. p. 239. ISBN 978-0-8018-4969-5. 
  5. ^ Gallagher, Tom (). „Barbu, Eugen (1924-93)”. În Cook, Bernard A. Europe Since 1945: An Encyclopedia. Routledge. p. 124. ISBN 978-1-135-17932-8. 
  6. ^ "Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia" - Curierul National - 17 ianuarie 2003”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Tudaran, Dorin (). Eu, fiul lor- Dosar de Securitate. Polirom. p. 76. 
  8. ^ Ecaterina Taralunga,Enciclopedia identității românești, București,EdituraLitera, 2011
  9. ^ Călin
  10. ^ Grigurcu; Ioanid
  11. ^ Gabriel Dimisianu: Un martor din apropiere
  12. ^ http://agonia.ro/index.php/essay/13911134/print.html[nefuncțională]
  13. ^ „Critici in profil RO”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Tismăneanu, p.225
  15. ^ Ioanid
  16. ^ „Eugen Barbu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ a b „Eugen Barbu - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „Cui îi e frică de plagiat? - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ Flash News - Agentie online de stiri, Flash News 
  20. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 9 decembrie 1964.
  21. ^ Marina Bădulescu. „Documentar”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Eugen Barbu
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Eugen Barbu.