Violența domestică în România

Violența domestică în România este o problemă socială care afectează viața multor membrii ai familiilor, în special femeile și copii.

Violența domestică (VD) în România a fost în mare parte ignorată în timpul perioadei comuniste. În perioada de tranziție din anii 1990 au existat încercări de soluționare a acestei probleme, dar implementarea a fost lentă. Violența domestică a început să fie abordată, din punct de vedere social și legal, începând cu anii 2000. În 2016, România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul).

Istoria

Înainte de anii 1990, violența domestică nu a fost tratată ca o problemă socială. Conștientizarea opiniei publice cu privire la problema violenței domestice s-a produs târziu, pe la mijlocul anilor 1990, cea mai importantă problemă la acel moment fiind aceea a abandonului copiilor.

Codul Penal a fost modificat prin Legea nr. 197/2000, care prevede sancțiuni pentru persoanele care comit acte de violență împotriva membrilor familiei; în plus, codul prevedea pedepse mult mai aspre în caz de viol asupra unui membru de familie. Din moment ce legea a recunoscut că violul poate fi comis de către un membru de familie, unde inclusiv soțul/soția fiind un astfel de membru al familiei, aceasta modificare a avut efectul de a incrimina violul marital. Alte modificări importante care au fost făcute la legea violului au fost eliminarea prevederii că făptașul ar putea scăpa de pedeapsă dacă, după viol, s-ar căsători cu victima.

Legea nr. 217/2003 privind prevenirea violenței în familie a fost prima lege din România specifică violenței domestice. Această lege a fost modificată în mod substanțial în 2012.

Modificările din 2012 la legea violenței domestice au adus noi schimbări importante, mai ales în ceea ce privește ordinele de protecție. Această lege descrie șapte tipuri de violență domestică:

a) violența verbală: limbaj agresiv, insulte, amenințări, umilire

b) violența psihologică: include comportament abuziv sau care dorește să domine victima, provocând daune psihologice și tensiuni, punerea animalelor în pericol, distrugerea proprietății, amenințări, afișarea armelor, gelozie excesivă precum și alte forme de control.

c) violența fizică: multe acte sunt descrise de lege și includ orice tip lovire sau bătaie, intoxicații, etc...

d) violența sexuală: constrângere și hărțuire în activitatea sexuală, inclusiv violul marital. În România, violul marital este enumerat în mod explicit ca violență sexuală și se pedepsește cu închisoare între 5 și 15 ani.

e) violența economică: include interdicția de a lucra în afara casei, privarea membrilor de familie de mâncare sau haine, precum și forțarea unui copil minor să muncească)

f) violența socială: include izolarea victimei, interzicându-i să-și vadă familia sau prietenii. Acesta include, de asemenea, oprirea copiilor sau a altor membri ai familiei de a merge la școala)

g) violența spirituală:  include oprirea accesului la activități culturale, etice sau religioase, sau forțându-i să urmeze anumite convingeri/practici spirituale

Situația actuală

În România, 800 de persoane au fost ucise în incidente de violență domestică între anii 2004-2011. În plus, legislația de violență domestică nu este strict aplicată. La un an după legea din 2012, au existat 1.009 aplicații pentru ordine de protecție, dintre care doar 23% s-au aplicat în cadrul procedurilor penale, asa cum ar trebui.

Măsuri de combatere

Combaterea violenței domestice este reglementată în România printr-un cadru legislativ completat de standardele europene și internaționale. Prevenirea violenței domestice presupune o abordare bazată pe educație, egalitate de gen, acces la servicii juridice, de sănătate și de consiliere psihologică, asigurându-se protecție și sprijin pentru victime, precum și reeducarea agresorilor.

Cadrul legislativ privind violența domestică în România

Baza juridică este Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice (republicată și modificată), lege prin care se stabilesc tipurile de violență (fizică, psihologică, sexuală, economică, socială, cibernetică) și măsurile de protecție.

De asemenea, prin Legea nr. 174/2018 s-au introdus modificări majore privind ordinul de protecție provizoriu, emis de poliție, care permite o intervenție rapidă în cazurile de urgență și de risc iminent.

Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și prevenire a violenței domestice (2022–2027), aprobată prin HG nr. 1547/2022, oferă direcții strategice pentru reducerea inegalităților de gen și îmbunătățirea serviciilor sociale și de sănătate pentru victimele violenței domestice.

Legea nr. 135/2010 – Codul de procedură penală reglementează instrumentele juridice de investigare, urmărirea penală a faptelor de violență, incluzând și măsurile preventive precum (art. 214), arestul la domiciliu (art. 218) și arestarea preventivă (art. 223).

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați a fost completată în mod recurrent în anii 2012, 2015 și 2018, prin multiple acte modificatoare, fiind introdusă definiția violenței de gen în conformitate cu art. 3 lit. d) din Convenția de la Istanbul și interzicând orice comportament de hărțuire, hărțuire sexuală sau hărțuire psihologică, manifestate atât în public, cât și în mediul privat.

