Avram Bunaciu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Avram Bunaciu
Date personale
Nume la naștereAvram Bunaciu[1]
Născut11 noiembrie 1909
Gurba, Austro-Ungaria
Decedat28 aprilie 1983, (73 de ani)
București, România
Căsătorit cuNoemi Nussbacher
CopiiAdrian, Doina
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Etnieromână[1]
Ocupațiepolitician
jurist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Ministru de Justiție al României
În funcție
25 martie 1948 – 23 septembrie 1949
Ministru de Externe al României
În funcție
23 ianuarie 1958 – 20 martie 1961
Precedat deIon Gheorghe Maurer
Succedat deCorneliu Mănescu
Președinte al Consiliului de Stat
În funcție
19 martie 1965 – 24 martie 1965
Precedat deGheorghe Gheorghiu-Dej
Succedat deChivu Stoica
Membru al CC al PCR/PMR
În funcție
24 februarie 1948 – 12 august 1969

Premii1. Ordinul Tudor Vladimirescu
2. A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România
Partid politicPartidul Muncitoresc Român
Partidul Comunist Român
Alma materFacultatea de Drept a Universitatii din Cluj
Profesieom politic, avocat

Avram Bunaciu (n. 11 noiembrie 1909, Gurba – d. 28 aprilie 1983, București) a fost un jurist și politician comunist român.[1][2].S-a implicat de aproape în procesele celor judecați în perioada postantonesciană pentru crime de război, crime împotriva umanității, în procesele politice și actele de represiune din anii stalinismului în România. În perioada regimului comunist, Bunaciu a deținut funcțiile de acuzator public șef, ministru al justiției 1948-1949 și apoi, ministru de externe al României (1958-1961). Avram Bunaciu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1948 - 1975. Între 1948-1969 a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman (denumit până în 1965 Partidul Muncitoresc Român) În anii 1961-1965 Bunaciu a fost vicepreședinte al Consiliului de Stat al României,iar între 19-24 martie 1965, în urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bunaciu a îndeplinit pentru 5 zile funcția de președinte temporar al Consiliului de Stat.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilărie și tinerețe[modificare | modificare sursă]

Avram Bunaciu s-a născut în 1909 ca mezin între cei opt copii [3] ai unei familii de țărani mijlocași români din satul Gurba,[1][2] comuna Șicula azi în județul Arad, pe vremea aceea în Regatul Ungariei din cadrul Imperiului Austro-Ungar, Se știe mai târziu de trei surori (Floare, Măriuța și Raveca) și de trei frați (Păliță sau Pavel, Ion și Petre) [3].[2]. După documentele de stare civilă, tatăl său se numea,în maghiară, Bunacs János (n.n. adică Ioan Bunaciu, cunoscut în sat ca „Ioan a Marcului”), iar mama se numea în maghiară Bergyán Rebeka (Raveca Berghian) și ei erau de confesiune greco-catolică. [3] După surse ale cultului baptist din România, mama lui Bunaciu ar fi fost credincioasă baptistă.[4] Un consătean pe nume Ioan Bunaciu a fost în anii 1970-1988 directorul seminarului teologic baptist din București. [5]

Anii Primului război mondial au fost dificili pentru familia sa, tatăl și fratele cel mare fiind trimiși pe front în cadrul armatei austro-ungare, în vreme ce alt frate, care, rămas la vatră, devenise stâlpul familiei, a murit de gripă. După studii secundare la Liceul român greco-catolic „Samuil Vulcan”, din Beiuș,[6] în anii 1929-1933 Bunaciu a urmat facultatea de drept a Universității din Cluj. În anii de studenție s-a simțit atras de ideologia de stânga, devenind un cititor al presei socialiste - „Socialismul” (organul Partidului Social-Democrat), „Stânga”, „Revista socială” și „Lumea muncitorească”.[1] și ateu. După o scurtă perioadă de stagiu la Casa Asigurărilor Sociale din Cluj, Bunaciu s-a stabilit în iulie 1938 la București, unde, cu încurajarea liderului social-democrat Ilie Moscovici, a fondat și condus o organizație de tineret a Partidului Social-Democrat Român.

