Codul civil al României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Codul Civil al României
Ratificat la 17 iulie 2009
Locație România
Autori Ministerul Justiției
Scop Înlocuirea Codului Civil din 1865

Codul Civil a României sau Noul Cod Civil din 2011 este codul civil în vigoare în România în prezent. Codul Civil al României a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 și este aplicat în prezent alături de Codul de procedură civilă din 1865. Actualul Cod Civil a înlocuit Codul Civil din 1 decembrie 1865 care a fost în vigoare până în 1 octombrie 2011.

Adoptarea[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 2004 și ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, a fost inițiat proiectul de redactare a unui nou Cod Civil, un cod care să îndeplinească cerințele sociale și legale moderne și care să se potrivească actualului climat instituțional și social din România precum și schimbările legislației civile din alte țări. Codul Civil a fost în final adoptat prin asumarea răspunderii guvernului de către Parlamentul României prin legea nr. 287 din 17 iulie 2009 și republicat cu modificări în 15 iulie 2011 în Monitorul Oficial Partea I nr. 505-2011.

Codul Civil a intrat în vigoare prin adoptarea Legii de punere în aplicare nr. 71/2011 și care cuprinde unele măsuri tranzitorii ce vor fi aplicate până la intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă.

Surse de inspirație[modificare | modificare sursă]

Pentru conceperea Noului Cod Civil al României au fost folosite mai multe modele, dar s-a avut în vedere cu precădere unul dintre cele mai recente coduri adoptate la nivel mondial, respectiv cel din Québec, Canada[1][2][3]. Au mai fost folosite ca sursă de inspirație și codurile civile din Italia, Spania, Elveția, Germania și cel din Brazilia [4]. Totuși, o mare parte din dispozițiile vechiului Cod Civil din 1865 se regăsesc în noul cod civil.

Pregătirea intrării în vigoare a codurilor din punctul de vedere al pregătirii profesioniștilor[modificare | modificare sursă]

Sub conducerea CSM s-a constituit în iunie 2011, Grupul de lucru inter-instituțional pentru implementarea Noului Cod Civil. Acest grup de lucru se numește Vin Codurile. Grupul de lucru s-a întrunit pentru prima dată în 2 iunie 2011. Scopul acestui grup de lucru este acela de mobiliza profesioniștii din domeniu și organizațiile neguvernamentale interesate în stabilirea și planificarea măsurilor necesare pregătirii sistemului de justiție pentru intrarea în vigoare a Codului civil. Grupul este format din reprezentanți ai judecătorilor, procurorilor, grefierilor, avocaților, notarilor publici, executorilor judecătorești și societății civile. [5]

  • Articol cu judecătorul Cristi Danileț, membru CSM, despre implementarea noului Cod Civil

Noutăți importante[modificare | modificare sursă]

Noul Cod Civil a modificat radical concepția de ansamblu asupra materiei civile, optând pentru concepția monistă de reglementare a raporturilor de drept privat și după modelul codurilor civile moderne din Italia, Elveția și Olanda. Astfel, pentru a respecta această concenție monistă, toate reglementările privitoare la persoane și relațiile de familie au fost încorporate în Codul Civil.

Prin influența Codului Civil din Quebec au fost preluate în legislația românească de noi termeni de concepție monistă, ca de exemplu „principiul interesului superior al minorului”, „autoritatea părintească”, reglementări privind „locuința familiei”, cea privind „dreptul la compensație” în timpul căsătoriei, instituirea „convenției matrimoniale”, reglementări în materia succesiunii, mandatul în caz de inaptitudine, contractul de adevziune, contractul-cadru, precum și instituția „administrarea bunurilor altuia”.

De asemenea, prin noul Cod Civil s-a renunțat la dualismul civil-comercial, prevederile din Codul Comercial fiind preluate în Codul Civil.

În principiu, Codul Civil român este același cu cel din Quebec, structură pe care o găsim de altfel în toate celelalte coduri care au optat pentru o concepție monistă în cadrul reformelor de recodificare.

