Educație sexuală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oră de educație sexuală în Suedia. La tablă sunt afișate imagini cu organele genitale umane.
(1955-1960)

Educația sexuală, numită și educație despre sexualitate sau sex ed, reprezintă totalitatea instructajelor despre anatomia sexuală umană, vârsta consimțământului, contracepție, boli cu transmitere sexuală și prevenția lor, reproducerea sexuată și sănătatea reproducerii, relații sexuale, și alte aspecte ale comportamentului sexual uman.

Principalii transmițători ai educației sexuale sunt părinții, programele școlare și campaniile de sănătate publică.

Privire de ansamblu[modificare | modificare sursă]

Ghid în spaniolă despre folosirea unui prezervativ

Educația referitoare la reproducere descrie, în mod tipic, crearea și dezvoltarea biologică a unei ființe umane, de la concepția și dezvoltarea embrionului și a fetusului, până la naștere. Sunt incluse adesea și subiecte legate de infecțiile transmisibile pe cale sexuală și de modalitățile de evitare a acestora, dar și de metodele de control ale nașterilor.

Deși educația sexuală face parte din programa multor școli, aceasta rămâne o problemă controversată în anumite țări, în special cu privire la vârsta la care copiii ar trebui să înceapă să primească o astfel de educație, si la cantitatea de informații care să fie dezvăluite și la temele având legătură cu sexualitatea și comportamentul, cum ar fi etica sexuală.

Istorie[modificare | modificare sursă]

În multe culturi, discutarea tuturor aspectelor sexuale a fost în mod tradițional considerată tabu, iar adolescenții nu primeau nicio informație în materie de sexualitate. Astfel de instrucțiuni, așa cum au fost date, au fost lăsate în mod tradițional pe seama părinților copilului și, adesea, acest lucru a fost amânat până chiar înainte de căsătoria lor. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea educațională progresistă a dus la introducerea educației sexuale ca "igienă socială" în programele școlare nord-americane și la introducerea educației sexuale în școli.[1]

În pofida pătrunderii timpurii a educației sexuale în școli, la mijlocul secolului al XX-lea, majoritatea informațiilor privind chestiunile sexuale erau obținute în mod informal de la prieteni și din mass-media, iar multe dintre aceste informații erau deficitare sau de valoare îndoielnică, în special în perioada de după pubertate, când curiozitatea privind chestiunile sexuale era cea mai acută. Această deficiență a fost accentuată de incidența tot mai mare a sarcinilor la adolescente, în special în țările occidentale după anii 1960. Ca parte a eforturilor fiecărei țări de a reduce astfel de sarcini, au fost introduse programe de educație sexuală, inițial cu o opoziție puternică din partea părinților și a grupurilor religioase. În societățile în care cultura și religia influențează acțiunile instituțiilor lor legale, educația sexuală este serios contestată.[2]

Epidemia de SIDA a urgentat sentimentul de nevoie a educației sexuale. În multe țări africane, unde SIDA a atins niveluri epidemice, educația sexuală este considerată de majoritatea oamenilor de știință ca fiind o strategie vitală în asistența medicală publică.[3] Unele organizații internaționale, cum ar fi Planned Parenthood, consideră că programele ample de educație sexuală au beneficii globale, cum ar fi controlul riscului de suprapopulare și promovarea drepturilor femeii. Utilizarea campaniilor mass-media a dus uneori la niveluri ridicate de conștientizare, cuplate cu cunoștințe superficiale despre transmiterea HIV.[4]

Surse de informare[modificare | modificare sursă]

Educația sexuală a tinerei femei (1923) de Dr. David H. Keller, lucrare non-ficţiune într-o serie despre educația sexuală.