Activitatea politică interbelică și în anii 1941-1944[modificare | modificare sursă]

În anul 1938 Bunaciu s-a căsătorit cu o tânără cu vederi comuniste, Noemi Nussbacher, fiica unui comerciant evreu din Cluj. Începând din 1938 el s-a deziluzionat de social-democrați (în ciuda stimei pe care o avusese pentru Moscovici, Gheorghe Grigorovici și Lothar Rădăceanu) și s-a apropiat de Partidul Comunist din România.[1] Ca avocat în baroul din București, a apărat în mai multe rânduri unii inculpați comuniști și s-a străduit, în alte ocazii, să asigure comuniștilor apărarea din partea unor avocați renumiți ca Petre Pandrea (Marcu) sau Istrate Micescu. În 1939 a adăpostit o tipografie comunistă, iar din 1941 a intrat în Biroul juridic al Apărarii Patriotice. În 1940-1941, s-a întors, însoțit de soția sa, în satul său natal, între altele, pentru a o feri de violențele antievreiești și de bombardamentele aeriene de la București. Dar,deoarece, între timp soției, nu i s-a permis, ca evreică, să domicilieze la țară, au fost nevoiți să se mute la Ineu, apoi la Arad, și în cele din urmă au izbutit să se întoarcă la București. [7] Între noiembrie 1943- aprilie 1944 Bunaciu a fost deținut în închisoare pentru activități subversive.[7]

Acuzator public și cariera politică[modificare | modificare sursă]

Între 1944-1945 a fost membru în consiliul Baroului de Ilfov. În perioada 1945-1946 a avut funcția de acuzator public șef în comisia de acuzatori publici a Tribunalului Poporului din București. (Tribunalul a funcționat până la 28 iunie 1946).

Comisia acuzatorilor publici a examinat cazurile a circa 2700 suspecți de crime de război și crime împotriva umanității, comise în timpul regimului Ion Antonescu. Dintre aceștia 668 au fost condamnați, mulți dintre ei în contumacie. În vara anului 1945, Bunaciu a fost însărcinat să organizeze Tribunalul Poporului din Cluj, care a pronunțat condamnări mai aspre decât alte instanțe împotriva celor găsiți vinovați de crime de război[8], dar majoritatea acuzaților au fost judecați în contumacie. Alături de acuzarea formată din Constantin Vicol, Ion D.Ion și Alexandra Sidorovici, Bunaciu a fost acuzator public în procesul a trei din cei 14 acuzați (șapte din ei arestați) din procesul așa numitului „lot al ziariștilor fasciști” - Radu Demetrescu-Gyr, Stelian Popescu (în contumacie) și Ilie Rădulescu. [9] Ca secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, Bunaciu a participat la organizarea execuției pedepsei capitale la care au fost condamnati Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu și Constantin Z. Vasiliu.[10]

În 1946-1947 Bunaciu ar fi dat, din însărcinarea conducătorilor comuniști ai României, și cu știrea Kremlinului, dispoziții pentru controlarea și organizarea emigrărilor de evrei din România spre Israel.[11]

În iulie 1947, împreună cu un consilier sovietic, Bunaciu a condus înscenarea de la aeroportul din Tămădău unde au fost arestați o parte din elita Partidului Național-Țărănesc, prim pas in lichidarea acestui partid.[12]

În februarie 1948, după înlăturarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Bunaciu a fost numit ministru al justiției (1948-1949), revenind în această funcție pentru trei săptămâni la finele lui 1957 și începutul lui 1958[13]. Între 1954-1957 a fost secretar al Marii Adunări Naționale, apoi, între 11 ianuarie 1958 și 20 martie 1961, ministru de externe, urmându-i în funcție lui Ion Gheorghe Maurer. Între 1961-1965 a fost vicepreședinte al Consiliului de Stat. După decesul lui Gheorghiu Dej, între 19 martie - 24 martie 1965 Avram Bunaciu a deținut vreme de 5 zile funcția de președinte temporar al Consiliului de Stat. Bunaciu a fost totodată și profesor universitar.

În mai 1961 i-a fost conferită medalia A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România. Prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971, Avram Bunaciu a fost decorat cu Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a II-a.[14]

Copiii săi au părăsit România și s-au stabilit în Occident. Bunaciu a murit la București în anul 1983 în urma unui accident vascular cerebral. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din București.

