Limba meglenoromână

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
meglenoromână
vlășească[1]
Vorbită în Grecia, Republica Macedonia, România, Turcia
Regiuni Balcani
Număr de vorbitori limbă maternă: circa 2.800[2]
Sistem de scriere alfabetul latin
Tipologie lingvistică SVO
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
ISO 639-2 roa
SIL RUQ
Această pagină poate conține caractere Unicode
Grupul sudic al limbilor romanice de est.

     Limba aromână

     Limba meglenoromână

Regiunea Meglen.

     Oraș

     Sat meglenoromân

     Sat care a fost meglenoromân

     Sat aromânesc

Meglenoromâna este un grup de graiuri vorbite de o populație numită în mediul academic „meglenoromâni”. Statutul său este controversat. Unii lingviști, de exemplu Alexandru Graur, o consideră o limbă autonomă făcând parte din ramura de est a limbilor romanice, împreună cu limbile română, aromână și istroromână, dar majoritatea cercetătorilor o consideră o variantă regională a limbii române. Printre aceștia nu există unitate în ceea ce privește statutul meglonoromânei față de celelalte variante[3].

Meglenoromâna mai este vorbită de o populație estimată la aproximativ 2.800 de vorbitori[2] care își spun vlaș[4] (singular vla, cu varianta vlau̯), iar limba lor o identifică spunând că vorbesc vlășește. Etnonimul vlașvlahi” este la origine un exonim folosit de popoarele vecine și adoptat de ei[5]. Meglenoromânii trăiesc în Macedonia greacă, în Republica Macedonia din fosta Iugoslavie, în România și în Turcia.

Istorie externă și istoricul cercetărilor[modificare | modificare sursă]

Meglenoromâna este idiomul romanic de est a cărui istorie este cel mai puțin cunoscută, deoarece nu are atestări vechi. Se presupune că a fost a doua care s-a separat de restul limbii protoromâne, după aromână, aproximativ în secolele XII-XIII, când vorbitorii ei s-au așezat în regiunea Meglen, pe malul râului Vardar, venind dinspre nord[3].

Natura romanică a meglenoromânei este observată în 1859 de către Basil Nicolaides[6], iar în 1869, Johann Georg von Hahn[7] face primele precizări privitoare la deosebirile dintre aceasta și aromână[3]. Gustav Weigand a fost primul cercetător care a studiat propriu-zis meglenoromâna. De la el provine termenul Meglenorumänisch „meglenoromână” și el a notat pentru prima oară texte în acest idiom[8].

Ovid Densușianu considera că meglenoromânii sunt de origine nord-dunăreană și vedea idiomul lor apropiat de dacoromână. Dintre cercetătorii actuali, Petar Atanasov adoptă această ipoteză, considerând meglenoromâna ca un stadiu mai arhaic al dacoromânei[9]. Dimpotrivă, Sextil Pușcariu susținea originea sud-dunăreană a meglenoromânilor, clasând meglenoromâna împreună cu aromâna într-un subgrup estic, iar dacoromâna și istroromâna în unul vestic. Theodor Capidan și Gheorghe Ivănescu considerau că meglenoromâna formează împreună cu aromâna un dialect sudic. Alexandru Philippide, Alexandru Rosetti și Matilda Caragiu Marioțeanu vedeau de asemenea meglenoromâna mai apropiată de aromână[3]. Ion Coteanu o considera o variantă regională a aromânei, iar pe aceasta din urmă autonomă de română[3]. Există și ipoteza originii complexe, dacoromâne și aromâne a meglenoromânei[9].

După textele publicate de Weigand[10], au mai apărut culegeri de folclor literar ale lui Pericle Papahagi[11] și Ion Aurel Candrea[12]. Cele mai recente sunt culegerile lui Dionisie Papatsafa[13] și Dumitru Ciotti[14].

Există o singură lucrare cultă, o broșură despre creșterea viermilor de mătase[15], cu grafia adaptată după cea română și cu termeni împrumutați din aceasta.

Între anii 1862 și 1912 au existat sporadic la meglenoromâni forme de învățământ în română sau/și aromână, și folosirea limbii române alături de limba greacă sau în locul acesteia ca limbă de cult[3].

Numărul vorbitorilor și distribuție geografică[modificare | modificare sursă]

Conform unor date mai vechi, existau între 12.000 și 26.000 de vorbitori de meglenoromână[3]. Numărul lor a scăzut continuu în urma evenimentelor istorice din prima jumătate a secolului al XX-lea, în care Meglenul a fost teatru de război, începând cu Războaiele Balcanice și terminând cu Războiul Civil Grec. Acestea au spart comunitatea relativ compactă a meglenoromânilor și au provocat răspândirea lor prin schimburi de populație și emigrări în mai multe țări: în fosta Iugoslavie (în Macedonia, dar și în Voivodina), în Turcia, în România. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, modernizarea societăților a accentuat împrăștierea meglenoromânilor prin mutarea multora în orașe sau chiar emigrarea în Europa Occidentală, în căutare de lucru. Aceste fenomene au dus la asimilarea multor meglenoromâni cu populațiile majoritare, inclusiv prin căsătorii mixte[16].

În prezent, numărul meglenoromânilor este estimat la 5.500 (fără cei din România), dintre care mai vorbesc idiomul circa jumătate[2].

Meglenoromâna este vorbită mai ales în Macedonia grecească, în regiunea Meglen, prefecturile Kilkis și Serres, în localitățile L’umniță (Σκρα Κιλκίς), Cupă (Κούπα), Țărnareca (Κάρπη), Oșiń (Αρχάγγελος), Birislăv (Περίκλεα) Lundziń (Λαγκαδιά) și Nănti/Nǫ́nti (Νότια). În regiunea limitrofă din Republica Macedonia, satul Umă (Хума) era cu populație majoritar meglenoromână, dar aceasta s-a mutat aproape în întregime în orașul Gevgelija[8].

Situația actuală[modificare | modificare sursă]

Meglenoromâna s-a păstrat bine până la începutul secolului al XX-lea, din cauza modului de viață rural tradițional, a izolării satelor. Lipsea aspectul scris al idiomului, dar și școlarizarea în limba oficială a stăpânirii otomane de atunci. Aceasta făcea ca în familii și în sate să se vorbească numai meglenoromâna. Doar bărbații care umblau la oraș erau bi- sau trilingvi și introduceau elemente străine în idiom[17].

Evenimentele istorice și fenomenele sociale ulterioare au declanșat procesul pierderii idiomului, care continuă, în condițiile în care vorbitorii sunt școlarizați, dar în altă limbă decât cea maternă. La aceasta contribuie și lipsa prestigiului limbii materne în ochii vorbitorilor, mai ales a tinerilor, care văd posibilitatea afirmării lor numai în limba majorității[18].

În prezent există foarte puține forme de organizare culturală sau de altă natură meglenoromâne, cum există în cazul aromânilor și chiar al istroromânilor. Există de exemplu la Cerna (județul Tulcea), singura localitate cu populație majoritar de origine meglenoromână din România, Ansamblul folcloric meglenoromân „Altona” și Asociația „Altona”, la care participă elevi de la Școala Gimnazială „Panait Cerna”. Aceste trei entități, precum și familiile preocupându-se de cultivarea moștenirii culturale meglenoromâne[19]. În orice caz, idiomul este pe cale de dispariție, fiind înscris în Cartea roșie a UNESCO despre limbile în pericol], secțiunea „Limbi în pericol grav”[20], și în Atlasul UNESCO al limbilor din lume în pericol[21].

Variante regionale[modificare | modificare sursă]

Fiecare sat meglenoromân își are graiul său, care sunt grupate în mai multe feluri. Există o împărțire în două grupuri: cele din Umă și Țărnareca pe de o parte, și cele din L’umniță, Cupă, Oșiń, Birislăv, Nǫ́nti și Lundziń pe de altă parte. Altă împărțire este făcută în trei grupuri, graiul din Lundziń fiind considerat aparte. După anumite trăsături s-au făcut și alte opoziții: graiul din Țărnareca față de toate celelalte, graiurile din L’umniță și Cupă față de celelalte, cele din Umă și din Lundziń față de celelalte. În special din punctul de vedere al împrumuturilor se pot opune graiurile din Grecia, Republica Macedonia și România[22].

Fonetism și scriere[modificare | modificare sursă]

Fonetismul meglenoromânei nu este unitar. Există diferențe relativ însemnate între graiuri.

