Alexandru G. Golescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alexandru G. Golescu
Alexandru G. Golescu1.jpg
Politicianul Alexandru G. Golescu
Date personale
Născut 1819
București, Țara Românească
Decedat (62 de ani)
Rusănești, România
Părinți Iordache Golescu și Maria Bălăceanu
Copii 11 copii
Naționalitate Român
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Religie Ortodox
Ocupație diplomat
om politic Modificați la Wikidata
Prim-ministru al României
În funcție
14 februarie 1870 – 18 aprilie 1870
Precedat de Dimitrie Ghica
Succedat de Manolache Costache Epureanu
Ministrul Afacerilor Externe
În funcție
2 februarie 1870 – 20 aprilie 1870
Precedat de Nicolae Calimachi-Catargiu
Succedat de Petre P. Carp
Ministru de Finanțe
În funcție
16 noiembrie 1868 – 27 ianuarie 1870

Alma mater Școala Centrală de Artă și Manufacturi din Paris
Cunoscut pentru 1. A fost cunoscut ca Arăpilă sau Negru, numele său fiind scris uneori Alexandru Golescu-Negru.
2. Fondator cu Dumitru Brătianu și Ion Ghica al Societății pentru Învățătura Poporului Român.
3.Fondator al Societății Frăția.
Profesie inginer, politician

Alexandru G. Golescu (n. 1819 - d. 15 august 1881, com. Rusănești, județul Olt) a fost un om politic liberal român, care a servit ca prim-ministru al României în anul 1870 (între 2 februarie și 20 aprilie). A fost cunoscut ca Arăpilă sau Negru, numele său fiind scris uneori Alexandru Golescu-Negru, pentru a-l deosebi de vărul său Alexandru C. Golescu, zis Albu[1].

Biografie[modificare | modificare sursă]

După terminarea studiilor gimnaziale la Colegiul Sfântul Sava din București, a urmat cursurile Școlii Centrale de Artă și Manufacturi din Paris, pe care a absolvit-o ca inginer.[2] În 11 august 1839 a înființat la Paris, alături de Dumitru Brătianu și Ion Ghica, Societatea pentru Învățătura Poporului Român, gândită să ridice prin cultură poporul român.[2] În finalul procesului verbal de constituire a Societății s-a precizat că vor fi trimise în țară, pentru informarea opiniei publice, ziare și broșuri editate periodic la Paris.[3] S-a întors pentru prima dată în 1840 în țară, pentru a se angaja în funcții birocratice, pentru a merge în 1844 din nou în Paris, ca să studieze istoria și economia.[2] În toamna lui 1843, a fondat împreună cu Ghica, Bălcescu , Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, ChristianTell etc. societatea secretă Frăția.[2]

În luna aprilie 1848 a fost implicat alături de frații Golești la pregătirea Revoluției din 1848.[4] A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Țara Românească și a fost trimis de guvernul provizoriu ca agent confidențial la Constantinopol,[4] apoi ca agent diplomatic la Paris, din 1 august 1848, fiind însărcinat să ceară atât susținerea diplomatică a guvernelor europene, cât și ajutoare militare (armament și ofițeri francezi).[5]Misiunea lui Al. G. Golescu-Negru la Paris a fost un eșec, cererea de armament fiind refuzată sub pretextul că Turcia nu va fi de acord. După o ședere la Abrud în casa lui Ioan Șuluțiu, a rămas în exil la Paris, întorcându-se în Țara Românească în noiembrie 1856.[5]După datele oferite de Anastasie Iordache (op. cit. p. 295), Alexandru G. Golescu-Negru a primit aprobarea repatrierii în țară, „din înalt ordin” la 19 noiembrie/1 decembrie 1856. În perioada șederii în exil la Paris, Al. G. Golescu-Negru a elaborat și publicat lucrarea sa De l'abolition du servage dans les Principautés danubiennes în care a susținut necesitatea emancipării și împroprietăririi țăranilor. El propunea împroprietărirea țăranilor prin expropiere și despăgubire, foarte convenabilă pentru marii proprietari.

În 1857 a fost ales deputat la județul Muscel în Adunarea ad-hoc, din partea micilor proprietari, o dată cu Ștefan Golescu, deputat din partea marilor proprietari. În timpul lucrărilor Adunării ad-hoc dintre 30 septembrie - 10 decembrie 1857, a avut o atitudine moderată, delimitându-se atât de ultra conservatori, cât și de liberalii radicali.[5] Deputat de Bacău sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza în adunarea legislativă a Moldovei și președinte al acesteia, a devenit ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice în guvernul lui Ion Ghica, între 11 octombrie 1859 și 28 mai 1860.[5]

Sub Carol I a fost ministru de Finanțe din 17 noiembrie 1868 până în ianuarie 1870, în guvernul Dimitrie Ghica și apoi președinte al consiliului de miniștri din 2 februarie 1870 până în 20 aprilie 1870, cât și ministru de Interne și ad-interim la Afaceri Străine.[6] În timpul guvernării sale, s-a inaugurat Monetăria Statului și s-a adoptat Legea din 31 martie 1870 referitoare la poliție și la exploatarea căilor ferate.[6] După prezentarea demisiei guvernului, în urma eșecului votării unei legi, domnitorul Carol l-a însărcinat tot pe el cu formarea cabinetului, însă din cauza dificultăților politicianul a cedat, fiind urmat ca prim-ministru de Manolache Costache Epureanu.[6]

Opere[modificare | modificare sursă]

  • Die politische Stellung der Roumänen, Viena, 1848
  • De l'abolition du servage dans les Principautés Danubiennes, Paris, 1856

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Campulung Muscel - Prima Capitala a Romaniei
  2. ^ a b c d Nicolescu 2006, p. 169
  3. ^ Anastasie Iordache, Goleștii. Locul și rolul lor în istoria României. Editura științifică și enciclopedică. București, 1979, p. 59
  4. ^ a b Nicolescu 2006, p. 170
  5. ^ a b c d Nicolescu 2006, p. 171
  6. ^ a b c Nicolescu 2006, p. 172

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 169-173 


Predecesor:
Nicolae Calimachi-Catargiu
Ministrul Afacerilor Externe
2 februarie18 aprilie 1870
ad-interim

Succesor:
Petre P. Carp


Predecesor:
Dimitrie Ghica
Prim-ministru al României
14 februarie1 mai 1870

Succesor:
Manolache Costache Epureanu