Simion Balint

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Simion Balint
Barbu Iscovescu - Portretul lui Simion Balint.jpg
Simion Balint, pictură de Barbu Iscovescu
Date personale
Născut 10 septembrie 1810
Copăceni, Cluj
Imperiul Austriac Imperiul Austriac, Marele Principat al Transilvaniei (astăzi România)
Decedat 16 mai 1880, (69 de ani)
Roșia Montană
Austro-Ungaria Austro-Ungaria
Naționalitate România română
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație preot greco-catolic, revoluționar pașoptist
Activitate
Cunoscut pentru prefect al Legiunii Arieșului în timpul Revoluției de la 1848
Premii Ord.Leopold.PNG Ordinul Leopold cl. a III-a
Mormântul lui Simion Balint din Roșia Montană
Baia Mare, bustul lui Simion Balint

Simion Balint (n. 10 septembrie 1810, Copăceni, Cluj – d. 16 mai 1880, Roșia Montană) a fost unul dintre revoluționarii români care a luptat alături de Avram Iancu, în calitate de prefect al Legiunii Arieșului. A fost descendent al unei familii nobiliare de preoți din Vima Mică (Țara Lăpușului).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Simion Balint a urmat studii teologice și a fost numit preot capelan în Roșia Montană. În timpul revoluției din 1848 i s-a încredintat conducerea luptelor din părțile Abrudului, Câmpeni până la Iara-Buru. A dat dovadă de înalte calități ostășești, încât Farkas Kemény (hu), comandantul trupelor maghiare a operațiunii din 8–19 iunie de la Abrud, neputând să treacă de el și ținând cont că majoritatea comandanților lui Iancu erau preoți, a afirmat că „dracul să se mai bată cu popii”.[1]

În vara anului 1848 a fost arestat de autoritățile revoluționare maghiare și întemnițat la Abrud, ca agitator. Casa în care a fost închis la Abrud a luat foc, iar preotul Balint a putut scăpa desculț și cu capul descoperit. Soldatul galițian Tutsek care-l păzea l-a scăpat dintr-un tumult popular iscat cu ocazia incendiului, după ce a arătat că nu Balint poartă vina pentru casa arsă. Ulterior a fost mutat la Aiud.[2]

A fost pus în libertate ca urmare a petiției formulate în acest sens la Adunarea Națională de la Blaj.

Pentru fapte de vitejie a fost decorat de împăratul din Viena și de țarul Rusiei.

După revoluție s-a retras ca preot paroh în parohia română unită din Roșia Montană, unde a rămas până la sfârșitul vieții. A fost căsătorit cu fiica preotului Zacheu Golgoțiu și a avut o fată, Ana Balint, căsătorită cu Iosif Hodoș, mama folcloristului Enea Hodoș.

Decorații[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Rusu Abrudeanu, Moții, calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit, București: Ed. Cartea Românească, 1928, cap. XXXIII, Revoluția din 1848/49 în Ardeal: Avram Iancu
  2. ^ Enea Hodoș, Din trecut, în "Biblioteca noastră", nr. 27-28, 1900, p. 102.
  3. ^ Ionuț Țene, De ce l-au urât austriecii pe Avram Iancu! Cauza e recunoașterea Țarului și a generalul rus Luders, napocanews.ro, 16 martie 2015, accesat 2016-04-01

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Simion Balint