Vocale[modificare | modificare sursă]

Fonemele vocalice ale meglenoromânei sunt:

Deschidere Anterioritate
Anterioare Semiant. Centrale Semipost. Posterioare
Închise
Blank vowel trapezoid.svg
Cvasiînchise
Semiînchise
Mijlocii
Semideschise
Cvasideschise
Deschise

Transcrierea meglenoromânei nu este unitară în rândul cercetătorilor. În acest articol se folosește cea a lui Theodor Capidan. Vocalele care nu se găsesc în româna standard sunt redate în felul următor:

În poziție accentuată[modificare | modificare sursă]

/a/, /e/, /i/ și /u/ purtătoare de accent sună în general ca în dacoromână.

/ɔ/ înlocuiește în mai multe graiuri fonemele /ǝ/ (ă) și /ɨ/ (î), care astfel se confundă: lăsǫ́[23] „lăsă”, lǫ́nă „lână”. În graiul din Lundziń, fonemul /ɔ/ corespunde și diftongului [oa]: ǫ́spiț „oaspeți”.

/ǝ/ se păstrează în poziție accentuată și în locul lui /ɨ/, în graiurile din Umă și Țărnareca: lănă „lână”.

/o/ nu se deosebește de /ɔ/ în graiul din L’umniță, ultimul realizându-se și el [o], prin urmare corespunde și vocalelor /ǝ/ și /ɨ/: monă „mână”.

/ɛ/ există alături de diftongul [ea] în graiul din Lundziń (fętă/feată „fată”) și se opune lui /e/ în graiurile din Lundziń, Cupă, L’umniță, Oșiń și Birislăv: videm „vedem” vs. vidęm „vedeam”.

Vocalele /a/, /e/, /i/, /o/, /ɔ/ și /u/ accentuate se lungesc, în afară de graiurile din Umă și Țărnareca: apu [aːpu] „apă”, cămeș [kǝmeːʃ] „cămeși”, sin [siːn] „sân”, soră [soːrǝ] „soră”, grǫ́n [grɔːn] „grâu”, suflit [suːflit] „suflet”.

În poziție neaccentuată[modificare | modificare sursă]

Înaintea silabei accentuate, vocalele se închid, dar nu și în împrumuturi:

  • a > ă: ăbină „albină”;
  • e > i: țitati „cetate”;
  • o > u: purcar „porcar”.

În L’umniță, /ǝ/ la început de cuvânt urmat de o consoană nazală se realizează [ạ] (mai închis decât [a], între acesta și [ə], mai aproape de [a])[24]: ạn „în”, ạmpirat „împărat”.

Și după silabă accentuată se închid aceleași vocale, dar /a/ se păstrează ca articol hotărât: casă vs. casa.

Diftongi[modificare | modificare sursă]

În toate graiurile meglenoromâne există diftongii descendenți [aw], [ew], [iw] și [ow] (semivocala /w/ fiind transcrisă ), și diftongii ascendenți [ja], [je], [jo] și [ju], semivocala /j/ transcriindu-se .

În diverse graiuri există și alți diftongi:

  • [oa] în Lundziń, Oșiń, Birislăv, Cupă: soari „soare”;
  • [ea] în Lundziń, Oșiń, Birislăv, Cupă: feată „fată”;
  • [wǝ] în L’umniță, Cupă: fu̯ăc „foc”;
  • [jǝ] în L’umniță, Cupă: ạnțili̯ăg „înțeleg”.

În transcrierea diftongilor există o diferență între Capidan și P. Atanasov, în sensul că acesta notează și semivocalele și .

Consoane[modificare | modificare sursă]

Meglenoromâna are 26 consoane[25]:

Bilabiale Labiodentale Alveolare Postalveolare Palatale Velare Glotală
Nazale
m
n
ɲ
Oclusive
p   b[26]
t  d
kʲ  ɡʲ
k   ɡ
Africate
t͡s  d͡z
t͡ʃ   d͡ʒ
Fricative
f  v
s  z
ʃ  ʒ
h
Vibrantă
r
Sonantă laterală
l
ʎ

În poziție finală de cuvânt, consoana /l/ primește o nuanță velară: cał „cal”, crieł „minte, gând”.

Transcrierea consoanelor diferită de cea din română:

Consoană Transcriere
Capidan P. Atanasov
/d͡z/
dz
/d͡ʒ/
ǧ
/l/ velarizat
ł
/ɲ/
ń
/t͡s/
ț[27] sau ts[28]
ț
/t͡ʃ/
č
/ʎ/
l’
/kʲ/
chi̯
k’
/ɡʲ/
ghi̯
g’
/hʲ/
h’

Observații:

  • Consoana /h/ nu s-a păstrat în vechiul fond, de exemplu în numele satului Umă, ci apare numai în împrumuturi recente, de exemplu în hutel „hotel”[3].
  • Opozițiile /d͡z/ : /z/ și /d͡ʒ/ : /ʒ/ s-au păstrat numai în graiul din Țărnareca, în celelalte africatele au trecut în fricative: frundză/frunză, džoc/joc.

Evoluții fonetice diferite de la latină la română, respectiv la megleoromână[modificare | modificare sursă]

Latină Română Meglenoromână
[a] inițial de cuvânt: HABĒMUS > păstrarea lui [a]: „avem” afereza frecventă a lui [a]: vem
[o] inițial de cuvânt: OC(U)LUS > păstrarea lui [o]: „ochi” [wo]: u̯ocl’u
[e] accentuat precedat de consoană labială și urmat de silabă cu [i], [e] sau [u]: MELUM > [ǝ]: „măr” (pomul) păstrarea lui [e]: mer
[e] accentuat precedat de consoană labială și urmat de silabă cu [a]: ME(N)SA > [a]: „masă” diftongarea lui [e]: measă
[v] + [e] sau [i] accentuat: VĪVUS > păstrarea lui [v]: „viu” palatalizarea lui [v] (nesistematică): ghiu̯
[m] + [e] accentuat: MEDIUS > păstrarea lui [m]: „miez” palatalizarea lui [m] (nesistematică): ńez
[p] + [e] sau [i] accentuat: PĔCTUS > păstrarea lui [p]: „piept” palatalizarea lui [p] (nesistematică): chi̯ept
[f] + [e] sau [i] accentuat: FERRUM > păstrarea lui [f]: „fier” [j], mai rar [hʲ]: i̯er, h’er
[k] + [e] sau [i] accentuat: CAELUM > [t͡ʃ]: „cer” [t͡s]: țer
[ɡ] + [e] sau [i] accentuat: GĔNER > [d͡ʒ]: „ginere” [z], mai rar [d͡z]: ziniri, dziniri
[l] + [e] sau [i] accentuat: LĔPOREM > [j]: „iepure” palatalizarea lui [l]: l’epuri
[l] după [k]: ORĬCLA > căderea lui [l]: „ureche” palatalizarea lui [l]: ureacl’ă
[l] după [ɡ]: IŬG(U)LO > căderea lui [l]: „înjunghii” palatalizarea lui [l]: jungl’u
[n] + [e] neaccentuat: VĪNEA > căderea lui [n]: „vie” palatalizarea lui [n]: vińă

Alte particularități fonetice[modificare | modificare sursă]

  • Desinența -i asilabic [ʲ] de masculin plural a substantivelor și adjectivelor, precum și cea de persoana a II-a singular a indicativului prezent cade după consoanele [p], [b], [f], [v] și [m], fără schimbarea acestora: lup „lupi”, fitšor „feciori”, ạntreb „întrebi”.
  • În graiurile din Umă și din Țărnareca, această desinență precedată de grupurile de consoane ale căror al doilea element este [t͡s], [d͡z], [t͡ʃ], [d͡ʒ], [ʃ] (în Țărnareca și [ɡʲ], [ɲ], [ʎ]), devine [ǝ]: mul’ță „mulți”, arșă „arși”, dorńă „(tu) dormi”.
  • În graiul din Umă, desinența -i se păstrează cu calitate vocalică după orice alt grup de consoane sau semivocală + consoană decât cele ale căror al doilea element este [t͡s], [d͡z], [t͡ʃ], [d͡ʒ], [ʃ]: al’bi [aʎbi] „albi”, nui̯bi [nujbi] „întâlnești”.
  • În Umă și în Țărnareca se păstrează u final de cuvânt după orice grup de consoane: albu „alb”, multu „mult”, ruptu „rupt”.
  • Consoanele sonore finale de cuvânt devin surde (vi̯et „(eu) văd”, ves „vezi”, alp „alb”, rǫ́t „(eu) râd”), dar în general aceasta nu se marchează în transcrieri.

