Limbi romanice orientale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Limbi romanice de est)
Salt la: Navigare, căutare
Harta peninsulei Balcanice cu regiunile locuite la începutul secolului al XXI-lea de vorbitorii limbilor romanice de est (româna, aromâna, meglenoromâna, istroromâna).
Evoluția istorică a limbilor romanice de est după majoritatea autorilor.

Limbile romanice orientale sau estice formează o grupă de limbi în cadrul subfamiliei limbilor romanice care, la rândul ei, face parte din familia limbilor indo-europene. Acestei grupe îi aparțin limba română, limba aromână, limba meglenoromână și limba istroromână[1]. Majoritatea lingviștilor români[2] consideră că acestea nu sunt limbi aparte, ci dialecte ale limbii române, cel vorbit în spațiul carpato-danubiano-pontic fiind denumit dialectul dacoromân.

Limbile romanice de est s-au desprins dintr-o limbă comună, numită de lingviști protoromână, aproximativ în secolele X-XIII[3].

Trăsături comune[modificare | modificare sursă]

Asemănările dintre limbile romanice de est constau în primul rând în profunzimea din evoluția fonetică, în structura gramaticală și în lexicul fundamental.

Există nu numai trăsături comune moștenite din limba latină, ci și inovații comune, din perioada protoromânei, dar și ulterioare, paralele, de exemplu desinența -m de la imperfect persoana I singular și palatalizarea consoanelor labiale[4].

Există mai multe asemănări între cele trei limbi romanice de est sud-dunărene decât între acestea și română. Dintre graiurile acesteia, cele din vest seamănă mai mult cu limbile sud-dunărene decât celelalte graiuri.

Fonetică[modificare | modificare sursă]

Evoluții ale vocalelor[modificare | modificare sursă]

Vocalele latinești au evoluat în general asemănător în limbile romanice de est. Ordinea limbilor în care se dau exemplele este latină, română, aromână, meglenoromână, istroromână[5].

  • confuzie între [u] și [uː][6] > [u]:
LŬPUS > lup lup, lúpŭ[7] lup lup
GŪLA > gură gurã gură gurę, ɣura[8][9]
  • confuzie între [i] și [eː] > [e]:
LIGŌ > leg leg leg leg
TRĒS > trei trei trei̯ trei̯
FĔRRUM > fier her, hĭerŭ[7] i̯er fl'er
  • diftongarea lui [i] accentuat (> ea), evoluția sa la [ε] în istroromână:
LIGAT > leagă leagã leagă lęgę
  • diftongarea lui [o] accentuat (> oa), cu excepția istroromânei, în care a rămas o:
NOCTEM > noapte noapti, noapte[10] noapti
[a] > [ǝ], [ɨ] sau [ɔ] LĀNA > lână lãnã lǫnă lârę, lâra[9]
[e] > [i] VENIT > vine yini, vinji[10] vini vire
[o] > [u] BONUS > bun bun, búnŭ[7] bun bur
  • închiderea vocalelor pretonice[11]:
[a] > [ə][12] CADĒRE > cădere cãdeari, cãdeare cădeari
[o] > [u] DOMINICA > duminică duminicã duminică dumirekę, dumireca[9]
  • închiderea vocalelor neaccentuate finale:
[a] > [ə], în istroromână [ε] CASA > casă casã casă cåsę[13]
[o] > [u] AFFLŌ aflu aflu aflu åflu
  • [i] neaccentuat final > [j][14], în română, [j] semivocalic în aromână, căderea sa în meglenoromână și în istroromână:
LUPI > lupi [lupj] lúchĭ[15] lup lup
  • căderea lui [u] neaccentuat final, în afară de unele dialecte aromâne, în care a evoluat în ŭ (semivocalic).
LUPUS > lup lup, lúpŭ[7] lup lup

Evoluții ale consoanelor[modificare | modificare sursă]

Consoanele și grupurile de consoane din latină au cunoscut următoarele evoluții:

