Graiul bucovinean

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Graiurile limbii române:
Româna standard
    Graiul ardelenesc
    Graiul bănățean
    Graiul bucovinean
    Graiul crișean
    Graiul moldovenesc
    Graiul maramureșean
    Graiul muntenesc
Româna din Rep. Moldova
Româna din Timoc
Româna din Ucraina
Româna din Voivodina

Graiul bucovinean este o ramură a limbii române vorbită în Bucovina și cunoaște influențe atât ale graiului moldovenesc, cât și ale celui ardelenesc și maramureșean. De asemenea are ca particularitate prezența numeroșilor termeni din limbile germană și ruteană, ce au fost împrumutați în timpul cât Bucovina era provincie austriacă (1774-1918). Datorită politicii de colonizare, promovată de monarhia austriacă, în Bucovina s-au aflat în circulație graiurile bucovinene ale câtorva limbi: ucraineană, română, poloneză, germană (Buchenlaendisch) și idiș. În prezent graiul bucovinean este înlocuit de limba română standard, mai ales în zonele urbane din Sudul Bucovinei, pe când graiul din Nordul Bucovinei a fost influențat de limba rusă și de limba ucraineană.

Subdiviziuni[modificare | modificare sursă]

Graiul bucovinean al limbii române nu este unul unitar, fiind format din 5 arii dialectale mai importante, cu un specific diferit și cu o individualitate mai mult sau mai puțin conturată:[1]

  • Graiul dornean s-a format ca grai de tranziție în secolele al XVII- lea și al XVIII- lea și este vorbit în zona fostului district judiciar Vatra Dornei. Deosebirile fonetice cele mai evidente în relație cu graiul ardelenesc se realizează nu prin trăsăturile distinctive ale sunetelor, ci prin tempoul vorbirii și prin elementele prozodice. Față de vorbirea mai lentă și cu registru tonal general ridicat a ardelenilor (de nord-est), rostirea bucovineană se caracterizează printr-un tempo mai rapid și prin variații mai mari de înălțime și intensitate; accentul dinamic reliefează mai puternic silabele tonice, dar, în compensație, duce la rostirea scurtă, afonizată și chiar la căderea silabelor neaccentuate (vreviță pentru „veveriță”).
  • Graiul câmpulungean reprezintă aria cea mai arhaică și, în același timp, cu cea mai pronunțată individualitate. Cu centrul în orașul Câmpulung, se întinde de-a lungul râului Moldova, de la Fundu Moldovei până în apropiere de Gura Humorului, cu ramificații pe valea Moldoviței: comunele Frumosu și Vatra Moldoviței, iar de aici, peste Obcina Mare, la Sucevița, și pe valea Suhei bucovinene: comunele Doroteia, Stulpicani și Ostra. Cele mai importante caracteristici fonetice, și anume păstrarea africatelor ĉ, ĝ și palatalizarea labiodentalelor f, v în formele h, y, „conferă graiului câmpulungean un aspect arhaic nu numai față de celelalte graiuri bucovinene, ci și în ansamblul graiurilor din jumătatea de nord a țării”, apreciază Adrian Turculeț.
  • Graiul rădăuțean- grai arhaic care a asimilat influențe ardelenești variate prin așezarea unui număr însemnat de vorbitori transilvăneni în secolul al XVIII-lea. A fost influențat de fenomene fonetice specifice Maramureșului, nord-estului Transilvaniei, Crișanei, nordului Banatului și sud-vestului Transilvaniei. Această arie include, pe lângă zona cuprinsă între Falcău (în Vest), Siret (în Est) și Solca (în Sud) și localitățile locuite de români din zona Storojinețului (în Nord).

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]