În plus, cadrul legislativ național în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați cuprinde și următoarele acte normative relevante:

• Legea nr. 62/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii;
• Legea nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai – Ziua egalității de șanse între femei și bărbați;
• Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii și 19 noiembrie – Ziua bărbatului;
• Legea nr. 210/1999 cu privire la concediul paternal;
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelorprofesionale de securitate socială;
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare;
• Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
• Hotărârea Guvernului nr. 933/2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (CONES);
• Hotărârea Guvernului nr. 1054/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiilor județene și a municipiului București în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.

Legislația europeană și internațională privind violența domestică

Printre principalele instrumente și directive internaționale privind combaterea violenței de gen și a violenței domestice se numără:

• Convenția de la Istanbul (Consiliul Europei, 2011), ratificată în România prin Legea nr. 30/2016, care stabilește standarde internaționale pentru prevenirea, protecția și pedepsirea actelor de violență împotriva femeilor și violenței domestice.
• Directivele și recomandările Parlamentului European privind egalitatea de gen și combaterea violenței asupra femeilor, Directiva (UE) 2024/1385 privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Legea nr. 210/1999 Implementarea acestor norme este monitorizată la nivel european de către GREVIO (Group of Experts on Action against Violence against Women and Domestic Violence), care evaluează periodic progresele statelor membre. La nivel național, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) din România se asigură că implementarea normelor internaționale este respectată și raportată conform strategiilor și înțelegerilor agreate la nivel european.

Violența domestică împotriva bărbaților

Deși, conform statisticilor, majoritatea victimelor violenței domestice sunt femei, fenomenul afectează și bărbații. Conform Barometrului în domeniul violenței domestice și de gen, pagina 89, publicat de ANES în anul 2025, peste 12% dintre cazurile înregistrate în zonele de Sud-Vest și Sud-Est ale țării implică victime din rândul bărbaților.

Potrivit studiilor realizate de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), cazurile de violență domestică împotriva bărbaților sunt subraportate și din cauza stereotipurilor sociale. Prejudecățile legate de masculinitate, stigmatizarea, teama de ridiculizare, precum și rușinea de a se declara victimă și lipsa serviciilor adaptate conduc la neînregistrarea reală a cazurilor în rândul persoanelor de gen masculin. În plus, în ultimii ani, ANES și ONG-uri specializate (precum Asociația ANAIS sau Fundația Sensiblu) au promovat campanii care subliniază faptul că violența domestică nu are gen și că protecția trebuie garantată oricărei persoane aflate în pericol.

Centre și servicii de sprijin pentru victimele violenței domestice în România

La nivel local și regional, există o rețea de centre de primire în regim de urgență, centre de consiliere și adăposturi pentru victimele violenței domestice, coordonate de ANES și de autoritățile locale. Aceste centre oferă sprijin psihologic, juridic și social, precum și cazare temporară și consiliere vocațională pentru reintegrarea victimelor. Un alt serviciu coordonat de ANES este linia de Helpline 0800 500 333, fiind un serviciu de consiliere online și linie de urgență 24/7.

Rolul poliției, al instanțelor și al serviciilor sociale

Poliția are rolul de intervenție imediată și evaluare a riscului, iar prin completarea formularului de evaluare (Ordin nr. 146/2.578/2018, art. 5), organul de poliție stabilește necesitatea emiterii unui ordin provizoriu. De asemenea, instanțele judecătorești au competența de a valida ordinul și de a dispune măsuri suplimentare, inclusiv custodia copiilor.

Organizații neguvernamentale implicate în prevenirea violenței domestice

ONG-uri din România activează în domeniul prevenirii violenței domestice, oferind servicii specializate, asistență psihologică sau juridică și organizând campanii educaționale. Printre cele mai cunoscute organizații care contribuie la educarea comunităților, la formarea profesioniștilor și la monitorizarea aplicării legilor se numără: Asociația ANAIS, care oferă servicii de consiliere și adăposturi pentru victime ale violenței domestice, femei și copii; Fundația Sensiblu, care derulează campanii de conștientizare și programe de sprijin psihologic; Asociația Transcena, Centrul FILIA, Asociația Necuvinte, care au un rol activ în advocacy și educație civică; Organizația „Salvați Copiii”, care oferă sprijin pentru copii martori la violență.

Strategia națională pentru prevenirea violenței domestice

Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022–2027 (aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1547 din 19 decembrie 2022) stabilește viziunea, obiectivele, prioritățile și măsurile pentru reducerea inegalităților de gen și pentru prevenirea și combaterea violenței domestice în România. Documentul se sprijină pe obligații internaționale prevăzute de Convenția de la Istanbul, ratificată prin Legea nr. 30/2016 și are un caracter strategic și operațional: definește domeniile de intervenție, indicatorii de rezultat, responsabilitățile instituționale, mecanismele de monitorizare și un plan de acțiune anexat, cu un obiectiv ferm de implementare în perioada 2022–2027.