[k] FOCUS > foc foc, fócŭ[7] foc foc
[p] *CAPUM[16] > cap cap, cápŭ[7] cap cåp
[t] TOTUS > tot tot, tótŭ[7] tot tot
  • păstrarea lui [s] intervocalic:
CASA > casă casã casă cåsę, cåsa[9]
  • căderea lui [b] și [v] intervocalice:
CABALLUS > cal cal, cálŭ cał
OVIS > oaie oai, oae[10] u̯ai̯e oi̭e
  • excepție comună:
HABĒRE > avere aveari, aveare[10] veari (a)vę[17]
MOLA > moară moarã moară morę
  • evoluția lui [ll] intervocalic:
[ll] > [w], în istroromână [v] STĒLLA > stea(uă) steauã steau̯ă stę(vu)
[ll] > [l] CALLIS > cale cali, cale[10] cali cåle
  • palatalizarea și africatizarea[18] oclusivelor velare și dentale înaintea lui [e] sau [i]:
[k] > [t͡ʃ] sau [t͡s] CAELUM > cer tser tser čer, țer[19]
[t] > [t͡ʃ] sau [t͡s] *FETIOLUS > fecior ficior, ficĭórŭ[7] fitšor fečor, fețor[19]
[t] + [ia] sau [iu] neaccentuat > [t͡s] TITIA > țâță tsãtsã tsǫtsă tița[20]
[g] > [d͡ʒ], [d͡z], [ʒ] sau [z] GENUC(U)LUM > genunchi dzinuclju zinucl'u žeruŋclʼu, zeruŋcl'u[19]
[d] > [ʒ], [gj] sau [z] DEOSUM sau DIOSUM > jos nghios, nghĭósŭ[7] jos žos, zos[19]
  • evoluția lui [kʷ] și [gʷ] + [e] sau [i] la fel ca a lui [k] și [g]:
[kw] + [e] sau [i] > [t͡ʃ] sau [t͡s] CINQUE > cinci tsintsi tsints činč, ținț[19]
[gw] + [e] sau [i] > [d͡ʒ], [d͡z], [ʒ] sau [z] SANGUEM > sânge sãndzi, sãndze[10] sǫnzi sânže, sânze[19]
  • [kʷ] + [a] > [p]:
AQUA > apă apã apu, apă åpę, åpa[9]
  • [gʷ] + [a] > [b]:
LINGUA > limbă limbã limbă limbę, limba[9]
  • păstrarea grupurilor [bl], [pl] și [fl]:
*BLASTEMŌ > blestem blastim blastim
PLĒNUS > plin mplin ạmplin plir
INFLĀRE > umflare umflari, umflare[10] anflari, amflari[10] âmflå[20]
  • palatalizarea lui [l] (> [ʎ]) în grupurile [kl] și [gl], căderea sa în română:
CLĀMŌ > chem acljem, acljĭémŭ[7] cl'em cl'em
*GLEMUS > ghem gljem, glĭémŭ[7] gl'em gl'ęm
  • [gn] > [mn]:
LIGNUM > lemn lemnu lemn lemân[20]
  • [ks] > [ps]:
COXA > coapsă coapsã
  • [kt] > [pt]:
LACTEM > lapte lapti, lapte[10] lapti låpte
*CUBIUM > cuib cuibu cui̯b cul'ib, cui̯ib[21], col'ub[20]

Accentuarea[modificare | modificare sursă]

Accentuarea este liberă și are rol fonologic: cântă ['kɨntə] (indicativ (prezent) vs. [kɨn'tə] (perfect simplu).

Morfologie[modificare | modificare sursă]

În sistemul morfologic al limbilor romanice de est se observă următoarele trăsături comune:

Sintaxă[modificare | modificare sursă]

Și structurile sintactice ale limbilor romanice de est au trăsături comune, unele tuturor, altele nu tuturor:

  • restrângerea folosirii infinitivului și înlocuirea sa cu conjunctivul în propozițiile subordonate având același subiect ca propoziția regentă (Vreau să plec, Am venit ca să rămân), cu excepția istroromânei: Vreț âl ântrebå? „Vreți să-l întrebați?”, Męre lucrå „Merge să lucreze”[23];
  • posibilitatea de a nu exprima subiectul prin pronume personal, ci de a-l include, a-l exprima prin desinența predicatului;
  • redundanța în exprimarea complementului direct și indirect prin substantive nume proprii și comune de persoane, dublarea sa cu forma neaccentuată a pronumelui personal corespunzător (O iubește pe Maria, Îi arată directorului dosarul), cu excepția istroromânei, în care în lipsa unui context adecvat există risc de confuzie: Bovu ântręba åsiru „Boul îl întreabă pe măgar” sau „Măgarul îl întreabă pe bou”[24];
  • topica părților de propoziție relativ liberă, în istroromână foarte liberă;
  • concordanța timpurilor relativ liberă.

Lexic[modificare | modificare sursă]

Lexicul limbilor romanice de est este mai diferit de la o limbă la alta decât structurile lor gramaticale, din cauza surselor de împrumuturi care nu le sunt comune tuturor. Trăsături comune:

  • unele cuvinte latine păstrate numai în limbile romanice de est: A(D)STERNO > aștern, LINGULA > lingură;
  • unele sensuri specifice ale unor cuvinte latine păstrate numai în aceste limbi: ANIMA > inimă, TENER > tânăr;
  • unele cuvinte latine absente numai din limbile romanice de est și înlocuite cu altele, tot latine sau nelatine: GRANDIS înlocuit cu MARE (latinesc), PLORO înlocuit cu PLANGO (latinesc) > plâng, CENTUM înlocuit cu sută (cuvânt de origine slavă);
  • cuvinte comune presupuse a proveni din substratul traco-dac: baci, cătun, copac, moș, sâmbure, țap;
  • cuvinte și afixe lexicale comune de origine slavă: babă, coasă, nevastă, a plăti, slab, prefixul ne-, sufixul -iță.

