Avram Bunaciu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Avram Bunaciu
Avram Bunaciu.jpg
Avram Bunaciu
Date personale
Nume la naștere Avram Bunaciu[1]
Născut 11 noiembrie 1909
Gurba, Austro-Ungaria
Decedat 28 aprilie 1983, (73 de ani)
București, România
Căsătorit cu Noemi Nussbacher
Copii Tudor, Doina
Naționalitate  România
Cetățenie România
Etnie română[1]
Ocupație diplomat
om politic
Ministru de Justiție al României
În funcție
25 martie 1948 – 23 septembrie 1949
Ministru de Externe al României
În funcție
23 ianuarie 1958 – 20 martie 1961
Precedat de Ion Gheorghe Maurer
Succedat de Corneliu Mănescu
Președinte al Consiliului de Stat
În funcție
19 martie 1965 – 24 martie 1965
Precedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej
Membru al CC al PCR/PMR
În funcție
24 februarie 1948 – 12 august 1969

Premii 1. Ordinul Tudor Vladimirescu
2. A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România
Partid politic Partidul Muncitoresc Român
Partidul Comunist Român
Alma mater Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj
Profesie om politic, avocat

Avram Bunaciu (n. 11 noiembrie 1909, Gurba - d. 28 aprilie 1983, București) a fost un jurist și politician comunist român. După unele surse din cercurile politice de extremă dreapta, Bunaciu ar fi fost de origine evreiască,(un citat în presă din văduva mareșalului Antonescu[2]). Această opinie a fost infirmată de biografii săi și de alți cercetători[1][3]. Conform altor surse, mama lui Avram Bunaciu ar fi fost de religie baptistă.[4] S-a implicat de aproape în procesele celor judecați în perioada postantonesciană pentru crime de război, crime împotriva umanității, în procesele politice și actele de represiune din anii stalinismului în România. În această perioadă, Bunaciu a deținut funcțiile de acuzator public șef, ministru al justiției 1948-1949 și apoi, ministru de externe al României (1958-1961).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilărie și tinerețe[modificare | modificare sursă]

Avram Bunaciu s-a născut în 1909 la Gurba, județul Arad, într-o familie de țărani mijlocași români. [1].A avut patru surori și doi frați.[5].Anii Primului război mondial au fost dificili pentru familia sa, tatăl și fratele cel mare fiind trimiși pe front în cadrul armatei austro-ungare, în vreme ce alt frate, care, rămas la vatră, devenise stâlpul familiei, a murit de gripă. După studii liceale la Liceul „Samuil Vulcan”, din Beiuș, în anii 1929-1933 Bunaciu a urmat facultatea de drept a Universității din Cluj. În anii de studenție s-a simțit atras de ideologia de stânga, devenind un cititor al presei socialiste - „Socialismul” (organul Partidului Social-Democrat), „Stânga” , „Revista socială” și „Lumea muncitorească”.[1] După o scurtă perioadă de stagiu la Casa Asigurărilor Sociale din Cluj, Bunaciu s-a stabilit în iulie 1938 la București, unde, cu încurajarea liderului social-democrat Ilie Moscovici, a fondat o organizație de tineret a Partidului Social-Democrat Român

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

În anul 1938 Bunaciu s-a căsătorit cu o tânără cu vederi comuniste, Noemi Nussbacher, evreică de origine. Începând din 1938 el s-a deziluzionat de social-democrați (în ciuda stimei pe care o avusese pentru Moscovici, Gheorghe Grigorovici și Lothar Rădăceanu) și a devenit un simpatizant al Partidului Comunist.[1] Ca avocat în baroul din București, a apărat în mai multe rânduri unii inculpați comuniști, și s-a străduit, în alte ocazii să asigure comuniștilor apărarea din partea unor avocați renumiți ca Petre Pandrea (Marcu) sau Istrate Micescu. În 1939 a adăpostit o tipografie comunistă, iar din 1941 a intrat în Biroul juridic al Apărarii Patriotice. În 1940-1941, s-a întors, însoțit de soția sa, în satul său natal, între altele, pentru a o feri de violențele antievreiești de la București.

Acuzator public și cariera politică[modificare | modificare sursă]

Între 1944-1945 a fost membru în consiliul Baroului de Ilfov. În perioada 1945-1946 a avut funcția de acuzator public șef în comisia de acuzatori publici a Tribunalului Poporului din București. (Tribunalul a funcționat până la 28 iunie 1946).

Comisia acuzatorilor publici a examinat cazurile a circa 2700 suspecți de crime de război și crime împotriva umanității, dintre care 668 au fost condamnați, mulți dintre ei în contumacie. În vara anului 1945, Bunaciu a fost însărcinat să organizeze Tribunalul Poporului din Cluj, care a pronunțat condamnări mai aspre decât alte instanțe împotriva celor găsiți vinovați de crime de război[6].

În 1946-1947, în calitate de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, Bunaciu ar fi dat, din însărcinarea conducătorilor comuniști ai României, și cu știrea Kremlinului, dispoziții pentru controlarea și organizarea emigrărilor de evrei din România spre Israel.[7]

În februarie 1948, după înlăturarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Bunaciu a fost numit ministru al justiției (1948-1949), revenind în această funcție pentru trei săptămâni la finele lui 1957 și începutul lui 1958[8]. Între 1954-1957 a fost secretar al Marii Adunări Naționale, apoi, între 11 ianuarie 1958 și 20 martie 1961, ministru de externe, urmându-i în funcție lui Ion Gheorghe Maurer.

Între 19 martie - 24 martie 1961 a fost vreme de 5 zile vicepreședinte al Consiliului de Stat. Bunaciu a fost totodată și profesor universitar.

În mai 1961 i-a fost conferită medalia A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România. Prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971, Avram Bunaciu a fost decorat cu Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a II-a.[9]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Liviu Țăranu 2013
  2. ^ ro Maria Antonescu: Sotia dictatorului (II) - Dosarele istoriei
  3. ^ Doina Jela Lexiconul negru - Unelte ale represiunii comuniste Humanitas, București, 2001
  4. ^ Lansare de carte: Avram Bunaciu. Biografie – reflecții – corespondență | Istorie Evanghelica
  5. ^ Doina Jela Lexiconul negru - Unelte ale represiunii comuniste Humanitas, Bucuresti, 2001.
  6. ^ Final Report of the International Commission on the Holocaust in Romania, pp. 2-3 [1]
  7. ^ Emigrarea: un reflex de păstrare a identitatii, Marius Oprea, Observator cultural - numărul 101, ianuarie 2002, accesat la 5 octombrie 2014
  8. ^ http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/Ministruljusti%C5%A3iei/Mini%C5%9FtriiJusti%C5%A3iei/tabid/851/Default.aspx
  9. ^ Autentificare

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Liviu Țăranu - Avram Bunaciu - un personaj uitat al regimului comunist în Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coord.) Destine individuale și colective în comunism, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Memorialul Rezistenței Anticomuniste Țara Făgărașului, Polirom, Iași, București 2013

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

  • Liviu Țăranu - „Avram Bunaciu. Biografie – reflecții – corespondență,Editura Enciclopedică, București 2012