Dumitru Brătianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte persoane purtând același nume de familie, vedeți familia Brătianu (dezambiguizare).
Dumitru Brătianu
Dumitru C Bratianu.jpg
Diplomatul Dumitru Brătianu
Date personale
Născut 1818
Pitești, Țara Românească
Decedat 8 iunie 1892, (74 de ani)
București, România
Părinți Constantin Brătianu
Naționalitate  România
Cetățenie România
Ocupație diplomat, politician
Activitate
Educație Facultatea de Drept de la Paris
Reprezentant 1. Frăția
2. Fondator al Comitetului Revoluționar (1848) din Țara Românească
3. Secretar al Adunării Elective din Țara Românească
Cunoscut pentru 1. Președinte al Consiliului de miniștrii (10 aprilie - 8 iunie 1881)
2. Ministru de Externe
Partid politic Partidul Național Liberal

Dumitru (Dimitrie) C. Brătianu (n. 1818, Pitești - d. 8 iunie 1892, București), a fost un diplomat și om politic român. A fost fiul stolnicului Constantin Brătianu și fratele liberalului Ion C. Brătianu. În calitate de primar al Bucureștiului, a fost martorul unui eveniment major în istoria țării noastre: venirea Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Dimitrie C. Brătianu l-a primit pe Carol I în apropierea pădurii Băneasa, unde a ținut un discurs în fața a peste 30.000 de oameni.[1]

Studii[modificare | modificare sursă]

În 1835 susține examenul de bacalaureat la Paris și urmează, timp de un an, cursurile Facultății de Medicină. Se înscrie apoi la Facultatea de Drept unde își obține licența în 1841.

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Simpatizant al Partidului Republican Francez (liberal radical), Dumitru Brătianu colaborează (între 1836 și 1848), sub pseudonimul "Regnault", la publicațiile "Le National" și "La Revue independante". Participă activ, alături de fratele său, Ion C. Brătianu, la insurecția pariziană din februarie 1848. În țară este cooptat în societatea "Frăția" și este unul dintre membri fondatori (mai 1848) ai Comitetului Revoluționar din Țara Românească. La 11 iunie 1848 este acreditat ca agent diplomatic pe lângă guvernele Austriei și Ungariei, iar din 12 septembrie 1848, pe lângă multe alte "guverne prietene". Începând cu noiembrie 1848 desfășoară o puternică activitate diplomatică în sprijinul cauzei naționale. Alături de alți revoluționari români fondează "Comitetul Revoluționar Român" (iunie 1849) și "Asociația Română pentru Condurecea Emigrației" (decembrie 1849). Din 1857 revine în țară și conduce, alături de fratele său și C. A. Rosetti, gruparea radicală a Partidul Național Liberal. În septembrie 1857 este ales deputat de Pitești în Adunarea Ad-hoc. În iunie-august 1858 desfășoară o misiune diplomatică în Occident, iar din ianuarie 1859 este ales deputat de Pitești și secretar al Adunării Elective care îl proclamă pe colonelul Alexandru Ioan Cuza ca domnitor și în Țara Românească.

Portofolii ministeriale[modificare | modificare sursă]

  • Ministru de Externe (25 ianuarie - 27 martie 1859)
  • Ministru de Interne (28 mai - 13 iulie 1860)
  • Ministru al Cultelor și Intrucțiunii (1 martie -4 august 1867)
  • ad-interim la Agricultură, Comerț și Lucrări publice (1 martie -4 august 1867)
  • Președinte al Consiliului de miniștrii (10 aprilie - 8 iunie 1881)
  • Ministru al Afacerilor Străine (10 aprilie - 8 iunie 1881)

Activitate culturală[modificare | modificare sursă]

Este membru fondator al "Societății pentru Învățătura Poporului Român" (1839), al "Asociației Literare a României" (1845), participant la acțiunile "Societății Studenților Români" din Paris (1845) și co-fondator al "Societății în vederea înființării de școale în Principate" ("Însocierea Lazariană") (1847).

Dumitru Brătianu este inițiat în francmasonerie la Paris în Loja Ateneul Străinilor, la 9 mai 1846. În același an devine membru al lojilor masonice "L'Athénée des Etrangers" și Trandafirul Perfectei Tăceri, în care va primi, în februarie și iulie 1847, gradele de Companion și, respectiv, de Maestru. Din 1847 participă la lucrările Lojii bucureștene Frăția.[2]

În prezent, o stradă din municipiul Pitești îi poartă numele.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Primari ai Bucurestilor - sites.google.com, accesat pe 9 mai 2016
  2. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Dumitru Brătianu

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 53-57 
  • Dumitru Brătianu: diplomatul, doctrinarul liberal și omul politic, Anastasie Iordache, Editura Paideia, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Constantin I. Iliescu
Primar al Bucureștiului
martie 1866 – martie 1867

Succesor:
Panait Iatropol


Predecesor:
Ion Strat
Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice
1 martie 18674 august 1867

Succesor:
Alexandru Papadopol-Calimah


Predecesor:
Vasile Boerescu
Ministrul Afacerilor Externe
10 aprilie 18818 iunie 1881

Succesor:
Eugeniu Stătescu


Predecesor:
Ion Brătianu
Prim-ministrul României
19 aprilie 188121 iunie 1881

Succesor:
Ion Brătianu