Educația sexuală poate fi predată în mod informal, cum ar fi atunci când cineva primește informații dintr-o conversație cu un părinte, un prieten, un lider religios sau prin intermediul mass-media. De asemenea, poate fi transmisă prin intermediul autorilor de auto-ajutorare sexuală, al cronicarilor de sfaturi din reviste, al cronicarilor sexuali sau al site-urilor web de discuții pe forumuri de educație sexuală.[5][6]

Formarea poate fi oferită și prin intermediul resurselor multimedia. Adolescenții își petrec o mare parte din timp pe rețelele de socializare sau uitându-se la televizor. Aceiași adolescenți pot, de asemenea, să aibă dificultăți în a vorbi cu familiile lor despre chestiuni sexuale. Un studiu a arătat că metodele predării educației sexuale prin intermediul reclamelor difuzate la televizor sau al anunțurilor de pe rețelele de socializare s-au dovedit eficiente și au scăzut numărul de relații sexuale neprotejate.[7] Educația sexuală formală apare atunci când școlile sau furnizorii de servicii medicale oferă educație sexuală.

Uneori, educația sexuală formală este predată ca un curs complet, ca parte a programei școlare în gimnaziu sau liceu. Alteori, este doar o parte în cadrul unei mai materii de biologie, sănătate, economie casnică sau educație fizică. Unele școli nu oferă educație sexuală, deoarece aceasta rămâne o problemă controversată în mai multe țări, ca de exemplu în Statele Unite (în special în ceea ce privește vârsta la care copiii ar trebui să înceapă să primească o astfel de educație, cantitatea de detalii care sunt dezvăluite, inclusiv educația sexuală LGBT, și subiectele care se referă la comportamentul sexual uman, de exemplu, practicile sexuale sigure, masturbarea, sexul premarital și etica sexuală).

Sex ed la nivel global[modificare | modificare sursă]

Contopirea semnului feminin cu a celui masculin, folosită în reprezentarea sexualității umane.

Africa[modificare | modificare sursă]

În Africa, educația sexuală s-a concentrat pe stoparea epidemiei de SIDA. Majoritatea guvernelor din regiune au creat programe de educație privind SIDA în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și cu ONG-uri internaționale. Aceste programe au fost afectate în mod semnificativ de politica Mexico City, o inițiativă pusă în aplicare de președintele Ronald Reagan, suspendată de președintele Bill Clinton și reintrodusă de președintele George W. Bush. Global Gag Rule "cerea organizațiilor neguvernamentale să fie de acord, ca o condiție pentru primirea de fonduri federale, ca aceste organizații să nu efectueze și nici să promoveze în mod activ avortul ca metodă de planificare familială în alte națiuni...."[8] Politica a fost din nou suspendată ca unul dintre primele acte oficiale ale președintelui Statelor Unite, Barack Obama. Incidența noilor cazuri de transmitere a HIV în Uganda a scăzut dramatic atunci când Clinton a sprijinit o abordare cuprinzătoare a educației sexuale (inclusiv informații despre contracepție și avort).[9]

În Egipt se predau noțiuni despre sistemele reproducătoare masculine și feminine, organele sexuale, contracepția și bolile cu transmitere sexuală în școlile publice, în al doilea și al treilea an al gimnaziului (când elevii au între 12 și 14 ani).[10] Un program coordonat între PNUD, UNICEF și ministerele sănătății și educației promovează educația sexuală la scară mai largă în zonele rurale și răspândește conștientizarea pericolelor mutilării genitale feminine.

Asia[modificare | modificare sursă]

Starea programelor de educație sexuală în Asia se află în diferite stadii de dezvoltare, cum ar fi în Filipine, unde subiectul educației sexuale este considerat foarte controversat, deoarece abordează diferite subiecte care sunt uneori prea vagi și prea stufoase pentru a fi implementate pe scară largă în societate.[11]

În India, există multe programe de promovare a educației sexuale, inclusiv informații despre SIDA, sex și sexualitate în școli, precum și educație publică și advertising. Cu toate acestea, clinicile de combatere a SIDA nu sunt disponibile în mod universal.[12]