Gramatică[modificare | modificare sursă]

Structura gramaticală a limbii meglenoromâne diferă întrucâtva de cea a românei, prin unele trăsături arhaice și datorită unor influențe ale limbilor învecinate.

Morfologie[modificare | modificare sursă]

În morfologie se remarcă atât trăsături sintetice, cât și analitice, precum și influențe ale limbii macedonene[29] și ale aromânei, mai ales în graiul din Țărnareca.

Substantivul[modificare | modificare sursă]

Singularul

La masculin singular, pe lângă substantivele terminate în consoană, sunt mai multe decât în română cele terminate în -u, în Umă și în Țărnareca această terminație existând după orice grup de consoane: socru ca în română, dar și corbu „corb”, cămpu „câmp”.

Din cauza închiderii lui [e] neaccentuat la [i], atât la masculin, cât și la feminin, există substantive cu această terminație la singular: munti „munte”, pustińitati „pustietate”. Celelalte feminine se termină în .

Pluralul

Forma de masculin plural nu se deosebește de cea de singular la substantivele terminate în vocală accentuată + p, b, f, v, ț, z, , ș, j, l’, , ń sau r: lup „lup” – lup „lupi”, fitšor „fecior” – fitšor „feciori”. La substantivele masculine terminate în alte consoane sau altă consoană + i, pluralul are ca marcă schimbarea acesteia: i̯edi̯ez, bărbatbărbaț, całcal’/cai̯, fratifraț. Masculinele terminate la singular în -i precedat de r îl pierd pe -i la plural: l’epuri „iepure” – l’epur „iepuri”.

Desinența specifică de neutru plural este tot fără -i: loclocur.

Substantivele masculine cu singularul în -u schimbă această vocală în -i la plural, ca în română: socrusocri, u̯ocl’uu̯ocl’i.

Femininele în au în general pluralul în -i: casăcasi. La unele consoana/consoanele precedentă/precedente se modifică: furcăfurchi, găscăgăști. Consoanele care provoacă căderea lui -i la masculin plural au același efect și la feminin: limbălimb. La unele substantive se schimbă și vocala din rădăcină: vacăvăț.

-i-ul pluralului reapare la substativele masculine cu articol hotărât: fitšoril’ „feciorii”, frațil’ „frații”.

Substantivele împrumutate din limba turcă, cu singularul în -a sau pot avea pluralul în -z, vocala precedentă fiind accentuată: avlíi̯aavlíur sau avlii̯áz „curți”, căsăbắcăsăbắz „orașe”.

Exprimarea cazurilor este în general analitică.

Genitivul se exprimă în majoritatea graiurilor cu lu, la origine articol hotărât, devenit invariabil, practic o prepoziție. Se folosește la cele trei genuri și la cele două numere, atât pentru substantivul propriu nume de persoană, cât și pentru cel comun. Acesta din urmă este articulat cu unul din articol hotărât sau nehotărât dacă este feminin sau masculin singular, putând fi nearticulat dacă este masculin plural:

casa lu bărbatu
un bărbat
feata
ună feată
Piștol
frațil’
draț
featili

Doar în graiul din Țărnareca sunt forme de genitiv cu articol hotărât enclitic și cu articol posesiv prepus: ạu̯ țarlui fitšor „fiul împăratului”, tai̯fa a featil’ei̯ „ceata fetei”.

Dativul are ca marcă prepoziția la, în general substantivul fiind nearticulat: la bărbat, la feată, la Piștol, la fraț, la feati.

Acuzativul este identic cu nominativul, fără prepoziție la numele de persoană în funcție de complement direct.

Vocativul meglenoromân este identic cu nominativul sau are desinențe (numai la singular): ạmpirati! sau ạmpiratuli (mai rar) „împărate!” (masculin singular), su̯ăru! „soro!”

Articolul[modificare | modificare sursă]

Articolul nehotărât are formele un, ună, care nu se declină, la plural existând numai în unele graiuri, cu forma niști sau niștă.

Articolul hotărât:

  • masculin și neutru singular:
  • la substantivele terminate în consoană – mai rar -l, mai frecvent vocala de legătură -u- devenită articolul propriu-zis [fitšoru(l)]; în Țărnareca -lu: fitšorlu;
  • la substantivele terminate în -u-u (forma articulată confundându-se cu cea nearticulată) sau -l: corbu(l);
  • la substantivele terminate în -i-li: șarpili „șarpele”;
  • feminin singular – -a: casa;
  • masculin plural – -l’ sau -i̯: cucoțil’ sau cucoții̯ „cocoșii”; în Țărnareca -l’ă: frațl’ă „frații”;
  • feminin și neutru plural – -li: măńli „maînile”, locurli „locurile”; în Țărnareca -l’ă: măńl’ă, locurl’ă.

Adjectivul[modificare | modificare sursă]

Adjectivul megleromân prezintă unele particularități față de cel din română în privința gradelor de comparație. Superlativul se poate forma și numai cu mai̯ + adjectivul cu articol hotărât (mai̯ mica fętă „fata cea mai mică”), sau analog cu cel din română: țela mai̯ mari „cel mai mare”. În Țărnareca, acest grad se formează cu un prefix împrumutat din macedoneană, construcția fiind tot cu di: nai̯marli di toț „cel mai mare dintre toți”[30].

Numeralul[modificare | modificare sursă]

Numeralele cardinale sunt aceleași ca în română, inclusiv în ceea ce privește formarea numerelor începând cu 11, cu pronunțarea specifică meglenoromânei:

1 un, una
2 doi̯, dǫ́u̯ă / dǫ́u̯ / du̯au̯
3 trei̯
4 patru
5 ținț
6 șasi
7 șapti
8 u̯opt
9 nǫ́u̯/nǫ́u̯ă
10 zați / zeați / dzați (ultima variantă în Țărnareca)
11 unspreț / unsprăț
12 dǫ́u̯spreț / dǫ́u̯sprăț
20 dǫ́u̯zǫ́ț
21 dǫ́u̯zǫ́tšiun
100 una sută
1000 una mil’ă
2000 dǫ́u̯ mil’
1.000.000 un miliun

Aceste numerale pot primi articol hotărât: pricazma lu doi̯l’ fraț „povestea celor doi frați”.

Numeralele ordinale se formează în general din numeralele cardinale, la care se adaugă articolul -li indiferent de gen, înaintea lor folosindu-se prepoziția la: la dǫ́u̯li or „a doua oară”, la trei̯li cał „al treilea cal”. În graiul din Țărnareca acest articol are varianta -l’ă și există și forma de feminin: la trei̯a dzuu̯ă gri „în a treia zi grăi”. Corespunzător lui „întâi, întâia” există forma prima moștenită din latină, în afară de Țărnareca, unde îi corespunde împrumutul din limba greacă prot, proată.

Pronume[modificare | modificare sursă]

Pronumele personal[modificare | modificare sursă]

Formele pronumelor personale sunt:

Persoană Nominativ Dativ Acuzativ
forme accentuate forme neaccentuate forme accentuate forme neaccentuate
I sg.
i̯o; iu̯ă (în L’umniță); i̯eu̯ (în Umă) la mini ạń, ńi, ńă, ń mini mi
II sg.
tu la tini ạț, -ț; țu, ță (în Țărnareca) tini ti
III sg. masc. i̯eł; i̯ăł (în L’umniță) la i̯eł ạľ, ăľ; ại̯, l’ (în Cupă); l’ă (în Țărnareca) i̯eł la, al, -l; ạu̯, u (în Țărnareca)
fem. i̯a la i̯a ạľ, ăľ; ại̯, l’ (în Cupă); l’ă (în Țărnareca) i̯a ạu̯, ău̯, u
I pl.
noi̯ la noi̯ na, nă noi̯ na, nă
II pl.
voi̯ la voi̯ va, vă voi̯ va, vă
III pl. masc. i̯eľ; i̯ăľ (în L’umniță) la i̯eľ, la i̯ăľ la, lă; l’ă (în Țărnareca) i̯eľ l’a, l’ă, ạl’, -ľ
fem. i̯ali la i̯ali li; l’ă (în Țărnareca) i̯ali i

Exemple în propoziții:

I̯o s-mi duc „Eu o să mă duc”;
S-nă ubidim căsmetu „Să ne încercăm norocul”;
Ạț mi ru̯ăg „Mă rog ție”;
Ạu̯ ạntribară „Îl/O întrebară”.
Pronumele reflexiv[modificare | modificare sursă]

Pronumele reflexiv are formele neaccentuate de persoana I și a II-a ale pronumelui personal, iar la persoana a III-a forma neaccentuată si cu varianta ți: si ạnsurǫ́ „se însură”, ạń ți mancă „mi-e foame” (literal „mi se mănâncă”), si si cuminică „să se cuminece”. În cazuri ca cel al ultimului exemplu, pronumele reflexiv poate să cadă: si si ducă / si ducă „să se ducă”.