Noul Cod Civil este o lege a libertății. Instituțiile reformate sau cele noi au la bază principiul fundamental al libertății de voință. Este un Cod al libertății, pentru că împlinește în sfera dreptului ideea superioară a libertății. Libertatea de a contracta, libertatea de a testa, libertatea de a întreprinde, de a dobândi sau a ceda, libertatea de a așeza familia pe o bază convenabilă ambilor soți

—”, Declarația Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu[6]

Prin fișa tehnică a proiectului Codului Civil se reține că în ceea ce privește asigurarea protecției drepturilor și libertăților civile fundamentale interente personalității umane, o antenție specială a fost acordată reglementărilor internaționale importante, menționându-se și Codul Civil al provinciei Quebec. Tot în cadrul acestui domeniu, putem amintii și respectarea voinței persoanei decedate cu privire la propriile funeralii și la corpul său, conform art. 90 din noul Cod care reia dispozițiile articolului 42 din Codul civil din Quebec. În ceea ce privește prevalarea în scop terapeutic sau ștințific de organe sau țesuturi de la persoanele decedate, aceasta se poate realiza numai în baza unui acord scris exprimat în timpul vieții sau în lipsa acestuia, cu acordul persoanelor enumerate în articolul 81 din noul Cod Civil, care preia ideea reținută de legiuitorul din Quebec în primele aliniate ale articolelor 43 și44.

În noul Cod Civil mai găsim și noțiunea care prevede că orice persoană care are capacitatea deplină de exercițiu poate desemna prin act juridic unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a îngriji de persoana și bunurile sale, în cazul în care ar fi pusă sub interdicție judecătoarească. În Canada, Quebec-ul a fost prima dintre provincii care a permis unei persoane să-și redacteze un astfel de mandat. O altă aplicare a reglementărilor privind contractul de mandat este prevăzută în articolul 180, aliniatul 2 din noul Cod, ce creează posibilitatea numurii unui curator de către persoana interesată. Curatorul poate fi astfel desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică. În acest caz, persoana desemnată va fi numită cu prioritate în momentul în care vor fi îndeplinite condițiile prevăzute de cod pentru instituirea curatelei, conform art. 180.

În ceea ce privește noțiunea de autoritate părintească, Guvernul României, în Hotărârea privind aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Cod civil, statuează că „va fi consacrată noțiunea de autoritate părintească după modelul Codului civil francez și al celui al provinciei Quebec din Canada, iar ca elemente de noutate se va prevedea că, în principiu, părinții vor exercita împreună această autoritate, chiar și atunci când sunt divorțați; va fi definită noțiunea de locuință a copilului și va fi stabilit regimul juridic al administrării bunurilor copilului”[7]. Autoritatea părintească este prevăzută, în noul Cod, în Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie”; este definită, în483 aliniatul 1, ca fiind „ansamblu de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți”. Conținutul autorității părintești, care este prevăzut înarticolul 487 și explicat și prin488 din noul Cod, este mult mai detaliat decât conținutul prevăzut în Codul civil din Quebecîn599. Acesta din urmă prezintă într-o manieră mult sintetizată reglementările realizate de legiuitorul român.

În strânsă legătură cu această noțiune[8] este menționat principiul interesului superior al copilului, consacrat în articolul263 din noul Cod. Legea prevede că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului, prin copil înțelegându-se, conform aliniatului ultim, „persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, potrivit legii”.

Se reglementează în materia familială, așa numitul drept la compensație, în cadrularticolului 328. În baza sa, „soțul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soț poate obține o compensație, în măsura îmbogățirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depășit limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a contribui la cheltuielile căsătoriei. ” Dreptul la compensație prevăzut dearticolul 328este diferit de dreptul la prestația compensatorie prevăzut în390-395 din Noul Cod.

O altă noutate importantă este apariția principiului pluralității regimurilor matrimoniale consacrat de 312-320 din noul Cod îl găsim și în Codul civil din Quebec. Regimurile nu sunt aceleași, însă reglementarea legală și convențională urmează principii comune. Este pentru prima dată în România când un cuplu, fără nici un alt artificiu de convenții anterioare sau posterioare momentului căsătoriei, acte ascunse sau nu, poate hotărî destinul său financiar.

O altă noutate în Codul Civil este instituția reproducerii asistate medical cu terț donator. Aceasta instituție este reglementată înarticolele 441 – 447din noul Cod civil, în cadrul capitolului destinat filiației. În ceea ce privește conținutul articolului 443 din noul Cod, legiuitorul român a avut ca sursă de inspirațeiCodul civil din Quebec, [1]. În acest sens, se reține că nimeni nu poate contesta filiația copilului pentru motive ce țin de reproducerea asistată medical, cu excepția soțului mamei care nu a consimțit la reproducerea asistată.

Au fost preluate și dispozițiile [2] din Codul civil din Quebec. Astfel, legiuitorul român, în articolul 445 consacră confidențialitatea informațiilor în cadrul reproducerii umane asistată medical cu terț donator. În cadrul aceluiași articol, după modelul reglementărilor din Quebec, se prevăd expres anumite excepții. Menționăm, în primul rând, cazul în care, din lipsa unor informații considerate confidențiale, există riscul creării unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenților acesteia, situație în care instanța poate autoriza transmiterea informațiilor confidențiale medicului sau autorităților competente. De asemeni, legea prevede și faptul că oricare dintre descendenții persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept, în situația în care faptul de a fi privat de informațiile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată. Legiuitorul român prevede în mod expres, pentru părinții care doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terț donator, necesitatea exprimării unui consimțământ în formă autentică.