În anul 2000, în China, Asociația Chineză de Planificare Familială a introdus un nou proiect pe cinci ani pentru "promovarea educației privind sănătatea reproducerii în rândul adolescenților chinezi și al tinerilor necăsătoriți" în douăsprezece districte urbane și trei comitate. Acesta a inclus discuții despre sexul în cadrul relațiilor umane, precum și despre prevenirea sarcinii și a HIV.[13] Începând cu anii 2010, a existat o mare creștere a numărului de cărți despre educația sexuală pentru copii și tineri adulți.[14]

Europa[modificare | modificare sursă]

Organizația Mondială a Sănătății și Oficiul Federal German pentru Educație Sanitară recomandă educația sexuală pentru copiii de toate vârstele.[15]

Germania[modificare | modificare sursă]

Primele cursuri de educație sexuală sponsorizate de stat au fost introduse în Breslau, Prusia, în jurul anului 1900 de către Dr. Martin Chotzen.[16]

În Germania, educația sexuală face parte din programele școlare din 1970. Din 1992, educația sexuală este o obligație guvernamentală prin lege.[17]

În mod normal, aceasta acoperă toate subiectele referitoare la procesul de creștere, schimbările corporale din timpul pubertății, emoțiile implicate, procesul biologic de reproducere, activitatea sexuală, parteneriatul, homosexualitatea, sarcinile nedorite și complicațiile avortului, pericolele violenței sexuale, abuzul asupra copiilor și bolile cu transmitere sexuală. Este suficient de cuprinzător încât uneori include în programa sa și lucruri precum pozițiile sexuale. Majoritatea școlilor oferă cursuri despre utilizarea corectă a contracepției.[18]

Un sondaj sexual realizat de Organizația Mondială a Sănătății privind obiceiurile adolescenților europeni în 2006 a arătat că adolescenților germani le pasă de contracepție. Rata natalității în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani a fost foarte scăzută - doar 11,7 la 1.000 de persoane, în comparație cu 27,8 nașteri la 1.000 de persoane în Marea Britanie și 39,0 nașteri la 1.000 de persoane în Bulgaria (care, de altfel, are cea mai mare rată a natalității din Europa).[19]

Suedia[modificare | modificare sursă]

În Suedia, educația sexuală a fost stabilită în 1921 pentru învățământul secundar și în 1942 pentru toate clasele.[20] Subiectul este de obicei început la grădiniță și continuă cumulativ pe parcursul întregii școlarizări a elevului.[21] Această educație sexuală este încorporată în diferite materii, cum ar fi biologia și istoria. Asociația Suedeză pentru Educație Sexuală (RFSU) are o educație sexuală care pune accentul pe "diversitatea sexuală, libertate și plăcere", iar RFSU colaborează frecvent cu organizații guvernamentale, cum ar fi Institutul Național de Sănătate Publică. Alături de acest accent pus pe diversitatea sexuală, educația sexuală suedeză are încorporări egale ale sexualității lesbiene și gay, precum și ale sexualității heterosexuale. Acestea oferă cunoștințe despre masturbare, sex oral și anal, precum și despre actul sexual heterosexual, genital.

Franța[modificare | modificare sursă]

În Franța, educația sexuală face parte din programele școlare din 1973. Se așteaptă ca școlile să ofere 30-40 de ore de educație sexuală și să distribuie prezervative elevilor din clasele a 8-a și a 9-a (15-16 ani). În ianuarie 2000, guvernul francez a lansat o campanie de informare cu privire la contracepție, cu spoturi TV și radio și distribuirea a cinci milioane de pliante despre contracepție elevilor de liceu.[22] În septembrie 2013, guvernul a lansat un nou program numit Les ABCD de l'égalité (ABCD-ul egalității), al cărui principal obiectiv este "combaterea stereotipurilor de gen în școală". Scopul final este de a încuraja respectul reciproc între băieți și fete încă de la început, astfel încât să aibă un impact asupra concepției lor despre lume mai târziu.[23]

România[modificare | modificare sursă]

În România, disciplina Educație pentru sănătate există din 2004. Opționalul poate fi studiat de la clasa întâi până la clasa a XII-a. Doar 7% dintre elevii români fac acest opțional.