Pronumele-adjectiv posesiv[modificare | modificare sursă]

În meglenoromână sunt și adjective posesive neaccentuate diferite ca formă de pronumele-adjective accentuate corespunzătoare.

Posesor(i) Obiect(e) posedat(e)
Masculin singular Feminin singular Masculin plural Feminin plural
Formă accentuată Formă neaccentuată
Persoana I singular meu̯; mi̯ău̯ în L’umniță -ńu mea melʼ; mi̯ăl’ (în L’umniță) meali
a II-a singular tǫ́u̯; atău̯ (în Țărnareca) -tu (-)ta (formă accentuată și neaccentuată) tǫ́lʼ tali
a III-a singular lui̯[31] -su -sa (numai formă neaccentuată)
I plural nostru
noastră noștri noastri
a II-a plural vostru
voastră voștri voastri
a III-a plural lor
lor lor lor

Formele accentuate ale adjectivelor posesive sunt cel mai frecvent prepuse substantivului, iar cele neaccentuate totdeauna postpuse. Exemple în grupuri de cuvinte, propoziții și fraze:

Meu̯ fitšor tari ăi̯ „Băiatul meu așa este”;
Dǫ́-ń l’a tǫ́l’ cǫ́ń astăz, i̯o si-ț l’a dau̯ mel’ la tini „Dă-mi câinii tăi astăzi, eu o să ți-i dau pe ai mei”;
Ni tată-ńu… ni tšitšăl’ mi̯ăl’ nu rau̯ spuvidatš „Nici tatăl meu… nici unchii mei nu erau duhovnici”;
lui̯ mul’ari „soția lui”;
noastră casă „casa noastră”.
Pronumele-adjectiv demonstrativ[modificare | modificare sursă]

Formele pronumelui-adjectiv demonstrativ sunt:

Singular Plural
Masculin Feminin Masculin Feminin
de apropiere țista; (i̯)estu, aistu (în Țărnareca) țeastă; i̯astă, aistă (în Țărnareca) țișta; (i̯)ești, aiști (în Țărnareca) țeasti, țeaști; țęsti (în Lundziń); i̯asti, aiste (în Țărnareca)
de depărtare țela țea țel’a țeali
de diferențiere lant[32] lantă lańț, lanț lanti
țelalant țealantă țel’alanț, țel’lanț țealilanti

Pronumele nu diferă de adjective ca formă, iar adjectivul este aproape totdeauna prepus substantivului. Acesta poate fi cu articol hotărât sau nearticulat. Uneori adjectivul este cel articulat. Exemple în grupuri de cuvinte, propoziții și fraze:

țista u̯om „acest om / omul acesta”;
țișta cal’ „acești cai / caii aceștia”;
Daț la estu om tănti pari „Dați-i acestui om atâtea parale”;
Ạntribǫ́ țela chirchezu (substantivul cu articol hotărât) „Întrebă acel cerchez / cerchezul acela”;
lantă u̯ară „altă dată”;
țealilantili suror (adjectivul cu articol hotărât) „celelalte surori”.
Pronumele interogativ-relativ[modificare | modificare sursă]

Pronumele interogative-relative meglenoromâne sunt cari „care” și țe/ți „ce”. Ca interogativ, primul are și sensul „cine”, iar al doilea, ca relativ, se poate folosi și referitor la persoane. Exemple:

Cari ăi̯ cola, bra? „Cine-i acolo, bre?”;
Vizu un u̯om cari vindea „Văzu un om care vindea”;
Ți faț? „Ce faci?”;
mul’area țe ti ạnsuraș „femeia cu care te-ai însurat”.

Cari are formă de genitiv-dativ analitic (la cari), iar la genitiv și formă sintetică (curui̯). Exemple:

La cari trițea pri cola, la toț dădea bustan „Cărora treceau pe acolo, tuturor le dădea pepene verde”;
Vea un frati la cari l’i ra numea… „Avea un frate al cărui nume era…”;
Dăraț un lucru mușat și curui̯ lucru ăs ii̯ă ma mușat, … „Faceți un lucru frumos, și al cărui lucru va fi mai frumos, …”.
Pronumele și adjectivul nehotărât[modificare | modificare sursă]

Adjective și/sau pronume nehotărâte meglenoromâne sunt:

  • cafcu (împrumut din macedoneană) „ce fel de”: Cafcu tšou̯li țer tu, Teghi̯u? „Ce fel de ghete vrei tu, Teghiu?”
  • cǫ́t „cât, atât”: Cǫ́t si țeară, tu să-l’ dai̯ „Cât cere, atâta să-i dai”;
  • cǫ́ta „atât(a)”: Di cǫ́ta mai̯ bun nu si poati „Mai bine decât atâta nu se poate”;
  • cǫ́țva, cǫ́tiva „câțiva, câteva”: cǫ́tiva buț di apu „câteva butoaie de apă”;
  • cutari „cutare”: – Ți zuu̯ă să u fațim nunta? – Zuu̯a cutari „În ce zi să facem nunta? – În ziua cutare”;
  • i̯er (din turcă, cu variantele neaccentuate e și i) „fiecare”: ier zuu̯ă / i zuu̯ă „(în) fiecare zi”, e săptămǫ́nă „(în) fiecare săptămână”;
  • i̯er-cari „oricare”;
  • i̯er-ți, e-ți „orice”: e-ți om „orice om”;
  • niscăn „ceva, câtva, puțin”: Rămasi ancă niscăn „Mai rămase ceva”, Zăstăi̯, si beau̯ niscăn „Stai, să beau puțin”;
  • niști…, niști „unii…, alții”: Niști cu sapa, niști cu cartea „Unii cu sapa, alții cu cartea”;
  • sfaca/sfacă (din macedoneană) „fiecare”: sfacă u̯om „fiecare om”, sfaca dzuu̯ă „în fiecare zi”;
  • tari/ftari „atare, astfel de, așa”: Meu̯ fitšor tari ăi „Băiatul meu așa este”, Si fęsi ftari grǫ́n,… „Se făcu un astfel de grâu,…”;
  • tăntu, tănti „atât, atâți”: Daț-l’a la estu om tănti pari „Dați-i acestui om atâtea parale”;
  • tot/tut, toată, toț, toati: Tot cunacu arsi „Tot conacul arse”;
  • țiva „nimic”: – Țe mi ver, bre fărtati? – Nu, țiva, țiva „– Ce vrei de la mine, măi fârtate? – Nu, nimic, nimic”;
  • țiva-godea (al doilea element din macedoneană) „ceva”: Țela si duțea si spargă țiva-godea „Acela se ducea să strice/ucidă ceva”;
  • vrin, vrină „vreun, vreo”: vrină metšcă „vreo ursoaică”.

Verbul[modificare | modificare sursă]

Diateze[modificare | modificare sursă]

În meglenoromână verbul poate fi la diatezele activă și reflexivă.

La diateza reflexivă, pronumele reflexiv de persoana a III-a (si) fiind omonim cu varianta si a conjuncției , poate să fie omis: si si ducă sau si ducă „să se ducă”, si speală „să se spele”, si bată „să se bată”. Reflexivul cu sens pasiv este foarte rar. De exemplu, în loc de lǫ́na si speală „lâna se spală” se preferă u spel’ lǫ́na „speli lâna”.

Aspecte și moduri de acțiune[modificare | modificare sursă]

Meglenoromâna a adoptat de la limba macedoneană exprimarea aspectelor verbale și a modurilor de acțiune cu unele mijloace specifice limbilor slave, în principal cu prefixe:

  • du- exprimă aspectul perfectiv (efectuarea completă a acțiunii): … pănă nu duardi luminarea, i̯o nu mor „… până nu arde de tot lumânarea, eu nu mor”;
  • iz- exprimă tot aspectul perfectiv: Țela purcaru la izbătu „Porcarul acela îl bătu bine”;
  • pri- exprimă repetarea acțiunii: Nu la pot priflari „Nu-l pot regăsi”;
  • pru- exprimă modul de acțiune incoativ: Al’ pruuu̯ă găl’ina „Găina începu să i se ouă”;
  • pu- exprimă o acțiune redusă cantitativ sau calitativ: Di ca putricu piștaru, i̯a cățǫ́ si-l’ dună „După ce se depărtă puțin vânzătorul de pești, ea începu să-i adune (peștii)”;
  • răz- / răs- exprimă modul de acțiune incoativ: Ca ạntrǫ́ ăn nuntru, si răsțăpǫ́ fratili „După ce intră înăuntru, fratele începu să țipe”;
  • ză- este de asemenea incoativ: Lupu si bucurǫ́ „Lupul începu să se bucure”.