În ceea ce privește nedemnitatea și efectele ei reglementate în articolele 958 – 962 din noul Cod civil român, Guvernul român, prin Hotărârea pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil, reține că, „urmându-se norma similară din Codul civil francez și din cel al provinciei Quebec din Canada, vor fi reglementate cazurile de nedemnitate absolută și nedemnitate judiciară, efectele nedemnității, precum și faptul că aceste efecte pot fi înlăturate prin manifestarea expresă a voinței defunctului. ”[9] Înlăturarea efectelor nedemnității este prevăzută în cadrul articolului 961 din noul Cod. Efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea. Fără o declarație expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnității, legatul lăsat nedemnului după săvârșirea faptei care atrage nedemnitatea. În aliniatul al doilea se menționează că efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenită după condamnare, grațiere sau prin prescripția executării pedepsei penale.

Articolele de la 792 la 857 din noul Cod sunt noile dispoziții ce tratează administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu, reglementându-se astfel, în mod distinct, împuternicirea privind administrarea de bunuri. Împuternicirea cu privire la persoana beneficiarului administrării, face obiectul unor dispoziții speciale, proprii fiecărei situații cum ar fi exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului[10] sau contractul de mandat.

Această instituție este o reglementare nouă în sistemul legislativ român, fiind preluată[11] din Codul civil al provinciei Quebec din Canada. [12]

Legiuitorul, în noul Cod, definește administratorul, în articolul 792 ca fiind „persoana care este împuternicită, prin legat sau convenție, cu administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui patrimoniu care nu îi aparține”. Sunt reglementate două forme de administrare: administrarea simplă și administrarea deplină.

În cadrul administrării simple [13] administratorul efectuează toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum și actele utile pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinației lor obișnuite. Astfel, el este obligat să continue modul de folosire sau de exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinația acestora. Legea prevede și excepții de la această regulă atunci când administratorul este autorizat de către beneficiar sau de către instanța de judecată.

Administratorul împuternicit cu deplina administrare[14] este obligat să conserve, să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să realizeze afectațiunea masei patrimoniale, în interesul beneficiarului. Această formă de administrare dă dreptul administratorului să efectueze orice alte acte considerate utile și necesare, inclusiv orice formă de investiție

Instituții noi[modificare | modificare sursă]

Prin noul Cod Civil au fost introduse în legislația românească și instituții noi, precum:

Legea de aplicare[modificare | modificare sursă]

Legea de aplicare a Codului Civil a fost adoptată de către Parlamentul României în data de 3 iunie 2011 și publicată în Monitorul Oficial nr. 409/10 iun 2011. Legea cuprinde în mare parte măsuri tranzitorii ce vor fi aplicate până la intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă.

Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului Civil instituia, printre altele, un termen de cel mult 60 de zile de la data publicarii sale, in care Guvernul sa adopte o serie de acte normative care sa faca posibila aplicarea anumitor prevederi din Noul Cod Civil, care urmau sa reglementeze reproducerea umana asistata medical cu tert donator, actele de stare civila, tratamentul fiscal al fiduciei sau Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare. Aceste acte normative au fost publicate în Monitorul Oficial doar cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a codului.

Conform legii, noul Cod Civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum si situațiilor juridice născute după intrarea sa iî vigoare. Ca o excepție, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.

Legi abrogate după intrarea în vigoare a Codului Civil[modificare | modificare sursă]

Conform art. 230 din legea de aplicare a Codului Civil nr. 71/2011 au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Codului Civil[15] :