Deosebiri[modificare | modificare sursă]

Înțelegerea reciprocă dintre limbile romanice de est este numai parțială. Aceasta se datorează în primul rând izolării îndelungate dintre ele. Numai aromâna și meglenoromâna sunt relativ apropiate una de alta. Prin urmare, limbile romanice de est au suferit influențe străine diferite, mai ales în ceea ce privește lexicul: influență neogreacă și albaneză asupra aromânei, macedoneană asupra meglenoromânei, croată asupra istroromânei, cultă latino-romanică asupra românei.

Despre deosebiri mai pe larg, vezi articolele Limba aromână, Limba meglenoromână și Limba istroromână.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lingviști care le consideră limbi aparte: George Giuglea, Alexandru Graur, Ion Coteanu, cf. Sala 1989, p. 275.
  2. ^ Ovid Densușianu, Sextil Pușcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan etc., precum și Gustav Weigand, cf. Sala 1989, p. 275.
  3. ^ Sala 1989, p. 274.
  4. ^ Schimbarea locului de articulare a consoanelor bilabiale și labiodentale la locul unde se articulează consoanele palatale.
  5. ^ Exemplele provin din DEX online, Cunia 2010, Capidan 1935, Kovačec 2010 și Sala 1989.
  6. ^ Semnul ː marchează o vocală lungă.
  7. ^ a b c d e f g h i j k Variante în dialecte diferite. Pentru varianta a doua, transcrierea fonetică a lui Cunia 2010.
  8. ^ Pentru scrierea aromânei aplicăm alfabetul adoptat la Simpozionul de standardizare a scrierii aromânești, ținut la Bitolia în august 1997 și transcrierea fonetică a lui Cunia 2010, pentru meglenoromână folosim notația lui Capidan 1935, iar pentru istroromână – grafia lui Kovačec 2010.
  9. ^ a b c d e f Prima variantă în graiurile din sud, a doua în cel din Jeiăn. În acesta forma nearticulată se termină în -a, ca și cea cu articol hotărât.
  10. ^ a b c d e f g h i Variante dialectale.
  11. ^ Dinaintea vocalei accentuate.
  12. ^ În afara istroromânei.
  13. ^ Numai în graiurile din sud, în cel din Jeiăn fiind [a]: cåsa (formă nearticulată, care se confundă cu cea articulată).
  14. ^ [j] abia perceptibil, numit și șoptit.
  15. ^ Cu transcrierea fonetică a lui Cunia 2010
  16. ^ Cu asterisc se marchează cuvintele neatestate și reconstituite de lingviști.
  17. ^ În istroromână nu s-a păstrat infinitivul lung.
  18. ^ Schimbarea modului de articulare a unor consoane astfel încât să fie ca cel al africatelor.
  19. ^ a b c d e f În graiul din Šušnjevica, ț în loc de č și z în loc de ž.
  20. ^ a b c d În graiul din Jeiăn.
  21. ^ În graiul din Šušnjevica.
  22. ^ Schimbarea naturii unor vocale în cursul flexiunii (declinării și conjugării).
  23. ^ Kovačec 2010.
  24. ^ Narumov 2001, p. 669.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. III, Dicționar meglenoromân, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Depozitul General Cartea Românească, 1935. Accesat la 14 iunie 2015
  • rup Cunia, Tiberius, Dictsiunar a limbãljei armãneascã, Editura Cartea Aromãnã, 2010. Accesat la 14 iunie 2015
  • hr Kovačec, August, Vlaško/Žejansko/Istrorumunjsko – hrvatski rječnik (Dicționar vlăhesc/jeiănesc/istroromân-croat), 2010, varianta online a Istrorumunjsko-Hrvatski Rječnik (s gramatikom i tekstovima) [Dicționar istroromân-croat (cu o gramatică și texte)], Pola, Znanstvena udruga Mediteran, 1998. Accesat la 14 iunie 2015
  • ru Narumov, B. P., Истрорумынский язык/диалект (Limba istroromână/dialectul istroromân), I. I. Celâșeva, B. P. Narumov, O. I. Romanova (coord.), Языки мира. Романские языки (Limbile lumii. Limbile romanice), Moscova, Akademia, 2001, pp. 656-671, ISBN 5-87444-016-X
  • Sala, Marius (coord.), Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, ISBN 973-29-0043-1

Vezi și[modificare | modificare sursă]