Același verb poate primi mai multe prefixe, exprimând astfel mai multe aspecte sau moduri de acțiune. De exemplu, de la măncari „a mânca”, se formează verbele zămăncari „a începe să mănânce” (incoativ) și dumăncari „a mânca tot, a termina de mâncat” (perfectiv): Ca dumăncǫ́… „după ce sfârși de mâncat…”.

Sunt și sufixe specifice aspectelor: -că- și -dă- pentru imperfectiv, -cn- și -dn- pentru perfectiv[33]. Exemple de perechi de verbe astfel marcate:

  • vicăirivicniri: Țela picuraru lǫ́ să vicăi̯ască… „Păstorul acela începu să strige…” – Și vicni țela picuraru… „Și strigă păstorul acela…”;
  • budăiribudniri: Calu cățǫ́ si budăi̯ască „Calul începu să alerge” – Si budni și i̯eł după tšitšă-sa „Porni și el în fugă după unchiu-său”.
Moduri, timpuri și conjugare[modificare | modificare sursă]

După Narumov[34], în meglenoromână se disting formal trei moduri personale (indicativ, conjunctiv și imperativ) și trei moduri nepersonale: infinitiv, gerunziu și participiu. La modurile personale se disting timpurile:

După același autor, indicativul viitor, condiționalul prezent și condiționalul perfect nu au forme specifice, dar se exprimă prin forme de mai sus și prin perifraze.

P. Atanasov[33] distinge în plus față de formele de mai sus viitorul indicativului, mai mult ca perfectul conjunctivului, prezentul condiționalului și imperfectul condiționalului. Menționează de asemenea construcția din latină VOLO „vreau” + infinitiv având în meglenoromână valoarea prezumtivului perfect.

În meglenoromână există patru clase de conjugare moștenite, analoge cu cele din română. La prezentul indicativului și conjunctivului, precum și la imperativ se disting la conjugările I și a IV-a verbe cu și fără sufix.

Infinitivul

Conj. I Conj. a II-a Conj. a III-a Conj. a IV-a
fără sufix cu sufix fără sufix cu sufix
căntari
„a cânta”
lucrari
„a lucra”
cădeari
„a cădea”
batiri
„a bate”
durmiri
„a dormi”
sirbiri
„a sluji, a munci”

La conjugarea a IV-a sunt și verbe cu sufixul de infinitiv -ǫ́ri în loc de -iri, ǫ́ fiind provocat de consoanele precedente ț, , ș, z, j. Exemple: ạmpărțǫ́ri „a împărți”, nărăntšǫ́ri „a porunci”, sfărșǫ́ri „a sfârși”, ạncălzǫ́ri „a încălzi”, prăjǫ́ri „a prăji”.

Infinitivul cu forma scurtă se folosește fără a, iar forma sa lungă se utilizează și cu valori verbale:

  • Cu verbe modale: Ti poț duțiri „Te poți duce”, Trubăi̯a jutari țistu om „Trebuia ajutat omul acesta”.
  • Cu prepoziția di are valoarea modului supin: Nu-i̯ di viruiri „Nu-i de crezut”.
  • În formule de blestem, cu la negativ: Lupu s-ti mancă, di nu vă ti măncari/mănca! (posibil și cu infinitivul scurt) „Lupul să te mănânce, mânca-te-ar!”.

În formă substantivată, infinitivul lung intră de asemenea în unele construcții specifice:

  • Numește acțiunea corespunzător participiului substantivat din română Si udi lătrari di căni „Se aude lătrat de câine”.
  • Sub influența unor construcții din macedoneană, albaneză și aromână, exprimă o acțiune imediat anterioară celei a predicatului:
Ună culcari, zădurmii̯ „De cum mă culcai, adormii”;
Cu viniri casă, si discălță și si culcă „De cum veni acasă, se descălță și se culcă”.

Indicativul prezent

cǫ́nt lucrez cad bat dorm sirbes
cǫ́nț lucrez caz baț dorm sirbeș
cǫ́ntă lucrează cadi bati doarmi sirbeaști
căntǫ́m lucrǫ́m cădem batim durmim sirbim
căntaț lucraț cădeț batiț durmiț sirbiț
cǫ́ntă lucrează cad bat dorm sirbes

Verbele de conjugarea I care au desinența -u la persoana I singular și -i la a II-a singular au și forme alternative la aceste persoane, care provin din macedoneană: antru / antrum „intru”, antri / antriș „intri”.

La conjugarea a IV-a, verbele cu sufix cu infinitivul în -ǫ́ri au vocala ǫ́ și în sufixe: ạmpărțǫ́s „împart”, tușǫ́ș „tușești” etc.

Indicativul imperfect seamănă foarte mult cu cel din română, atât ca formă, cât și ca folosire:

căntam cădeam băteam durmeam
căntai̯ cădeai̯ băteai̯ durmeai̯
cănta cădea bătea durmea
căntam cădeam băteam durmeam
căntaț cădeaț băteaț durmeaț
căntau̯ cădeau̯ băteau̯ durmeau̯

Indicativul perfect simplu este mult mai folosit decât în română pentru exprimarea unei acțiuni încheiate în trecut și prezintă față de cel românesc unele particularități de formă asemănătoare cu cele din aromână.

căntai̯ căzui̯ bătui̯ durmii̯
căntaș căzuș bătuș durmiș
căntǫ́ căzu bătu durmi
căntǫ́m „cântarăm” căzum „căzurăm” bătum „băturăm” durmim „dormirăm”
căntaț „cântarăți” căzuț „căzurăți” bătuț „băturăți” durmiț „dormirăți”
căntară căzură bătură durmiră

La persoanele I și a II-a plural lipsește -ră-, ceea ce face ca la conjugările I și a IV-a aceste forme să fie identice cu cele de la indicativ prezent.

La conjugarea a III-a există și o categorie de verbe cu accentul pe rădăcină, spre deosebire de exemplul de mai sus, care este cu accentul pe desinențe. Acestea prezintă o particularitate în plus față română, de asemenea comună cu aromâna. Exemplu (cu marcarea vocalei accentuate):

dúțiri „a duce”
dúș „duséi”
dúsiș „duséși”
dúsi „dúse”
dúsim „dúserăm”
dúsiț „dúserăți”
dúsiră „dúseră”

În limba vorbită, acest timp are o valoare diferită de cea perfectului compus, exprimând o afirmație categorică, vorbitorul fiind martor ocular la eveniment: G’org’i vini din America „Gheorghe a venit din America”[35].

Indicativul perfect compus se formează în general ca în română, cu verbul auxiliar veari „a avea” la indicativ prezent, dar are valori specifice, în condițiile în care și perfectul simplu este foarte frecvent. Valorile sale sunt exprimate de poziția auxiliarului: antepus sau postpus participiului verbului cu sens deplin.

Auxiliarul antepus are aceleași forme ca veari cu sens deplin și poartă accent:

am
ai̯
ari
vem / vi̯em
veț / vi̯eț /
au̯
căntat(ă)
căzut(ă)
bătut(ă)
durmit(ă)

Forma cu ă a participiului, ca în aromână, este în graiurile din Umă și Țărnareca.

Cu auxiliarul antepus, perfectul compus exprimă tot o acțiune încheiată în trecut, ca și perfectul simplu, dar la care vorbitorul nu a fost martor ocular, constatând personal faptul într-un moment ulterior: G’org’i ari vinită din America „Gheorghe a venit din America”[35].

Auxiliarul postpus are forme scurte, neaccentuate:

căntat
căzut
bătut
durmit
-am
-ai̯
-au̯
-am
-aț
-au̯

Cu această formă, vorbitorul exprimă faptul că nu a fost martor la eveniment, nici nu a constatat faptul ulterior, ci acesta i-a fost relatat: G’org’i vinit-ău̯ din America „(Pare-se / Mi s-a spus că) Gheorghe a venit din America”[35].

