Supin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Supinul este un mod nepersonal și nepredicativ al unui verb ce denumește o acțiune prezentată ca apartenență, destinație sau scop. În limba română, se formează cu ajutorul prepoziților.

În limba română[modificare | modificare sursă]

Româna este singura limbă romanică (inclusiv limba aromână) în care există supinul.[1] Originea acestuia rămâne o chestiune controversată: fie este moștenit din latină, fie este o creație pur românească, derivată din participiul verbelor intranzitive.[2]

Mod de formare[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere morfologic, supinul este identic cu forma verbului la participiu, cu ajutorul unei prepoziții:

  • de,
  • de la,
  • pentru,
  • din,
  • la,
  • spre,
  • dinspre.

Funcții sintactice[modificare | modificare sursă]

Supinul, exprimând acțiuni, are mai multe funcții sintactice.

  • Subiect - E greu de învățat.
  • Complement direct - Are de scris.
  • Complement indirect - S-a plictisit de mers.
  • Complement circumstanțial de timp - Pe înserat am plecat.
  • Complement circumstanțial de loc - Vine de la cules.
  • Complement circumstanțial de mod - A plecat pe neașteptat.
  • Complement de scop - Se pregătește de alergat.
  • Nume predicativ - Sarcina lui e de făcut curățenie.
  • Atribut verbal - Mașina de tuns părul este nouă

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pană Dindelegan, Gabriela, ed (2013) (în engleză). The Grammar of Romanian. Linguistics. Oxford University Press. pp. 233. ISBN 978‐0‐19-964492-6 
  2. ^ Dragomirescu, Adina (2013). Particularități sintactice ale limbii române în context romanic. Supinul. Aula Magna. Editura Muzeului Național al Literaturii Române. ISBN 978‐973‐167‐142‐0. http://www.unibuc.ro/prof/dragomirescu_a/docs/2015/ian/18_21_59_48Adina_Dragomirescu.Supinul.2013.pdf