Alexandru Plagino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Alexandru Plagino
D. William - Alexandre Const. Plagino - Ancien Ministre des affaires étrangerès.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (73 de ani) Modificați la Wikidata
Plăginești, Râmnicu Sărat, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Wallachia.svg Țara Românească
Flag of the United Principalities of Romania (1862–1866).svg România
Flag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Deputat al României Modificați la Wikidata

Alexandru C. Plagino, alternativ Plajino (n.  – d. , Plăginești, Râmnicu Sărat, România) a fost un om politic român, din secolul al XIX-lea, originar din Muntenia.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Familie[modificare | modificare sursă]

S-a născut într-o familie boierească de origine greacă, iar părinții lui au fost marele postelnic Constantin Plagino și soția sa, Eufrosina Plagino (n. Moruzi), fiica fostului domnitor Alexandru Moruzi.

Politician[modificare | modificare sursă]

A devenit paharnic în 1840 și agă în 1850. Plagino a fost prefect al poliției din București în 1850-1851 și a fost făcut mare logofăt în 1852. El a servit ca secretar de stat în perioada 1854-1856. După Unirea Principatelor, a îndeplinit funcția de ministru de finanțe în guvernul Țării Românești din iulie 1861 până în ianuarie 1862, sub conducerea lui Dimitrie Ghica, apoi a fost membru în Adunarea Electivă (1862) și vicepreședinte al Corpului Ponderator (5 decembrie 1865).[1]

Președintele Senatului României[modificare | modificare sursă]

Plagino a făcut parte din adunarea constituantă din 1866 și a fost ales atât senator (din 1866), cât și deputat (1871). El a îndeplinit funcția de președinte al Senatului din 3 septembrie 1869 până în 4 martie 1871. În timpul Războiului de Independență al României, el a servit drept comisar general pe lângă  Marele Cartier General al Armatei Imperiale Ruse în perioada aprilie - iulie 1877. El a fost trimis apoi în misiune la Madrid și Lisabona, cu scopul de a notifica curțile regale de acolo de proclamarea independenței României, și a petrecut anul 1879 și începutul anilor 1880 în Peninsula Iberică. A fost apoi trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în Italia (1885-1891) și în Marea Britanie (1891-1893). El a murit în 4 octombrie 1894 la Plăginești.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 407. București: Editura Enciclopedică, 2000. ISBN: 973-450-315-4

Legături externe[modificare | modificare sursă]