Observații:

  • Verbul auxiliar poate avea și forma -ăm, -ăi̯, -ău̯, -ăm, -ăț, -ău̯.
  • Verbele intranzitive care exprimă o mișcare pot avea perfectul compus cu auxiliarul iri „a fi” la indicativ prezent, antepus, participiul acordându-se cu subiectul în gen și număr. Această construcție coincide cu cea din alte limbi romanice, precum franceza, deși este vorba de o influență a limbii macedonene. Exemplu:
sam / săm
i̯eș
ăi̯ / i̯asti
im

sa / să
vinit
vinită
viniț
viniti
  • Există și o formă de perfect anterior[36], cu verbul auxiliar veari la perfect compus. Exprimă anterioritatea față de un verb la perfect compus: Tu vut-ăi̯ măncat cǫ́n vinit-ău̯ i̯ăł „Tu mâncaseși când a venit el”.

Indicativul mai mult ca perfect este cu totul diferit de cel din română, fiind analitic, format cu imperfectul indicativ al verbului veari și participiul. Este încă o coincidență cu limbi romanice occidentale ca franceza, dar tot o influență a macedonenei. Exemplu:

veam
veai̯
vea
veam
veaț
veau̯
căntat
căzut
bătut
durmit

Și mai mult ca perfectul se poate forma cu auxiliarul iri și cu participiul acordat, inclusiv la verbe tranzitive, tot sub influența macedonenei:

ram
rai̯
ra
ram
raț
rau̯
măncat
măncată
măncaț
măncati

Indicativul viitor

O formă specifică de viitor există numai în graiul din Țărnareca, cu verbul cu sens deplin la forma de conjunctiv prezent (vezi mai jos), precedat de ăs sau ă si / ă să invariabile, analog cu tipul de viitor din limba română format cu „o” + conjunctivul prezent. Ă provine din forma va/vă de persoana a treia singular indicativ prezent a verbului vreari „a vrea”. Exemple: ă si nă gustim „o să ne ospătăm”, ăs l’au̯ „o să iau”.

Alt mijloc de exprimare a viitorului este analog cu alt tip de viitor folosit în limba română, cu conjunctivul prezent precedat de auxiliarul veari la indicativ prezent: am si ved „am să văd”.

Mijlocul principal de exprimare a viitorului este cu formele conjunctivului prezent, fiind nevoie de context ca să se distingă valoarea de viitor. Exemple:

I̯o si va ’ncurun, ca napcum si fațiț fămeal’ „Eu vă voi cununa, pentru ca iarăși să faceți copii”;
Taț, mul’ari, ca si ti tures ăn vali! „Taci, femeie, că o să te arunc în vale!”

Conjunctivul prezent este foarte asemănător cu cel din română:

să cǫ́nt să lucrez să cad să bat să dorm să sirbes
să cǫ́nț să lucrez să caz să baț să dorm să sirbeș
să cǫ́ntă să lucrează să cadă să bată să doarmă să sirbească
să căntǫ́m să lucrǫ́m să cădem să batim să durmim să sirbim
să căntaț să lucraț să cădeț să batiț să durmiț să sirbiț
să cǫ́ntă să lucrează să cadă să bată să doarmă să sirbească

Observații:

  • La conjugarea I, toate formele personale coincid cu cele de la indicativ prezent.
  • La aceeași conjugare, desinențele alternative -um și -iș de la indicativ prezent se regăsesc la aceleași verbe și la conjunctiv prezent: să antru / să antrum „să intru”, să antri / să antriș „să intri”.
  • Conjuncția are și varianta si, care apare și sub forma s- legată de cuvântul următor: să mi duc „să mă duc”, si ạncalic „să încalec”, s-na duțim „să ne ducem”. S- poate fi sonorizat dacă precede o consoană sonoră: z-vin „să vin”.

Conjunctivul perfect se formează în meglenoromână cu conjunctivul prezent al auxiliarului veari și participiul:

să / si am
ai̯
ai̯bă
vem
veț
ai̯bă
căntat
căzut
bătut
durmit

După Capidan[37] și P. Atanasov[33], există și conjunctiv imperfect, cu forma de indicativ imperfect precedată de conjuncția să/si: si căntam. După P. Atanasov, meglenoromâna mai are și conjunctiv mai mult ca perfect[33], având forma indicativului mai mult ca perfect.

Imperativul negativ este identic cu cel pozitiv și la singular[38]. Există o diferență față de forma de conjunctiv prezent persoana a III-a singular, de unde provine forma de persoana a II-a singular a imperativului: la conjugarea a IV-a, la verbele cu sufix, acesta se reduce la -ea și desinența este zero :

(nu) cǫ́ntă! (nu) lucrează! (nu) cadi! (nu) bati! (nu) dorm! (nu) sirbea!
(nu) căntaț! (nu) lucraț! (nu) cădeț! (nu) batiț! (nu) durmiț (nu) sirbiț!

Condiționalul prezent se formează cu verbul auxiliar vrea (de la vreari „a vrea”) invariabil + conjunctivul prezent: vrea să cǫ́nt „aș cânta”.

Se mai exprimă și cu forma de indicativ prezent precedat de conjuncția de origine macedoneană acu, având varianta cu [(a)cu cǫ́nt „dacă aș cânta”], sau cu conjuncția tot de origine macedoneană tucu + conjunctivul prezent: tucu si cǫ́nt. În frază: Tucu si-ń facă țeasti tšǫ́fti Domnu u̯oi̯, cari si treacă pri u̯a, nu la las nidat „Dacă Domnul mi-ar preface ciorile astea în oi, oricine ar trece pe aici, nu-l las fără să-i dau ceva”.

Condiționalul imperfect[39] are forma conjunctivului perfect precedat de vrea: vrea să am căntat „aș fi cântat”.

Trecutul la acest mod mai este redat și cu (a)cu + indicativ imperfect și tucu + conjunctiv imperfect: (a)cu căntam / tucu si căntam „dacă aș fi cântat”[40]. În frază: Tucu si dam la toț, la mini nu rămănea țiva „Dacă le-aș fi dat tuturor, mie nu-mi rămânea nimic”.

Prezumtivul prezent se exprimă cu (forma de persoana a III-a singular indicativ prezent a verbului vreari „a vrea”) + infinitivul lung: I̯ăł vă tăl’ari leamni clo „(El) o fi tăind lemne acolo”.

Prezumtivul perfect se formează din + infinitivul lung al lui veari „a avea” + participiu: Țeaști piperchi să toati arsi, vă veari căzută brumă „Ardeii aceștia sunt toți arși, o fi căzut brumă”. Acest timp se mai formează și cu auxiliarul iri „a fi”: Vă iri culcat „S-o fi culcat”[33].

Gerunziul este rar folosit. Prezintă, după sufixul moștenit, încă un sufix (-ăra, cu variantele -ura și -urlea), a cărui origine este necunoscută[41]. Exemple: plăngǫ́ndăra „plângând”, lăgǫ́ndura „alergând”, stinindurlea „oftând”.

Participiul este asemănător cu cel din română (vezi mai sus formele verbale compuse cu participiul). Diferă cel al verbelor de conjugarea a IV-a cu rădăcina terminată în r, ț, , ș, z sau j: urǫ́t „urât”, ạmpărțǫ́t „împărțit”, nărăntšǫ́t „poruncit”, ișǫ́t „ieșit”, ạncălzǫ́t „încălzit”, prăjǫ́t „prăjit”.

Sintaxă[modificare | modificare sursă]

Și sintaxa meglenoromânei prezintă influențe ale limbii macedonene.

Grupul nominal[modificare | modificare sursă]

Sub influența macedonenei, în grupul nominal, topica este în general determinant sau/și atribut adjectival ori substantival în genitiv + substantiv determinat: meu̯ stăpǫ́n „stăpânul meu”, țísta drac(u) „acest drac / dracul acesta”, ună noau̯ă casă „o casă nouă”, lu ạmpiratu il’ă „fata împăratului”.

Adjectivul demonstrativ este urmat cel mai frecvent de substantiv cu articol hotărât (țista dracu, țea valea „valea aceea”, țișta frațil’ „frații aceștia”), uneori de substantiv nearticulat: țista drac.

Complementul direct[modificare | modificare sursă]

Complementul direct exprimat prin nume de persoană nu primește prepoziție: Să dărǫ́m ună carti să la pęră fitšoru picuraril’ „Să facem o scrisoare pentru ca păstorii să-l ucidă pe băiat”.