  • Codicele civil (sau Codul civil din 1864), publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 (supl.) din 12 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.) din 13 ianuarie 1865, nr. 8 (supl.) din 14 ianuarie 1865, nr. 11 (supl.) din 16 ianuarie 1865, nr. 13 (supl.) din 19 ianuarie 1865, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 1.169 - 1.206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă;
  • Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oricare contracte și pentru adaosul unui alineat la art. 1.089 din Codul civil, publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 20 februarie 1879;
  • Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepția dispozițiilor art. 46 - 55, 57, 58 și 907 - 935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, precum și a cărții a II-a "Despre comerțul maritim și despre navigație", care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim;
  • Decretul nr. 2.142/1930 pentru promulgarea Legii privind funcționarea cărților funduare centrale pentru căile ferate și canaluri nr. 148/1930, publicat în Monitorul Oficial nr. 127 din 12 iunie 1930;
  • Legea nr. 178/1934 privind reglementarea contractului de consignație, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 30 iulie 1934;
  • art. 17 și art. 19 - 28 din Legea nr. 153/1937 privind magazinele generale și warantarea mărfurilor și cerealelor (Dockuri și silozuri), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 81 din 7 aprilie 1937;
  • Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la cărțile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare;
  • Codul civil Carol al II-lea, republicat în Monitorul Oficial nr. 206 din 6 septembrie 1940, cu modificările ulterioare;
  • Codul comercial Carol al II-lea, republicat în Monitorul Oficial nr. 194 din 23 august 1940, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, publicată în Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944;
  • Legea nr. 163/1946 pentru înlocuirea provizorie cu cărți de evidență funciară a cărților funciare distruse, sustrase sau pierdute, publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 14 martie 1946, cu modificările ulterioare;
  • Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii din Vechiul Regat în cărți de publicitate funciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare;
  • Legea nr. 4/1953 privind Codul Familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările și completările ulterioare;
  • Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările și completările ulterioare;
  • Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu excepția art. 30 - 43, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010;
  • Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960;
  • art. 1 - 33 și 36 - 147 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, cu completările ulterioare;
  • Legea arendării nr. 16/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 21 - 33 din Legea locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997;
  • art. 7, 14 și 15 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare;
  • art. 32 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările următoare;
  • art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare;
  • titlul VI "Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare" al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, cu modificările ulterioare;
  • art. 12, 14 - 25, art. 32 alin. (2), art. 43 și 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare; de la aceeași dată, dispozițiile art. 12 și 14 - 25 nu se mai aplică nici contractelor de închiriere a locuinței în curs de executare;
  • Legea nr. 509/2002 privind agenții comerciali permanenți, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 6 august 2002;
  • art. 40 alin. (1), art. 41 și 42 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu modificările ulterioare;
  • art. 1, 5 - 13, 16, art. 18 alin. (2) teza I, art. 56 alin. (1) - (4), art. 57, 59 - 63 și 65 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009;
  • art. 90 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 28 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare;
  • titlul X "Circulația juridică a terenurilor" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare;
  • orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Neculaescu, Sache (11 ianuarie 2011). „Noul Cod civil, între tradiție și modernitate în privința terminologiei juridice normative. http://sacheneculaescudotcom.wordpress.com/2011/01/11/noul-cod-civil-intre-traditie-si-modernitate-in-privinta-terminologiei-juridice-normative/. Accesat la 14 iunie 2011. 
  2. ^ Pătrășcanu, Silvana; Drăghici, Cornelia (26 martie 2009). „Un decret comunist din 1954, mai democrat decât proiectul Codului civil”. Gardianul. http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1238019643. Accesat la 14 iunie 2011. 
  3. ^ Președintele Băsescu a semnat decretele de promulgare a Legii privind Codul Civil și a Legii privind Codul Penal”. Realitatea.net. 17 iulie 2009. http://www.realitatea.net/presedintele-basescu-a-semnat-decretele-de-promulgare-a-legii-privind-codul-civil-si-a-legii-privind-codul-penal_564847.html. Accesat la 14 iunie 2011. 
  4. ^ htmlArticol pe situl web Juridice. ro
  5. ^ http://www.juridice.ro/150214/csm-a-demarat-proiectul-vin-codurile.html
  6. ^ http://www.9am. ro/stiri-revista-presei/Social/218450/Moment-istoric-pentru-justitia-romana-Dupa-147-de-ani-avem-un-nou-Cod-Civil. html
  7. ^ Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege - Codul civil, publicată în M.Of. nr. 213 din 2 aprilie 2009
  8. ^ Conform articolul 483 alin.2 din noul Cod.
  9. ^ Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege - Codul civil publicată în M.Of. nr. 213 din 2 aprilie 2009
  10. ^ Articolele 136 – 139 din noul Cod civil român
  11. ^ Expunere de motive, în „Noul Cod civil 2009 – Legea nr. 287-2009 (M.Of. nr. 511 din 24 iulie 2009)”, ed. Hamangiu, București, 2009, p.33 ; Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege - Codul civil publicată în M.Of. nr. 213 din 2 aprilie 2009.
  12. ^ În Codul civil al provinciei Quebec această instituței poartă denumirea de „Administration du bien d’autrui” și este reglementată înarticolele 1299-1370, reprezentând Titlul VII din Cartea a IV-a intitulată Des Biens.
  13. ^ Art. 795 – 799 din noul Cod civil român.
  14. ^ Art. 800 și 801 din noul Cod civil român.
  15. ^ Legile abrogate odata cu intrarea in vigoare a legii de aplicare

Legături externe[modificare | modificare sursă]