Viata privată[modificare | modificare sursă]

Bunaciu a domiciliat mulți ani pe strada Herăstrău din București, într-o zonă locuită de numeoroși nomenclaturiști. [15]

Speculațiile biografice lansate în mass media[modificare | modificare sursă]

Surse din cercurile politice și jurnalistice de extremă dreapta, unele propagatoare ale teoriilor despre conspirațiile evreilor și masonilor (ex. Žydokomuna [2]) [16] [1][2][3] i-au atribuit lui Bunaciu, ca si altor comuniști neevrei, un nume evreiesc născocit (în cazul lui Bunaciu - „Abraham Gutman”) și o origine fictivă evreiască ,(de pildă, în citatele în presă din spusele văduvei mareșalului Antonescu, Maria[17], [18]. Această teorie este infirmată de biografii săi și de cei care l-au cunoscut. Soția lui, Noemi, născută Nussbacher, a fost evreică.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g Liviu Țăranu 2013
  2. ^ a b c d Doina Jela Lexiconul negru - Unelte ale represiunii comuniste Humanitas, București, 2001
  3. ^ a b c d I.Tuleu et al p.62 2014
  4. ^ Lansare de carte: Avram Bunaciu. Biografie – reflecții – corespondență, Istorie Evanghelica
  5. ^ Marius Silveșan 24.10.2011 articol recenzie la biografia lui Avram Bunaciu pe saitul Istorie evanghelica al Ligii evanghelice din România"
  6. ^ I.Tuleu et al p.63 2014
  7. ^ a b I.Tuleu et al p.65 2014
  8. ^ Final Report of the International Commission on the Holocaust in Romania, pp. 2-3 [1] Arhivat în , la Wayback Machine.
  9. ^ Ilie Oană 2003 p.430
  10. ^ [https://www.rador.ro/2015/08/24/23-august-1944-schimbarea-regimului-politic-in-romania-episodul-iv-executia/ mărturiile loc.Mircea Herescu și a ofițerului sovietic Konstantin Popovici pe saitul Radio România
  11. ^ Emigrarea: un reflex de păstrare a identitatii, Marius Oprea, Observator cultural - numărul 101, ianuarie 2002, accesat la 5 octombrie 2014
  12. ^ [https://www.iiccmer.ro/carusel-stiri/2015/lichidarea-partidului-national-taranesc-iulie-1947/ Cristina Roman Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului românesc
  13. ^ http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/Ministruljusti%C5%A3iei/Mini%C5%9FtriiJusti%C5%A3iei/tabid/851/Default.aspx[nefuncțională]
  14. ^ Autentificare
  15. ^ [https://romania.europalibera.org/a/istorie-la-pas-o-ultima-plimbare-cu-cristina-topescu-/30374485.html Vladimir Tismăneanu Istorie la pas. O ultima plimbare cu Cristina Țopescu 13 ianuarie 2020, Radio Europa Liberă
  16. ^ jurnalul online infobrasov
  17. ^ ro Maria Antonescu: Sotia dictatorului (II) - Dosarele istoriei
  18. ^ vezi și pagina de discuții a articolului în Wikipedia

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Doina Jela Lexiconul negru - Unelte ale represiunii comuniste Humanitas, Bucuresti, 2001.
  • Ilie Oană - Tribunalul Poporului- instrument al justiției proletare Muzeul Național de Istorie a României, XV, I 2003
  • Liviu Țăranu - Avram Bunaciu - un personaj uitat al regimului comunist în Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coord.) Destine individuale și colective în comunism, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Memorialul Rezistenței Anticomuniste Țara Făgărașului, Polirom, Iași, București 2013
  • Liviu Țăranu - Avram Bunaciu. Biografie – reflecții – corespondență , Editura Enciclopedică, București 2011
  • Ioan Tuleu, Viorel Roman, Mircea Grec art. Bunaciu Avram - intelectualul comunist în Personalități șiculane (ed: Ioan Matiuț) Mirador. Arad, 2014 ISBN 978-973-164-173-7
  • Procesul mareșalului Antonescu – Documente (Ancheta procesului), vol. 3, 18. 1946 aprilie 18 Interogatoriul luat Mariei Antonescu, de către Avram Bunaciu, în cadrul instrucției procesului mareșalului Antonescu, ediție îngrijită de Marcel-Dumitru Ciucă, Editura Saeculum I.O., București, 1998, p. 568

Legături externe[modificare | modificare sursă]