Anticiparea sau reluarea complementului direct prin pronumele personal de formă neaccentuată corespunzător este mai frecventă decât în română, practicându-se și în cazul inanimatelor. Exemple:

Piducl’ul ạu̯ bii̯u săndzili… poi̯a ạu̯ tăl’ară piducl’ul „Păduchele bău sângele… apoi tăiară păduchele”;
Dǫ-ń l’a tǫl’ cǫń astăz, i̯o si-ț l’a dau̯ mel’ la tini „Dă-mi câinii tăi astăzi, eu ți-i voi da pe ai mei ție”;
Ți zuu̯ă să u fațim nunta? „În ce zi să facem nunta?”;
Bărbatu u ạnvărteaști casa „Bărbatul duce greul casei” (literal „Bărbatul o învârte casa”)[42].

Construcția comparativă[modificare | modificare sursă]

La gradul comparativ, termenul de comparație se introduce cu conjuncția di, iar adverbul mai̯ stă mai frecvent înaintea predicatului decât înaintea adjectivului: Carnea di curșută mai̯ nu-i̯ bună di lu țerbu „Carnea de căprioară nu e mai bună decât cea a cerbului”. La superlativ, tot di stă înaintea cuvântului ce înglobează cuvântul caracterizat : nai̯marli di toț „cel mai mare dintre toți”.

Construcții verbale impersonale[modificare | modificare sursă]

În meglenoromână sunt frecvente construcțiile de tipul „mi se pare”, „mi se cuvine” extinse și la verbe care în principal nu sunt impersonale: nu-l’ ți măncă „nu-i e foame” (literal „nu i se mănâncă”), la si durmea „le era somn” (lit. „li se dormea”), nu-ń ți duți „nu-mi vine să mă duc” (lit. „nu mi se duce”).

Lexic[modificare | modificare sursă]

Lexicul meglenoromânei cuprinde unele cuvinte moștenite din substratul traco-dacic, partea sa de bază este formată în majoritate din cuvinte moștenite din latină, și se îmbogățește cu cuvinte împrumutate din limbile vecine, precum și prin formare de cuvinte pe teren propriu, mai ales prin derivare.

Cuvinte moștenite[modificare | modificare sursă]

Din substrat se presupune că provin cuvinte comune cu albaneza, majoritatea existând și în celelalte idiomuri romanice de est, de exemplu năprǫ́tcă / năprătcă „năpârcă” și țap, altele nu, de exemplu daș „miel de casă, pentru copii”.

Lexicul meglenoromân moștenit din latină este mai redus decât cel din aromână, dar mai mare decât cel din istroromână[43]. În lista Swadesh a limbii meglenoromâne de 207 cuvinte, 90,33% din acestea sunt moștenite din latină. Unele cuvinte din latină nu există în celelalte idiomuri romanice de est, de exemplu dărtoari „secure mică” (< DOLATORIA), sirbiri (< SERVIRE) „a sluji, a munci”, urdinari (< ORDINARE „a pune în ordine”). În meglenoromână și corp este moștenit, în română fiind împrumutat[44].

Împrumuturi[modificare | modificare sursă]

Împrumuturile lexicale cele mai vechi sunt slave. Acestea sunt comune cu celelalte idiomuri romanice de est, de exemplu gol, lupată, deal, drag. Cele ulterioare sunt din macedoneană, unele mai vechi, folosite în tot Meglenul, precum tšitšă „unchi”, matšcă „pisică”, trăpiri „a răbda, a suporta”, altele mai recente, folosite numai în actuala Republică Macedonia: bolniță „spital”, doguvor „acord, contract”, voz „tren”.

Provin împrumuturi și din limba greacă, care sunt mai puține decât în aromână. Unele sunt mai vechi și generale, precum acsen / ăcsen „străin” și piră „flacără”, altele mai noi, folosite numai în Grecia: fos „lumină”, decheoma „dreptate” și revmă „curent (electric)”.

Meglenoromâna este idiomul romanic de est cu cele mai multe împrumuturi din turcă[38], în general comune cu cele din macedoneană: baftšă „grădină”, isap „socoteală”, itš „deloc”.

Derivare[modificare | modificare sursă]

Sufixe[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe sufixe sunt de origine latină, fiind aplicate la cuvinte comune cu celelalte idiomuri romanice de est, altele la cuvinte comune, dar fără derivatul respectiv în română, altele la împrumuturi ale meglenoromânei (exemplele sunt date în această ordine):

  • -ar: murar „morar”, stirpar „păstor de oi sterpe”, tšou̯lar „cizmar”;
  • -at: uricl’at „urechiat”, fărinat „făinos”, tšiclăzat „cu boabe negre în spic” (referitor la un soi de grâu);
  • -eață: virdeață „verdeață”, flămundeață „foame”;
  • -eł (-ǫ́ł după r, ț, , ș, z sau j), -eau̯ă: cățǫ́ł „cățel”, fitšureł „fecioraș”, cumățǫ́ł „bucățică”;
  • -es, -ească: dumnes „domnesc”, mul’ăres „femeiesc”, ghi̯upțes „țigănesc”;
  • -il’ă: bucuril’ă „bucurie”, bunil’ă „bunătate”, ubăvil’ă „frumusețe”;
  • -imi: nălțimi „înălțime”, acrimi „acreală”;
  • -mint: jurimint „jurământ”, ạncălzimint „încălzire”;
  • -oańă (variantă regională -ǫ́ńă): lupoańă „lupoaică”, cucușǫ́ńă „păduche de găini”, măndăloańă „zăvor”;
  • -os, -oasă: bărbos, linos „leneș”, călincos „ca rodia”;
  • -tor, -toari: cumpărător, drumător „drumeț”, licuitor „vindecător”;
  • -tšuni: gulitšuni „goliciune”, piritšuni „descreșterea lunii” (< periri „a pieri”), gălitšuni „dezmierdare”;
  • -ură: bii̯utură „băutură”, măncătură „mâncare”, nărăntšătură „poruncă”.

Sufixele nelatine sunt preluate cu cuvinte împrumutate dintr-o anumită limbă, dar cele productive sunt aplicate și la cuvinte moștenite, și la împrumuturi din alte limbi (exemplele sunt în această ordine).

Sufixe slave vechi:

  • -an: vrăptšan „vrabie”, mijlucan „frate mijlociu”;
  • -că: chitcă „buchet de flori”, florcă „fluier”, răslancă „leoaică”;
  • -ic, -ică: tšubrică „cimbru”, fitică „fetiță”, burghic „șurubel”;
  • -iști: băńiști „loc cu băi”, cătuniști „loc unde a fost un cătun”, păzăriști „loc de târg”;
  • -iță: bivuliță „bivoliță”, drăchiță „drăcoaică”, bighiță „boiereasă”;
  • -uș, -ușă: bealuș „albicios”, mănușă „mâner”, cărăluș „mosor”;
  • -ușcă: gărdușcă „gărduleț”, cățălușcă „cățelușă”, cădănușcă specie de pasăre și de insectă.

Alte sufixe:

  • -eală (variantă -eal’ă) (din macedoneană): streal’ă „trăsnet”, nigreală „negreală”;
  • -itš (din limba sârbă): divitš „animal sălbatic”, chiăptănitš „pieptănaș”, cumătitš „bucățică”;
  • -lǫ́c (din turcă): budalǫ́c „nerozie”, măgărlǫ́c „măgărie”, prii̯atilǫ́c „prietenie”.

Prefixe[modificare | modificare sursă]

Din latină au rămas în meglenoromână puține prefixe:

  • ạn- / ạm (< IN-): ạncălicari „a încăleca”, ạncl’igari „a închega”, ạnturbari „a întărâta” (ultimul numai în meglenoromână);
  • di-: dijugari „a dejuga”, dipărtari „a (se) îndepărta”;
  • dis- / diz-: discărcari „a descărca”, dizguliri „a dezbrăca de tot”.

Majoritatea prefixelor sunt de origine slavă. Unele au numai funcție gramaticală, exprimând aspecte și moduri de acțiune (vezi mai sus Aspecte); altele schimbă și sensul lexical al cuvântului. Astfel sunt:

  • nă- (măncari „a mânca” > nămăncari „a (se) sătura”): Vę un izmichi̯ar ți nu pǫ́ti să mănancă di pǫ́i̯ni „Avea o slugă pe care nu o putea sătura cu pâine”;
  • ni- este un prefix privativ: nibun „nebun”, lemn nidurat „lemn necioplit”;
  • răz- exprimă ideea de separare sau de distribuire (dari „a da” > răzdari „a împărți”): Răzdeadi dou̯ă plăținț „Împărți (de pomană) două plăcinte”.

