Simion Balint
| Simion Balint | |
 Simion Balint, pictură de Barbu Iscovescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 10 septembrie 1810 Copăceni, Cluj  Imperiul Austriac, Marele Principat al Transilvaniei (astăzi România) |
| Decedat | 16 mai 1880, (69 de ani) Roșia Montană  Austro-Ungaria |
| Înmormântat | Biserica Adormirea Maicii Domnului din Roșia Montană  |
| Cetățenie |  Imperiul Austriac.svg){kind=small} Regatul Ungariei[*] |
| Religie | Biserica Catolică Biserica Română Unită cu Roma |
| Ocupație | preot greco-catolic, revoluționar pașoptist |
| Activitate | |
| Cunoscut pentru | prefect al Legiunii Arieșului în timpul Revoluției de la 1848 |
| Premii |  Ordinul Leopold cl. a III-a |
Modifică date / text  | |
_Aw58.JPG)
Simion Balint (n. 10 septembrie 1810, Copăceni, Cluj – d. 16 mai 1880, Roșia Montană) a fost unul dintre revoluționarii români care a luptat alături de Avram Iancu, în calitate de prefect al Legiunii Arieșului. A fost descendent al unei familii nobiliare de preoți din Vima Mică (Țara Lăpușului).
Biografie
[modificare | modificare sursă]Simion Balint a urmat studii teologice și a fost numit preot capelan în Roșia Montană. În timpul revoluției din 1848 i s-a încredintat conducerea luptelor din părțile Abrudului, Câmpeni până la Iara-Buru. A dat dovadă de înalte calități ostășești, încât Farkas Kemény (hu), comandantul trupelor maghiare a operațiunii din 8–19 iunie de la Abrud, neputând să treacă de el și ținând cont că majoritatea comandanților lui Iancu erau preoți, a afirmat că „dracul să se mai bată cu popii”.[1]
În vara anului 1848 a fost arestat de autoritățile revoluționare maghiare și întemnițat la Abrud, ca agitator. Casa în care a fost închis la Abrud a luat foc, iar preotul Balint a putut scăpa desculț și cu capul descoperit. Soldatul galițian Tutsek care-l păzea l-a scăpat dintr-un tumult popular iscat cu ocazia incendiului, după ce a arătat că nu Balint poartă vina pentru casa arsă. Ulterior a fost mutat la Aiud.[2]
A fost pus în libertate ca urmare a petiției formulate în acest sens la Adunarea Națională de la Blaj.
Pentru fapte de vitejie a fost decorat de împăratul din Viena și de țarul Rusiei.
După revoluție s-a retras ca preot paroh în parohia română unită din Roșia Montană, unde a rămas până la sfârșitul vieții. A fost căsătorit cu fiica preotului Zacheu Golgoțiu și a avut o fată, Ana Balint, căsătorită cu Iosif Hodoș, mama folcloristului Enea Hodoș.
Decorații
[modificare | modificare sursă]- Ordinul Leopold clasa a III-a, conferit de Franz Joseph[3][necesită sursă mai bună]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Ion Rusu Abrudeanu, Moții, calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit, București: Ed. Cartea Românească, 1928, cap. XXXIII, Revoluția din 1848/49 în Ardeal: Avram Iancu
- ^ Enea Hodoș, Din trecut, în "Biblioteca noastră", nr. 27-28, 1900, p. 102.
- ^ Ionuț Țene, De ce l-au urât austriecii pe Avram Iancu! Cauza e recunoașterea Țarului și a generalul rus Luders, napocanews.ro, 16 martie 2015, accesat 2016-04-01
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