România se află în pozițiile fruntașe în clasamentul mamelor adolescente din Europa. 9.282 de minore au născut în 2015, în timp ce 676 de mame aveau între 10 și 14 ani. Anual, româncele fac peste 70.000 de avorturi, iar una din zece femei care avortează este adolescentă.[24]

Statele Unite[modificare | modificare sursă]

Aproape toți elevii din SUA primesc o formă de educație sexuală cel puțin o dată între clasele a 7-a și a 12-a; multe școli încep să abordeze unele subiecte în clasele a 5-a sau a 6-a. Cu toate acestea, ceea ce învață elevii variază foarte mult, deoarece deciziile referitoare la curriculum sunt descentralizate. Multe state au legi care reglementează ceea ce se predă la orele de educație sexuală și conțin prevederi care permit părinților să renunțe la ele. Unele legi de stat lasă deciziile privind programele de învățământ la latitudinea fiecărui district școlar.[25]

Educația sexuală este obligatorie în 30 de state, dintre care 28 impun și educația privind HIV. Alte 9 state impun doar educația privind HIV. Doar 18 state impun prin lege ca informațiile predate să fie corecte din punct de vedere medical. 37 de state permit părinților să își retragă copiii de la educația sexuală. 19 state impun ca activitatea sexuală să aibă loc doar în cadrul căsătoriei, iar 28 de state impun ca abstinența să fie un țel. Contextual, 11 state trebuie să discute inclusiv despre orientarea sexuală, iar 5 state trebuie, din punct de vedere legal, să promoveze heterosexualitatea sau să ofere informații negative despre homosexualitate. Doar 9 state impun importanța consimțământului într-o situație sexuală.[26]

Educație sexuală LGBT[modificare | modificare sursă]

Afiș pro-LGBT realizat de elevi și profesori din Portland, Maine

O sursă majoră de controverse în domeniul educației sexuale este dacă educația sexuală LGBT ar trebui să fie integrată în programele școlare. Educația sexuală LGBT include predarea inclusiv a practicilor sexuale sigure pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transsexuale, precum și instruirea generală pe teme legate de orientarea sexuală și identitatea de gen. Studiile au arătat că multe școli nu oferă în prezent o astfel de educație. Cinci state (Alabama, Louisiana, Mississippi, Oklahoma și Texas) au legi care interzic predarea educației sexuale LGBT. Doar 20% dintre elevii LGBT au auzit ceva pozitiv despre comunitatea lor și au declarat, într-un raport al Gay, Lesbian and Straight Education Network (GLSEN) din 2011, că este mai probabil să audă informații pozitive despre persoanele LGBT de la o oră de istorie sau de studii sociale decât de la o oră de sănătate.

Șase state (California, Colorado, New Jersey, Oregon, Rhode Island și Washington) impun programe de educație sexuală care includ informații despre LGBT începând din 2020. Dincolo de state, Districtul Columbia a trecut și el la oferirea de programe școlare care susțin implicarea educației sexuale LGBT. Factorii benefici s-au dovedit a include scăderea ratelor de depresie și sinucidere, abordările ezitante ale comportamentelor sexuale și intimidarea din partea colegilor.[27]