Exemplu de text[modificare | modificare sursă]

GURA GURA
Ạń am un ại̯or plin di cal’ al’bi. Saldi un roș ăn mejluc tucu ạl’ clutsăi̯aști. Am un grajd plin de cai albi. Numai unul roșu în mijloc îi tot lovește cu piciorul.
Ugudea, tse-i?[45] Ghici, ce este?

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ geonames.de
  2. ^ a b c P. Atanasov 2014, p. 33.
  3. ^ a b c d e f g h Sala 1989, p. 194.
  4. ^ Capidan 1925, p. 5.
  5. ^ Etnonimul „vlahi” este adoptat și de o parte din istroromâni. El poate crea confuzii, cu atât mai mult, cu cât este folosit de greci, de sârbi și de bulgari de asemenea pentru aromâni, iar de către sârbi și bulgari inclusiv pentru românii din Timoc.
  6. ^ fr Les Turcs et la Turquie contemporaine (Turcii și Turcia contemporană), vol. II, Paris, F. Sartorius, 1859. Accesat la 25 septembrie 2015.
  7. ^ de Reise durch die Gebiete des Drin und Wardar (Călătorie prin ținuturile de la Drin și Vardar), Viena, K. Gerold und Sohn, 1867. Accesat la 25 septembrie 2015.
  8. ^ a b Narumov 2001, p. 671.
  9. ^ a b Narumov 2001, p. 672.
  10. ^ de Vlacho-Meglen, eine ethnographisch-philologische Untersuchung (Vlaho-Meglenul, cercetare etnografico-filologică), Leipzig, Johann Ambrosius Barth, 1892.
  11. ^ Românii din Meglenia. Texte și glosar, București, Tipo-Litografia Tiparul, 1900; Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, vol. I. și II., București, 1902.
  12. ^ Texte meglenite, Grai și suflet, fasc. I-II, 1923, 1924.
  13. ^ Prikozmur din Meglenia (Povești din Meglen), Skopje, Alfa Grafik, 1997, ISBN 9989992800.
  14. ^ Ciotti, Dumitru; Papatsafa, Dionisie; Faitär, I., Poizii și adetur din Meglenia (Poezii și obiceiuri din Meglen), Skopje, 1999.
  15. ^ Cum si cată bubili, Salonic, 1907.
  16. ^ P. Atanasov 2014, pp. 32-33.
  17. ^ P. Atanasov 2014, p. 34.
  18. ^ P. Atanasov 2014, pp. 35-36.
  19. ^ Cf. Casa Corpului Didactic Tulcea, Școala Gimnazială ,,Panait Cerna” Cerna. Accesat la 25 septembrie 2015.
  20. ^ Cartea roșie a UNESCO despre limbile în pericol, Meglenoromâna. Accesat la 25 septembrie 2015.
  21. ^ Atlasul UNESCO al limbilor din lume în pericol. Accesat la 25 septembrie 2015.
  22. ^ Sala 1989, p. 195.
  23. ^ Accentul prozodic este marcat cu accent ascuțit.
  24. ^ Notația și descrierea lui Capidan 1925, p. 96. Limitarea lui [ạ] la L’umniță este menționată de Narumov 2001 (p. 674).
  25. ^ Narumov 2001, p. 674.
  26. ^ În celulele în care sunt două consoane, cea din stânga este surdă, iar cea din dreapta – sonoră.
  27. ^ Capidan 1925.
  28. ^ Capidan 1935.
  29. ^ Macedoneana fiind o limbă ausbau creată începând cu 1945, odată cu constituirea Macedoniei ca republică în cadrul Iugoslaviei, pe baza unor dialecte bulgărești, lingviștii care au studiat meglenoromâna înainte de aceasta vorbesc de împrumuturi din bulgară, de exemplu Capidan 1925 (p. 5), pe când Sala 1989 (p. 195), P. Atanasov 2002 (p. 129) etc., prezintă împrumuturi din macedoneană.
  30. ^ Narumov 2001, p. 677.
  31. ^ Capidan 1925 (p. 152) include acest pronume printre posesive, în timp ce în gramaticile limbii române este considerat pronume personal în cazul genitiv (cf. Avram 1997, p. 156).
  32. ^ Corespondentul românesc al acestui adjectiv pronominal este „alt”, considerat nehotărât (cf. Avram 1997, p. 189), dar în meglenoromână are și sensul „celălalt” (cf. Capidan 1925, p. 165).
  33. ^ a b c d e P. Atanasov 2002, p. 129.
  34. ^ Narumov 2001, p. 678.
  35. ^ a b c R.-M. Atanasov 2011, p. 490/24.
  36. ^ Termen folosit de Sala 1989 (p. 195).
  37. ^ Capidan 1925, p. 168.
  38. ^ a b Sala 1989, p. 195.
  39. ^ Termen folosit de P. Atanasov 2002, p. 129.
  40. ^ Capidan 1925, p. 168.
  41. ^ Capidan 1925, p. 170.
  42. ^ Capidan 1928, p. 165.
  43. ^ Narumov 2001, p. 680.
  44. ^ P. Atanasov 2002, p. 130.
  45. ^ Capidan 1928, III. Ghicitori, p. 156.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • de Atanasov, Petar, Meglenorumänisch (Meglenoromâna), Okuka, Miloš (coord.), Lexikon der Sprachen des europäischen Ostens (Lexiconul limbilor estului european), Klagenfurt, 2002, pp. 127-131. Accesat la 25 septembrie 2015
  • en Atanasov, Petar, The Current State of Megleno-Romanians. Megleno-Romanian, an Endangered Idiom (Starea actuală a meglenoromânilor. Meglenoromâna – un idiom pe cale de dispariție), Memoria ethnologica, anul XIV, nr. 52-53, iulie-decembrie 2014, pp. 30-37. Accesat la 25 septembrie 2015.
  • Atanasov, Radu-Mihail, Valorile perfectului compus în meglenoromână, Limba română, anul LX, nr. 4, octombrie-decembrie, Editura Academiei, 2011, pp. 484/18-490/24. Accesat la 25 septembrie 2015
  • Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, București, Humanitas, 2001, ISBN 973-28-0769-5
  • Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. I.: Istoria și graiul lor, București, Cultura Națională / Academia Română. Studii și Cercetări VII, 1925. Accesat la 25 septembrie 2015.
  • Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. II.: Literatura populară la meglenoromâni, București, Cultura Națională / Academia Română. Studii și Cercetări VII, 1928. Accesat la 25 septembrie 2015.
  • Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. III.: Dicționar meglenoromân, București, Cultura Națională / Academia Română. Studii și Cercetări XXVti : Cultura Națională / Academia Română. Studii și Cercetări XXV, 1935. Accesat la 25 septembrie 2015.
  • ru Narumov, B. P., Мегленорумынский язык/диалект (Limba meglenoromână/dialectul meglenoromân), I. I. Celâșeva, B. P. Narumov, O. I. Romanova (coord.), Языки мира. Романские языки (Limbile lumii. Limbile romanice), Moscova, Akademia, 2001, pp. 671-681, ISBN 5-87444-016-X
  • Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, ISBN 973-29-0043-1

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Atanasov, Petar, Meglenoromâna, Valeriu Rusu (coord.), Tratat de dialectologie românească, Craiova, Scrisul românesc, 1984, pp. 446-550
  • fr Atanasov, Petar, Le mégléno-roumain de nos jours. Une approche linguistique, Hamburg, H. Buske, 1990
  • Atanasov, Petar, Meglenoromâna astăzi, București, Editura Academiei Române, 2002
  • de Dahmen, Wolfgang, Meglenorumänisch (Meglenoromâna), Holtus, G.; Metzeltin, M.; Schmitt, Ch. (coord.), Lexikon der Romanistischen Linguistik (Lexiconul lingvisticii romanice), vol. III, Tübingen, De Gruyter, 1989, pp. 436-447. Accesat la 25 septembrie 2015
  • en Friedman, Victor A., The Diffusion of Macedonian Inflections into Megleno-Romanian: A Reconsideration of the Evidence, Steven Franks, Vrinda Chidambaram, Brian Joseph (coord.), A Linguist's Linguist: Studies in South Slavic Linguistics in Honor of E. Wayles Browne, Indiana University, Slavica Publishers, 2009, pp. 223-233, ISBN 978-0-89357-364-5
  • de Wild, Beate, Meglenorumänischer Sprachatlas, Hamburg, Buske, 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • en The Vlachs (Vlahii), Greek Monitor of Human & Minority Rights, vol. I, nr. 3, decembrie 1995. Accesat la 25 septembrie 2015
  • Der letzte Pelikan, trailerul unui film documentar despre meglenoromâni. Accesat la 25 septembrie 2015