Mahomed al II-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mahomed al II-lea
sultan al Imperiului Otoman
Portrait of Mehmed II by Gentile Bellini (Cropped).png
Mahomed al II-lea
Date personale
Născut 30 martie 1432
Edirne
Decedat 3 mai, 1481
Gebze, Turcia Modificați la Wikidata
Înmormântat Istanbul Modificați la Wikidata
Părinți Murad al II-lea
Hüma Hatun[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Emine Gülbahar Hatun[*]
Giulișah Hatun[*]
Mükrime Hatun[*]
Çiçek Hatun[*]
Helena Palaiologina[*] Modificați la Wikidata
Copii Baiazid al II-lea
Sultan Cem[*]
Gevherhan Sultan[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Fictitious Ottoman flag 2.svg Imperiul Otoman Modificați la Wikidata
Religie Islam Modificați la Wikidata
Ocupație monarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară Dinastia Otomană[*]
Domnie
Domnie 14511481
Predecesor Murad al II-lea
Succesor Baiazid al II-lea
Semnătură
Tughra of Mehmed II.svg

Mahomed al II-lea Fatih (الفاتح, Cuceritorul, Mehmed al II-lea, n. 30 martie 1432 — d. 3 mai 1481), cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 12 ani, a fost al șaptelea sultan al Imperiului Otoman între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria Imperiului Otoman.

Succese militare[modificare | modificare sursă]

Cucerirea Constantinopolului în 1453 l-a transformat pe Mahomed în cel mai renumit conducător în lumea musulmană. În următorii 30 de ani el a încercat nu numai să facă din noua capitală cel mai important și mai frumos oraș din lumea întreagă, ci și să devină, el însuși, ca urmaș al împăratului Bizanțului, conducătorul absolut al unui imperiu în plină expansiune. Pentru a realiza acest lucru, el a început prin a distruge tot ceea ce reamintea de puterea bizantină. A ordonat uciderea oricăruia dintre grecii bizantini ce ar fi putut fi numit împărat. Apoi, flota sa a pătruns în Marea Neagră și a obligat toate formațiunile aflate de-a lungul coastei să plătească tribut ca o recunoaștere a supremației otomane. Între 1454 și 1464, armatele lui Mahomed au pătruns puternic în Balcani, la sud de Dunăre, pe care o considera frontiera de nord a Imperiului Otoman în sud-estul Europei. În 1455, Mahomed a năvălit în Serbia, anul următor a atacat Belgradul. În 1459, Serbia a fost cucerită. O incursiune a armatei otomane în Grecia a condus la preluarea Atenei în 1458 și a Moreei în 1460. Bosnia a fost anexată în 1464.

În 1470, capturarea insulei Negroponte, important centru comercial venețian din zona continentală a Greciei, a provocat panică în întreaga Italie. În final, venețienii au acceptat să plătească sultanului un tribut anual substanțial. În anul 1480, flota lui Mahomed a cucerit portul Otranto din sudul Italiei. În 1472 a mobilizat întreaga sa armată de circa 100.000 de persoane și a învins forțele lui Uzun Hasan la Bashkent. Tratatul de pace care a urmat i-a acordat lui Mahomed controlul asupra întregii Anatolii până la râul Eufrat.

Războiul cu Moldova (1475–1476)[modificare | modificare sursă]

Mehmed the Second, portrait by Paolo Veronese

În 1456, Petru Aron acceptase să plătească otomanilor un tribut anual de 2000 de ducați de aur pentru a-și asigura frontiera sudică, el fiind asfel primul domnitor moldovean care a acceptat cererile turcilor.[1] Succesorul său, Ștefan cel Mare, a respins suzeranitatea otomană, și ca urmare a izbucnit un șir de războaie.[2] Ștefan a încercat să aducă și Țara Românească în sfera sa de inflență și a susținut un favorit al său pentru tronul muntenesc. A urmat o luptă de durată între diferiții domnitori munteni susținuți de maghiari, de otomani și de Ștefan. În 1475 a fost trimisă o armată otomană în frunte cu Hadim Paşa pentru a-l pedepsi pe Ștefan pentru amestecul în Țara Românească; otomanii au suferit însă o grea înfrângere în bătălia de la Vaslui. Mahomed al II-lea a adunat o mare armată și a intrat în Moldova în iunie 1476. Între timp, grupuri de tătari din Hanatul Crimeei (un aliat recent al otomanilor) au fost trimise să atace Moldova, invaziile lor fiind respinse.[3] Alte surse menționează însă că unele forțe tătaro-otomane au „ocupat Basarabia și au cucerit Cetatea Albă, cucerind teritoriul de la sud de gurile Dunării. Ștefan a încercat să evite o luptă deschisă cu otomanii și a urmat politica pământului pârjolit”.[4]

În cele din urmă, Ștefan a trebuit să lupte deschis cu otomanii. Moldovenii i-au atras pe otomani într-o pădure pe care apoi au incendiat-o, provocând moartea unei părți din oșteni. Văzând riscul ca armata sa să fie învinsă, Mahomed a atacat cu garda sa personală, și a reușit să-i remotiveze pe ieniceri, întorcând soarta bătăliei. Ienicerii turci au traversat pădurea și i-au atacat pe apărătorii ei în luptă corp-la-corp.

Armata moldoveană a fost încinsă (cu pierderi grele de ambele părți), iar cronicile spun că întregul câmp de luptă era acoperit de oasele morților, de unde probabil și toponimul (Valea Albă în română, Akdere în turcă).

Ștefan cel Mare s-a retras în partea nord-vestică a Moldovei sau chiar în Polonia[5] și a început să strângă o nouă armată. Otomanii nu au reușit însă să cucerească niciuna din cetățile fortificate din Moldova (Suceava, Neamț, Hotin),[3] fiind în schimb hărțuiți de atacurile de gherilă ale moldovenilor. În curând, au început să se confrunte cu probleme de aprovizionare și cu o epidemie de ciumă, armata retrăgându-se pe teritoriul otoman. Chiar și așa, obiectivul de a-l opri amestecul lui Ștefan în Țara Românească a fost îndeplinit.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Osmanli armasi.svg
 
Sultani ai Imperiului Otoman
Fictitious Ottoman flag 2.svg
  1. ^ Brezianu, Andrei; Spânu, Vlad (2010). The A to Z of Moldova [Moldova de la A la Z]. ISBN 978-0810872110 
  2. ^ Brezian, Spânu (2010), p. 242
  3. ^ a b M. Barbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea, P. Teodor, Istoria României, Ed. Corint, Bucharest, 2002, ISBN 973-653-215-1, p. 157
  4. ^ Shaw, Stanford J. (1976) History of the Ottoman Empire and Modern Turkey – Vol 1: Empire of Gazis, Cambridge:Cambridge University Press, ISBN 0-521-29163-1 p.68
  5. ^ ro Jurnalul Național, Calendar 26 iulie 2005.Moment istoric (Anniversaries on July 26, 2005. A historical moment)