Susținătorii educației sexuale LGBT susțin că includerea homosexualității în programa școlară ar oferi elevilor LGBT informațiile de sănătate sexuală de care au nevoie și ar contribui la ameliorarea unor probleme precum stima de sine scăzută și depresia, care, conform cercetărilor, pot fi prezente la persoanele LGBT. Ei susțin, de asemenea, că ar putea reduce hărțuirea homofobă.[28]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Tupper, Kenneth (). „Sex, Drugs and the Honour Roll: The Perennial Challenges of Addressing Moral Purity Issues in Schools”. Critical Public Health. 24 (2): 115–131. doi:10.1080/09581596.2013.862517. 
  2. ^ Balarabe, Kasim (). „The Legal Status and Perceptions of Sexual Rights Among Some Selected Stakeholders in Nigeria”. Sexuality & Culture (în engleză). 26 (3): 1090–1114. doi:10.1007/s12119-021-09933-7. ISSN 1936-4822. 
  3. ^ „Namibia National Policy on HIV/AIDS for the Education Sector” (PDF). USAID Health Policy Initiative. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  4. ^ Piya Sorcar (). „A New Approach to Global HIV/AIDS Education”. The Huffington Post. Accesat în . 
  5. ^ „What is Sex Education? | Sex Ed Definition and QA”. www.plannedparenthood.org (în engleză). Accesat în . 
  6. ^ „Sexual Educator - Communnity for Relationships & Sexual Education”. Sexual Educator - Communnity for Relationships & Sexual Education (în engleză). Accesat în . 
  7. ^ Sznitman, Susan (septembrie 2011). „Using Culturally Sensitive Media Messages to Reduce HIV-Associated Sexual Behavior in High-Risk African American Adolescents: Results From a Randomized Trial”. Journal of Adolescent Health. 49 (3): 244–251. doi:10.1016/j.jadohealth.2010.12.007. PMC 3159865Accesibil gratuit. PMID 21856515. 
  8. ^ „Restoration of the Mexico City Policy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Uganda reverses the tide of HIV/AIDS Arhivat în , la Wayback Machine.
  10. ^ Regina, Kósa. „Is silence always golden?”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Smith, Gary; Kippax, Susan; Aggleton, Peter; Tyrer, Paul (aprilie 2003). „HIV/AIDS School-based Education in Selected Asia-Pacific Countries”. Sex Education. 3 (1): 3–21. doi:10.1080/1468181032000052126. 
  12. ^ „HIV and AIDS in India”. www.avert.org. . Accesat în . Indeed, many people living with HIV have difficulty accessing the clinics 
  13. ^ Sex education begins to break taboos Arhivat în , la Wayback Machine. China Development Brief, June 3, 2005
  14. ^ Chen, Minjie (). „Let's Talk to Kids About Sex…in Chinese Too”. Cotsen Children’s Library (în engleză). Accesat în . 
  15. ^ WHO Regional Office for Europe and BZgA Standards for Sexuality Education in Europe Arhivat în , la Wayback Machine.
  16. ^ „Hammill Post”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Sexualaufklärung in Europa (German)
  18. ^ Sexualkunde-Schmutzige Gedanken (German)
  19. ^ „European Sex Survey”. Spiegel.de. . Accesat în . 
  20. ^ Meredith, Philip (). Sex Education: Political Issues in Britain and Europe. pp. 100–104. 
  21. ^ Boethius, Carl (). „Sex Education in Swedish Schools: The Facts and the Fiction”. Family Planning Perspectives. 17 (6): 276–279. doi:10.2307/2135318. JSTOR 2135318. PMID 3842667. 
  22. ^ Britain: Sex Education Under Fire UNESCO Courier Arhivat în , la Wayback Machine.
  23. ^ Vincent Peillon (). „Les ABCD de l'égalité : un outil pour lutter dès l'école contre les inégalités filles-garçons | Portail du Gouvernement”. Gouvernement.fr. Accesat în . 
  24. ^ De ce este atât de controversată educația sexuală în România. BOR: Poate deveni educație de tip homosexual, Digi 24 
  25. ^ „Sex Education in the U.S.: Policy and Politics” (PDF). Issue Update. Kaiser Family Foundation. octombrie 2002. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  26. ^ „Sex and HIV Education”. Guttmacher Institute (în engleză). . Accesat în . 
  27. ^ „Only 17 States and DC Report LGBTQ-Inclusive Sex Ed Curricula in at Least Half of Schools, Despite Recent Increases”. Child Trends (în engleză). . Accesat în . 
  28. ^ Goodman, Josh (). „5 Reasons Schools Should Adopt LGBTQ-inclusive Sex Ed”. The Huffington Post. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Educație sexuală la Wikimedia Commons