Strategia pleacă de la o analiză în profunzime a contextului național și european, evidențiază persistența stereotipurilor de gen, încadrările discriminării și ale inegalităților de pe piața muncii, accesul inegal la educație sau servicii sociale ori de sănătate, precum și vulnerabilitățile anumitor grupuri sau comunități marginalizate, toate acestea fiind elemente care sporesc riscul de violență. Prioritățile strategiei sunt structurate pe doi piloni interconectați: primul adresat egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, iar cel de-al doilea dedicat prevenirii și combaterii violenței. Fiecare pilon cuprinde obiective generale, arii de intervenție, indicatori de evaluare, responsabilități instituționale, precum și măsuri propuse care acoperă domenii precum educația, sănătatea, piața muncii, participarea la decizie, serviciile sociale, asistența juridică și coordonarea interinstituțională.

Pilonul I – egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați

Obiectivul general al acestui prim pilon este reducerea inegalităților de gen în viața socială și economică, prin politici integrate care vizează accesul egal al femeilor și bărbaților la educație, sănătate, inserția pe piața muncii, participarea la decizie și eliminarea discriminării. Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) definește egalitatea de gen ca drepturi, responsabilități și oportunități egale pentru femei și bărbați, luând în considerare interesele, nevoile și prioritățile ambelor categorii, recunoscând diversitatea diferitelor grupuri de gen.

Măsurile propuse includ formarea profesională pentru femei, campanii de conștientizare a stereotipurilor de gen, instrumente de monitorizare (inclusiv indicatori de gen), politici de reconciliere între viața profesională și cea privată, precum și integrarea perspectivei de gen în toate politicile publice. Prin reducerea vulnerabilităților structurale, acest pilon urmărește să contribuie la reducerea, combaterea și prevenirea violenței, având în vedere că inegalitățile de putere între sexe reprezintă un factor de risc major.

Pilonul II – prevenirea și combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor

Obiectivul principal al pilonului II îl constituie prevenirea și reducerea incidentelor de violență domestică și de gen, precum și consolidarea răspunsului instituțional și a sprijinului prompt pentru victime. Prioritățile acestui pilon includ: consolidarea cadrului legal și operațional, dezvoltarea serviciilor de sprijin (adăposturi, asistență juridică gratuită, consiliere psihologică), formarea personalului din sistemele relevante (poliție, parchet, servicii sociale, sistem medical, domeniul juridic), campanii educaționale de prevenție, eficientizarea coordonării interinstituționale, colectarea sistematică și analiza datelor statistice privind cazurile raportate de violență pe criterii de sex și discriminare împotriva femeilor. Pilonul II include măsuri concrete prevăzute în planul de acțiune anexat strategiei, incluzând riscuri, termene și responsabilități clare.

Importanța diseminării strategiei pentru educare, prevenire și combatere

Cunoașterea strategiei este esențială pentru transformarea în practică a noțiunilor legislative și a politicilor publice: oferă un cadru transparent, cu măsuri-cheie pentru egalitate și protecție; stabilește direcționarea resurselor către servicii esențiale și sprijin pentru victimele violenței de gen; promovează abordarea preventivă (nu doar intervenția după producerea faptelor); definește indicatori și mecanisme de monitorizare, crescând responsabilitatea instituțională și implicarea civică.

În contextul violenței domestice, strategia reprezintă un instrument de comunicare și cooperare între autorități, ONG-uri și comunități, facilitând accesul la informație, consolidarea cadrului legislativ și implicarea activă a victimelor și agresorilor în reducerea stigmatizării, promovarea relațiilor non-violente și prevenirea sau eliminarea formelor de violență de gen.

Opinii sociale

În 2010, într-un sondaj european privind violența împotriva femeilor, 39% dintre respondenții români au declarat că, în România, cazurile de violență domestică sunt "foarte frecvente", 45% "relativ frecvente", 8% "nu foarte frecvente", 0% "deloc frecvente", iar 8% "nu știu/nu răspund". Atitudinile de victimizare sunt foarte comune în România. Într-un sondaj din 2013, 30,9% din respondenți au fost de acord cu afirmația că "femeile sunt uneori bătute din cauză că e vina lor". În sondajul Eurobarometru din 2010, 58% dintre Români au fost de acord că "comportamentul provocator al femeilor" este una dintre cauzele violenței împotriva femeilor.

Legături externe

• Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse

Vezi și

• Criminalitatea în România
• Violență în familie
• Violența împotriva femeilor
• Violența împotriva persoanelor LGBT