Corneliu Mănescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Corneliu Mănescu
Corneliu Mănescu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Ploiești, România Modificați la Wikidata
Decedat (84 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
București, România[3] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuDoina Dobrescu
CopiiAlexandra
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic
diplomat
jurnalist Modificați la Wikidata
Ambasador al României în Franța Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Deputat în Marea Adunare Națională Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
CircumscripțiaMoreni
În funcție
 – 
CircumscripțiaVălenii de Munte
Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Ministru al Afacerilor Externe Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deAvram Bunaciu
Succedat deGeorge Macovescu
Deputat în Marea Adunare Națională Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
CircumscripțiaBăicoi
Ambasador al României în Ungaria Modificați la Wikidata
În funcție
 – 

PremiiOrdinul Steaua Republicii Populare Române clasa a II-a[*] ()
Ordinul Muncii clasa I[*] ()
Partid politicPCR (din )
Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
Alma materUniversitatea din București
Universitatea Serală de Marxism-Leninism[*]
Semnatar al „scrisorii celor șase

Corneliu Mănescu (n. , Ploiești, România – d. ,[1][2] București, România[3])[4] a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României.

Educația[modificare | modificare sursă]

Și-a terminat educația primară la Ploiești, urmând apoi, între 1936-1940, cursurile de drept și științe economice ale universității din București. În timpul studenției, a început să contribuie prin articole la diverse publicații de stânga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relații internaționale.

În 1944 lucra la Institutul de Statistică, considerat un adevărat „focar comunist” (aici lucrau și alți comuniști, ca Nicolae Betea, Anton Rațiu, Mihai Levente, Ștefan Popescu și alții.)[5]

Cariera[modificare | modificare sursă]

După 23 august 1944, Mănescu a avut funcții în Partidul Comunist și în instituțiile de stat. În 1948, a fost numit șef al Diviziei Politice Superioare a Armatei. . Între 1955 și 1960 a fost vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării.

În 1960, Corneliu Mănescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În martie 1961, Mănescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat în funcție de Marea Adunare Națională. În acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.

Mănescu a fost cel care a condus delegațiile române la toate sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost șef al delegației române din 1962 la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea și la alte conferințe internaționale.

La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. A deținut funcția până la data de 23 septembrie 1968[6]

Mănescu a fost membru al Partidului Comunist Român din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central.

A fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador în Ungaria (până la 30 mai 1961), după care devine ministru de externe (1961-1972), vicepreședinte al Frontului Unității Socialiste, președinte al Grupului Interparlamentar Român, ambasador în Franța (1977-1982). A fost membru al CC al PCR (1965-1980).

În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care foști lideri comuniști îl criticau pe Nicolae Ceaușescu. În timpul revoluției române din 1989 atât la Timișoara[7], cât și la București s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceaușescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.

Familia[modificare | modificare sursă]

S-a căsătorit în 1950 cu Doina Dobrescu, căreia Mănescu îi plăcea să-i spună „Dana”.[necesită citare] Câteva luni mai târziu se năștea fiica lor, Alexandra.

Decorații[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Corneliu Mănescu, Filmportal.de, accesat în  
  3. ^ a b „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ ro Membrii CC al PCR
  5. ^ Revista 22
  6. ^ Index of /
  7. ^ Marilena Viorica Țariuc, Frontul Democratic Român, în: Lorin Fortuna (coordonator), Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluției române din decembrie 1989, editura Artpress, Timișoara, 2007, ISBN 978-973-108-040-6, p. 40
  8. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Avram Bunaciu
Ministrul Afacerilor Externe
21 martie 196122 octombrie 1972

Succesor:
George Macovescu