Număr (gramatică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gramatică
Morfologie
Categorie gramaticală
Aspect
Caz
Gen
Grad de comparație
Număr
Parte de vorbire
Flexibilă
Neflexibilă
Locuțiune
Sintaxă
Cazuri
Sintaxa propoziției
Parte de propoziție
Complement
Sintaxa frazei
Propoziție subordonată
Propoziție circumstanțială

În lingvistică, numărul este o categorie gramaticală prin care se arată la cîte obiecte se referă un substantiv. Aceeași diferențiere se extinde și la pronume, pentru că acestea pot înlocui substantivele, și la articole, adjective și verbe prin acord gramatical.

În limba română, ca de altfel în majoritatea limbilor vorbite pe glob, nu există decît două numere:

  • numărul singular: atunci cînd substantivul denumește un singur obiect, și
  • numărul plural: cînd sînt denumite două sau mai multe obiecte. Tot pluralul se folosește și pentru a denumi zero obiecte.

Alte limbi pot prezenta însă și alte forme de număr:

  • numărul nular: folosit cînd nu există nici un obiect (ex. limba letonă);
  • numărul dual: cînd substantivul denumește exact două obiecte (ex. limba arabă, limba slovenă etc.);
  • numărul trial: cînd se numesc exact trei obiecte (ca în unele limbi australiene și austroneziene);
  • numărul paucal: cînd este vorba de un număr mic de obiecte (ex. limbile hopi, warlpiri și cîteva substantive în limba arabă);
  • numărul colectiv: folosit cînd un grup de obiecte este exprimat printr-unul dintre membrii săi (ex. limba japoneză).

Există foarte puține limbi care nu au nici un fel de deosebire morfologică în funcție de numărul gramatical și exprimă cantitățile exclusiv lexical. Un astfel de exemplu este limba khmer.

Limba japoneză, în afară de cazurile relativ puține cînd folosește numărul colectiv menționat mai sus, mai poate distinge între singular și plural prin dublarea substantivelor, ca de exemplu 人 hito (om) și 人人 hitobito (oameni, de obicei mulți), dar în marea majoritate a cazurilor distincția se face numai prin context.

Utilizarea pluralului[modificare | modificare sursă]

În afară de a marca existența a două sau mai multe obiecte, pluralul mai este utilizat uneori și dacă se face referire la un singur obiect. Astfel există:

  • pluralul politeții (sau al reverenței): folosit ca formă de adresare respectuoasă către cineva;
  • pluralul autorității (sau al maiestății): folosit în vechile acte oficiale, cînd o autoritate vorbea despre ea însăși;
  • pluralul autorului: folosit în opere științifice, publicistice și oratorice;
  • pluralul modestiei: folosit mai ales în vorbirea populară pentru referirea la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior.